România își produce energia orbeste. Ministerul Energiei stă cu strategia energetică în sertar, în timp ce cărbunii ard, eolienele se învârt, iar panourile solare strălucesc fără nicio direcție. Documentul realizat de aproximativ 300 de experți, coordonat de Radu Dudău, co-fondator și director al Energy Policy Group, stabilea un scenariu optim prin care România să-ți îndeplinească țintele asumate la nivel european: 40% reducere a gazelor cu efect de seră, 27% energie regenerabilă în mixul energetic și o creștere cu 27% a eficienței energetice.
Strategia energetică a fost finalizată la sfârșitul anului 2016, când a încetat și mandatul guvernului tehnocat Cioloș, dar nu a văzut lumina zilei întrucât noua coaliție de guvernare vrea să-și impună propria viziune despre generarea de energie, iar noua strategie se elaborează în spatele ușilor închise.
În prezent, țintele pe care le avem de îndeplinit sunt mai mari: 30% energie regenerabilă în mixul energetic și 32.5% eficiență energetică. Dar nu știm încă cum are de gând guvernul să atingă aceste obiective. Radu Dudău, coordonatorul strategiei energetice din 2016, ne explică importanța strategiei energetice și la ce să ne așteptăm în ce privește producerea energiei.
Cum s-a desfășurat elaborarea strategiei?
Grupul de lucru din cadrul Ministerului Energiei la ora respectivă a definit mai multe obiective strategice:
- asigurarea securității energetice a țării, adică să te asiguri ca țară că există un disponibil de energie suficient în orice moment pentru funcționarea economiei;
- o energie curată, adică această energie produsă să fie decarbonizată cel puțin în măsura cerută de obligațiile noastre europene;
- piețe energetice competitive, adică România își construiește un sistem de economie de piață în sectorul energetic și piețele selectează, prin semnalul lor – prețul, tehnologiile care sunt cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor ca să îți asigure securitatea energetică, servicii de calitate și energie curată;
- protecția consumatorului vulnerabil și reducerea/eliminarea sărăciei energetice;
După care noi am ieșit din guvern odată cu schimbarea garniturii guvernamentale în ianuarie 2017, iar noul guvern s-a distanțat de proiectul nostru. Apoi s-a repliat, iar în momentul de față înțeleg din surse din Ministerul Energiei că guvernul în sfârșit a finalizat un nou draft al strategiei energetice care se bazează 80% pe documentul lăsat de guvernul tehnocrat, inclusiv pe rezultatele modelării care au fost criticate.
Nu l-am văzut (draftul noii strategii – n.r.). Nu s-a lucrat deloc într-o manieră transparentă, au ales o cu totul altă abordare decât ce am făcut noi, au lucrat în grupuri închise, nu a existat niciun fel de consultare. În Ministerul Energiei a existat un comitet consultativ în care a fost cooptat un număr limitat de experți externi dar care au fost ținuți sub o lege a tăcerii.
Înțeleg, de asemenea, că este, în momentul de față, supus unei verificări la nivel politic în interiorul coaliției guvernamentale. Trebuie realizată probabil o aliniere în funcție de viziunile celor două partide din coaliție și apoi vom vedea și noi draftul. După care legea cere din nou ca el să fie supus dezbaterii publice și a analizei strategice de mediu pentru că nu poate fi evitat acest lucru.
Care sunt principalele prevederi ale strategiei?
Noi am fost foarte clari în scenariile analizate. Până în 2030, România va trebui să înlocuiască grupurile termice
pe cogenerare, care produc energie electrică și agent termic pe bază de cărbune, cu energie mai curată, pentru că este neeconomic să extinzi durata de viață a acestor grupuri care oricum expiră.
Am prezentat niște date tehnice clare din punctul ăsta de vedere. Practic, România, conform strategiei propuse de noi, urma să renunțe cam la cea mai mare parte a grupurilor pe cărbune. Am prevăzut ca un minimum de 10% din mixul de energie electrică să fie menținut pe bază de cărbune din motive de siguranță a sistemului, dar asta ar fi fost oricum o scădere semnificativă față de nivelul actual care e de aproximativ 30%, iar pe timp de iarnă aproape 40%. Ar fi fost o soluție de compromis ca anumite unități cheie să poată funcționa.
Guvernul actual găsește că abordarea respectivă nu e corectă. E mult mai decis să subvenționeze, într-un fel sau altul, să mențină, dar și să extindă funcționarea grupurilor pe cărbune. Probabil vor avea dificultăți obiective din partea politicilor europene, a faptului că aceste grupuri vor fi nevoite să plătească pentru achiziționarea certificatelor de emisii un preț tot mai ridicat, vor avea o bază economică de funcționare tot mai greu de susținut și tot acolo vom ajunge – la închidere. Dar cel puțin la nivel retoric vedem în Guvernul actual o politică foarte conservatoare cu privire la menținerea grupurilor pe cărbune.
Statul poate, în mod activ, să mențină o anumită cotă pentru cărbune, o capacitate. Noi am menționat (în strategia elaborată – n.r) 10%, care asigură un nivel de activitate. Pentru că e o realitate că România are un sistem energetic expus, vulnerabil în anumite părți ale anului calendaristic, în sezonul rece sau într-o vară secetoasă, când nu ai rezerve de hidro, nu bate vântul etc. Atunci observăm cum crește producția de energie electrică bazată pe cărbuni.
Motivul pentru mentinerea acestei cote e că nu suntem suficient de bine integrați în piețele regionale, nu avem suficientă capacitate de interconectare, lăsând la o parte că avem această neîncredere în piețe, ne temem că scumpesc prețul energiei și sunt afectați consumatorii finali pe care noi din păcate ca stat am înțeles mereu să-i protejăm prin prețuri reglementatere, nu prin politici sociale așa cum ar fi potrivit.
Care este impactul social al renunțării la producția energetică pe bază de cărbune?
Problema socială e una serioasă, dar, personal, am dificultăți să înțeleg de ce nu sunt folosite fondurile europene disponibile pentru a încerca să se ofere niște alternative economice locuitorilor. Nu vreau să trivializez problema sau să fac să sune prea simplu, oricum e o tragedie pentru oamenii care au lucrat o viață întreagă în minele de cărbune, dar dificultățile nu pot fi decât mai mari dacă nu faci nimic din timp, dacă nu începi să oferi o alternativă economică acelor oameni. Ce le rămâne? Să spere că vor fi pensionați, că vor avea un venit cu care să se retragă, dar nu să dezvolte o activitate economică alternativă..
Cert este că, așa cum s-a întâmplat și în alte state membre al UE, este mult mai mult în interesul Văii Jiului și a bazinului minier să se înțeleagă că la un moment dat activitatea lor va fi înlocuită decât să li se vândă iluzia că va continua sine die. Este o iluzie pe care probabil unii politicieni o folosesc cinic, pentru că nu cred realmente că ei sunt onești când prezintă așa ceva. Indiferent de ce se va încerca la nivel politic, vor exista niște forțe economice dominante care vor face nesustenabilă activitatea de acolo mai devreme sau mai târziu. Eu cred că e inevitabil, dar nu doar eu cred, așa a arătat și modelarea pe care am făcut-o.
Cum comentați legea energiilor regenerabile care a trecut la sfârșitul sesiunii trecute de Parlament și care prevede statutul de prosumator?
E bine că a trecut legea, chiar dacă a durat atât de mult. Proiectul nostru de strategie n-a putut stipula decât că e important să fie încurajat și susținut prosumatorul. Faptul că în sfârșit avem în lege niște prevederi clare prin care prosumatorul este scutit de taxe la injectarea energiei în sistemul de distribuție e lăudabil. De asemenea, faptul că legea permite apariția unor entități care există în Europa de Vest de mult timp, cum ar fi agregatorii de energie astfel încât producătorul casnic să poată să-și valorifice inclusiv pe piață această producție, este iarăși ceva foarte pozitiv.
Există anumite semne de întrebare care vor trebui clarificate în legislația secundară, legat de relația concretă pe care prosumatorul o va avea cu distribuitorul, pentru că trebuie să fie o relație sustenabilă, dacă compania de utilități va constata că e un cost suplimentar acesta va căuta o modalitate de compensare.
Sunt și alte aspecte ale acestei legi noi privind regenerabilele care sunt bune, altele puteau fi făcute mai inteligent, dar referindu-ne strict la prosumatori am fost mereu un adept al susținerii lor. Trebuie să le ușurăm viața și pe circuitul prealabil de autorizare care în momentul de față nu doar că durează mult, dar e și costisitor. Ca să-ți pui niște panouri solare pe casă e o bătaie de cap mai mare decât pare. Cei câțiva pe care eu îi știu au dovedit o voință, o încăpățânare care în mod cert arată că nu a fost un calcul economic acolo, nu își vor recupera nici banii, nici zilele fripte, au vrut doar să arate că se poate.
În ce măsură e adevărat că încurajarea energiilor regenerabile înseamnă destabilizarea rețelei energetice?
Afirmația că rețeaua nu rezistă la injectare nelimitată de energie curată naște confuzii pentru că operatorul de sistem – Transelectrica – a fost reticent mai ales față de parcurile industriale. Întrebarea cât anume poate sistemul de transport să absoarbă se pune în cazul parcurilor de ordinul zecilor de MW. La începutul anilor 2010 – când a fost dată metodologia legii 220 privind susținerea regenerabilelor, Transelectrica spunea că 5.000 MW ar fi maxim. Dar ei se refereau la aceste centrale, nu la micul prosumator care injectează cantități neglijabile.
Sigur că împreună prosumatorii au un efect, dar una e când un parc eolian introduce în sistem o cantitate mare de energie care necesită echilibrare și capacitate de transport și alta e să gestionezi un număr chiar de ordinul zecilor de mii de prosumatori. Nu cred că ei sunt o povară pentru sistemul național.
Transelectricii nu-i stătea bine să se tot plângă de problema asta și an după an să nu facă niciun fel de investiție prin care să-și întărească sistemul de transport. Că până la urmă despre asta discutăm. S-au mai făcut ceva investiții dar nu spectaculoase pentru că realitatea e că cea mai mare concentrare de energie regenerabilă e în zona Dobrogei care e slab legată de sistemul național de transport și acolo ar trebui investit mai mult.
Cum sunt acum încurajate energiile regenerabile?
Pentru 2020 am atins ținta, dar pentru 2030 mai rămâne de văzut și avem de atins 32% energie regenerabilă în mixul energetic, în condițiile acum suntem aproximativ la 24%. Avem în momentul de față puțin peste 5.000 MW instalați de energie curată: 3.500 eolian și restul solar.
România are în continuare un potențial important. Un studiu al Agenției Internaționale pentru Energiile Regenerabile arată că România are un potențial mare, problema e că mediul investițional nu e foarte atractiv. România nu mai oferă pentru noile investiții niciun fel de schemă de suport, de la sfârșitul anului 2016. Se oferă certificate verzi doar pentru capacitați care s-au instalat până la sfârșitul lui 2016.
Trebuie să așteptăm ca tehnologia să fie destul de competitivă să stea pe piață pe forțe proprii, și se pare că ne apropiem de acest moment. Dar ne confruntăm și cu acest factor de imprevizibilitate a reglementărilor care îi descurajează pe investitori. Zona de regenerabile a fost ca un roller coaster după euforia primului an și jumătate când s-a investit foarte mult și am dat un număr foarte generos de certificate verzi. Imediat am început să intervenim cu HG-uri, le-am amânat, le-am redus, le-am scurtat și am creat mari inconveniente celor care s-au finanțat prin credite bancare să facă aceste investiții.
Germania este adesea invocată ca cel mai bun model de urmat pentru dezvoltarea energiilor regenerabile. Care e schema de sprijin acolo?
În Germania este un sistem care se numește feed-in-premium care înseamnă că statul garantează un preț pentru energie regenerabilă, dar nivelul pe care îl garantează este supus unei licitații. Statul zice: scot la licitație cumpărarea a 100 kw/h din surse eoliene. Cine se înscrie la licitație licitează către cel mai mic nivel de preț. Dacă eu cer un preț mai mare decât dvs, eu rămân pe dinafara, iar dvs intrați în cei 100 kw/h scoși la licitație și primiți de la statul german respectiva primă.
Acest sistem s-a dovedit extrem de eficient în Europa de Vest pentru că în ultimii ani au coborât foarte mult costurile de susținere a energiilor regenerabile. La noi legiuitorul a decis să elaboreze o schemă de feed-in-premium, dar cu o primă fixă. ANRE scoate la licitație o anumită capacitate și toți cei care produc energia din surse curate vor primi această primă fixă. Mie mi se pare de neînțeles faptul că legiuitorul nostru nu înțelege să folosească sistemul de licitații care e atât de eficient în vest.Germanii care folosesc schema asta din 2015 au redus până acum la jumătate nivelul de susținere pe kw/h.
Este tranziția energetică scumpă?
Tranziția energetică înseamnă o serie de investiții, înseamnă să schimbi ceva profund, de la combustibilii pe care îi consumi până la felul în care utilizezi energia. Toate astea înseamnă să înlocuiești echipamente, instalații, să investești în izolare, rețele, sisteme automate, digitale. De aceea, tranziția energetică poate fi definită într-o manieră mai puțin pretențioasă: hai să renunțăm la cele mai poluante surse, hai să ne mai înnoim și noi parcul auto, hai să ne izolăm casele și blocurile măcar cele mai distruse. Asta ar fi varianta nu foarte fancy, nu foarte hi-tech. Sau poți să mergi pe abordări mult mai sci-fi: hai să avem toți case pasive sau sisteme automate de control, de optimizare. Astea, într-o țară ca România, vor fi marginale. Vor fi niște obiecte de expoziție pe care le vom vedea la unii dintre cei mai bogați.
Pentru cei mai mulți români, tranziția energetică va însemna, cred eu, ceva mai prozaic. Dar și o schimbare de mentalitate. Tranziția energetică pentru zona rurală, unde 47% dintre români ard lemn în sobe foarte ineficiente, înseamnă de fapt să ai o sobă mai eficientă care să nu mai ardă masă lemnoasă, ci eventual peleți, sau extinderea sistemelor centralizate pe gaze naturale. Nu există o definiție unică a tranziției energetice și o țară ca Danemarca are o altă definiție decât are România, dar asta nu înseamnă că efectele nu sunt foarte importante.
Mai trebuie spus un lucru: strategia energetică nu mai poate fi un document solitar care ghidează politicile. Există o obligație a tuturor statelor membre să elaboreze planuri naționale integrate energie-schimbări climatice pe perioade de câte 10 ani. În momentul de față toate statele trebuie să depună până la sfârșitul anului 2018 primul draft al acestui plan pentru 2021-2030. E foarte important deoarece UE cere o gândire integrată energie-mediu. Obligațiile noastre de raportare cresc. Acesta e principalul document care va sta la baza conversației dintre România și instituțiile europene.