Studiu: Consumul de pornografie (de către bărbaţi) are legătură cu relaţiile nefericite

2

Un studiu pe această temă nu putea să lipsească din seria celor care analizează motivele şi efectele consumului de pornografie în societatea modernă; cercetarea a fost realizată de către Destin Stewart, psiholog clinic la Universitatea din Florida (SUA). Ea s-a decis să facă studiul privind efectele consumului de pornografie asupra relaţiilor după ce unii dintre pacienţii săi s-au plâns că aveau probleme din această cauză.

 

 

Astfel, deşi admite că nu orice cuplu are probleme din cauza consumului de pornografie, studiul arată că în special femeile tinere care au recunoscut că partenerii lor se uită frecvent la filme porno sunt mai nefericite în relaţie decât femeile care au drept parteneri bărbaţi ce se abţin de la consumul de pornografie. Cercetătoarea recunoaşte că, într-o oarecare măsură, studiul vine să confirme „ştiinţa din popor” conform căreia consumul de pornografie de către bărbaţi are efecte asupra moralului şi încrederii în sine ale partenerelor acestora (iubite sau soţii). „Faptul că descoperă materiale explicite în calculatorul partenerului de viaţă, spre exemplu, le face să se simtă insuficient de bune, ca şi când nu ar putea concura cu ceea ce este în acele materiale”, a explicat Stewart pentru LiveScience.

Alte studii legate de opinia femeilor în legătură cu pornografia au arătat că există păreri împărţite, dar că problema comparaţiei rămâne des întâlnită: femeile se compară cu actriţele porno sau cu cele din fotografiile cu caracter pornografic. „Bărbaţii se uită la astfel de fotografii şi spun despre femeia din ele: Uită-te la ea! Este atât de frumoasă. Tu de ce nu poţi fi la fel?”, spunea, în 1999, una dintre participantele la un studiu despre ce cred femeile în legătură cu materialele pornografice. Pentru studiul său, Stewart a recrutat 308 femei, tinere cu vârste între 18 şi 29 de ani, toate heterosexuale şi majoritatea albe. Rezultatele chestionarelor concepute de către psiholog au fost că femeile care au recunoscut că partenerii lor consumă frecvent pornografie erau mai nefericite de relaţia cu aceştia, îi numeau „dependenţi de pornografie” şi, totodată, aveau un nivel mai scăzut de încredere în sine şi erau nemulţumite şi de viaţa lor sexuală.

În final, studiul a conchis că există o legătură între frecvenţa consumului de pornografie şi problemele unei relaţii, explicată parţial prin nivelul scăzut de încredere al femeilor implicate în aceste relaţii; totuşi, asta nu dovedeşte că pornografia scade automat şi obligatoriu nivelul de încredere în sine al femeilor, arată psihologul. „Este o problemă de tipul cine a fost primul, oul sau găina. Femeile ale căror parteneri se uită la mult material pornografic încep să se simtă nesigure. Iar femeile care se simt nesigure pe ele ajung mult mai des să caute bărbaţi interesaţi de pornografie (ori să stea pe termen lung cu ei) decât femeile sigure pe ele”, a explicat Stewart. Totodată, ea a menţionat şi faptul că studiul său a fost limitat la persoane tinere, implicate în relaţii de durată relativ scurtă şi, cum cuplurile nu locuiau împreună, este posibil ca femeile să nu fi ştiut exact ce cantitate de pornografie consumau partenerii lor. „Sfatul meu pentru femei este ca, atunci când consumul de pornografie devine o problemă pentru relaţie, să nu se compare sub nicio formă cu starletele porno. Comunicarea şi compromisul sunt căile spre soluţii. Oamenii trebuie să fie realişti şi deschişi în legătură cu dorinţele şi nevoile lor, aici stă soluţia”, consideră psihologul american.

 

Sursa: LiveScience

Foto: Remingtonsworld


2 comentarii

Leave A Reply