Studiu: Observatul urșilor e mai profitabil decât împușcatul lor

2

O nouă cercetare realizată de Centrul pentru Turism Responsabil, un institut de cercetare din cadrul Universității Stanford din Washington D.C., arată că privitul urșilor este de 12 ori mai profitabil decât vânătoarea, scrie cbc.ca. “Am remarcat că observatul urșilor generează profituri de 12 ori mai mari din cheltuiala vizitatorilor decât vânătoarea de urși, respectiv de peste 11 ori mai mari în venituri directe în cazul provinciei British Columbia [din Canada]”, spune Martha Honey, cercetătorul principal al studiului finanțat de asociația conservaționistă Tides Canada.

Ecoturismul, care include și observatul urșilor, s-a dezvoltat rapid în ultimii 10 ani pe coasta centrală a provinciei British Columbia. Oameni din întreaga lume vin în Pădurea Tropicală a Marelui Urs cu speranța că vor vedea urși negri, grizzly și kermode în habitatul lor natural. Pe de altă parte, potrivit noului raportul, vânătoarea pentru trofee se află în declin, condiții în care Centrul pentru Turism Responsabil cere guvernului din provincia canadiană să-și revizuiască politicile în materie de vânătoare, din prisma rezultatelor cercetării.

Schimbarea ar fi binevenită și pentru că observatul urșilor e mai benefic ca număr de joburi pe care le generează. Cercetătorii au aflat că firmele din acest domeniu au angajat 510 oameni în 2012. Studiul remarcă şi sumele mari pe care le cheltuiește provincia canadiană în fiecare an pe reglementarea vânătorii. “Am observat destul de clar că guvernul cheltuiește mai mult pentru a administra și superviza vânătoarea decât câștigă din vânătoare”, spune Martha Honey. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului Pădurilor a spus că instituția pe care o reprezintă este dezamăgită de noul raport, care ar crea o separare artificială între observatul și vânatul urșilor, care nu sunt activități exclusive.”

Foto: Mircea Struțeanu


2 comentarii

  1. Aici ati gafat cat pentru un an… “Am observat ca observatul ursilor”, “O altă preocupare a autorilor studiului sunt sumele mari…” Hai mai atent, ca nu e asa de greu.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger