Studiu: Cum te joci cu păpuşile arată ce fel de părinte vei fi

0

Vă întrebaţi cum anume se va schimba relaţia voastră de cuplu odată cu apariţia copiilor? Luaţi o păpuşă şi jucaţi-vă cu ea, ca să aflaţi, sugerează un studiu realizat în cadrul programului New Parents Project, susţinut de cercetători de la Universitatea din Ohio, scrie publicaţia Discovery News.

 

 

Cercetătorii au observat 182 de cupluri, în al treilea trimestru al sarcinii mamelor, cupluri pe care le-au rugat să se joace cu o păpuşă de dimensiunea unui copil mic. Au urmărit, apoi, cum cuplurile interacţionau cu copiii lor, la nouă luni după naştere. Astfel, oamenii de ştiinţă au observat că acele cupluri care se ajutau şi se încurajau în joaca lor cu păpuşa îşi împărţeau aproape în mod egal sarcinile de părinţi, ulterior, în relaţia cu copilul; iar acele cupluri în care partenerii se criticau unul pe celălalt atunci când se jucau cu păpuşa rămâneau critici şi odată ce li se năştea copilul.

Experimentul face parte dintr-un studiu pe termen lung care investighează modul în care cuplurile în care ambii parteneri au venituri se adaptează la a deveni părinţi. Scopul studiului este de a găsi informaţii utile pentru părinţii moderni. “Când părinţii se luptă între ei şi îşi subminează unul altuia autoritatea parentală, cel care are de suferit este copilul. Dacă putem identifica cuplurile cu probleme înainte de naşterea copilului, putem interveni pentru a netezi drumul”, consideră Lauren Altenburger, autor principal al studiului. Şi dacă relaţia romantică între doi parteneri este perfectă, asta nu înseamnă că ei pot fi automat părinţi buni, notează studiul care s-a folosit de joaca cu păpuşile pentru a vedea cum vor reacţiona viitorii părinţi atunci când vor fi puşi în faţa acestei provocări.

 

Sursa şi foto: Discovery News

 

Puteţi citi şi:

Păpuşile Miss Possible le inspiră pe fetiţe să devină ingineri, piloţi sau programatoare

Un tată şi-a dus copiii obsedaţi de jocuri video violente într-o zonă de război

Doi părinţi chinezi şi-au dat fiul în judecată pentru a-l obliga să se angajeze şi să se mute de acasă


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger