Steve Rolles, analist al politicii drogurilor: "Problemele legate de droguri sunt rezultatul prohibiţiei"

6

Steve Rolles este Senior Policy Analyst în cadrul organizaţiei TRANSFORM Drug Policy Foundation (TDF). După părerea lui, drogurile ar trebui legalizate – dar cu cap – şi că astfel, din marele război al aşa-numitelor stupefiante ar avea de câştigat oamenii, nu corporaţiile şi nici crima organizată. Istoria celor mai populare droguri de consum – tutunul şi alcoolul – oferă un model de reglementare a dependenţelor: cum va arăta însă adaptarea la noile droguri, cele care nu mai corespund demult legilor internaţionale, scrise cu zeci de ani în urmă?

Săptămâna trecută, Romanian Harm Reduction Network (RHRN) şi Centrul de Cercetare şi Inovaţii în Serviciile Sociale au organizat conferinţa “A War without Winners: 50 years of Drug Prohibition”, în cadrul căreia Steve Rolles, a vorbit despre efectele unei politici eşuate (prohibiţia drogurilor) şi despre alternativele de care dispunem.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la adoptarea Convenţiei Unice privind Stupefiantele şi 40 de ani de la începerea “războiului antidrog” de către Richard Nixon. Potrivit RHRN, tot mai multe rapoarte arată că sistemul internaţional de control al drogurilor este în impas, şi asta pentru că măsurile represive aplicate peste tot în lume nu au avut efectul scontat, ci au produs consecinţe negative care au agravat situaţia. Printre acestea s-ar număra dezvoltarea crimei organizate şi îmbogăţirea infractorilor, încălcarea drepturilor omului, periclitarea sănătăţii publice, răspândirea de infecţii şi distrugerea vieţilor consumatorilor de droguri, promovarea stigmei şi discriminării acestora, producerea de dezastre ecologice şi poluare sau risipirea banului public pe implementarea unor politici nerealiste.

Transform Drug Policy Foundation este un think tank de caritate care “încearcă să atragă atenţia asupra faptului că prohibiţia drogurilor este în sine un factor major al răului provocat de droguri indivizilor, comunităţilor şi naţiunilor şi ar trebui înlocuită de un sistem guvernamental eficient, echitabil şi uman de regularizare şi control”. Mai jos, analistul Steve Rolles traduce această viziune. Rolles lucrează în cadrul TDF din 1998, este licenţiat în geografie umană (Universitatea Bristol) şi a făcut un master în studii de dezvoltare. Înainte de a veni la Transform, a lucrat un an în India, pentru Medical Research Council, unde a coordonat o cercetare la scară largă privind sănătatea în mediul rural, şi un an în cadrul Oxfam, unde a coordonat campanii de promovare a comerțului echitabil şi de stopare a comerţului cu arme.

Interviu de Romanian Harm Reduction Network:

Din câte am observat, campania dumneavoastră se axează pe costurile politicilor privind drogurile şi nu neapărat pe legalizare sau măsuri concrete.

Ne concentrăm asupra costurilor pentru că e o zonă mai sigură de discuţie pentru politicieni. Există două laturi ale dezbaterii: critica războiului împotriva drogurilor şi discuţia despre alternative. Discuţia despre alternative e un soi de teren minat din punct de vedere politic, însă critica [războiului împotriva drogurilor] a ajuns un subiect de mainstream. S-a ajuns la un consens destul de larg că politicile actuale nu funcţionează prea bine. În 2008, Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate a lansat o lucrare numită Fit for Purpose. În prima secţiune a acestei lucrări a discutat consecinţele negative neintenţionate ale politicilor internaţionale de control privind drogurile. Printre aceste consecinţe neintenţionate se numărau şi crearea unei pieţe uriaşe a infracţionalităţii, abuzuri ale drepturilor omului, transferul resurselor din sistemul public de sănătate în sistemul legal sau transferul de la un drog la altul – îndepărtezi un drog, iar oamenii încep să folosească altceva, ceea ce poate fi şi mai riscant. Important aici nu a fost raportul, pentru că mulţi oameni au spus aceste lucruri, ci faptul că a venit din partea Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate, organul care supraveghează sistemul global de control al drogurilor care a generat aceste probleme. Nu i-a determinat să spună că, în consecinţă, trebuie să legalizăm drogurile sau să dezincriminăm posesia, ci că trebuie să ne coordonăm mai bine, să avem mai multe resurse etc. Dar faptul că au spus-o este important, pentru că au susţinut critica războiului împotriva drogurilor adusă de ani de zile de oameni din mediul academic, ONG-uri sau comentatori media.

Acum şi şefii de stat spun lucruri asemănătoare, nu doar foşti şefi de stat, ci şi actuali şefi de stat. Preşedintele Columbiei, Santos, a spus că războiul împotriva drogurilor a alimentat conflicte, că subminează dezvoltarea, că este o ameninţare pentru securitate şi că trebuie să avem o dezbatere privind alternativele, inclusiv legalizarea. El nu susţine legalizarea, dar spune că dezbaterea este importantă. Cam atât de departe poţi ajunge în cazul unui politician. Dar este foarte interesant că spune asta acum, pentru că nici un politician n-ar fi spus-o acum cinci ani. Chiar şi Felipe Calderón, preşedintele Mexicului – care a purtat un război dezastruos împotriva drogurilor, mii de oameni au fost omorâţi în fiecare lună -, a spus ceva foarte asemănător. A spus că nu susţine legalizarea, dar crede că este importantă o dezbatere. A mers chiar mai departe, spunând că nu este ceva pe care Mexicul ar trebui să-l facă de unul singur, ci trebuie să fie ceva internaţional. Simplul fapt că pune problema în aceşti termeni arată că nu mai este o idee străină. Discursul privind reforma a ajuns cu adevărat în mainstream. Politicieni ca Santos, Calderon şi alţii, mai ales foşti preşedinţi, se simt confortabil să afirme public astfel de lucruri, iar când fac asta nu sunt măcelăriţi. Lumea înţelege că este un subiect sensibil. Dacă ar fi afirmat că vor să vadă cocaină în şcoli sau heroină în magazinele de dulciuri, atunci da, toată lumea ar fi spus că e o nebunie. Dar nimeni nu vorbeşte despre asta, deşi, câteodată, aşa este prezentată legalizarea sau chiar şi dezincriminarea posesiei. Multe ţări au dezincriminat posesia pentru consum propriu, inclusiv Mexicul şi Columbia, pentru cantităţi mici. Nu este o soluţie perfectă, dar nu a fost un dezastru. Reduce stigma, HIV-ul.

Dezincriminarea şi reducerea riscurilor ascociate consumului (harm reduction) au fost idei foarte controversate şi foarte dificile din punct de vedere politic. În ultimii 20 de ani, s-au mişcat încet, încet înainte şi au reuşit să clădească o bază solidă de dovezi. Sunt soluţii ieftine care economisesc bani. Dacă investeşti în harm reduction, nu mai ai costuri de sănătate şi reduci infracţionalitatea. Dezincriminarea economiseşte multe resurse pentru poliţie, închisorile găzduiesc mai puţini oameni şi se cheltuieşte mai puţin pentru tratarea celor infectaţi cu HIV. S-a dovedit că aceste soluţii, atunci când sunt aplicate corespunzător, sunt eficiente din punct de vedere al costurilor. Iar politicienii pot lucra cu asta. Tabloul mai mare este că atât harm reduction, cât şi dezincriminarea posesiei luptă împotriva prohibiţiei, care este bazată fundamental pe pedeapsă. Se vorbeşte de pedepsirea dealerilor, dar majoritatea resurselor sunt cheltuite pentru pedepsirea consumatorilor. Harm reduction, care nu judecă consumul, ci încearcă să reducă riscurile asociate consumului în loc să-l elimine complet, e foarte controversată, e împotriva spiritului represiv al prohibiţiei. Dezincriminarea posesiei este la fel. De fapt, pentru mine, dezincriminarea posesiei este parte din harm reduction. Problemele generate de HIV şi injectare reflectă un mediu de risc creat de un sistem legal. Faptul că consumatorii împart ace şi că le folosesc în medii nesigure, faptul că iau droguri contrafăcute, faptul că comit infracţiuni pentru a le cumpăra, toate aceste lucruri sunt generate de sistemul legal. Într-o ţară ca Elveţia, unde există reţete pentru heroină injectabilă, dar şi un consum ilegal în paralel, poţi avea două tipuri de consumatori de heroină: unul dintre ei comite infracţiuni utilizând droguri contrafăcute şi ace murdare în ganguri fetide şi sprijină un comerţ ilegal care merge până în Afganistan, celălalt merge la clinică. În acest din urmă caz, riscul contractării HIV se apropie de zero, la fel şi cel al supradozei, la fel şi infracţiunile comise pentru procurarea heroinei. Oamenii trebuie să ştie că se confruntă cu probleme generate de politica [privind drogurile]şi că există alternative la actualele convenţii.

Vă spuneam mai devreme de cazul unui individ care a fost prins cu 8 pastile de MDMA (ecstasy) şi a primit 12 ani de închisoare pentru trafic. Cum comentaţi acest caz?

Evident că este ceva foarte disproporţionat. Adesea, oamenii iau singuri 8 pastile de ecstasy într-un weekend, aşa că puteau fi cu uşurinţă doar pentru el, dar chiar şi dacă le împărţea cu prietenii lui, în mod clar trebuie să ai o distincţie între aprovizionarea la scară mică din cadrul unui grup de prieteni şi marii gangsteri. Deci e clar o nebunie să îi dai o sentinţă pe care i-ai aplica-o de regulă unui ucigaş. Nu există egalitate în faţa legii. În unele ţări, dacă ai 8 pastile de ecstasy, poliţia ţi le confiscă şi îţi spun s-o tai, sau poate primeşti o amendă ori un avertisment. După mine, consumul personal nu ar trebui considerat o infracţiune. În sensul clasic al unei infracţiuni, trebuie să existe şi o victimă. Cine e victima în cazul de mai sus? Dacă individul respectiv punea pastile de ecstasy în băuturile oamenilor, atunci da, era o infracţiune. Dar dacă oamenii vor acele pastile, iar el le împarte cu ei… Chiar dacă aceste persoane sunt afectate în mod negativ de ecstasy, este alegerea lor. În mod clar ecstasy-ul prezintă riscuri, dar oamenilor ar trebui să li se permită să facă alegeri şi să gestioneze de capul lor acele riscuri, iar statul nu ar trebui să-i incrimineze, ci să-i educe şi să-i ajute să facă alegeri care minimizează riscurile. Nu am o problemă dacă statul spune că drogurile sunt rele, am o problemă atunci când spune că drogurile sunt rele iar dacă le consumi, te va băga la închisoare. E o abordare greşită.

În Marea Britanie, dezbaterea pe tema drogurilor implică mai mult oameni care au indirect de-a face cu această problemă, discuţia este mai apropiată de mediul academic decât de mediul public. De ce nu ar fi publicul general interesat de dezbaterea pe tema drogurilor, chiar dacă, să zicem, sunt alte priorităţi, probleme sociale, militare, legate de securitate, de sănătate, de educaţie?

Problema e că drogurile şi politicile privind drogurile afectează pe toată lumea, nu doar pe cei care consumă droguri. Poate că aceştia din urmă sunt în centrul problemei, însă drogurile şi sistemul legal din jurul lor reprezintă o problemă pentru toată lumea din mai multe motive. Unul dintre cele mai importante este că se plăteşte pentru [această problemă]. Gestionarea problemei drogurilor este scumpă, costă miliarde de lire sterline pe an numai în Marea Britanie. Iar asta vizează doar sistemul legal, nu şi tratamentul. Publicul plăteşte pentru asta şi nu primeşte ce se aşteaptă să primească. [Acest sistem] nu îmbunătăţeşte situaţia privind drogurile, ba chiar o înrăutăţeşte din punctul nostru de vedere. Generază problema împotriva căreia luptă. Aplicând legea privind drogurile, creezi oportunităţi pentru infractori şi apoi cheltuieşti bani pentru a-i combate pe aceşti infractori. Faci să crească preţurile drogurilor şi împingi mulţi dependenţi să comită infracţiuni. Guvernul britanic estimează că jumătate din toate infracţiunile de violare a proprietăţii sunt comise de dependenţi de droguri. Aşa că nu este doar scump, toate aceste infracţiuni afectează pe toată lumea. La fel cum şi soldaţii care au murit în Afganistan luptând împotriva drogurilor reprezintă o problemă pentru toată lumea. Aşa că există costuri pentru consumatorii de droguri, dar există costuri şi mai mari pentru întreaga societate. De aceea toată lumea ar trebui să fie interesată de acest fenomen. Majoritatea infracţiunilor şi actelor de violenţă asociate drogurilor se răfrâng asupra tinerilor şi copiilor. Ei poartă povara acestor costuri. Dacă vrem să ne protejăm copiii, soluţia nu este un război împotriva drogurilor, care îi expune de fapt unui risc sporit.

Banuiesc că sunteţi familiar cu argumentul că dacă nu ar exista această prohibiţie care protejează societatea, consumul de droguri ar exploda. Cum comentaţi asta?

Consumul de droguri e destul de răspândit oricum. În ultimii 50 de ani, el a crescut în fiecare din aceşti 50 de ani. Aşa că, pentru o politică care îşi propune să elimine complet consumul de droguri din lume, vorbim de un adevărat dezastru. Cu fiecare din cei 50 de ani ne-am îndepărtat de acest obiectiv. Argumentul că ar fi şi mai rău dacă nu ar exista [această politică] este de bun simţ, cred eu, dar pentru a-l susţine trebuie să demonstrezi că ţările care au avut o abordare mai represivă au înregistrat un nivel mai scăzut de consum. Ar trebui să fie un şablon care să indice că ţările liberale au un consum mai ridicat, iar cele represive au un consum mai scăzut, dar nu există aşa ceva. Sunt ţări represive cu consum scăzut şi ţări represive cu consum ridicat – cum ar fi Rusia sau SUA. Două dintre cele mai represive ţări de pe pământ au nivel foarte ridicat de consum, care este în creştere, mai ales în Rusia.

Să luăm de exemplu cazul Portugaliei, care este foarte controversat. Au dezincriminat posesia pentru consum propriu pentru toate drogurile în 2001. Dacă eşti prins cu droguri, îţi sunt confiscate şi eşti trimis în faţa unui medic şi a unui asistent social care vorbesc cu tine şi decid dacă ai nevoie de tratament. De la aplicarea acestei politici, s-au observat nişte efecte interesante. Consumul de droguri în rândul elevilor a scăzut, la fel şi consumul problematic, răspândirea HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile, morţile cauzate de droguri, populaţia din închisori şi cheltuielile din sistemul legal. Pe de o parte, sunt multe lucruri pozitive, dar pe de altă parte există critici care spun că, dacă te uiţi la tabloul general din Portugalia, consumul de droguri a crescut. Şi e adevărat. La adulţi, consumul de canabis a crescut cu 20%, cel de cocaină, cu 50%. Dar dacă compari Portugalia cu alte ţări din Europa care nu au dezincrimnat drogurile, observi că şi în celelalte ţări a crescut consumul de droguri. E foarte greu să spui ce se întâmplă. În Marea Britanie, consumul de cocaină s-a dublat în ultimii zece ani, chiar dacă nu a fost dezincriminat.

Probabil că important în Portugalia, mai mult decât dezincriminarea posesiei, a fost faptul că a investit mai muţi bani în sistemul de sănătate publică, în tratament, harm reduction şi educaţie. E foarte greu, când studiezi politicile la nivelul unei întregi ţări, să spui că o anumită politică a avut un anumit impact. E clar că sunt multe aspecte de luat în calcul. Părerea mea e că variabilele cheie ale consumului problematic de droguri nu sunt legate de aplicarea legii, ci de cultură, status, egalitate, educaţie, sărăcie. Toate aceste variabile socio-economice şi culturale au un impact asupra nivelului de consum. Aplicarea legii, dacă are un efect, are un efect marginal. Şi poate avea şi efecte negative. Unii oameni spun că dacă scoţi un drog în afara legii, îl faci mai misterios, mai fermecător, mai cool, ceva ce tinerii consumă în semn de rebeliune. Dacă regularizezi drogurile şi faci piaţa funcţională, practic îndepărtezi acel farmec.

Dacă mergem spre alt scenariu, legalizarea pieţei, nu ar fi confiscată aceasta de marile corporaţii?

În ceea ce priveşte impactul legalizării, depinde cum o faci. Dacă faci o piaţă liberă, cu panouri publicitare mari, cu fotbalişti care promovează cocaina, cu mesaje care spun că metamfetamina te ajută să înveţi, dacă faci reclamă la televizor sau în filme, ar fi un dezastru, consumul ar putea creşte semnificativ. Modelele de legalizare/regularizare de care vorbim noi sunt foarte restrictive în termeni de marketing. Ar fi mai mult pe modelul unei farmacii cu cu medicamente prescrise. În Marea Britanie nu poţi face reclamă la medicamentele prescrise. Trebuie să învăţăm din greşelile făcute cu alcoolul şi cu tutunul. Dacă asta înseamnă un monopol de stat, atunci asta ar trebui să facem.

Să presupunem că ar exista o reformă radicală, de legalizare totală a drogurilor, credeţi că societatea civilă ar avea vreun control asupra aplicării acestor politici în faţa marilor companii care au banii şi influenţa s-o facă?

Într-un altfel de scenariu am avea de-a face cu o pânză albă pe care putem aplica reforma aşa cum ne-am dori să fie. Nu trebuie să lăsăm piaţa pe mâinile unor companii farmaceutice rău intenţionate, nu trebuie să permitem publicităţii să manipuleze opinia ş.a.m.d. Să ne uităm la evoluţia controlului tutunului: în primii ani ai perioadei postbelice, piaţa tutunului era complet nereglementată. Existau reclame la tutun care îl prezentau drept benefic, se spunea chiar că este un tratament bun pentru astm. Pe măsură ce înţelegerea noastră asupra tutunului a avansat, lucrurile au început însă să se schimbe; în aproape toată Europa Occidentală, în Australia şi în SUA, controlul devine din ce în ce mai strict: impozite mai mari, controlul vârstelor recomandate pentru cumpărarea tutunului, mesajele de avertizare de pe pachete, interzicerea fumatului în anumite locuri, interzicerea oricăror forme de reclamă în media, investiţii mai mari în educarea publicului. Nu putem spune care dintre aceste metode a funcţionat, cert este că rata fumatului a scăzut cu 30-40% în ultimii 20 de ani, fără ca fumatul să fie incriminat şi fără ca unii să meargă la închisoare. Acum, de pildă, în Australia se vor introduce pachete de ţigări simple, astfel încât nu vor mai exista pachete branduite, ceea ce arată o abordare similară cu cea a medicamentelor din farmacii, pe care le poţi cumpăra în ambalaje simple.

Fumatul este, ce-i drept, diferit de alte droguri. În ceea ce priveşte alcoolul, deocamdată nu s-a întâmplat acelaşi lucru. Nu poţi renunţa aşa de uşor la branduri când vine vorba de alcool, pentru că nu e vorba de un singur produs, ci de o foarte mare varietate, dar mai ales pentru că alcoolul nu este doar un drog. Cu toate acestea, încep să se ia diferite măsuri: firmele de alcool nu vor mai avea voie să sponsorizeze evenimente sportive, pe ambalaje apar mesaje de avertizare etc.

Când vine vorba de legalizarea drogurilor, multă lume ar fi de acord cu asta în cazul canabisului, cunoscut drept cel mai inofensiv dintre toate drogurile, însă n-ar fi de acord cu legalizarea cocainei, heroinei etc., cu care este asociată şi criminalitatea. Ce părere aveţi despre asta?

Înţeleg acest punct de vedere, însă cred că printre primele droguri care ar trebui legalizate se numără cocaina şi heroina. Asta pentru că cele mai multe probleme din jurul lor sunt cauzate de statutul ilegal. Oamenii nu mor de supradoză şi nici nu contractează HIV, nu comit infracţiuni în clinicile elveţiene unde se foloseşte heroină. În acelaşi timp, nu trebuie să vorbim despre o legalizare uniformă: cu cât un drog e mai riscant, cu atât e mai bine reglementat. Dacă ai un cadru normativ, poţi creea ce eu numesc o scară a reglementărilor: dacă cele mai riscante produse sunt strict reglementate, iar cele mai puţin riscante devin din ce în ce mai accesibile, în timp îi putem îndepărta pe consumatori de alegerile cele mai riscante. Una dintre problemele unei culturi bazate pe ilegalitatea drogurilor este că generează efectul opus, împingând piaţa spre cele mai potente şi mai concentrate droguri, care sunt cele mai profitabile.  Ca orice piaţă, şi cea a drogurilor se bazează pe profit. Să luăm exemplul cocainei: iniţial se mestecau frunze de coca, se făceau infuzii etc., însă cocaina publere, la fel ca şi crack-ul sunt invenţii occidentale. Crack-ul a fost produsul unor organizaţii criminale care au văzut şansa unui profit uriaş ce poate fi adus de o substanţă atât de puternică şi de adictivă. Avem, de curând, exemplul drogului krokodil, un alt copil al prohibiţiei, parte din familia drogurilor de proastă calitate, făcute din resturi rezultate în urma procesării, extrem de periculos. Dacă oamenii ar fi avut anumite droguri acceptate legal, problema drogurilor nu ar dispărea în totalitate, dar măcar s-ar reduce sensibil riscul de a muri otrăvit. Dacă opiul pentru fumat ar fi legal, dar injectarea heroinei în afara contextelor medicale nu, de pildă, cred că se pot face paşi mărunţi spre o administrare mai bună a problemelelor legate de dependenţă.

Multe ONG-uri care susţin legalizarea drogurilor se adresează, la nivel internaţional, unor organisme precum Naţiunile Unite, care ar putea dicta o astfel de tendinţă de reglementare, nu ţărilor în parte. Credeţi că aceasta este o direcţie bună?

Cred că e nevoie de lobby la mai multe niveluri, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional sau local. În ceea ce priveşte colaborarea cu Naţiunile Unite, cred că o soluţie ar fi mai întâi discuţiile cu guvernele ţărilor, care să provoace la rândul lor Naţiunile Unite în direcţiile scontate. Exemplul Boliviei este unul important, mestecatul frunzelor de coca, parte din tradiţia şi moştenirea lor culturală, fiind interzis de convenţiile ONU. Bolivia a pus în dezbatere acest lucru în faţa Naţiunilor Unite, însă cererile lor au fost respinse în repetate rânduri, astfel  încât a anunţat că se retrage din ONU; nu permanent, urmează să se alăture din nou convenţiei, dar cu o anume rezervă. Este pentru prima dată când o ţară a pus în discuţie convenţiile, pornind de la acest exemplu prohibitiv. Problema cu controlul drogurilor de către ONU o reprezinză rigiditatea sistemului actual în ceea ce priveşte orice progres spre reglementare. Însă încep să se vadă breşele, iar Bolivia a creat un precedent. În următorii ani, lucrurile se vor schimba treptat. Cred că se va începe de la legalizarea canabisului. Dacă în California se va legaliza marijuana şi dincolo de consumul medicinal, în ciuda tensiunilor dintre legea californiană şi legea federală, respectiv legislaţia internaţională, tendinţa va fi clar impusă şi ţări precum Olanda, unde marijuana este tolerată, dar tot oarecum ilegală, vor prelua modelul. Mare parte din convenţiile în vigoare au fost scrise acum 50 de ani, nemaifiind adecvate lumii în care trăim. Va fi un proces îndelungat, care va dura probabil 10-15 ani.

Până în 2007, România se număra printre ţările cu cea mai scăzută rată de consum declarată, însă începând din 2009 am început să avem probleme foarte mari în sfera consumului de droguri legale. Creşterea a fost rapidă şi dramatică, iar vârsta minimă a consumatorilor este de 9-10 ani. Cum vedeţi această explozie?

Apariţia acestei pieţe de aşa-zise droguri legale a fost o problemă şi pentru Marea Britanie, unde era complet nereglementată şi nici mijloacele de control al vârstei nu erau tocmai eficiente. Se putea cumpăra mefedronă online, în orice cantitate, la orice oră. Acesta a fost exemplul perfect de piaţa liberă nereglementată, dar care nu corespunde cu ceea ce promovăm noi, astfel încât ne-am trezit în situaţia neaşteptată de a susţine guvernul pentru închiderea acestor magazine. Nu pentru că voiam să incriminăm consumatorii sau pentru că am fi vrut să avem o piaţă ilegală, ci pentru că orice copil îşi putea cumpăra oricând kilograme de astfel de droguri. Guvernul avea însă două opţiuni: pasivitatea sau prohibiţia, iar aici am intervenit, susţinând că trebuie să existe alternative: distribuţia, ambalajele etc. Ideea de a putea cumpăra legal canabis fals, dar nu şi canabis adevărat, e cel puţin bizară. Însă această piaţă, la rândul ei, e un rezultat al prohibiţiei. În cazul României, îmi imaginez că o parte din această explozie s-a datorat ilegalităţii drogurilor, dar şi unei cereri latente.

Romanian Harm Reduction Network este o asociaţie ce reuneşte organizaţii şi profesionişti din domeniul reducerii riscurilor şi a cărei misiune este de a promova minimizarea comportamentelor cu risc asociate consumului de droguri prin creşterea gradului de comunicare între instituţiile cu responsabilităţi în acest domeniu şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru consumatorii de droguri, la nivel naţional.

Foto: Captură Youtube

Puteţi citi şi:

Arabela, fostă antreprenoare de succes în comerţul local cu ketamină

Scrisoare deschisă: Dezbaterea politicilor în domeniul drogurilor trebuie relansată

Un război fără învingători: 50 de ani de prohibiţie a drogurilor

“Alcoolul este mai nociv decât heroina”. Omul deștiință care a înfuriat guvernul britanic cu aceste vorbe

Krokodil: Drogul care mănâncă din consumatori

Reabilitare după o dependenţă de legale


6 comentarii

  1. Suntem profesorii de chimie promotia 1982. Nu stiti nimic despre noi pentru ca suntem impiedicati sa ne facem meseria la catedra. In 1982, 1983 au fost ultimele repartitii guvernamentale cu orasele mari inchise inclusiv BUCURESTIUl Ce avem special , suntem ofiteri in rezerva, arma 52-aparare civila datorita celor 3 ani de armata din timpul facultatii si trebuia sa facem profilaxia toxicomaniei tuturor celor nascuti dupa 1968 ( prima clasa a IX-a la dirigentie in 1982), ca chimisti trebuia sa impiedicam sinteza, traficul de etnobotanice “LEGAL HIGHS”. Am scris mereu ca inainte de 1989 se sintetiza TMP, drog la fel de puternic ca si LSD-ul din categoria PSIHODISLEPTICELOR la Centrul de Cercetari Rm.Valcea, sector PILOTI, platforma OLTCHIM. In martie 2008 mi-am dat demisia a doua oara din Institutul de Chimie Timisoara fiind convinsa ca profesorii universitari , profesorii nostri ,conducatori de doctorate , colectivul de redactie al revistei de chimie si nu numai sunt implicati in sinteza, traficul de etnobotanice, in traficul de droguri.Imi asum raspunderea pentru cele scrise.
    Legea exista:
    « Regimul produselor si al substantelor stupefiante.In conformitate cu prevederile Legii nr.73/ 1969 (publicata in Buletinul oficial nr.38/1970 si reluata in instructiunile nr.103/1970 ale Ministerului Sanatatii in tara noastra sint interzise fabricarea , extractia , conditionarea, prepararea , oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, cumpararea, distribuirea, transportarea sub orice forma , detinerea sau orice operatie privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin substante stupefiante, prescrierea de catre medic , fara a fi necesar a acestor substante, precum si organizarea si consumarea acestora (Cod penal art.312).Sint interzise de asemenea experimentarea acestora sub orice forma a unei alte persoane fara indicatie medicala. »Mircea Ancusa, Ferdinand Nistor, « Omul , fauritorul propriei sale sanatati » Un ghid pentru medicul de medicina generala, vol2.Timisoara 1981, p.85.

  2. Dece nu face nimeni profilaxia toxicomaniei in scolile, in universitatile din Romania, din Uniunea Europeana? Ce ascund granturile Academiei Romane si bursele SOROS? De ce nu este cunoscut continutul cartilor aparute in Editura Didactica si Pedagogica daca avem profesori gradul I, avem profesori universitari responsabili cu gradele didactice: D-ra Ivan , chimie organica, D-na Fatu -chimie fizica, autoare de manuale de chimie, D-na Cristurean, colega cu D-na profesor universitar DANA MARINESCU, fost rector al Universitatii Bucuresti?
    « SUBSTANTE TOXICE DE LUPTA (STL) sint intrebuintate – sub forma gazoasa, lichida, aerosoli –in scop agresiv, pentru a produce vatamarea organismului neprotejat, determinand fie moartea (STL letale) fie incapacitatea temporara (STL neletale). A.Substante toxice de lupta letale : 1. Substante neuroparalitice (anticolinesterazice, organofosforice : a ) de tip SARIN (tabunul, sarinul, somanul,DFP) ; b) de tip V (Vx, VE) ; 2. Substante cu actiune toxica generala ( acidul cianhidric, clorcianul) ; 3. Substante vezicante (S-iperita, Q-iperita, oxol –iperita, N-iperita, Levizita) ; 4. Substante sufocante (Fosgenul, difosgenul, cloropicrina). B. SUBSTANTE TOXICE DE LUPTA NELETALE : 1. SUBSTANTE IRITANTE : a)lacrimogene (cloracetofenona ; o-clorbenziliden-malonitril ; cianura de brombenzil ; morfolidina acidului pelargonic) ; b). stranutatoare (difenilclorarsina, difenilcianarsina, difenilaminoclorarsina) ; c) vomitive (clorura de fenilcarbilamina) ; 2. SUBSTANTE PSIHOCHIMICE : a) neuroleptice (rezerpina) ; b) psihoanaleptice (amfetamina) ; c) psihodisleptice –derivati fenilalchilaminici ( mescalina, trimetoxi -3,4,5 , fenilpropan, 2-amina (TMP) ; – derivati indolici (bufotenina, psilocina si psilocibina, dimetiltriptamina (DMT), harmina si harmalina ; dietilamida acidului lisergic (LSD) ; – derivati piperidinici (difenilglicolatul de N- metilpiperidina (BZ) ; fenilciclopentilglicolatul de N-etilpiperidina (DITRAN).Substantele psihochimice au rolul de a scoate inamicul din lupta pentru un anumit timp, incapacitatea fiind de obicei reversibila. Substantele psihochimice apartin unor clase de substante cu actiune asupra psihismului si cu structuri variate. NEUROLEPTICELE –tip rezerpina sint utilizate ca STL pentru starea de apatie pe care o creeaza (scaderea emotivitatii , incetinirea gandirii si a miscarilor , abolirea vointei). PSIHOANALEPTICELE , tip amfetamina determina , dimpotriva , agitatie psihomotorie insotita de teama, instabilitate psihica, confuzie mintala. Principalul grup de psihochimice este constituit insa din PSIHODISLEPTICE , care produc perturbari ale activitatii psihice, cu stare de depersonalizare , percepere anormala a timpului si spatiului, halucinatii cu caracter fantastic sau terifiant . Se folosesc ca STL in special PSIHODISLEPTICELE cu structura fenilalchilaminica – tip mescalina, indolica (bufotenina, psilocina, psilocibina, dimetiltriptamina, harmina, harmalina, LSD) si piperidinica , ca BZ si DITRAN. » Martian Cotrau, Lidia Popa, Teodor Stan, Nicola Preda, Maria Kincses –Ajtay – « Toxicologie « , Ed.Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1991, p.236.

  3. Nu stiu de ce nu inteleg oamenii (sau poate nu vor sa inteleaga) dar conceptul este simplu: Atunci cand un produs este ilegal, statul pierde complet controlul asupra acelui produs. Din acel moment statul nu mai poate decat sa-i vaneze pe cei care folosesc acel produs sau il vand, etc, in timp ce infractorii au toata puterea de decizie asupra distributiei, comercializarii si productiei. Avem destule exemple despre asta: prohibitia alcoolului in statele unite a insemnat una din cele mai negre perioade din istoria lor in ceea ce priveste infractionalitatea, atunci cand un joc video sau un film este ilegal intr-o tara mai multi oameni il cumpara decat daca ar fi fost legal, si asa zisul “War on drugs” este un esec la nivel mondial. Infractorii au monopol asupra afacerilor ilegale.
    In schimb, daca statul ar legaliza drogurile si ar crea reguli clare despre calitatea continutului, verificari, dozaj, etc… atunci ar fi mult mai simplu si mai clar si tentatia ar fi mai mica. De exemplu majoritatea mortilor prin supradoza se intampla din cauza ca oamenii nu au habar ce baga in ei pentru ca atunci cand cumpara drogurile nu este clara concentratia si distribuitorii le mai si indoaie cu substante chimice toxice pentru a amplifica senzatia dar a scade costurile.
    in tarile unde drogurile sunt legale, consumul a scazut clar in statistici in timp ce in celelalte a crescut constant. Probabil ca politicienilor le convine acest “razboi” continuu de pe urma caruia pot pretinde ca au niste rezultate (chiar daca rezultatele sunt nesemnificative fata de amploarea situatiei) dar pentru care cheltuie sume dramatice pe care oamenii de frica sunt dispusi sa le plateasca. Cat de simplu ar fi daca oamenii ar gandi mai logic…

  4. Pingback: Droguri în venă, pe bani din gunoaie. La schimb de seringi în Ferentari | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: VIDEO Urmăriți gratuit ”Breaking the Taboo”, documentarul despre războiul eșuat împotriva drogurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Cornelia Vodoiu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger