Strategiile disperării. Roșia Montană GC a trecut la șantajul umanitar

17
Foto: Reuters

Roșia Montană Gold Corporation a încercat numeroase strategii de captare a simpatiei publice în România, simpatie pe care să o transforme în argument pentru exploatarea aurului din Roșia Montană, în lupta sa pentru obținerea OK-ului de începere a lucrărilor. Percepția RMGC este că antipatia publică ar fi un obstacol în calea realizării exploatării. Iar de schimbarea acestei optici, dar și de influențarea directă asupra decidenților guvernamentali, ar depinde proiectul lor.

de Ruxandra Hurezean, jurnalist Gazetino.ro

După ce i-au convins pe primarii comunelor din Munții Apuseni (nici nu era greu s-o facă la cîtă pricepere administrativă și viziune de dezvoltare se găsește pe acolo) să scrie scrisori publice către Guvern în care să ceară pornirea exploatării ca să salveze lumea de la foamete, acum s-a trecut la șantaj sentimental. Mai grav, la șantaj umanitar.

Într-o campanie de presă care se derulează pe mai multe canale tv, ziare și online, RMGC se folosește de oameni aflați la ananghie ca să șantajeze publicul și autoritățile. Campania a fost astfel concepută încît femeile care își spun poveștile de viață, spun de fapt: sînteți inumani, sînteți niște monștri dacă ne lăsați să murim de foame pentru că nu sînteți de acord cu exploatarea propusă de RMGC!

În detaliu, ce se întîmplă? O femeie vorbește sau semnează un text în presa scrisă în care descrie viața ei grea în Roșia Montană de astăzi unde nu are ce face, nu are loc de muncă, nu are viitor. Are acasă o mamă bolnavă, crește singură doi copii și așteaptă ca RMGC să-i rezolve viața, iar niște oameni răi se opun proiectului făcînd asta imposibil. Așadar, academicienii, presa și ong-urile care se opun exploatării se opun, de fapt, femeii respective, adică Sandei! Nu îi lasă dreptul la o viață normală, la viitor!

Cît de criminali sînt prin urmare, opozanții proiectului! Ei au în față victime cu nume și poveste, nu simt nimic pentru ele?

Într-o țară normală, inițiativa RMGC ar fi fost dezavuată, la noi, mîrlănia trece neobservată. Pentru că poveștile de viață ale femeilor, folosite de campaniile de publicitate, sînt plătite și au un scop evident de manipulare a opiniei publice. Spovedaniile lor sînt cumpărate, cu scopuri manipulatorii. Bietele femei nu pot fi condamnate, o fac pentru un ban de pîine, dar cei care o fac sînt speculanții de vieți.

În fapt, femeile singure, cu copii în îngrijire și mame bolnave nu au cum să lucreze, (și nici nu e firesc să-și dorească asta), în minele de exploatare ale RMGC. Nu pot aștepta de la ei rezolvarea vieții lor. Doar dacă ar fi fost o mineriță din moș-strămoș, o pasionată a excavărilor, o macaragistă de performanță și n-ar putea concepe să fie cameristă într-o pensiune, nici bucătăreasă într-un restaurant pentru turiști, nici dispecer la salvamont, ci numai și numai miner, atunci poate că povestea ar fi avut o coerență logică.

Dar, concret, problemele de singurătare și boală ale femeii folosite în reclama lor nu vor dispărea odată cu startul pentru RMGC. Nu pe femeile singure fără calificare în minerit se bazează o exploatare ca cea propusă de RMGC!

Așadar, exploatatorii de aur nu pot schimba ce este dramatic în viețile oamenilor din Roșia Montană, dar pot să le cumpere poveștile dureroase și să se folosească de ele pentru scopurile lor de business.

Citește și:

Roşia Montană din Congo

“Vrem minerit!” vs. “Salvaţi Roşia Montană!”. Dezbatere cu studenți

Ziua Roșiei Montane – 1880 de ani de atestare istorică

Parlamentarii români vor interzicerea mineritului cu cianuri, dar iniţiativa românească este blocată

Tags:



17 comentarii

  1. Pingback: Gazetino la Think Outside the Box. Plus: Magor Csibi – director la WWF « Gazetino

  2. RMGC inventeaza povesti care mai de care mai lacrimogene si mai S.F., mai rau decat milogii care castiga 1000 de euroi/luna cersind prin mijloacele de transport in comun.

    • nu știu exact care sunt adevărate, dar sunt sigură că sunt mulți care suferă și au nevoie de ajutor, dacă tipa avea o mamă bolnavă și copii probabil că are și un soț care ar vrea să muncească lângă casă nu să se ducă la 30 de km să o facă … zic doar, și pe lângă asta de ce nu se propun alte soluții, în loc să se gândească cei care scriu dacă e bine sau nu ar trebui să se găsească alte moduri de dezvoltare economică, între timp dacă se dezvoltă zona se dezvoltă și turismul acum nu prea văd vro șansă pentru asta, e părerea mea și cred că ar trebui să ne gândim la ce am scris

  3. Ionel, tie cum ti-ar placea sa traiesti intr-o zona care nu are multe perspective, si cele care exista, sunt blocate din cauza oamenilor ca tine care comenteaza impotriva unui subiect pe care nu stiu cat de bine il cunosc, fiind la cateva zeci sau sute de km departare?

  4. Eu nu cred ca povestile astea sunt inventate. Sunt convinsa ca oamenii aia de acolo chiar nu au ce munci. Am trecut anul trecut prin Rosia Montana, si era o imagine destul de trista, cu oameni putini pe drum, si cei care erau, erau necajiti…indiferent daca se va porni proiectul sau nu, trebuie facut ceva pentru oamenii aia

  5. Pot doar atat sa spun: in teren bani vorbesc si oamenilor le este frica.
    Ascultati-i cu sufletul pe oamenii de acolo!
    Va povestesc urmatoarea situatie traita personal: ajungi in Rosia Montana si intrebi unde este exploatarea (referindu-te la vechea exploatare din Rosia Poieni) si sa ti se raspunda “cum vreti sa vedeti exploatarea? nu stiti ca este pazita si nu aveti voie sa umblati acolo “. Concluzionez Teroare = RMGC
    Aurul, argintul, dar mai ales uraniul si alte metale rare este miza care se joaca. Iar in balanta se afla viitorul nostru si al copiilor nostri.

    Dezvoltarea turismului este solutia pentru Rosia Montana.
    Dar atata timp cat cei care au puterea de decizie sunt interesati de gastigul imediat si nu de o dezvoltara durabila adevarat AVEM O PROBLEMA.
    Iar noi romanii trebuie sa invatam o lectie a democratiei: sa luam atitudine!
    Solutia NU este o exploatare cu cianuri (care oricum la nivelul UE se doreste interzisa) ci sa privim deciziile de azi prin prisma efectului lor peste cel putin zece ani.
    Ce ar spune copii nostrii despre ce facem noi azi?

    • de unde ai scos treaba cu uraniu and all the other stuff? toată ,umea vorbește de asta dar nu văd ceva care să susțină aceste argumente, pe lângă asta de ce nu propui soluții pentru rezolvarea problemei?

      • Sunt de acord ca in zona este mare nevoie de o strategie care sa impulsoneze dezvoltarea economica, cum de altfel acest aspect este unul des intalnit la nivelul Romaniei.
        Si nu contest ca proiectul RMGC este unul serios, bine pus la punct.

        DAR putem vedea viitorul astfel: zeci de kilometrii distrusi (cariere deschise, iazuri de decantare, halde de steril, ca sa nu mai vorbim de distrugerea biodiversitatii naturale si a patrimoniului cultural – vezi exemplul dezastrului ecologic de la Baia-Mare din 2000) SAU un loc extraordinar din punct de vedere eco-turistic, unde aspectele naturale si culturale sunt bine pastrate si conservate.
        Dezvoltarea zonei este prin turism!
        CUM: invatand, de exemplu, cum sa accesam fondurile europene si sa folosim banii cum trebuie, cu seriozitate si responsabilitate!
        Invatand sa promovam munca si nu mila. Si sa asteptam sa faca altii pentru noi.
        “Tu trebuie sa reprezinti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” (Gandhi)

  6. Mda, manipulare emoțională. E adevărat că sânt oameni necăjiți acolo, dar de vină sânt javrele care nu i-au băgat în seamă atâta timp și care au pus la cale marele jaf. Pe lângă distrugerile amintite și mai sus, de fapt distrugerea întregii zone, e limpede că e un mare jaf din care câștigă lichelele de sus și cei care exploatează. Câți dintre locuitori credeți că ar lucra la catastrofa asta? Chiar așa naivi sânteți să credeți că vor da cu tarnacopu? Cor aduce mașini mari care sigur nu vor fi conduse de ei,

  7. am stat si am citit comentarile, deci uniii dintre voi habar nu aveti in ce tara traiti fratilor ..exemplu cel mai bun e vivi…hai sa fim seriosi, sunt multe zone din tara in care se traieste la fel de prost poate si mai prost, k de exemplu prin Moldova…. scrie cineva ceva despre ei, se fac filmulete despre ei???….Nu! pt k nimeni nu are nici un interes acolo, nimeni nu are de scos aur de acolo….si deunde stii,vivi, k pe langa aurul din Rosia Montana nu exista si :”uraniu and all the other stuff”??? ..poate esti experta in minerit de te apuci sa contrazici si sa spui k e o minciuna…….eu am auzit k sunt mine de pe vream dacilor in zona( si k de sute de ani se doreste aurul din zona fiind zona cu cea mai resursa de aur din Europa) si daca se apuca de minerit acolo va trebuii sa mute tot satul de acolo si sa sape tot muntele de la varf in jos…adik nu mai ramane nimic acolo decat niste pamant rascolit fara sa creasca nimic pe el datorita extractie cu cianuri care va distruge tot ecosistemul……

  8. am uitat sa spun k sunt pe internet filmulete si reportaje despre oameni din Rosia Montana care se descurca fara minerit in Rosia Montana si care nu sunt de acord cu proiectul RMGC…cu deschiderea mineritului…

  9. uitati aici cateva imagini din Rosia Montana,locul unde canadienii vor sa distruga natura si istoria noastra care defapt nu e numai a noastra e si a Europei pt k se afla in muntii Rosiei Montane tunele sapate de romani…..

  10. Creaturilea astea care vor sa exploateze zona se pare ca-s de neoprit, au si declarat public ca vor adopta “strategii personalizate” in functie de situatiile ce apar. Nu a incercat nimeni sa -i spuna femeii aleia ca din turism se poate trai sanatos si frumos decat din minerit?! Felicitari pt ca faceti publice demersurile mizerabile pe care RMGC le adopta.

  11. Deci?Incepem sa ne trezim la realitate .Se poate!?Daca este aur,argint,uraniu sau ce alte comori in acel loc ,de ce anume trebuie sa vin tocmai CANADIENII sa le exploateze?Cum de au stiut atat de precis sa vina tocmai in aceasta localitate,cum au localizat acest lucru,de unde stiu sau mai bine spus de unde au stiut sa caute tocmai aici si nu in Piatra Neamt,baragan sau chiar in Delta Dunarii,DE CE TOCMAI AICI?Deci?este ceva necurat la mijloc ceva ce oamenii de rand nu stiu,sau mai bie spus unii stiu dar nu vor sa spuna.Acel adevar ca unii au facut profituri destul de mari si pe care nimeni nu ii intreaba cum si de unde au banii,cum au ajuns peste noapte asa de bogati cand ei nu aveau ,hai sa spunem altfel si nu dupa ce bea apa.Deci cine ii intreaba,cine ii trage la raspundere,NIMENI este precum Ioan Botezatorul care predica in desert.Asa si noi suntem strigam dar nu ne aude nici macar vantul,nu Vantu,ci acel vant natural.Poate ar trebui ca versurile din actualul imn sa ne trezeasca la realitate.DESTEPTATIVA ROMANI DIN SOMN

  12. Totul e manipulare.

    Noi romanii avem intotdeauna solutii VERBALE . Se scrie si se vorbeste peste tot de nedreptati, dar fara rezultate-solutii. Spre exemplu stirile tv: vin cu un reportaj gen ala a facut si a dres, uau, si l-au arestat, si PUNCT. Ca cea fost mai departe este TACERE.
    Deoarece in tara asta totul se reduce la politic (ceea ce nu ar fi o noutate la nivel mondial), parerea mea este ca OPINIA PUBLICA nu se face auzita la nivel decizional in primul rand pentru ca nu-si cunoaste drepturile.

    Prin urmare, ce ar fi daca am incerca un exercitiu practic si am vedea/propune/discuta o solutie reala, concreta.
    Spre exemplu: conform Legii 5/2000 privind amenajarea teritoriului anexa I.pct.1.0, Muntii Apuseni sunt incadrati ca “zona naturala protejata de interes national”. Pe de alta parte vin vreo cateva alte legi care aduc completari si modificari “in punctele esentiale”: orice interventie in zona este ba la mana Guvernului (politic), ba la mana administratorilor (tot politic zic eu).
    Si atunci care ar fi solutia, daca noi la noi in tara nu putem sa ne facem dreptate, poate solutia ar fi sa vina strainii sa ne faca/aplice legea (exemplul FMI).
    Concluzie: solutia poate ar fi la Comisia Europeana sau alt for european si/sau mondial.

Reply To Antoanela Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger