VIDEO Spre centrul Pamantului. Omul indragostit de lumea subterana

In Laos. Foto: www.ro.expe-laos.com

Sub pamant, toate lucrurile capata alte contururi, alte dimensiuni. E mai multa liniste acolo, e mult mister dar si frumusete aparte, sunt vietati necunoscute si formatiuni stranii. Dar ce ii atrage pe oameni in lumea “golurilor subpamantene”, in pesteri? Speologul Tudor Marin, explorator ce a calatorit in zeci de pesteri din intreaga lume, incearca sa ofere un raspuns la aceasta intrebare.

La Tudor Marin impresioneaza determinarea. Vorba ii este masurata, privirea limpede, pare sa fie genul de persoana care stie ce spune si care cunoaste exact efectul fiecarui gest pe care il face. E speolog de peste 20 de ani, dar pasiunea sa pentru pesteri e pe viata.

“Pasiunea mea pentru speologie a inceput odata cu primii pasi pe care i-am facut pe munte, in drumetii. Am vizitat multe masive muntoase din Romania si, o data cu turele facute, cum eram si tanar si foarte doritor de aventura, am vrut sa vad un pic mai mult, nu doar cum arata muntii pe exterior. Am vrut, asadar, sa patrund putin si in maruntaiele muntilor.

Tudor Marin este din 1997 directorul tehnic al Federatiei Romane de Speologie si, totodata, instructor federal in cadrul Scolii Romane de Speologie, cu specializarea suplimentara coborari de canioane si salvaspeo.

Dar, mai intai, am decis ca e bine sa iau legatura cu un club de speologie. Intalnirea a fost destul de socanta la inceput. Eram alaturi de mai multi colegi de liceu si am mers la clubul Focul Viu din Bucuresti. Aici am gasit oameni maturi, cercetatori, oameni seriosi care discutau fel de fel de lucruri specifice. Mi s-a parut un domeniu intangibil la prima vedere.

Urmind cursul lucrurilor, insa, mergind saptaminal la sedintele clublui si incepind sa ies in ture speologice mi-am dat seama ca lumea subterana e impresionanta, peisajele subterane sunt deosebite iar oamenii foarte deschisi. Iar de atunci am ramas cu pasiunea pentru explorare. Imi place sa ajung in locuri in care nu a mai calcat nimeni niciodata. De asemenea, la speologie ma atrage posibilitea de a vedea peisaje subterane realizate numai de apa si care nu sunt vizibile usor, nici accesibile oricarui om”.

Imaginea clasica a speologului, cu cizme de cauciuc, haine de tavaleala si lampa de carbid, s-a schimbat mult in anii din urma. Acum, in mod normal, trebuie adaugate coarda, carabiniere, trusa de spituri, ham, adesea chiar echipament de scufundare. Plus, aparat foto performant, trepied, blitzuri. Greutatea minima a echipamentului e cam de zece kilograme.

“Speologia este o activitate de echipa. O echipa normala ar trebui sa aiba in jur de patru persoane. Indiferent de tipul de explorare, tot timpul ai nevoie de o echipa. La ora actuala, un speolog trebuie sa fie foarte bine organizat si sa poata cunoaste instrumentele de acces la diverse pesteri, fie ca sunt in arii protejate sau nu.

In acelasi timp, speologia e un domeniu deschis mereu noului. Exista o vorba intre speologi care spune ca o pestera nu este niciodata terminata din punct de vedere explorativ. Folosind materiale noi, tehnici noi, venind poate cu oameni cu o alta viziune, tot timpul se pot explora galerii noi, iar cercetarea speologica este departe de a fi terminata. Foarte multe din pesterile din Romania, spre exemplu, inca ascund taine”.

Speologia inseamna in primul rand pasiune. E un domeniu multidisciplinar, reunind discipline ca biologia, geologia, hidrologia, meteorologia, topografia, arheologia, paleontologia, sedimentologia, geomorfologia, fotografia. Toate acestea pentru a aduce la lumina cat mai multe din tainele din intunericul cavernelor.

“De formatie, eu sunt inginer, de aceea as putea spune ca sunt un speolog amator. In acelasi timp, cred insa ca prin activitatile pe care le desfasor de peste 20 de ani in cadrul Federatiei Romane de Speoologie si a Scolii Romane de Speologie tind spre un anume nivel de profesionalizare. Asta, mai ales in domeniul educatiei in domeniul speologiei si al explorarilor speo.

Pe de alta parte, cercetarea stiintifica speologica are mai multe laturi: cea de biospeologie, care se ocupa de viata din subteran; exista cercetari in domeniul circulatiei apei in masivele carstice, deci legate de hidrogeologie; exista foarte multe cercetari in domeniul mineralogiei, legate de morfologia carstica; deja un domeniu distinct este cel al chiropterologiei, studiul liliecilor, care sunt de mare interes pentru oamenii de stiinta.

Dar Tudor Marin nu s-a limitat la expeditii speologice doar in Romania, ci a explorat si in Franta, Serbia, Ucraina, Laos, China sau Papua Noua Guinee. Care a fost cel mai frumos loc pe care l-a vazut?

“Cea mai deosebita, exotica, cea mai aventuroasa dar si angajanta in acelasi timp a  fost expeditia din anul 2005, din Papua Noua Guinee. Atunci, timp de doua luni am incercat sa exploram pesterile din masivul Bairaman.
Peisajul acolo este absolut deosebit, crestele muntoase nu sunt mari (ajung la 1000-1500m altitudine) totul fiind acoperit de o padure ecuatoriala foarte densa. Ne croiam drum prin padure cu maceta in mana, solul era foarte alunecos si malos din cauza umiditatii excesive, nu stiai cat de stabil e locul unde pui piciorul si cu ce vietate te poti intalni.

In explorarile noastre am coborat pe coarda in pesteri adanci, de peste 400 m, deschizand drumul si celorlalti colegi. Am explorat rauri subterane vijelioase si cascade mari care ne-au obligat sa aplicam tot ceea ce stiam pentru a le parcurge in siguranta. In astfel de conditii nu iti permiti nici o greseala deoarece posibilitatile de interventie in caz de accident sau incident sunt aproape nule.

Echipa internationala din care am facut parte a reusit sa exploreze si sa topografieze in premiera peste 11 km de galerii de pestera (50 de pesteri si avene), sa exploreze cea mai mare pestera din Masivul Bairaman – pestera Lali, sa atinga pentru prima data cota de minus 430 metri in Masivul Bairaman si sa coboare cea mai mare cascada subterana din Papua-Noua Guinee.

Am realizat in premiera o coborare de canion cu o diferenta de nivel de 850m, in care cea mai mare cascada a avut 205m inaltime! Am petrecut doua zile agatati in pereti si bantuind pierduti prin jungla ecuatoriala cu peste 100 kg de bagaj. De asemenea, echipa a explorat o pestera de langa satul Palmalmal, in care au fost gasite gravuri rupestre si oseminte umane.

Realizari deosebite am avut si in expeditia romano-franceza din Laos, despre care ati relatat deja. Sa amintesc totusi ca, printre altele, am reusit sa exploram si sa topografiem peste 18 km de galerii de pestera, din care 4,5 km de galerii complet inundate, explorate prin scufundare. Am facut in premiera traversari ale mai multor sifoane si jonctiuni de pesteri”.

Ca orice activitate facuta mai ales din pasiune, speologia presupune depasirea a numeroase dificultati. Lipsa timpului, a banilor ca si obstacolele birocratice sunt cateva dintre acestea.

Speologia a aparut ca stiinta la sfarsitul secolului al XIX-lea, in urma activitatii cercetatorului francez Alfred Martel. La noi, primul pas notabil a fost infiintarea primului institut de speologie, la Cluj, in 1921, de catre Emil Racovita. Urmeaza o perioada efervescenta, dupa anii ’50, in care cluburile de speo incep sa exploreze pesterile din Romania. Sunt acum peste 13 mii de pesteri inventariate la Cadastrul carstului de la Institutul de Speologie.

“Intai de toate, speologia este o pasiune care necesita foarte mult timp: zile libere de la serviciu si timp de deplasare catre obiectivele speologice.  Plus timpul de explorare. De mult timp e nevoie si dupa intorcerea din tura speo, asta pentru punerea in valoare a rezultatelor: fotografii, imagini, harti, cercetari care se fac in subteran .

In plus, in Romania e si mai greu sa practici speologia pentru ca gasesti greu bani pentru expeditii, mai ales daca explorezi si in afara tarii. Fata de anii anteriori, cind nu eram intrebati de nimeni daca vrem sa mergem intr-o pestera, acum exista un anumit numar de pesteri care sunt declarate arii naturale protejate si in care accesul este controlat. Acest lucru ne provoaca oarecare greutati, insa cred ca noi, ca speologi, trebuie sa ne organizam mai bine, cu ceva timp inainte de a cere respectivele autorizatii”.

Speologii experimentati au o vorba: “noi o facem cu casca pe cap”. E totusi speologia periculoasa?

“Prin prisma angajamentului, a efortului fizic si psihic pe care il faci, speologia poate fi privita ca un sport extrem. Insa, prin prisma accidentelor – care sunt foarte putine in Romania si asta pentru ca insistam mult asupra securitatii – este mai greu sa o privim ca pe o activitate extrema. E, de fapt, o activitate deosebita, in care incercam sa monitorizam toti factorii de risc.

As mai vrea sa mai spun ca incercam sa atragem cat mai multi copii si tineri catre speologie. Pentru ei organizam anual stagii, scoli, tabere, in care incercam sa ii familiarizam cu mediul carstic, cu pesterile, cu natura.  Incercam sa le aratam ca pot face si altceva decat sa traiasca in oras sau in fata calculatorului”. (M.Ch.)

Imagini din timpul expeditiei “Papua 2005”. Foto: Explos Papou 2005.
Un jurnal al expeditiei in Laos este disponibil aici