Starea de spirit, determinată de vreme?

0

Fericirea vine cu razele soarelui, iar ploaia aduce tristețe. Ideea că există o legătura dintre vreme și starea de spirit este foarte răspândită.

Un nou studiu publicat în revista Emotion a analizat convingerea în rândul a 500 de adolescenți și mamele lor. “Am identificat un grup de ‘iubitori de vară’, care erau mai fericiți, mai puțin temători și furioși în zilele cu soare și temperaturi mai mari și mai puțin fericiți și mai anxioși în zilele cu ploaie”, spune dr. Tom Frijns, psiholog la Universitatea Utrecht din Olanda și co-autor al studiului.

Cercetătorii au identificat și un grup al celor care nu iubesc vara, care erau mai puțin fericiți, dar mai furioși pe timp frumos, și mai fericiți când ploua.

Un al treilea grup îi cuprindea pe cei care urau ploaia, aceștia fiind nefericiți când ploua.

Cei care iubesc vara reprezintă 17% dintre participanții la studiu, iar cei care urăsc anotimpul frumos reprezintă 27%. Cei care nu suportă ploaia înseamnă 9% dintre participanți, iar restul au fost catalogați drept “neafectați”, adică vremea nu le influențează starea de spirit.

Studiul a mai descoperit că reacția la vreme se transmite în familie. Cercetătorul spune că mamele care iubesc vara au copii categorisiți, de asemenea, ca iubitori de vară, într-o măsură mai mare decât se aștepta să fie din întâmplare.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger