Stratul de ozon din zona arctică a suferit o pierdere record de 40%

0

Stratul proctor de ozon de deasupra Arcticului, care ține la distanță cele mai dăunătoare raze ale soarelui – radiațiile ultraviolete – s-a subțiat cu circa 40% iarna aceasta, o cifră record potrivit agenției meteorologice a ONU.  Stratul de ozon afectat din zona arctică nu este însă cea mai cunoscută „gaură de ozon”, ci cea a Antarcticii, care se formează atunci când lumina soarelui se instalează în regiunea respectivă o dată cu fiecare început de primăvară. Dar situați din Arctic prezintă cauze similare: compuși ai poluanților atmosferici, încărcați chimic de temperaturile foarte joase și lumina solară, se înfruptă din ozon.

Pierderile suferite iarna aceasta de fragilul strat de ozon stratosferic  din zona arctică le-a întrecut pe cele anterioare cu circa 30%, informează Organizația Meteorologică Mondială a ONU, cu sediul în Geneva, care dă vina pe temperaturile foarte joase din stratosferă, al doilea mare strat al atmosferei, și pe clorofluorcarbonul aflat în compoziția frigiderelor sau a aparatelor de aer condiționat. Deși un strat subțiat de ozon poate atrage mai multe radiații înspre Pământ, spune Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA, nivelul de ozon din zona arctică a rămas totuși mai ridicat decât în alte regiuni, cum ar fi cele ecuatoriale. Pierderile de ozon au loc în regiunile polare atunci când temperaturile scad sub -78 de grade Celsius și când se formează nori de gheață irizantă. Lumina soarelui care se răsfrânge asupra suprafețelor de gheață declanșează reacțiile care duc la consumul de ozon în rândul particulelor de clor și brom provenite din poluanți atmosferici precum clorofluorcarbonul, folosiți odată ca agenți de răcire în cadrul electrocasnicelor.

Cei mai îngrijorați ar trebui să fie oamenii care locuiesc în regiunile nordice, în special în preajma Islandei, în nordul Norvegiei sau pe coasta nordică a Rusiei, iar prin asta se înțelege a apela la loțiuni și ochelari de soare. De la sfârșitul lui martie, stratul subțiat de ozon a început să se deplaseze și să acopere Groenlanda și Scandinavia. Pentru întreaga planetă, sursa de îngrijorare este posibilitatea ca acest fenomen să aibă loc în fiecare an, chiar dacă ozonul se regenerează în mod natural, și să genereze o orientare descendetă a stratului de ozon atmosferic. Din cauza modificărilor climatice suferite de unele ierni artice de-a lungul timpului, spun specialiștii ONU, au fost însă perioade în care nu a existat nicio pierdere de ozon și perioade în care condițiile stratosferice foarte reci au condus la pierderi substanțiale. Anul acesta, iarna arctică a fost mai caldă la nivelul solului și mai rece la nivel stratosferei decât în mod normal.

Sursa: Huffington Post

Foto: Reuters


Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger