Un studiu realizat de cercetători de la King’s College London, realizat pe 8.000 de persoane cu vârsta peste 50 de ani, arată că fumatul dăunează creierului, afectând memoria, dar şi capacitatea de învăţare şi raţionare. Studiul a fost publicat în revista Age and Ageing.
În cadrul studiului, persoanele monitorizate au fost supuse unor teste de sânge, dar şi asupra creierului (inclusiv teste de memorare de lucruri noi sau de reţinere a unui număr cât mai mare de cuvinte într-un timp foarte scurt). Cercetătorii vor să atragă atenţia, prin studiul lor, asupra faptului că stilul de viaţă ales de o persoană îi afectează nu doar sănătatea fizică, ci şi pe cea mentală. Viciile atacă şi creierul, nu doar corpul, este mesajul acestora. Studiul s-a desfăşurat pe durata mai multor ani, timp în care persoanele participante au fost mereu testate la intervale de timp definite.
Rezultatele au arătat că există un risc ridicat de atac de cord asociat cu declinul cognitiv la fumători şi că, totodată, fumătorii au înregistrat punctaje mai mici la testele care au implicat creierul (memorare, raţionare etc.). „Declinul creierului este ceva comun odată cu îmbătrânirea, pentru tot mai mulţi oameni şi interferează cu capacitatea lor zilnică de a funcţiona şi cu starea de bine”, a explicat Alex Dregan, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu. El spune, însă, că alegerile care pot influenţa creierul şi trupul sunt, din fericire, la îndemâna noastră (atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ): „Trebuie să facem oamenii să înţeleagă faptul că este nevoie să facă anumite schimbări în stilul lor de viaţă ca să nu ajungă la un declin cognitiv accelerat şi semnificativ”.
„Cercetările, de-a lungul timpului, au arătat în mod repetat asocierea dintre fumat şi hipertensiune, risc de degenerare neuronală şi demenţă. Acest studiu aduce şi mai multă consistenţă acestor legături. Degenerarea neuronală ne duce spre demenţă, pe măsură ce îmbătrânim, iar relevarea unor factori de risc în acest sens, care accelerează sau favorizează procesul, este crucială pentru căutările de soluţii în prevenirea acestor fenomene”, a punctat şi dr. Simon Ridley, din cadrul institutului Alzheimer’s Research din Marea Britanie. „Unul din trei oameni cu vârsta peste 65 de ani poate ajunge în stadiu de demenţă, dar există lucruri pe care le putem face pentru a reduce riscurile în acest sens. O dietă echilibrată, menţinerea unei greutăţi potrivite, exerciţiu fizic regulat, analize medicale periodice şi absenţa fumatului chiar pot face o diferenţă”, susţin reprezentanţii Alzheimer’s Society.
Sursa: BBC
Foto: Healthland.time.com