Steaua, electricitatea și radioactivitatea

0

În 1986, România nu prea avea electricitate, în schimb avea parte de ioni radioactivi made in URSS. Steaua a reuşit să treacă peste aceste probleme datorită proptelelor de la Valentin Ceauşescu şi de la Ministerul Apărării.

de NoapteaMagică.ro (proiect dedicat retrăirii momentului Steaua ’86, când echipa de fotbal românească a câștigat Cupa Campionilor, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de glorie)

În timp ce citiţi aceste rânduri, omenirea încă priveşte cu ochii holbaţi a teamă către Japonia, unde nenorocirea de la Fukushima a readus sintagma “catastrofă nucleară” în limbajul public. Întâmplarea face ca şi acum 25 de ani să se fi petrecut un accident nuclear de proporţii. România nu e afectată direct de năpasta de la Fukushima; a fost în schimb în calea norului radioactiv rezultat în urma exploziei de la Cernobîl petrecute pe 26 aprilie 1986.

Din această cauză a avut de suferit şi campionatul intern de fotbal, întrerupt imediat după explozia de la reactorul al patrulea al centralei atomoelectrice sovietice. Dacă pentru celelalte echipe oprirea campionatului şi suspendarea tuturor antrenamentelor nu ar fi fost un capăt de ţară, pentru Steaua, care se pregătea să dea piept cu Barcelona în finala Cupei Campionilor, renunţarea la pregătire ar fi echivalat cu un dezastru la Sevilla. Cum echipa din Ghencea era la un pas de o performanţă nemaîntâlnită în fotbalul românesc, stricteţea regulilor a fost îndulcită de dragul lui Emerich Jenei şi compania. Spatele asigurat de subordonarea clubului faţă de Ministerul Apărării şi patronajul mezinului familiei Ceauşescu, Valentin, au fost decisive.

Echipa radioactivă

“Singura echipă care avea voie să facă antrenament am fost noi, Steaua”, rememorează Helmuth Duckadam, portarul care a prins o zi mare la Sevilla. Antrenamentele Stelei erau rupte parcă din filmele cu scenariu postapocaliptic din pricina echipelor care măsurau radioactivitatea înaintea sesiunilor de pregătire pe care Duckadam şi le aminteşte foarte bine. “Făceam antrenament pe terenul mare din Ghencea”, povesteşte fostul portar al Stelei, “şi au venit militari cu ceva aparate pentru a măsura radioactivitatea la nivelul ierbii”. Contoarele Geiger au piuit zdravăn, semn rău. “Ni s-a atras atenţia, cel puţin la portari, să încercăm să evităm plonjoanele pentru că radioactivitatea depăşea de nu ştiu câte ori limitele admise”, spune Duckadam. Radioactiv sau nu, Duckadam avea să se comporte în finală ca un supererou, apărând toate cele patru lovituri de pedeapsă executate de jucătorii catalani.

Steliştii au mai dat piept, la propriu, cu contoarele Geiger şi pe aeroportul din Sevilla, când au aterizat în Spania cu două zile înaintea meciului decisiv cu Barcelona. “Au fost probleme chiar la aterizare, la Sevilla, deoarece noi veneam dintr-o țară care era practic puternic contaminată de acel accident nuclear”, spune Helmuth Duckadam. După ce au fost verificaţi cu atenţie pe aeroport, membrii delegaţiei steliste au scăpat de pe aeroport şi au ajuns cu autocarul la hotel. În Spania, gazonul nu era fluorescent, aşa că steliştii s-au putut antrena liniştiţi pe stadionul echipei Betis Sevilla.

Curent de la Elena Ceauşescu

Steaua n-a avut probleme numai din pricina megawaţilor sovietici transformaţi în particule radioactive, ci şi din cauza penuriei de electricitate de pe plaiurile româneşti. Anii ’80 au rămas în memoria colectivă drept deceniul când în magazine nu se găseau prea multe de cumpărat, dar şi ca decadă în care curentul poposea cu întreruperi foarte dese în prizele şi becurile românilor. Asta pentru că regimul pusese stavilă consumului intern de electricitate de dragul exporturilor de energie şi resurse menite să contribuie la achitarea datoriei internaţionale pe care o acumulase România în anii ’60.

UEFA nu ţinea cont de sincopele economice ale României, aşa că a programat finala Cupei Campionilor la ceas de seară, sub lucşii nocturnei de pe stadionul Ramon Pinzjuan. Un mediu cu care steliştii numai obişnuiţi nu erau. “Noi ştiam că vom juca în nocturnă, era practic prima dată după mult timp când aveam să jucăm în nocturnă”, spune Helmuth Duckadam. Norocul steliştilor a venit tot de la Valentin Ceauşescu, pârghia echipei din Ghencea în relaţia cu scorţosul minister al Apărării.

„Am avut un mare noroc că am putut să-l lămurim pe Valentin Ceauşescu să vină lângă echipă. Asta fusese gândit de Ion Alecsandrescu (şeful secţiei de fotbal a clubului Steaua) şi de mine, ca să fie o platoşă între noi şi Ministerul Apărării, unde era unchiu-său (Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu – n.n.), care era un tip care nu ştia nimic”, îşi aminteşte, după un sfert de secol, Emerich Jenei, antrenorul echipei Steaua în sezonul 1985-1986 . “Am vorbit cu el şi am zis, dom’le, trebuie să facem un antrenament măcar pentru că jucam în nocturnă. Și atunci a vorbit cu maică-sa şi atunci ni s-a dat voie, două ore, să se aprindă nocturna. Asta era duminică, noi am plecat luni şi miercuri s-a jucat meciul”.

Articolul a fost preluat de pe site-ul proiectului Noaptea Magică. Jurnaliștii din spatele proiectului au stat de vorbă cu jucători din lotul lui Nea Imi, cu “tușierii” care au trăit gloria de pe margine, fie ei jurnaliști, suporteri sau “simpli chibiți de bodegă din tagma muncitorilor, intelectualilor, inginerilor, elevilor și studenților”. Dar și cu dinamoviști, rapidiști sau alți microbiști, “care pot sau nu dormi noaptea de grija Stelei”.

Foto: Fototeca online a comunismului românesc


Tags:



Leave A Reply