Studiu: Omenirea ignoră efectele climatice ale consumului de carne

1

Un raport recent intitulat Livestock — Climate Change’s Forgotten Sector susţine că, în mare parte, consumatorii de carne (de vită, viţel, porc, oaie) nu sunt conştienţi de faptul că industria cărnii şi a creşterii animalelor este o sursă mai mare de emisii de gaze de seră decât industria transporturilor (incluzând transportul cu avionul şi cu vaporul), scrie The Guardian.

 

 

“Lumea face foarte puţine lucruri în sensul reducerii consumului de carne şi lactate. Se pune mult accentul pe despădurire, pe transport, dar nu şi pe sectorul industriei animalelor. Problemele pornesc, oarecum, de la concepţia că nu este treaba guvernului sau a societăţii civile să spună oamenilor ce să mănânce, să intre în viaţa lor privată”, spune Rob Bailey, autorul principal al studiului.

Raportul susţine, însă, şi că, odată ce un consumator de carne realizează ce efect are această industrie asupra mediului, este mai dispus să îşi reducă propriul consum de carne şi lactate. O altă concluzie a raportului este că, în cazul consumatorilor din ţările în curs de dezvoltare (Brazilia, India, China), există o mai bună înţelegere a faptului că schimbările climatice sunt cauzate de activităţile umane şi o mai mare disponibilitate de schimbare a obiceiurilor alimentare legate de carne (comparativ cu persoane chestionate care nu erau conştiente de legătura dintre cele două aspecte – consumul de carne şi schimbările de mediu).

La nivel global, însă, în prezent, cererea de carne şi produse lactate este în creştere rapidă. China este deja cel mai mare consumator de carne din lume, ca volum şi se estimează că ritmul său actual va creşte de patru ori mai mult decât cel al ţării consumatoare de pe locul doi, Brazilia. Dacă se menţine această tendinţă, până în anul 2050, la nivel global, se estimează următoarele: consumul de carne va creşte cu 76% şi cel de lactate, cu 65%, comparativ cu nivelurile anilor 2005 – 2007. Cererea de cereale, spre exemplu, se estimează că va creşte cu numai 40%, în acelaşi interval de timp.

 

Mai multe detalii: Chatham House

 

Sursa: The Guardian

Foto: IH

 

Puteţi citi şi:

Consumul mondial de carne a scăzut în anul 2011

Meniul găinilor industriale: cafeină, antibiotice interzise şi Prozac

Carnea in vitro aleargă spre farfurie

Ce boli aduce industria cărnii

Bilanţ: Omul este carnivor din fire, dar şi-a dobândit libertatea de a refuza carnea


Un comentariu

Leave A Reply