Specii care dispar sub ochii noștri: Vipera de fâneaţă și inamicul ei numărul unu, dușmănia

3

Din timpuri vechi până în prezent, vipera a fost temută. Hulită. Folosită, în versuri populare sau culte, cu simbolistică negativă. Tratată cu duşmănie, dispreţ, ignoranţă. Văzută mereu ca un inamic pe care trebuie să îl ucizi, altfel te va ucide el. În realitate, este elegantă, frumoasă, sperioasă. Se refugiază mereu din calea utilajelor şi oamenilor care îi cotropesc habitatul, căutând acele locuri unde poate vieţui în pace.

Text de Camelia Jula

Cu sprijinul:

Ioan Ghira, profesor, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Tibor Sos, biolog, Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”

Vipera de stepă (Vipera ursinii) este o specie rară de viperă, care trăieşte şi în România. Ea apare cu două subspecii: vipera de stepă moldavă (Vipera ursinii moldavica), care trăieşte doar în România, în judeţul Iaşi, dar şi în regiunile din Delta Dunării, precum şi Vipera ursinii rakosiensis, cunoscută ca vipera de fâneaţă, care supravieţuieşte în câteva habitate restrânse din Transilvania şi Ungaria. Vipera de fâneaţă a fost considerată chiar extinctă din România, pentru o vreme. Seria TOTB despre specii ameninţate vă propune să faceţi mai întâi cunoştinţă cu această prea puţin cunoscută specie din România, pe care riscăm să o pierdem în primul rând din cauza lipsei de informare, a ignoranţei şi duşmăniei din comportamentul omului, dar şi din cauza lipsei de interes şi acţiune, precum şi a comerţului ilegal, derulat la vedere, pe internet.

Vipera de stepă este cea mai rară specie de şerpi din Europa; din cauza impactului neîntrerupt al civilizaţiei asupra ei din ultimii 2.000 de ani, şi-a redus mereu efectivele, ajungând în pragul extincţiei generale. În Ungaria, până în 2014, s-au derulat două proiecte Life-Nature care au avut ca scop creşterea şi reproducerea, în semi-captivitate, a viperei de fâneaţă, pentru repopularea unor habitate de unde subspecia a dispărut. Se consideră că subspecia a dispărut complet din Austria şi Bulgaria. În România, a fost considerată extinctă până în 2002, când a fost descoperită o mică populaţie într-un habitat situat în apropiere de confluenţa Mureşului cu Târnava. Atunci au fost colectaţi şi apoi eliberaţi în jur de 50 de adulţi, iar până în 2009 au mai fost identificaţi aproximativ 160 de indivizi, adulţi şi juvenili. Am stat de vorbă cu doi biologi, specialişti în herpetologie, care, fiecare în felul său, contribuie, de mai mulţi ani, la eforturile de conservare a viperei de fâneaţă din Transilvania: profesorul Ioan Ghira de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (Facultatea de Biologie şi Geologie) şi Tibor Sos, de la Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”.

Care au fost cauzele care au dus la absenţa viperei de fâneaţă de la noi, pentru o vreme?

Tibor Sos: Sunt mai mulţi factori pentru care specia a ajuns să fie considerată extinctă. De exemplu, subspecia nu a mai fost regăsită în locurile vechi, unde prezenţa ei fusese semnalată. Aceste locuri, însă, au fost deseori prea vag descrise, deci, în câteva cazuri, nici nu ştim exact unde a fost (sau probabil este) vipera prezentă. Să luăm, de exemplu, cazul prezenţei sale în Fânaţele Clujului. Aici vipera a fost căutată mai ales în zona rezervaţiei naturale şi nu în afara ei, cu toate că habitatul din limita rezervaţiei este acum nefavorabil speciei. Însă specia există în areal. Fiind o subspecie cu distribuţie insulară, este greu de localizat, chiar şi într-o pajişte de dimensiuni relativi mari. Efortul depus pentru inventarierea speciei a fost redus, habitatele ei nu au reprezentat o atracţie pentru herpetologi, cum au fost, spre exemplu, habitatele din zona Porţilor de Fier sau Dobrogea.

Stilul de viaţă al speciei este un alt factor ce a dus la deficienţa de date care o caracterizează. Trăind în pajişti stepice cu o climă caldă, are un stil de viaţă retras, fiind constrânsă de caracteristicile termice ale habitatului. Ea preferă o temperatură a corpului sub 35 de grade Celsius, orice temperatură mai înaltă îi poate cauza moartea. Este mai uşor de observat primăvara, în perioada de reproducere şi la sfârşit de vară, când femelele gravide se însoresc mai mult şi astfel specia este mai activă la nivelul solului. Însă îşi petrec majoritatea timpului în găuri de rozătoare, insecte, unde pot să îşi regleze temperatura vara mai uşor, plus că aici îşi găsesc şi hrană.

Desenul şi coloritul speciei o fac greu de observat. Localnicii nici nu ştiu de prezenţa ei. Normal, şi raritatea speciei este un alt factor. În acest moment ştim că există doar în patru locuri din Depresiunea Transilvaniei, mai exact în nord-vestul regiunii, habitatele speciei fiind reduse la pajişti stepice; problema este că majoritatea acestor pajişti au fost arate, iar cele rămase sunt păşuni ori fânaţe. Posibil ca în perioada următoare, dacă reuşim să mărim efortul pentru inventarierea speciei, să mai găsim noi locuri în care vieţuieşte.

Habitat de vipera de faneata

Habitat de viperă de fâneaţă

Cum a supravieţuit/revenit vipera, în aceste condiţii, în regiune? A existat un context favorabil sau, pur şi simplu, natura a găsit o cale?

Tibor Sos: Subspecia a supravieţuit în aceste habitate fiindcă pur şi simplu şi aceste rămăşiţe de habitate au rezistat până în momentul de faţă; aşadar, nu putem vorbi despre o revenire, ci de supravieţuire.

Unde vieţuiesc în prezent, mai exact, vipere de fâneaţă în Transilvania şi de ce populaţie aproximativă vorbim?

Ioan Ghira: Până la ora actuală, cunoaştem aceste patru populaţii de vipere de stepă, răspândite între Cluj şi Aiud, în zonele stepice, cu pajişti uscate. Mai bine să nu le localizăm, întrucât există mulţi “vânători” de şerpi, care ajung să facă comerţ cu viperele (un anunţ din data de 2 iunie 2015 se putea vedea aici). Nu încurajăm aşa ceva, ci, dimpotrivă, colaborăm cu Garda de Mediu pentru stoparea acestui comerţ. Referitor la dimensiunea populaţiei, putem da cifre foarte aproximative, probabil câteva sute de exemplare, dar nu foarte multe.

Vipera ursinii este cea mai mică specie de viperă din Europa: are cam 40-60 de centimetri lungime, iar capul său triunghiular este completat de un bot sub-ascuţit. Coloritul este bogat, relativ similar cu restul viperelor europene. Banda sa în zig-zag se compune dintr-o serie de pete brun-închis, tivite cu negru. Culoarea de fond pe mijlocul ei şi pe cele două rânduri de solzi externi este gălbuie. Pe partea superioară a capului prezintă un desen de culoare închisă; din spatele ochiului până în regiunea gâtului se întinde o dungă întunecată. Partea inferioară a capului şi a gâtului este alb-gălbuie, iar abdomenul este cenuşiu sau negru. Se hrăneşte în special cu insecte, uneori şi cu şopârle, şoareci de câmp, pui de păsări (mai rar). Femelele gestante îşi petrec cea mai mare parte din timpului zilei cu corpul la soare; activitatea viperelor de stepă începe în perioada martie – aprilie, iar împerecherea are loc din martie până în mai. Puii se nasc în iulie-august, iar numărul lor variază între 3 şi 17, în funcţie de dimensiunea femelei. Este vipera cea mai puţin veninoasă de la noi din ţară şi este protejată prin Legea 13 din 1993, prin care România ratifică Convenţia de la Berna, Directiva Europeana 92/43/EEC, Natura 2000 şi prin Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. (sursa)

Profesorul Ioan Ghira a redactat, în anul 2010, un plan de acţiune pentru conservarea viperei de fâneaţă în Transilvania, document în care atrage atenţia asupra ameninţărilor ce pot afecta populaţia speciei.

Care sunt, mai concret, aceste ameninţări şi ce s-a realizat din anul 2010 şi până acum, în România (specific, în Transilvania), pentru îndeplinirea scopului subliniat şi de dvs. în documentul respectiv?

Ioan Ghira: Ameninţările sunt inserate în Planul de Management, dar cele mai importante erau: păşunatul intensiv, cositul, incendierea pajiştilor, fânaţelor şi stufărişurilor, lipsa suprafeţelor minime, care să poată asigura supravieţuirea viperei de fâneaţă, lipsa coridoarelor ecologice; la această oră suntem puşi în faţa unei alte ameninţări grave, anume aratul terenurilor care erau pajişti.

În ceea ce priveşte planul de acţiune, era vorba de opt obiective, pe care aş încerca să le comentez pe rând:


Obiectivul 1: Plănuirea şi realizarea cercetărilor în teren, în vederea identificării eventualelor populaţii de vipere de stepă aflate în vecinătatea populaţiei existente pe suprafaţa sitului Natura 2000 “Pajiştile lui Suciu”.

Obiectivul 2: Cartografierea adecvată a tuturor habitatelor în care este prezenta specia Vipera ursinii rakosiensis (V.u.r.), combinând informaţiile cu cele existente pentru a efectua o inventariere GIS a V.u.r.

Ioan Ghira: În perioada următoare elaborării planului, au fost studiate mai multe habitate cu condiţii pedoclimatice asemănătoare în zonele învecinate sitului; eforturile au fost încununate de succes, astfel că situl Natura 2000 “Pajiştile lui Suciu” a fost extins de la suprafaţa de 367 hectare la suprafaţa pe care o are în prezent, 1.6005 hectare, în urma identificării unei noi populaţii în august 2010, pe raza comunei Lopadea Nouă, judeţul Alba. La ora actuală este în lucru o temă de master (masterand Liviu Popa) care are ca scop identificarea altor habitate posibile pentru vipera de stepă cu ajutorul modelării GIS.

Obiectivul 3: Asigurarea protejării sitului Natura 2000 “Pajiştile lui Suciu” şi a celorlalte situri unde pot fi descoperite populaţii noi de vipere de stepă, care în prezent sunt neprotejate.

Ioan Ghira: În perioada derulării proiectului Life “Saving Vipera ursinii rakosiensis in Transilvania” a existat o protecţie efectivă a sitului “Pajiştile lui Suciu”; ulterior, însă, custodia a fost primită de ONG-ul Bios din Alba-Iulia, iar la această oră situl se află în custodia APM Alba. Au fost întreprinse vizite periodice pe teritoriul sitului, pentru a se observa eventuale ameninţări. Atunci când a fost cazul (păşunatul cu oile pe suprafeţele SRH sau ale localnicilor), s-a apelat la intervenţia poliţiei. Însă, din păcate, controalele nu au putut fi foarte dese, iar multe dintre pajişti au fost păşunate abuziv. În prezent suntem puşi în faţa unei probleme pe care nu o puteam anticipa în momentul întocmirii planului, anume aratul ilegal al unor suprafeţe de pajişti pe care se găsesc vipere de fâneaţă.

Obiectivul 4: Întocmirea planului de management; ridicarea lui la nivel prioritar pentru un regim bun de management.

Ioan Ghira: Planul de Management a fost întocmit şi trimis atât la Ministerul Mediului, cât şi la UE, fiind obiectiv al proiectului Life; a fost aprobat de către echipa de control a proiectului.

Obiectivul 5: Implementarea unui plan de reabilitare detaliat pentru V.u.r., care este în mod specific axat pe mărirea zonei, a numărului de indivizi, a eficacităţii genetice şi a viabilităţii pe termen lung a populaţiei.

Ioan Ghira: Reabilitarea unei populaţii de vipere de stepă presupune o monitorizare atentă a populaţiei de către un colectiv specializat pentru asta; acest lucru s-ar putea efectua dacă ar exista o administraţie a sitului actual. Legea permite acest lucru pentru situri cu suprafeţe mari de teren, iar crearea unei administraţii este la latitudinea Ministerului Mediului.

Obiectivul 6: Încurajarea şi susţinerea cercetărilor ştiinţifice relevante referitoare la conservarea subspeciei V.u.r. care este importantă pentru realizarea managementului habitatului şi a altor iniţiative.

Ioan Ghira: Cercetări ştiinţifice efectuate de noi au fost mai puţine în această perioadă, toate eforturile herpetologilor fiind îndreptate către identificarea altor habitate unde ar putea exista vipera de stepă. A existat, însă, şi există o colaborare cu herpetologi din Ungaria, care s-au ocupat o perioadă mare de timp de salvarea acestei specii în pusta ungară. De mai mulţi ani, există anual câteva aplicaţii de teren ale echipelor mixte (HU-RO) în zonele în care există vipera de stepă.

Obiectivul 7: Plănuirea şi achiziţionarea unor suprafeţe de teren cu condiţii optime pentru V.u.r. (coridoare ecologice), în special în zonele joase de stepă, în vederea expansiunii populaţiilor şi restabilirea dinamicii metapopulaţiei acestei specii.

Ioan Ghira: Probabil că la data întocmirii planului de acţiune (2009-2010) acest lucru era valabil, însă, la această oră, situaţia pare a fi puţin diferită, adică nu considerăm că achiziţionarea terenurilor ar fi o măsură eficientă. De ce? Pe de o parte, speram în implicarea cât mai bună a localnicilor în planurile de recompensare ale APIA referitoare la pajişti, caz în care fiecare localnic are grijă de terenurile lui – şi nu mai este nevoie să plăteşti rangeri pentru a asigura paza – şi, pe de altă parte, există deja cunoscute patru populaţii de vipere de stepă şi suntem optimişti, adică sperăm că vom mai găsi şi altele. Această specie este destul de criptică, fiind greu de observat în teren.  

Obiectivul 8: Promovarea unei atitudini pozitive a publicului referitoare la vipera de stepă şi asigurarea suportului tuturor formelor guvernamentale, organizaţiilor, instituţiilor, proprietarilor de teren, precum şi cel individual.

Ioan Ghira: Aici suntem tare deficitari… Sunt greu de schimbat convingerile unor oameni simpli, care au aversiune înnăscută pentru reptile şi în special pentru şerpi. Cu elevii este mai uşor, întrucât sunt mai receptivi. Beneficiarul proiectului Life a avut ca obiectiv acest lucru şi, din câte ştiu, a răspândit pliante şi a avut acţiuni la şcolile din zonă. Şi cam atât.


 

Ultimul obiectiv din lista de mai sus vorbeşte despre acţiuni de informare, de educare a publicului român în legătură cu vipera de fâneaţă – deşi nu multe, dar înţeleg că s-au realizat astfel de acţiuni; ce alte acţiuni mai au loc şi consideraţi că au urmări, efecte, în rândul populaţiei?

Ioan Ghira: Da, parţial; spre exemplu, publicul din Cluj are acces la informaţii în cadrul VIVARIULUI care se găseşte în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, unde lucrează ca angajaţi membri ai Societăţii Române de Herpetologie (SRH). Vivariul este de fapt o mini-grădină zoologică unde predomină speciile de şerpi, care este deschis publicului larg. Funcţionează de 15 ani şi este vizitat anual de mii de elevi. Menţionez că vipera de fâneaţă nu este prezentă ca specie în cadrul Vivariului, însă există informaţii (postere cu informaţii referitoare la toate speciile de vipere de la noi). În cadrul vizitelor la Vivariu, elevii pot să manipuleze şerpi docili, neveninoşi, astfel cei mai mulţi dintre ei îşi înving frica şi îşi schimbă atitudinea faţă de aceste reptile. Considerăm că Vivariul este un “rău necesar” pentru educarea elevilor.

Vipera de faneata de Fanatele Clujului

Viperă de fâneaţă din Fânaţele Clujului

De-a lungul secolelor, relaţia oamenilor cu viperele a fost mereu una bazată pe duşmănie. Simbolul şarpelui din mitul biblic este adânc înrădăcinat în mentalul colectiv, astfel că, în general, orice şarpe (dar vipera în mod special) este considerat un inamic. Frica instinctivă faţă de aceste reptile a primat aproape întotdeauna şi continuă să domine, în ciuda faptului că, acum, accesul la informaţii poate ajuta la schimbarea concepţiilor. Reacţiile sunt de regulă violente: mai întotdeauna, omul încearcă să omoare vipera. De ce persistăm în această mentalitate duşmănoasă?

Tibor Sos: Din păcate, lipsa informaţiilor şi necunoaşterea sunt la fel de prezente şi azi, ca şi acum câteva decenii. Oamenii care se întâlnesc cel mai des cu aceste specii sunt deseori cei care sunt cel mai neinformaţi. Şi, astfel, miturile şi neadevărurile persistă. Poporul omoară toţi şerpii fiindcă speră că astfel va scăpa şi de vipere. Lipsa şi calitatea precară a educaţiei sunt cele mai mari probleme în acest caz.

Ioan Ghira: Atitudinea duşmănoasă a publicului există, nu este o poveste; dacă încercăm să aflăm rădăcinile ei, putem ajunge până la Adam si Eva..:) Când eram student, am dus la o grădină zoologică un şarpe viu şi l-am arătat unor maimuţe… au început imediat să urle, deşi nu cred că mai văzuseră vreun şarpe în viaţa lor, fiind născute la zoo. Cred că frica de şerpi este ceva instinctiv, însă acest instinct se poate modifica foarte uşor atunci când te informezi temeinic despre un animal sau când ajungi să-l atingi cu mâna. Atunci frica dispare.

Ce ar trebui să ştie oamenii pentru o eventuală întâlnire cu o viperă de fâneaţă: cum pot să o recunoască şi cum ar trebui să reacţioneze (ce să facă, ce să nu facă)?

Ioan Ghira: Vipera de fâneaţă este greu de deosebit de masculul de viperă comună, cu care se aseamănă destul de mult (predomină la ambele forme culoarea cenuşie). Dar dacă ai ceva cunoştinţe despre vipere şi despre habitatele pe care le ocupă, ai putea realiza că o viperă de fâneaţă nu poate fi întâlnită undeva la 1.000 de metri altitudine şi nici într-o zonă împădurită. Vipera de fâneaţă este cea mai puţin veninoasă dintre viperele de la noi, întrucât se hrăneşte în primul rând cu insecte (greieri, cosaşi) şi nu cu micro-mamifere, cum fac celelalte două specii. Veninul ei este adaptat pentru acele insecte, nu pentru mamifere. Muşcătura de viperă de fâneaţă afectează mult mai puţin omul, comparativ cu muşcătura celorlalte două specii de la noi. Se inflamează doar zona din jurul muşcăturii, pe un diametru de 15-20 de centimetri şi dispare după câteva zile, fără să lase urmări. Omul nu trebuie să se apropie foarte tare de niciun şarpe, dacă nu este sigur că acesta este inofensiv. Viperele de la noi nu au un comportament agresiv decât pentru a se apăra. Dacă nu este stârnită, agresată, niciuna dintre specii nu atacă. Te poţi apropia până la o jumătate de metru fără nicio problemă. Chiar dacă atacă, distanţa la care pot muşca este de până la 20-30 de centimetri, aşa că la o jumătate de metru poţi să te consideri în siguranţă. Oricum, trebuie să fii foarte atent la comportamentul şarpelui.

Urma omului: habitate de viperă de fâneaţă incendiate, arate, cultivate

Habitat de vipera incendiat Habitat de vipera de faneata arat si cultivat la Pajistile lui Suciu Habitat de vipera de faneata arat si incendiat la Pajistile lui Suciu

În România, pentru salvarea şi conservarea acestei specii, s-a derulat un proiect Life şi s-au desemnat situri Natura 2000 pentru protecţia speciei: două situri care acoperă habitatele a trei populaţii şi s-a propus deja un al treilea sit, pentru populaţia încă neprotejată. Cât priveşte un plan coerent de management, în afara celui pentru situl Natura 2000 “Pajiştile lui Suciu”, “în varianta iniţială, de 367 de hectare, eu nu ştiu să existe vreun altul”, spune profesorul Ioan Ghira. “Iar acesta este inoperabil din cauza lipsei unei administraţii a sitului actual (de peste 16.000 de hectare). Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, custodele sitului, nu dispune de fondurile necesare aplicării planului de management”, punctează profesorul.

Soluţii, însă, ar putea exista: “Autoritatea centrală pentru protecţia mediului ar trebui să aloce fondurile necesare pentru crearea şi funcţionarea unei administraţii a sitului Natura 2000 Pajiştile lui Suciu. Această administraţie ar putea să aplice măsurile necesare în vederea conservării acestei specii aflată în prag de dispariţie. Comparativ, în Ungaria, guvernul a tratat foarte serios problema acestei specii, sprijinind eforturile făcute de ONG-urile lor, astfel că s-a ajuns la crearea unei adevărate ferme de vipere de fâneaţă, unde se cresc şi se reproduc în semi-libertate sute de exemplare, care apoi sunt eliberate în habitatele unde specia a dispărut”, explică Ioan Ghira. La rândul său, biologul Tibor Sos conchide: “Desemnarea siturilor Natura 2000 nu a reprezentat şi protecţia habitatelor speciei. În lipsa unei administraţii active, habitatele speciei sunt fragmentate în fiecare ani prin ararea a noi parcele importante, chiar şi a acelora care au fost cumpărate în cadrul proiectului Life. Acum câteva săptămâni am vizitat unul dintre situri, anume Pajiştile lui Suciu, împreună cu un comisar european, care va raporta această situaţie la Bruxelles. Dispariţia habitatelor speciei pentru care a fost desemnat situl poate ajunge uşor un caz de infrigement împotriva României”.

“Este greu de definit rolul unei specii, mai ales că întotdeauna ajungem la întrebarea “la ce ne foloseşte nouă că o specie există sau nu”. Un ecosistem sănătos este suma tuturor speciilor care trăiesc în el şi acest număr trebuie să rămână constant. Dacă dispare o specie sau dispar mai multe, legăturile schimbate dintre specii pot duce la rezultate neaspectate şi unele chiar ne pot afecta grav şi pe noi. Dispariţia viperei de fâneaţă însă înseamnă şi dispariţia unor habitate prioritare de pajişti, deci a unor ecosisteme în miniatură, dacă ne gândim că aceste tipuri de habitate au ajuns nişte insule în marea terenurilor agricole şi a localităţilor”. (Tibor Sos)

O problemă pentru habitatele viperelor (ca şi pentru alte specii, de altfel) şi, implicit, o ameninţare la adresa speciei, este utilizarea pesticidelor şi a altor substanţe chimice în lucrări agricole şi de întreţinere a terenurilor. “Ortopterele (greierii şi cosaşii) consumă plante, care, odată cu apa, extrag pesticidele din sol şi le acumulează în ţesuturile lor. Pentru că se hrănesc aproape exclusiv cu greieri şi cosaşi, viperele de fâneaţă pot acumula cantităţi mari de pesticide utilizate în apropierea habitatelor unde trăiesc, ceea ce duce la dereglări metabolice importante, care, la rândul lor, determina scăderea capacităţii de apărare, animalele putând cădea uşor pradă diferiţilor prădători”, explică Ioan Ghira.

Cei doi specialişti în herpetologie au multă admiraţie şi mult respect pentru vipera de fâneaţă, la fel ca pentru alte specii despre care pot oricând să ofere informaţii valoroase. Motivele care i-au adus în acest domeniu de studiu şi activitate sunt simple:

ioan ghiraIoan Ghira (foto medalion):

“De reptile mă ocup de când am văzut primul şarpe în natură, adică pe la 8-9 ani. A fost o dragoste la prima vedere … 🙂 … şi i-am rămas fidel. Şerpii, în general, sunt cele mai năpăstuite animale la noi. Sunt ucişi fără milă, oamenii mai puţin educaţi crezând că toţi sunt veninoşi şi periculoşi. În alte ţări, şerpii, chiar şi cei foarte veninoşi, sunt ocrotiţi de către localnici. Populaţiile băştinaşe din Africa ar dispărea, probabil, dacă ar dispărea şerpii. Aceste târâtoare sunt cele care ţin sub control populaţiile importante de rozătoare, care le-ar distruge recoltele. Programele de televiziune care difuzează aspecte din viaţa animalelor au adus şi aduc în continuare un mare folos muncii de educare a tineretului. Copiii devin mai receptivi atunci când vin în vizită la Vivariu. Pun întrebări, sunt mai puţin fricoşi, sunt mai deschişi la nou”.

tibor sosTibor Sos (foto medalion)

“De câţiva ani particip la desemnarea de noi situri Natura 2000 în cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”. Vipera ursinii rakosiensis este una dintre speciile prioritare ale acestei reţele. M-am ocupat de inventarierea şi cartarea a mai multor specii de amfibieni şi reptile, dar, într-adevăr, în ultimul timp am ajuns să monitorizez mai des habitatele viperei de fâneaţă. Sper, la un moment dat, să iniţiez un proiect exclusiv pentru această subspecie. Vipera de fâneaţă este o specie pe care, dacă o prezinţi chiar şi unei persoane cu frică de şerpi, aceasta rămâne uimită de aspectul şi coloritul ei. Este un taxon superb, ce merită protejat. Mă uimeşte cel mai mult cum poate supravieţui în acele pajişti stepice, care deseori sunt supra-păşunate, la maxim, primăvara chiar arse, şi unde ajunge deseori să fie ori cea mai comună specie de reptilă, ori chiar singura”.

Vipera de faneata subadulta

O simplă căutare pe internet poate oferi o mulţime de informaţii interesante şi utile despre viperele de stepă din România: unde sunt (cu aproximaţie) localizate, cum arată, ce trebuie să ştim despre ele. Dacă prejudecăţile şi fricile vor continua să ne dicteze comportamentul în relaţia cu şerpii, nu doar vipera de stepă, ci poate şi alte specii vor deveni ameninţate, în România. Un ecosistem sănătos are nevoie de toate speciile sale şi de implicarea noastră pentru conservarea lor.

Foto vipere şi habitate: Tibor Sos

Acest articol face parte din seria de articole TOTB  ”Specii care dispar sub ochii noștri,” realizată cu ajutorul donațiilor strânse în cadrul semimaratonului București, prin Galantom – Run Outside the Box. Specialiştii estimează că oamenii accelerează distrugerea unei specii de până la 10.000 de ori. Cu alte cuvinte, toate ameninţările naturale la un loc sunt de mii de ori mai lente decât intervenţia umană. La nivel mondial, estimările moderate stabilesc că zilnic dispar 27 de speciiConsecinţele sunt de obicei subevaluate, însă acestea pot duce la modificarea caracteristicilor economice şi sociale ale comunităţilor. Lasă loc pentru specii invazive, care interferează cu activitatea umană. În final, vom fi toţi afectați. De aceea considerăm importantă semnalarea ameninţărilor, impactului şi a soluțiilor posibile.

Le mulțumim celor care au alergat alături de noi la, pentru a strânge fondurile necesare ca TOTB să meargă mai departe și să scrie despre speciile pe cale de dispariție din România: Roxana Bucată, Elena Calistru, Magor Csibi, Cristina Găvruș, Cătălin Neagoe, Cristian Neagoe, Ioana Păun, Vlad Petri, Ștefan Popescu, Liliana Simionescu, Bogan Timofti. Le suntem recunoscători tuturor celor care au avut încredere și au făcut donații către cauza noastră, în cadrul semimaratonului: Ionuț Abutnăriței, Carmen Albișteanu, Bogdan Antonescu, Anca Argeșiu, Cristina Bazavan, Alexandru Bălășescu, Florin Bălteanu, Attila Biro, Alina Daniela Bogdan, Mona Bozdog, Tudor Brădătan, Cosmin Bumbuț, Alina Calistru, Ioana Ciocoi-Rădulescu, Radu Ciorican, Ionuț Codreanu, Ana Maria Cogeanu, Dan Mihai Colceriu, Oana Constantinescu, Irina Costache, Adi Crăciun, Daniela Cutaș, Eugen David, Dan Diaconu, Dumitru Dobrev, Alfred Dolan, Ana Maria Dragomir, Claudia Epure, Ștefania Ferchedău, Teddy Florea, Sebastian Florian, Ivo Furman, Ion Gaidău, Oana Ganea, Vlad Gheorghe, Mădălina Irimia, Anca Iosub, Adrian Leica, Sorin Vasile Lucaciu, Mihai Lupu, Andrei Majeri, Cristina Manole, Carmen Marcu, Petruța Marian, Oana Marinescu, Răzvan Cristian Martin, Dana Martiș,Corina Moldova-Florea, Geza Nagy, Anca Năstase, Marius Negrea, Zoe Olaru, Mircea Oprea, Corina Păun, Bogdan Peteoacă, Mateea Petrescu, Doina Petri, George Popescu, Andreea Prisăcariu, Dorina Elena Radu, Radu Radu, Tamara Sârbu, Daniel Secrieru, Dan Sergiu, Iulia Sima, Mariana Simion, Ștefania Simion, Adrian Simionescu,Mihaela Simirea, Istvan Simon, Alma Spornic, Elena Stancu, Andrei Stoian, Alina Strinu, Andrei Radu Szucs, Alexandru Șerban, Olga Ștefan, Vlad Ștefănescu, Doina Ștefănuț, Gheorghe Ștefănuț, Corina Șuteu, Vlad Ioan Tăușance, Agnes Tolescu, Tudor Țiclău, Dan Vasiliu, Andreea Vișan, Las Xiby, Ionuț Adrian Zainea și cei care au ales să-și păstreze anonimatul.

 

Puteţi citi şi:

Cum schimbă lumea moartea leului Cecil

În ultimii 40 de ani au dispărut jumătate din speciile de pe planetă

Două specii de fluture din România, ameninţate de extinderea oraşelor

 


3 comentarii

  1. Mai mai Ioan Ghira…sub pretextul sarmanei vipere ai atins cam toate punctele agendei diabolice UN21 a Natiunilor Unite si anume de interdictie a oricarei activitati umane pe suprafete foarte intinse de teren iar aceste suprafete intinse de teren sa fie unite de asa zisele ‘coridoare ecologice’ tot interzise activitatilor umane. Te au gasit pe tine si viperele tale,alaturi de alti ‘ecologisti’, sa le avansezi agenda de iobagire a umanitatii in concentratii urbane infernale (vezi agenda UN21).

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger