Știrile dăunează grav sănătății

0

Deși calea prin care vă prezentăm această informație este tot un fel de știre, puteți începe programul de ”dezintoxicare” informațională după ce ați parcurs-o. Rolf Dobelli, scriitor și antreprenor, susține în noua lui carte că afluxul zilnic de știri dăunează sănătății, ne face mai agresivi, ne reduce creativitatea și capacitatea de a gândi în profunzime.

 

625px-Curb-Your-Addiction-to-News-Intro

 

”Știrea este pentru minte ceea ce este zahărul pentru corp,” spune un articol din The Guardian, extras din noul volum al lui Dobelli, care pune la colț consumul excesiv de informații telegrafice cu care ne hrănim zilnic. Efectele negative pe care bucățelele de informații prezentate de ziare sau televiziuni sunt puse pe seama mai multor factori, printre care faptul că știrile ne induc în eroare. Pornind de la exemplul unei știri care prezintă pe ton panicard prăbușirea unui avion, autorul de origine elvețiană susține că ”privirea unei asemenea știri ne va schimba atitudinea față de risc, indiferent de probabilitatea reală. Dacă aveți impresia că puteți compensa acest lucru prin contemplare și forță interioară, vă înșelați.”

Totodată, știrile sunt irelevante pentru consumatori, iar expunerea excesivă la acest tip de conținut mediatic nu face decât să alimenteze o dependență de informații prea puțin utile. Un alt argument pentru care autorul recomandă renunțarea sau reducerea cantității de știri consumate vizează lipsa lor de putere explicativă. ”Vă ajută acumularea de fapte să înțelegeți mai bine lumea? Din păcate, nu.” În contrapartidă, informațiile relevante provin în urma unor experiențe aprofundate și a unor lecturi atente, de sinteză.  Nu trebuie subestimată nici analogia știrilor cu drogurile, în ceea ce privește adicția: dacă am urmărit un subiect, vrem să știm cum se derulează narațiunea lui, iar atunci urmărim toate știrile legate de acel subiect. Acest tip de comportament reduce drastic capacitatea oamenilor de a parcurge atent articole lungi și temeininc documentate, în favoarea unor informații succinte și dezlânate.

Nu e de neglijat nici efectul toxic al știrilor asupra corpului, atâta vreme cât fragmentele disparate de informație acționează constant asupra sistemului limbic, iar știrile panicarde generează secreții masive de cortizol, hormon asociat cu stresul. Nivelul ridicat de cortizol determină digestie dificilă, încetinirea creșterii părului și a oaselor, stare de nervozitate și imunitate scăzută.

Articolul susține, deopotrivă, că știrile cresc numărul de erori cognitive în rândul consumatorilor ”cronici,” alimentând așa-numita ”părtinire a confirmării.” ”Ființa umană se pricepe cel mai bine la interpretarea tuturor informațiilor noi, astfel încât concluziile lor anterioare să rămână intacte,” spune Warren Buffett, celebru om de afaceri și filantrop american. Cu alte cuvinte, consumatorul de știri folosesc bucățile de informații pentru a le integra în sistemele individuale, indiferent dacă aceste știri corespund sau nu realității.

Amplificând analiza asupra efectului dăunător al știrilor, Rolf Dobelli, autorul cărții The Art of Thinking Clearly: Better Thinking, Better Decisions, din care face parte și acest eseu, afirmă că știrile inhibă gândirea, proces care necesită timp, în vreme ce știrile sunt ”dinadins concepute să ne întrerupă.” Totodată, știrile ne afectează memoria, ne perturbă concetrarea și totodată ne slăbesc capacitatea de a înțelege fenomene în profunzime.  Toate acestea sunt întărite și de concluziile unor studii care arată că, pe măsură ce un articol are mai multe hiperlinkuri, pe atât puterea de înțelegere slăbește.

O altă consecință a consumului masiv de știri este faptul că ne face pasivi: ”Știrile sunt, în marea majoritate, despre lucruri pe care nu le putem influența. Repetiția lor zilnică ne face pasivi,” susține Dobelli. În final, putem adopta un punct de vedere pesimist, sarcastic și fatalist, în nota dominantă a așa-numitei ”neajutorări dobândite.”

Ultimul argument pentru care autorul ne sfătuiește să reducem consumul de știri este efectul lor dezastruos asupra creativității: ”Dacă vrei să propui soluții vechi de când lumea, citiți știri. Dacă sunteți în căutare de soluții noi, nu le citiți,” spune Dobelii, afirmând că, deși societatea are mare nevoie de jurnalism, știrile superficiale, panicarde și ireponsabile fac însă un deserviciu major umanității.

Sursa: The Guardian

Foto: Wikihow


Leave A Reply