Tehnologia de curăţare a petrolului în urma unei scurgeri petrecute în apă a fost, în ultimii ani, o latură mai puţin băgată în seamă de industria petrolieră, deşi este o zonă de interes direct pentru aceasta. În ciuda eforturilor oamenilor de ştiinţă în domeniu, nu s-au înregistrat schimbări majore în această tehnologie în ultimele două decenii, de la dezastrul din 1989 (Exxon Valdez), când 750.000 de barili de petrol au ajuns în apele din regiunea Alaska.
Însă, pe măsură ce tot mai multe companii sunt interesate de forajul în oceanul Arctic sau în ape de mare adâncime din alte regiuni ale globului, a crescut şi presiunea publică asupra lor de a demonstra că sunt capabile să cureţe rapid şi eficient o eventuală scurgere de petrol. Acest fapt a început să mişte lucrurile în domeniul cercetării de profil. Incidente de proporţii, precum dezastrul din 2010 din Golful Mexic, atrag după ele o accelerare a cerinţelor de inovare în materie de tehnologie (mai ceva decât cererea de arme noi pe timp de război), dar istoria (şi mai veche, şi mai recentă) a demonstrat că entuziasmul industriei şi guvernelor scade rapid, scurgerile de petrol sunt uitate şi tehnologia nu mai apucă să se schimbe, ci rămâne cam aceeaşi, în aşteptarea altui dezastru.
Până şi marile companii petroliere au realizat că le costă mai mult pasivitatea tehnologică decât dacă ar investi mai serios în domeniul dezvoltării de noi tehnologii. Operaţiunile de curăţare, care se ridică la miliarde de dolari, amezile, alte miliarde, daunele civile, alte miliarde, plus barilii de petrol pierduţi, toate acestea au pus pe gânduri marile companii petroliere. Aşa că diverse proiecte de cercetare au început să fie susţinute sau finanţate în întregime de către ele. Rezultatele nu sunt de ignorat: spre exemplu, doi cercetători de la Universitatea Pennsylvania (SUA) au inventat un fel de gel care absoarbe de 40 de ori greutatea sa în petrol şi formează un compus solid moale, uşor de „pescuit” din apă şi care, ulterior, se poate duce la rafinărie şi din el se recuperează petrolul vărsat. În testele de laborator, polimerul inventat de cei doi cercetători (Mike Chung şi Xuepei Yuan) a suportat bine probele şi a demonstrat că, pe lângă faptul că absoarbe şi reţine petrolul scurs în apă, nu reţine şi apă, ceea ce ajută foarte mult procesul ulterior de recuperare a petrolului.
Oamenii de ştiinţă au estimat că gelul lor ar putea fi produs la scară largă la preţul de 2 dolari pentru o jumătate de kilogram, care jumătate de kilogram este suficientă pentru a recupera din apă peste cinci galoane de petrol scurs. „Dacă acest material ar fi fost folosit în cazul scurgerii de petrol din Golful Mexic din 2010, atunci efectiv tot petrolul scurs s-ar fi transformat într-un compus de tip gelatinos, care ar fi plutit la suprafaţa apei şi ar fi fost foarte uşor de colectat, iar efectele poluării ar fi fost minime”, scriu cercetătorii în lucrarea lor despre gelul inventat. Alte echipe de cercetători s-au orientat către nanotehnologie, dar cu acelaşi scop: astfel, unii oameni de ştiinţă propun producerea unor bureţi extrem de uşori şi mici, care se vor hrăni cu petrolul scurs în apă, absorbindu-l exact aşa cum un burete absoarbe apa.
Sursa şi mai multe detalii: Reuters
Foto: Reuters