Ieri, spre sfîrșitul lui august, a murit la 74 de ani Seamus Heaney, poet irlandez laureat al Premiului Nobel, poreclit famous Seamus pentru popularitatea de care s-a bucurat în țările de limbă engleză și nu numai.
La mure
Spre sfîrşitul lui august, după ploile grele şi soarele
de-o săptămînă, se coceau murele.
La început, doar una, un cocoloş mov, strălucitor
printre altele, roşii, verzi, tari ca nişte noduri.
O mîncai şi dulce îi era carnea
ca vinul îngroşat: sîngele verii în ea
lăsînd pete pe limbă şi poftă de cules.
Cele roşii s-au înnegrit şi pofta ne-a trimis
cu bidoanele pentru lapte, toate oalele şi cutiile
pînă unde mărăcinii zgîriau şi iarba udă ne albea cizmele.
În jurul izlazelor, cîmpurilor de porumb, rîndurilor de cartofi
am răscolit tufele şi-am cules pînă am umplut vasele.
Pînă cînd pe fund s-au adunat cele verzi şi deasupra, stropi
negri, boabe mari, coapte, luceau ca o grămăjoară de ochi.
Mîinile usturau, palmele lipicioase ca ale lui Barbă Albastră.
Pe cele bune le-am ascuns în staul şi ne-am văzut de treabă.
Cînd troaca s-a umplut, am găsit pe ea o crustă,
înfiptă-n prada noastră, o ciupercă gri-şobolan.
Şi sucul se-mpuţise, odată luate de pe locul lor, din crîng,
fructele se amărau. Întotdeauna îmi venea să plîng,
Nu era drept. Toate acele tinichele minunate,
umplute-acum cu scîrboşenii. Speram că o să ţină, în fiecare an
de fapt ştiind că nu se poate.
Primele epurări
Aveam şase cînd am văzut cum se-neacă puii de pisică.
Dan Taggart i-a aruncat, „căcăcioşii ăştia mici”,
într-o găleată; un sunet metalic abia auzit,
lăbuţe moi agitate. Dar micul lor vacarm
s-a scufundat imediat. I-a agăţat de ciocul
pompei, şi-a dat drumul la apă.
„Păi nu le e mai bine-acu?” a spus Dan.
Ca nişte mănuşi ude săltau şi străluceau pînă i-a
scos pe movila de balegă, sclipitori şi morţi.
Deodată-nspăimîntat, zile-ntregi am dat triste
ocoale curţii, privind cele trei rămăşiţe murate
făcîndu-se făinoase ca balega uscată de vară
pînă cînd le-am uitat. Dar spaima se-ntorcea
cînd Dan prindea şobolani, iepuri în capcane, împuşca
ciori sau, după o luptă jalnică, rupea gîtul bătrînelor găini.
Totuşi, viaţa înlocuieşte sentimentele false
iar acum, cînd sînt împinşi căţeii în apă,
ridic doar din umeri, „nenorociţii”. Şi are chiar sens:
Vorbele despre „prevenirea cruzimii” au mare succes
la oraş, unde moartea-i considerată nenaturală
dar în fermele îngrijite dăunătorii trebuie să fie ucişi.
traducere de Dan Sociu