Dacă ar începe şcoala mai târziu, adolescenţii s-ar bucura de somn mai odihnitor şi ar funcţiona mai bine în timpul zilei, notează un studiu realizat de Julie Boergers, psiholog şi expert în somn, din cadrul Bradley Hasbro Children’s Research Center (BHCRC), scrie Eurekalert.
Studiul a apărut în ediţia din luna ianuarie a revistei de specialitate Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics. „Privarea de somn este epidemică în rândul adolescenţilor, cu un impact potenţial serios asupra sănătăţii lor mintale şi psihice, asupra siguranţei şi capacităţii de învăţare. Faptul că trebuie să se trezească prea de dimineaţă pentru a ajunge la şcoala care începe matinal contribuie la această problemă”, susţine Boergers. „Cei mai mulţi adolescenţi trec printr-o schimbare biologică, intră într-un ciclu de somn – trezire mai întârziate, ceea ce poate face o adevărată provocare din faptul că şcoala începe matinal. Am analizat, în acest studiu, dacă o întârziere moderată, temporară, a momentului începerii orelor va schimba tiparul de somn al elevilor, dispoziţia din cursul zilei şi folosirea cafelei ca energizant”, mai scrie autoarea studiului.
Cu ajutorul echipei sale, specialista în psihologie a monitorizat elevii unui liceu, iar în timpul experimentului momentul începerii cursurilor a fost mutat de la ora 8 dimineaţa la ora 8:25, în timpul semestrului de iarnă. Modificarea a putut fi asociată, astfel, cu o creştere de 29 de minute a perioadei de somn, în timpul săptămânii, iar procentajul elevilor care dormeau opt ore sau mai mult pe noapte a sărit de la 18 la 44%. Însă odată ce programul a revenit la normal, şi elevii au revenit la obiceiurile iniţiale legate de odihna în timpul nopţii. Somnolenţa în timpul zilei, starea depresivă, uzul (sau abuzul) de cafea (sau cofeină) s-au redus şi ele semnificativ în perioada experimentală de începere mai târzie a cursurilor. Experimentul nu a afectat alte activităţi ale elevilor, cum ar fi realizarea temelor, timpul alocat sportului sau altor activităţi extracuriculare.
Autoarea studiului susţine că rezultatele muncii sale au o importanţă ridicată pentru elaborarea politicilor publice. „Există beneficii clare, pentru adolescenţi, ale unui început mai târziu de ore la şcoală. Dacă am alinia orarele şcolilor cu ritmul circadian al adolescenţilor, cu nevoile lor specifice de somn, am avea elevi mai fericiţi, mai activi, mai bine pregătiţi pentru învăţătură, care nu ar fi dependenţi de cofeină sau băuturi energizante doar pentru a sta treji la ore”, spune psihologul. Centrul în cadrul căreia lucrează ea, Bradley Hasbro Children’s Research Center (BHCRC), este o instituţie înfiinţată în anul 2002, care adună aproape 40 de specialişti şi cercetători; aceştia coordonează anual peste 50 de proiecte finanţate din surse externe, care ajung şi la sume de 10 milioane de dolari. Printre proiectele lor de cercetare se numără şi genetica autismului, descoperirea unor indicatori de comportament pentru bipolaritate şi crearea unor terapii, strategii de prevenire a obezităţii la adolescenţi şi altele.
Sursa: Eurekalert
Foto: The Epoch Times
Puteţi citi şi:
2.000 de kilometri pe jos, pentru a opri abuzurile sexuale în China
FOTO Portrete de adolescenţi căsătoriţi din România
4 comentarii
Invat dupa amiaza si incep orele la ora 12. Dezaprob.
@saul: Tu constientizezi diferenta dintre ora 7:30 si ora 12 ?
Experimentul a propus începerea orelor cu jumătate de ora mai târziu, nu cu 4 ore.
Și eu învăț după-amiaza și NU îmi place; pentru ca dacă în ziua respectiva ma trezesc la 8:30 pana la 12 îmi piere tot cheful de școală.
Dar orele de atelier (sunt la arta – pictura) le am de la 9. Si e mult mai bine asa.
de la 9 e cel mai bine