Studiu: Când copilul te întreabă dacă ai luat droguri, spune-i că nu!

2

Potrivit unui studiu publicat de revista Human Communication Research, părinţii care discută deschis cu copiii lor despre propriul consum de droguri riscă să îşi încurajeze copiii să experimenteze şi ei, la rândul lor, aceleaşi droguri sau altele.

 

 

Studii anterioare celui citat au sugerat că părinţii ar trebui să fie deschişi şi sinceri faţă de copiii lor în privinţa folosirii drogurilor, tocmai pentru a-i descuraja pe aceştia din urmă; dar cercetarea recentă susţine exact contrariul: „Chiar şi când părinţii vorbesc despre asta şi dezvăluie o experienţă negativă, tot cresc şansele ca odraslele lor să dorească să încerce, pe piele proprie, consumul de substanţe care dau dependenţă”, notează studiul. Pe de altă parte, copiii ai căror părinţi nu le-au recunoscut sau vorbit despre consumul de droguri şi au transmis acestora un puternic mesaj anti-droguri au fost mai puţin tentaţi să dezvolte o atitudine pro-consum de droguri, de capul lor.

Autoarea studiului, Jennifer Kam, de la Universitatea Illinois (SUA), şi-a bazat cercetarea şi concluziile pe studiul a peste 500 de elevi de şcoală generală din SUA. Copiii au fost chestionaţi în legătură cu conversaţiile avute cu părinţii lor pe tema consumului de alcool, ţigări şi marijuana. „Părinţii ar trebui să reconsidere atitudinea deschisă, comunicativă, cu copiii lor despre momente sau perioade din trecutul lor în care au consumat diverse tipuri de substanţe, droguri etc.”, a conchis cercetătoarea.

 

Sursa şi foto: The Telegraph


2 comentarii

  1. vai si amar de ziua cand copilul afla ca a fost dus cu zaharelul de catre parintii care ii vor “binele”, cand ei nu isi stiu propriu bine..

  2. E ca si cum i-as spune copilului meu ca n-am baut bere niciodata. Si cu sinceritatea cum ramane? In momentul in care iti minti copilul il tratezi ca pe un idiot si eu nu-mi doresc sa am copii idioti :)) Copiii sunt oameni si uneori, cu educatia corecta, pot intelege mai multe decat inteleg multi care au trecut de 40 de ani. Eu n-o sa aleg sa il mint in legatura cu asta pentru ca daca mie nu mi-a distrus viata alterarea constiintei nici viata lor nu va fi distrusa.

    Tot razboiul asta impotriva drogurilor e o mare risipa de bani si resurse si incurajeaza prejudiciul fata de alti oameni. Din moment ce alcoolul e legal, fumatul tutunului tratat chimic e legal, bautul cafelei si energizantelor e legal mi se pare ca orice argument impotriva “drogurilor” e degeaba. Sunt pur si simplu substante pe care nu ar trebui sa le foloseasca toata lumea, doar cei ce sunt destul de responsabili sa faca asta. Oamenii abordeaza substantele si orice altceva cu prejudiciu datorita lipsei de educatie, inca o mare problema despre care cred ca ar fi bine ca TOTB sa scrie niste articole 🙂

Reply To Awkndprmt Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger