Speciile care au invadat Europa

0

Nurci, porci mistreți, ratoni, chițcani sau castori. Sunt câteva din speciile care au invadat Europa într-o măsură mai mare decât se credea până acum. O cercetare ne spune că 71 de specii de mamifere s-au strămutat invaziv pe bătrânul continet din vremurile neolitice încoace, în timp ce alte 30 și-au extins habitatul de-a lungul său.

 

Occupy Suedia cu ratoni/Flickr-brendan.lally…away

 

Cel puțin 58 dintre aceste specii afectează direct sănătatea umană sau pe cea a mediului, au aflat oamenii de știință de la Institutul de Cercetare și Protecție a Mediului din Italia și de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Animale străine continentului au fost introduse în Europa în 740 de reprize, iar cercetătorii au reușit să obțină data introducerii pentru 635 din cazuri. Porcul mistreț, de exemplu, a fost inserat în Sicilia în perioada neolitică, în timp ce oamenii populau Ciprul, Sardinia și Insulele Baleare, în perioada 9000-8000 î.Hr. Mai recent, în 2009, veverițele roșii americane au evadat în Danemarca, iar un an mai târziu, castorii canadieni au fost introduși în Belgia și Luxemburg, în timp ce ratonii s-au grupat în mișcarea occupy Suedia. În 2011, ratonii au fost eliberați ilegal și în Irlanda.

Cele mai afectate de invazia animală au fost trei state insulare: Sardinia (21 de specii), Corsica (19) și Marea Britanie (18), iar cei mai dăunători dintre invadatori, au observat cercetătorii, s-au dovedit a fi pisicile domestice, caprele sălbatice și nurcile americană. Primele și ultimele vânează specii domestice și concurează cu altele pentru mâncare, în timp ce caprele provoacă daune mari ecosistemelor prin pășunat și tropăieli. Mai multe, pe BBC.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger