Ştiinţa din spatele dependenţei de junk food

1

Pentru SUA, obezitatea este o epidemie naţională; o recunosc inclusiv oficialii americani, o arată datele statistice. În ciuda unor propuneri timide făcute industriei producătoare de alimente procesate de a accepta limitări privind zahărul, sarea şi grăsimile din produse sau de a utiliza un marketing axat pe valori nutriţionale, şefii marilor companii nu au fost dispuşi, multă vreme, să accepte schimbări, mai ales că piaţa mergea bine pentru ei.

 

 

„Nu-mi vorbiţi despre nutriţie, vorbiţi-mi despre gust. Dacă marfa are gust bun, nu avem de ce să încercăm să vindem ceva ce nu are gust bun. Oamenii cumpără ce le place şi le place ceea ce are gust bun”, susţinea şeful companiei General Mills, citat de un amplu articol pe tema ştiinţei din spatele dependenţei de junk food din publicaţia The New York Times. Articolul arată că, în prezent, unul din trei adulţi americani este considerat clinic obez şi unul din cinci copii, la fel. 24 de milioane de americani suferă de diabet de tip II şi alte 79 de milioane au pre-diabet. Şi acestea nu sunt singurele boli care afectează americanii şi care să provină dintr-o alimentaţie necorespunzătoare. Atât publicul larg, cât şi companiile producătoare de alimente ştiu, în prezent (şi ştiu de mulţi ani) că zahărul, sarea, grăsimile nu sunt bune pentru organismul uman, mai ales în cantităţile prea mari în care sunt consumate acum.

Şi atunci, se întreabă autorul articolului, de ce creşte numărul bolilor provocate de alimentaţie proastă, de ce creşte obezitatea? Se pare că nu este vorba de lipsa de voinţă a oamenilor sau de dorinţa companiilor de a le da oamenilor ceea ce vor. „În patru ani de cercetări şi investigaţii, am descoperit un efort conştient, care se petrece în laboratoare şi întâlniri de marketing, care are drept scop să menţină oamenii dependenţi de alimente ieftine şi convenabile. Am discutat cu peste 300 de oameni, angajaţi sau foşti angajaţi în industria de mâncare procesată, de la oameni de ştiinţă la specialişti în marketing şi publicitate sau chiar directori. Unii au dat totul din casă de bună-voie, alţii au fost mai reticenţi, mai ales când le-am prezentat mii de pagini de note secrete din industrie, pe care le-am obţinut de la surse din interior. Aşa am ajuns să sintetizez mai multe studii de caz despre cum sunt vândute alimentele oamenilor care, deşi nu sunt lipsiţi de putere, sunt complet vulnerabili în faţa marilor companii şi a ştiinţei lor de marketing”, notează autorul articolului din New York Times.

Iată, pe scurt, un exemplu: sub presiunea publicului, a organizaţiilor de sănătate şi a administraţiei americane actuale, companii precum Kraft, Nestlé, Pepsi, Campbell şi General Mills au început să scadă nivelul de sare, zahăr şi grăsimi din tot mai multe produse. Coca-Cola ajunsese să promoveze apa îmbuteliată şi răcoritoarele sale cu nivel minim de calorii drept o modalitate de a combate obezitatea, dar reacţiile critice nu au întârziat să apară. În dorinţa de a controla o cotă cât mai mare de piaţă, compania îşi extinsese marketingul agresiv în regiuni sărace sau vulnerabile ale SUA, precum New Orleans, unde oamenii au ajuns să bea de două ori mai multă Cola decât media naţională. Politica companiei se ducea pe a câştiga „heavy drinkers” (băutori înrăiţi, consumatori constanţi), dar şi consumatori obişnuiţi – iată cum arată un calcul la rece: „Dacă un băutor înrăit decide să se lase, câţi băutori obişnuiţi putem convinge rapid să bea mai mult pentru a compensa pierderea celui înrăit?”. Răspunsul: mulţi. Pentru că, explică un fost director de marketing al companiei, „este mult mai eficient să îmi conving băutorii, persoane care deja consumă, să consume mai mult, decât să încerc să atrag noi consumatori”.

Sub presiunea concurenţei, Coca Cola a scos pe piaţă şi mărci de apă şi lapte, orice ar bea oamenii, numai să se cumpere de la ei. S-a extins pe pieţe precum Brazilia, unde încerca să crească consumul de Cola în rândul locuitorilor din favelas. A schimbat ambalajul pentru asta, făcându-l mai mic, mai accesibil ca preţ. Nestlé a trimis trupe de agenţi de vânzări, femei, mai ales, în cartiere sărace unde promovau din uşă în uşă alimentele procesate americane. Când a realizat că oamenilor săraci din Brazilia le trebuiau multe lucruri, dar nu Cola, directorul citat de articol (concediat în 2004) a încercat să propună schimbări la nivelul companiei, însă s-a lovit de reticenţă maximă. Şi acum vorbeşte cu dificultate despre trecutul său la Coca Cola, pentru că lucrează tot în industria alimentară şi nu vrea să îşi provoace necazuri: „Nu vrei să îi superi pe cei mari. Nu în sensul că aş ajunge pe fundul râului, dar nu au niciun pic de simţ al umorului şi sunt o companie foarte, foarte agresivă”, a declarat acesta pentru New York Times. Experienţa de acolo, însă, l-a ajutat să răzbească în altă parte: a propus unei companii producătoare de diverse alimente să vândă morcovi. Morcovi simpli şi proaspeţi, dar sub sloganul „Eat ’Em Like Junk Food”. „Ne poziţionăm pe piaţă ca o gustare, un snack, nu ca un produs vegetal. Exploatăm regulile industriei de tip junk food pentru a promova hrană sănătoasă”, a explicat specialistul în marketing. Regula de bază pe care a învăţat-o la Coca Cola şi o aplică: vânzarea produsului contează cel puţin la fel de mult cât produsul în sine. Motivaţia lui: „Îmi plătesc o datorie karmică, pentru anii în care am lucrat la Coca Cola”.

 

Vă invităm să citiţi întreaga poveste şi alte câteva cazuri exemplificatoare pentru comportamentul industriei alimentare de tip junk food pe New York Times.

 

Sursa şi foto: NYTimes

 


Un comentariu

  1. “Do you know what the number one health risk in America is?
    Obesity. They say we’re in the middle of an obesity epidemic.
    An epidemic like it is polio. Like we’ll be telling our grand kids about it one day.
    The Great Obesity Epidemic of 2004.
    “How’d you get through it grandpa?”
    “Oh, it was horrible Johnny, there was cheesecake and pork chops everywhere.”

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger