"Statul este problema fundamentală! El emite legile statului. Statul înseamnă odihnă!"

Kafka habar nu avea despre absurd: dezbaterea publică organizată de Ministerul Administrației și Internelor pe marginea proiectului de Lege care vine să modifice Legea 60 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice s-a desfășurat sub auspiciile delirante ale unei gândiri obtuze și aberante. S-a discutat îndelung și degeaba. Lucrurile s-au schimbat un pic, însă rămân cel puțin la fel de absurde. De o parte reprezentanți MAI, de cealaltă noi, niște ONG-isti aproape jenați de situație: ne aflăm în fața unei instituții a unui stat de drept, democratic și european. De ce este necesar ca noi să le explicăm lor ce e  fundamental greșit cu propunerile lor? Cum sa explici unei instituții de stat că libertatea de exprimare și libera asociere nu sunt negociabile? Sperăm să ne fi reunit pentru ca ei să ne spună nouă că de fapt este o glumă proastă și că, de fapt, voiau doar să ne testeze vigilența. Nu.

de Irina Zamfirescu

Dezbaterea a început prin ceea ce în teoria agățatului se cheamă împăunare – moderatorul dezbaterii, reprezentant MAI, a punctat două dintre trăsăturile-i naturale și indiscutabile: vârsta – „Deși am o vârstă destul de  înaintată față de dumneavoastră, nu cunosc noțiunea de stalinist în abordarea proiectului de act normativ” și sexul – „Ne cerem scuze ca e un pic cam rece, mai ales pentru doamne”. Într-adevăr, era un domn în vârstă și un domn de sex masculin. Iar dacă o spunea pe un ton altfel decât arogant, nu găseam de cuviință să reiterez aici. În final s-a dovedit că faptul de fi bărbat de sex masculin nu te plasează neapărat în sfera celor deștepți.

Dezbaterea s-a desfășurat sub auspiciile bugeteleor de criză – fără niciun print din partea organizatorilor. Ne-am întrebat totuşi: chiar să nu ne dea un mail prin care să ne anunțe că propunerea de lege arată altfel și că ne vom reuni să discutăm, deci, despre altceva? Asta nu o mai puteam înțelege. Deci noi, de o parte a mesei, am discutat despre o Lege, ei, dincolo, despre alta. Un dialog al surzilor. Minunată exemplificare a absurdului. După niște momente penibile, aflăm și modificările aduse proiectului de Lege, conform cu sugestiile noastre:

1. S-a reintrodus articolul 1 din Legea in vigoare – adica se stipulează cum că legea asta este cadrul pentru garantarea libertății cetățenilor de a se reuni în public și a libertății de exprimare.
2. S-au prins că organele de lege trebuie să se ocupe de liniștea și ordinea publică, nu organizatorul.
3. Somaţiile anterioare intervenţiei în forţă au fost reglementate. Deci nu mai sar din prima cu bastoanele.
4. Obiectivele asigurate cu pază militară nu mai sunt exceptate de la locuri în care avem voie să ne exprimăm. IMPORTANT aici de punctat declarația domnului Moise (cel responsabil de propunerile legislative) – când a făcut această precizare „ne-am gândit ȘI la siguranța dumneavoastra avand în vedere că militarii care păzesc aceste obiective au anumite consemne pe care sunt obligați să le respecte şi nu am vrut să ajungem la situații regretabile”. Analiză pe text: jandarmii sunt niște roboței cărora li s-au implantat niște coduri. Dacă văd niște semne, sunt obligați să sară! Nu știm care sunt acele situații regretabile, însă, vă mărturisesc, eu de-acum voi merge pe trotuarele de vis a vis de instituțiile păzite de jandarmerie.
5. A fost redus termenul „declarațiilor prealabile la 3 zile”. Asta e bine. Ne-am întors la declarația prealabilă. Deci nu avem nevoie de autorizație pentru un drept fundamental. Dar vine următoare modificare care…
6. Într-adevăr, există posibilitatea unor abuzuri – comisia care AUTORIZEAZĂ adunarea publică este sub directa coordonare a Primarului. Deci, pentru a evita abuzul, comisia va vota prin vot simplu dacă se face au ba. Practic,  autorizarea există în continuare și acest vot se pare că ne scapă de incompatibilitate și abuz. În ce fel, legenda nu precizează. Deci decizia cu privire la autorizare nu este una argumentată – nu se face pentru motivul x ori y, ci pentru că 4 din cei 7 membri nu vor. Asta da democrație inteligentă!
7. Și acum piesa de rezistență: cu toții, se pare, am cerut scoaterea autorizării unei adunări publice. Au găsit soluția: nu se va chema autorizare, ci aprobare. Și cum nu e suficient, se naște și instituția avizării. Nu cumva acesta este un praf în ochi?
8. Au fost eliminate prevederile care stipulau uzul de armă. Măcar nu vom pleca morți de la mitinguri.

Cred că lucrurile stau un pic mai rău decât acum 3 săptămâni. Nu vreau să intru în detalii și stări de frustrare – noi am trimis niște recomandări, iar ei le-au preluat la nivel lexical (înlocuirea avizării cu autorizarea). Nici nu vreau să conving aici cu privire la spiritul profund antidemocratic al acestei propuneri legislative.

Vreau totuși să menționez două episoade. Izolate, însă extrem de relevante pentru sisifica luptă pe care o ducem.

Pe de o parte, pentru a justifica menținerea autorizării, domnul Moise & Co au reiterat obsesiv o prevedere constituțională care spune așa: „nu este exegaretă impunerea obligației de a se obține autorizația prealabilă pentru adunările publice”. Am încercat, în nenumărate rânduri, să îi explicăm că această expresie nu impune obligativitatea din partea statului. Undeva prin clasa a 9-a se învață la liceu cum se raționează – ceea ce este posibil, nu este obligatoriu. Citatul reiterat aici stipulează pragul minimal, or noi avem pretenția unei democrații care se maturizează, nu care privește hâdă și cu poftă spre totalitarism.

Pe de altă parte, spre final am ajuns la interdicția de a folosi cuvinte injurioase ori care să genereze indignare. Argumentul e cam așa: pe Național Arena există interdicția de a fuma. Oameni au reușit să demonstreze că pot lupta cu nevoia de nicotină și, astfel, au dat dovadă de bună cuviinţă. De ce nu este posibil „să fim civilizați și să scandăm politicos”? Dincolo de prejucata conform căreia fumătorii sunt huligani, domnul Moise ne dă cheia – s-a ajuns în această situație pentru că inițiatorul propunerii legislative nu știe ce înseamnă libertatea de exprimare. Propun ca la avizarea/autorizarea unei adunări publice să ne fie înmânate lozincile pe care avem voie să le utilizăm.

Adunările religioase rămân în continuare în afara acestei porpuneri legislative. Întrebat de ce, domnul Moise ne-a răspuns: „Nu ne propunem să autorizăm manifestaţiile care se întâmpla la Iaşi, la Sfânta Paraschiva, unde se reunesc mii de persoane şi nu se întâmplă nimic”. Nu mai am nimic de zis. Mi-e teamă că ar putea să nu fie cuviincios.

Puteţi citi şi:

Yes, we can’t!

Să ne suspendăm de tot

Maiorescu 2.0: Teoria pistelor fără fond

“Ceauşescu n-a murit! Istoria ne-a păcălit”

Nu există problemă fără soluţii şi ţară fără cetăţeni

Cu Dumnezeu înainte şi Catedrala-n coaste

Protestatar offline

Irina + București = LOVE