Studiu: Copiii fericiţi sunt mai predispuşi la bunăstare materială

0

O cercetare realizată de University College London arată că, pentru a avea mai multe şanse să fie bogaţi la vârsta maturităţii, copiii şi adolescenţii ar trebui să fie mai fericiţi, pentru că, potrivit studiului publicat de echipa de cercetători, adolescenţii fericiţi ajung să câştige mai mulţi bani odată ce devin adulţi.

 

 

Studiul a analizat informaţii despre 15.000 de adolescenţi şi tineri adulţi din SUA; dintre aceştia, cei care aveau un nivel mai ridicat de fericire în viaţă (sau de satisfacţie) au reuşit să câştige mai mulţi bani odată ce au început să activeze în câmpul muncii. Mai exact, arată cercetarea, pe o scară de unu la cinci, o creştere de un punct la capitolul satisfacţie în viaţă la vârsta de 22 de ani este asociată cu o creştere a veniturilor de 2.000 de dolari pe an până la vârsta de 29 de ani.

Cercetarea a descoperit că starea materială mai bună a indivizilor fericiţi se datorează, în parte, faptului că oamenii fericiţi au mai mari şanse să obţină diplome şi calificări, să îşi găsească un loc de muncă şi să promoveze mai rapid decât alţi colegi, mai deprimaţi. „Aceste descoperiri arată că starea de bine emoţional a copiilor şi adolescenţilor este cheia către succesul lor de viitor, ceea ce reprezintă încă un motiv pentru a le asigura un mediu sănătos din punct de vedere emoţional”, consideră Jan-Emmanuel De Neve, unul dintre autorii studiului.

Chiar şi în cazul fraţilor sau surorilor, care au crescut în aceeaşi familie, acela dintre fraţi care era mai fericit avea mai mult de câştigat, financiar, ulterior în viaţă, a relevat studiul. Rezultatele cercetării sunt importante pentru lumea academică, educaţională şi pentru autorii de politici publice. „Subliniază importanţa promovării stării generale de bine nu doar pentru că fericirea este un deziderat uman, ci şi pentru că există un impact economic aici”, spune De Neve. Studiul a fost publicat în această lună în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

 

Sursa şi foto: Live Science

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger