Studiu: Păstrarea secretelor ne stoarce de energie

1

O cercetare realizată de Columbia Business School susţine că bârfa ne face bine, în vreme ce păstrarea secretelor ne seacă de energie la fel de mult precum o face activitatea de a căra o greutate fizică. Astfel că, în ciuda vechiului sfat că “anumite lucruri este mai bine să rămână nespuse”, studiul susţine că avem nevoie să destăinuim secrete, pentru a nu ne sabota singuri sănătatea emoţională şi fizică.

 

 

Potrivit cercetătorilor care au realizat studiul, un secret ne poate preocupa foarte tare şi, cu cât ne gândim mai mult la el, cu atât mai mult ne folosim resurse intelectuale personale pentru a face faţă sarcinii de a-l păstra. “A fi preocupat de un secret te poate demotiva la muncă, spre exemplu”, susţine Michael Slepian, co-autor al studiului. “Povara aceasta poate face ca lucrurile din jurul tău să devină mai pline de provocare şi, dacă eşti mai puţin motivat să le faci faţă, performanţele tale vor avea de suferit”, explică acesta. Pentru a ajunge la aceste concluzii, autorii studiului au analizat efectele păstrării unor secrete asupra abilităţii persoanelor testate de a evalua cât de abruptă era panta unui deal.

Persoanele testate care erau preocupate de secrete au evaluat panta ca fiind mai abruptă decât era în realitate. În viaţa de zi cu zi, acest gen de evaluare negativă (mai rea decât în realitate) se poate regăsi în tot felul de situaţii şi probleme – de la cele financiare la cele legate de sănătate, orientare sexuală sau familie. Potrivit autorilor studiului, pentru a ne recăpăta productivitatea şi liniştea nu putem face decât un singur lucru: să ne descărcăm sufletul de greutatea secretelor. Desigur, asta nu înseamnă să “dăm din casă” absolut totul şi să punem toate rufele murdare la expoziţie, pentru că, spune şi Slepian, “a dezvălui un secret persoanei nepotrivite poate face  mai mult rău decât bine”.

Pentru cei care nu au un confident căruia să îi împărtăşească secrete, serviciile telefonice de tip “linia fierbinte” sunt o soluţie, deoarece oferă anonimat total; o altă modalitate de a scăpa de apăsarea unui secret, dar fără a-l dezvălui cuiva care l-ar putea folosi într-o manieră negativă, este de a-l scrie şi a-l pune la păstrare într-un sertar – spre exemplu, poate fi scris într-un jurnal, exemplifică autorii studiului citat. Beneficiile împărtăşirii secretului, într-un fel sau altul, sunt atât psihice, cât şi fizice, susţin aceştia. Un alt studiu, realizat anul trecut, arată că, deşi bârfa şi imposibilitatea de a ţine un secret au fost mereu “atribuite” femeilor, în realitate bărbaţii sunt mai mari bârfitori decât femeile şi nu pot păstra secrete.

Studiul respectiv, citat de The Daily Mail, spune că bărbaţii le întrec pe femei când vine vorba de divulgarea de informaţii confidenţiale şi că, în contextul epocii social media, în care viteza de transmitere a informaţiei este crucială, bărbaţii, de regulă, dezvăluie un secret în aproximativ trei ore de când l-au aflat. Aproape jumătate din bărbaţii care au fost folosiţi în studiu au admis că vorbesc despre un secret şi la câteva minute după ce l-au aflat. Spre comparaţie, femeile ţin cel puţin trei ore şi jumătate un secret, înainte de a-l spune şi altcuiva. Studiul acesta a fost realizat de The Fifth Estate a conchis că un bărbat obişnuit va păstra un secret cu cel puţin 40 de minute mai puţin decât o femeie. În ciuda datelor prezentate de studiu, se pare că 92% dintre bărbaţi se consideră buni la a păstra secrete.

 

Sursa: The Daily Mail

 

Puteţi citi şi:

Ce efect are bârfa asupra prieteniei dintre bărbaţi

Bârfa, mijloc de avertizare despre comportamente rele


Un comentariu

Reply To radu gorj Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger