Dacă simţiţi că măcar uneori vă paşte anxietatea în contexte sociale – iar statisticile spun că unu din zece oameni suferă de astfel de anxietate, la nivel clinic -, un grup de cercetători vine cu o soluţie de “terapie” foarte simplă: bunătatea. Un nou studiu arată că faptele bune, mai mici sau mai mari, sporesc gradul de fericire. De la a dărui haine şi mâncare celor nevoiaşi, la a invita prietenii la cină, până la voluntariat, toate acestea aduc beneficii împotriva anxietăţii.
Psihologul Jennifer Trew, de la Simon Fraser University, alături de cercetătoarea Lynn Alden, de la University of British Columbia, au derulat un experiment la care au participat 115 studenţi, împărţiţi în trei grupuri. De-a lungul a patru săptămâni, un grup a primit sarcina de a face câte trei fapte bune pe zi, de două ori pe săptămână – prin fapte bune erau definite actele de pe urma cărora au de câştigat alţi oameni şi care presupun un cost din partea autorului. Al doilea grup a fost supus aşa-numitei terapii prin expunere, în cadrul căreia li s-a sugerat să se expună la situaţii care îi nelinişteau. Al treilea grup şi-a văzut pur şi simplu de viaţă, neperturbat.
Întrebaţi apoi despre raportările la situaţii sociale şi implicit despre dorinţa de a le evita, s-a constatat că studenţii din primul grup înregistrau cea mai mică tendinţă de a se feri de contextele sociale şi cel mai mic grad de anxietate. Potrivit lui Trew, o mai mare deschidere spre mici acte de bunătate poate funcţiona ca o cale de a uşura interacţiunile cu ceilalţi, chiar şi atunci când individul este anxios în faţa acestei perspective. “Totul se reduce la o schimbare a obiectului asupra căruia ne concentrăm. În mod normal, suntem focusaţi asupra noastră şi asupra propriilor probleme, dar dacă ne concentrăm la alţii, o facem pentru a ne imagina cum ne privesc sau ne judecă. În cazul faptelor bune, trebuie să ieşim puţin din propriul cap şi să ne concentrăm la cum putem îmbunătăţi contextul social,” explică psihologul.
Această schimbare nu este întotdeauna simplu de făcut, atâta timp cât, mai ales în mediul urban impersonal, indiferenţa faţă de problemele celorlalţi, chiar şi a celor nevoiaşi pe care-i întâlnim pe stradă, aflaţi în evidentă dificultate, face parte din regulile nescrise ale jocului. “Acest fenomen ciudat al indiferenței urbane a fost botezat sindromul Genovese,” explică psihiatrul Vlad Stroescu. “Nu după numele vreunui savant, ci după cel al unei tinere de 29 de ani care, în 1964, la New York, a fost jefuită, violată și ucisă în stradă. Era noapte, însă grozăvia nu s-a petrecut rapid, ci a durat o jumătate de oră, suficient ca vecinii să se trezească. În total, se pare că au fost 38 de martori oculari. Cam câți credeți că au sunat la Poliție? Nici măcar unul.” În faţa acestui tip de atitudine, singura cale prin care putem schimba macazul este să apelăm la empatie, spune psihiatrul, şi să rupem cercul vicios al indiferenţei. În lumina studiului sus menţionat, un astfel de impuls ar putea răspunde chiar şi nevoilor mai pragmatice ale celor mai degrabă indiferenţi, atâta timp cât bunătatea pare să contribuie la bunăstarea individuală.
Sursa: FastCoexist
Puteţi citi şi: