Studiu: Maternitatea târzie creşte speranţa de viaţă a mamelor

0

O cercetare realizată de Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Boston şi finanţată de U.S. National Institute on Aging şi National Institutes of Health (SUA) ridică semne de întrebare asupra unor prejudecăţi încă prezente în societate: după ce a analizat peste 400 de femei, studiul conchide că femeile care pot avea copii, în mod natural, după vârsta de 33 de ani, au o şansă mai mare de a trăi mai mult decât femeile care au născut copii înainte de vârsta de 30 de ani.

 

Studiul a fost publicat recent în revista Menopause: The Journal of the North American Menopause Society. “Rezultatele studiului nu înseamnă că femeile ar trebui să aştepte să aibă copii numai la vârste mai înaintate pentru o şansă de viaţă mai lungă. Înseamnă mai degrabă că, dacă o femeie are capacitatea de a naşte natural un copil la o vârstă mai înaintată, atunci sistemul ei reproducător îmbătrâneşte mai lent, iar la fel se petrece şi cu restul corpului, de unde şi speranţa de viaţă mai mare”, explică unul din autorii studiului, Thomas Perls. Studiul s-a bazat pe analize de date obţinute de la 551 de familii ai căror membri au ajuns la vârste respectabile. 462 de femei au fost monitorizate în cadrul cercetării, indicatorii principali fiind vârsta la care fiecare dintre ele a avut ultimul copil şi vârsta până la care a trăit. Rezultatele arată că femeile care au născut ultimul copil după vârsta de 33 de ani au avut şansă dublă de a ajunge vârsta de 95 de ani, comparativ cu femeile care au avut ultima naştere până la 29 de ani.

Rezultatele studiului sunt similare altor astfel de concluzii, provenite din alte cercetări, care au descoperit o relaţie cauzală între maternitatea târzie şi longevitatea remarcabilă. O astfel de cercetare a concluzionat, spre exemplu, că femeile care dau naştere unui copil după vârsta de 40 de ani au de patru ori mai multe şanse să atingă vârsta de 100 de ani faţă de femeile care au copii la vârste mai tinere. Aceste concluzii contrazic prejudecăţile destul de puternice ale societăţii despre mamele mai în vârstă, despre femeile care aleg să devină mame mai degrabă la 40 de ani decât la 20. Desigur, spun şi cercetătorii, există destule avantaje ale maternităţii timpurii, începând cu o concepere mai uşoară. Dar studiile asupra maternităţii întârziate nu se vor opri aici, mai ales că, în societatea prezentului, destule femei devin mame după vârsta de 35 sau chiar 40 de ani, de multe ori aceasta fiind opţiunea lor, nu o consecinţă a vreunei probleme de sănătate.

Mai multe detalii: Reproduction later in life is a marker for longevity in women

 

Surse: Inhabitot, Eurekalert

Foto: Graphics Fairy

 

Puteţi citi şi:

How scary is having a baby when you’re over 40?

VIDEO Sunt femeile fără copii mai deştepte?

Maternitatea în societatea românească

 


Leave A Reply