Guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a semnat legea care interzice, la nivelul statului, pungile de plastic de unică folosinţă. Astfel, California devine primul stat american care ridică acest tip de interdicţie la nivel de lege statală, scrie site-ul Inhabitat.
Mai multe oraşe americane au interzis, deja, pungile de plastic, atât de comune cumpărăturilor la supermarket, dar California este prima care face acest pas la nivel de stat. Noua măsură se doreşte a fi un pas înainte în reducerea deşeurilor şi conservarea mediului înconjurător; totodată, transmite un mesaj clar publicului consumator de produse şi producătorilor acestora despre consecinţele utilizării materialelor neregenerabile ca ambalaje.
Legea privind interzicerea pungilor de plastic este discutată în California de doi ani şi abia luna trecută Senatul statului a votat pentru intrarea ei în vigoare, cu un scor de 22 la 15 voturi. Legea a fost iniţiativa senatorului Alex Padilla, care a încercat în mai multe rânduri să o treacă prin Senat, dar nu a reuşit – spre exemplu, anul trecut i-au lipsit trei voturi. În forma actuală, legea interzice folosirea pungilor de plastic de unică folosinţă în magazine şi, cel mai probabil, va obliga producătorii locali de astfel de produse să scoată pe piaţă pungi care să poată fi refolosite.
Mai multe detalii: CA.gov
Sursa şi foto: Inhabitat
Puteţi citi şi:
Locuitorii din Beijing îşi pot plăti călătoriile cu metroul în PET-uri
VIDEO Paradisul de plastic: cum ajunge gunoiul nostru în ocean
Oceanele lumii, acoperite de plastic în proporţie de 88%
Labirintul din 6.000 de sticle de plastic, din Polonia
Primul stat american care interzice microplasticul în produsele cosmetice
Plasticul şi reziduurile din oceane au dat naştere unei noi formaţiuni: “roca de plastic”