Strategiile secrete ale fotbaliştilor

0

Ştim atîtea despre vieţile secrete ale fotbaliştilor, despre banii pe care-i învîrt, distracţiile, maşinile şi combinaţiile lor amoroase. Credem că ştim şi mai multe despre comportamentul lor pe teren pentru că e, nu-i aşa, la vedere. Motivele pentru care aleg o acţiune sau alta ne sunt clare. Evident, scopul principal al oricărui fotbalist e să cîştige meciuri. Pînă la urmă, salariile obscene pe care le încasează un jucător depind de cîte victorii obţine echipa sa. Penaltyul e cea mai clară situaţie din acest punct de vedere. Cel care îl bate trebuie să bage mingea în plasă, portarul trebuie să o oprească. Nu ne putem imagina alte raţiuni în afară de aceasta.

de Dan Sociu

Şi totuşi, ca în cazul oricăruia dintre noi, raţiunile sunt mai complicate şi deseori ascunse, chiar şi faţă de noi înşine, după cum ne informează International Cognition and Culture Institute. Michael Bar-Eli, cercetător la Guilford Glazer Faculty of Business and Management din Israel, a creat pe computer strategiile optime pe care ar trebui să le adopte cei doi adversari într-un penalty. Apoi a urmărit cîteva sute de astfel de momente din sute de meciuri ca să verifice dacă aceste strategii sunt puse în practică, după cum ne-am aştepta să o facă un jucător cu experienţă. Portarul are trei opţiuni: să stea în centrul porţii, să se arunce pe partea stîngă sau pe dreapta. Din scenele analizate şi după un calcul simplu, şansele de a opri mingea sunt una din trei dacă stă pe centru şi sub 15% dacă alege să se arunce pe stînga sau pe dreapta. Procedează astfel portarii? Nu. Deşi ştiu că au şansele cele mai bune dacă rămîn pe mijloc, sub 6% dintre ei fac asta. Pare o prostie inexplicabilă, dar nu e deloc aşa.

Echipa lui Michael Bar-Eli a intervievat cîţiva portari şi au ajuns la concluzia că e vorba de ceea ce se numeşte „eroarea nevoii de a acţiona”. Portarii se cred datori să acţioneze cumva, altfel s-ar simţi vinovaţi dacă ar rămîne pur şi simplu pe centru, fără să facă nimic şi ar lua gol. Pentru noi, cei care privim meciul, nu e deloc surprinzător: toată lumea ştie că e greu să aperi un penalty, aşa că nimeni n-o să-l judece pe portarul care a încasat-o, dar s-a aruncat eroic după minge. Dacă rămîne pe mijloc şi primeşte gol, ni se pare că n-a făcut nici un efort. Comportamentul său nu e raţional din punctul de vedere al scorului, dar raţiunea sa secretă e să evite înjurăturile coechipierilor, ale antrenorului şi ale spectatorilor.

Acelaşi lucru e valabil şi în cazul executanţilor. Conform observaţiilor lui Bar-Eli, strategia optimă a acestora ar fi să ţintească partea de sus a porţii. Din analiza mostrelor, a reieşit că nici o lovitură în partea de sus a porţii nu a fost respinsă, în comparaţie cu cele 30% din mijloc şi cele 57% de jos. Şutează deci executanţii preponderent în partea de sus a porţii? Nu. De ce? Pentru că e mai important felul în care ratezi decît numărul de ratări. Dacă şutezi în partea de jos şi ratezi, aceasta se întîmplă de obicei prin respingerea mingii de către portar. Se consideră că ai ratat onorabil, din cauza abilităţilor portarului, nu din cauza stîngăciei tale ca executant. Dacă ţinteşti sus, ratezi pentru că dai mingea peste poartă. În acest caz, singurul vinovat eşti tu şi în ochii tăi şi în cei ai spectatorilor.

Dacă aceste strategii ar fi cunoscute sau intuite de comentatorii sportivi şi de public, nu ne-am grăbi atît de tare să judecăm un portar care pare că nu face eforturi sau un executant care riscă mai mult.

Foto: EPA

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger