Franz Liszt a fost unul dintre muzicienii cei mai adorați de femei, dând naștere fenomenului “Lisztomania”. Termenul a fost folosit de criticul german Heinrich Heine în secolul al XIX-lea, scrie The Atlantic, pentru a descrie modul convulsiv în care simpla prezență a pianistului maghiar afecta publicul feminin. “Cât de furtunoase erau aplauzele care sunau în întâmpinarea lui”, scria Heine în cronica unui concert parizian din 1844. “Ce aclamări! O adevărată nebunie, una neamaiauzită până acum în analele furorilor.” Un studiu vine să confirme că bărbații cu mari abilități muzicale sunt consideraţi a avea gene mai bune decât cei fără darul muzicii și, prin urmare, sunt preferați ca parteneri de viață de către femei.
Se spune că Liszt a aruncat odată un chiștoc de trabuc pe stradă sub ochii unei femei îndrăgostite de el, care a ridicat chiștocul din șanțul de canalizare și l-a introdus într-un medalion pe care a gravat în diamante inițialele F.L. O asemenea nebunie, scrie publicația americană, a fost rar întâlnită în rândul muzicienilor clasici. Liszt și-a câștigat statutul special de a fi primul muzician care a stârnit o adulație feminină masivă.
Măiestria sa desăvârșită în mânuirea pianului și talentele de performer (avea înzestrări teatrale și cânta exagerat și demonstrativ) l-au făcut să pară pe pianistul maghiar, din punct de vedere evolutiv, un partener de viață incredibil. “Când reuşeşti să arăţi că ai timpul şi resursele necesare pentru a-ţi perfecţiona abilităţile, ajungi să fii atractiv pentru un potenţial partener”, spune Petr Janata, profesor asociat la Universitatea din California, Davis, specializat în neuroştiinţa muzicii. Ideea e că “dacă reuşeşti să ai grijă de tine şi să înveţi o aptitudine ca muzica, atunci cu siguranţă poţi avea grijă de un partener. În cazul cântecelor păsărilor, de exemplu, există o legătură destul de clară între calitatea şi complexitatea cântecului şi aptitudinile de reproducere.”
Charles Darwin a lansat ipoteza că aptitudinile muzicale atrag opţiuni mai bune de împerechere nu doar la păsări, ci şi la oameni. “Notele muzicale şi ritmul”, scria el în Originea Omului, “au fost dobândite în primă fază de înaintaşii de sex masculin şi feminin ai omenirii pentru a seduce sexul opus.” După 140 de ani în care oamenii de ştiinţă nu au reuşit să probeze teoria lui Darwin, un studiu recent realizat de cercetătorul Benjamin D. Charlton şi de colegii săi de la Unviersitatea din Sussex, Marea Britanie, a confirmat că “muzica este într-adevăr un produs al selecţiei sexuale.”
Echipa britanică a observat că femeile aflate la jumătatea ciclului menstrual, perioada cea mai fertilă, tind să creadă că bărbaţii cu abilităţi muzicale mari au gene mai bune decât cei fără darul muzicii şi sunt preferaţi astfel ca parteneri de viaţă. În cadrul studiului, 1.465 de femei au ascultat patru compoziţii de pian diferite, cu niveluri progresive de intensitate, şi au fost întrebate pe care dintre compozitori îl râvnesc mai mult. Femeile care nu se aflau în perioada de vârf a fertilităţii au fost în general ambivalente, adică nu au preferat un anumit compozitor în detrimentul altora, însă cele care se aflau în zilele 6-14 ale ciclului lor menstrual l-au preferat cu copleşire pe compozitorul celui mai complex cântec. Această preferinţă a fost însă valabilă doar pentru relaţii de scurtă durată, ceea ce înseamnă că aptitudinile muzicale pot fi mai avantajoase pentru un bărbat “destrăbălat” decât pentru unul care caută să se aşeze.
Citiţi restul articolului pe The Atlantic.
Puteţi citi şi: