Spaima nebuniei: Psihoterapia, intre stigmat social si necesitate

2

Departe de a avea amploarea occidentala, psihoterapia prinde contur si in Romania, dupa ce, timp de 18 ani, studiile de psihologie au fost interzise in comunism. In ultimii zece ani, terapia a iesit incet-incet din zona de exotism si incepe sa intre intr-una a practicilor bine definite, dupa cum spune sociologul Mirel Palada. Cu toate acestea, breasla autohtona a psihoterapeutilor sufera de pe urma lipsei vizibilitatii si a reglementarii, iar psihoterapia ramane inca invaluita in confuzie, stereotipuri, neincredere si reticenta. Ce se afla in spatele acestei reticente?

 

de Ionut Dulamita si Roxana Bucata

 

„Cred ca mersul la psihoterapie e mai degraba o moda”, spune Diana, de 26 de ani, absolventa de stiinte politice. „Cu atat mai mult cu cat, in Romania, nu avem cultura preventiei si mergem la medic doar cand ne doare prea tare. In schimb, mergem la psihoterapie ca sa intelegem de ce ne uram sau iubim familia, sefii, iarna, ploaia, pisica, colega de banca din liceu, branza sau rosiile”. Diana nu ar alege cuvantul neincredere pentru a descrie atitudinea ei fata de psihoterapie, ci mai degraba reticenta. „Nu cred ca altcineva ma poate intelege sau cunoaste pe mine insami mai bine ca mine. Imi place de mine exact asa cum sunt si eu pentru mine sunt cel mai bun psihoterapeut”.

Adrian, de 26 de ani, jurnalist, vede in psihoterapie un soi de must have al modernitatii tarzii. „E chic sa ai issues, ca fetele din Sex and the City sau ca Woody Allen (n.r. – Woody Allen a facut sedinte de psihoanaliza timp de 30 de ani, multe din filmele lui continand referinte la aceasta practica)”, spune el. „Nu stiu daca e numai o chestiune de facon, probabil spectrul larg de dereglari psihologice are legatura si cu ritmul turbat al vietii hipertehnologizate si cu perceptia asupra capacitatii reduse a individului de-a exploata toate beneficiile si directiile de dezvoltare ale vremii. In bref, ca sa-l citez pe Florian Pittis, toti suntem putin luati”.

Discutiile cu „omul profi” pot fi fructuoase, spune Adrian, insa sunt scumpe, asa ca el recurge la un autotratament extras din psihanaliza: sublimarea. „Pe sleau, mutatul gandului la altceva, exprimarea oblica a negurii sufletesti sau clasica proiectare – datul vinii pe altcineva. Asa ca, de cate ori ma apuca angoasa, prefer sa scriu, sa dau cu pumnii in pereti, sa injur birjareste sau sa-mi aduc aminte de cineva care mi-a gresit cu ceva vreodata. E si mai ieftin…”.

In Romania, in momentul de fata, exista inca putini psihoterapeuti, o meserie inca slab reglementata, iar reticenta fata de ei persista, la fel si confuzia dintre cele trei ‘profesii psi’. „Ia un om de pe strada si intreaba-l care este diferenta dintre psiholog clinician, psihoterapeut si psihiatru si va avea mari dificultati in a-ti raspunde”, spune Mugur Ciumeageanu, psiholog clinician si psihoterapeut. Inainte de toate, Gabriel Cicu, medic psihiatru si psihoterapeut psihanalist, de la clinica Psy Motion, tine sa faca distinctia clara intre aceste trei categorii.

Pe scurt, psihologul este absolvent al unei facultati de psihologie si poate lucra intr-o clinica medicala pe baza unei specializari, evaluand din punct de vedere psihologic pacientul, insa nu intevine in procesul de diagnostic si tratament. Psihiatrul este absolvent al unei facultati de medicina, iar rolul sau este cel de a diagnostica, trata si monitoriza tulburarile psihice sau bolile mentale prin intermediul sau cu ajutorul medicamentelor din aceasta arie medicala.

Psihoterapeutul este absolvent al unei scoli de formare in psihoterapie – aceasta este independenta, nu se regaseste in sistemul public de invatamant si e deschisa atat pentru medici psihiatri, cat si pentru psihologi, dar si pentru alte profesii umaniste (filosofie, asistenta sociala etc). Rolul sau poate fi regasit in procesul de tratament al unei tulburari psihice (singura sau ca adjuvant al medicatiei), dar si intr-un poces de dezvoltare personala.

In linii mari, psihoterapia este o relatie interpersonala intentionata in care psihoterapeuti specializati ajuta o persoana in probleme de viata, printr-o serie de tehnici, cu scopul de a spori starea psihica generala de bine a clientilor. Contra cost, desi, dupa cum veti putea citi mai jos, unii dintre psihoterapeutii romani fac si munca pro bono.

Argumentele invocate impotriva acestei practici sunt variate: Daca esti inteligent si puternic, poti identifica singur problema si o poti depasi; ‘Psihologul’ e un sarlatan; Nu vreau sa stie nimeni ca fac terapie si nu cred ca va pastra confidentialitatea; Daca colegii mei de serviciu ar sti ca sunt aici, atunci nu as mai avea zile de trait in companie;Daca afla partenerul, va crede ca sunt instabil(a) – unul dintre argumentele cel mai des invocate in defavoarea psihoterapiei este frica de a fi etichetat drept slab de catre cei apropiati, motiv pentru care chiar si oamenii care fac terapie sunt secretosi in afara sedintelor. O astfel duce la insusirea „unui mecanism de ruptura, de clivaj”, spune Gabriel Cicu, „in care lucrurile personale, intime, afective vor fi tinute in interior, iar in exterior aratam ceea ce ni se cere”.

Elena, de 32 de ani, cercetatoare stiintifica, a ajuns la psihoterapeut dupa mai multi ani de atacuri de panica si anxietate si dupa ce a eliminat posibilitatea unor probleme fiziologice. Spune ca prietenii „care conteaza” au sprijinit-o, mai ales fetele, care par sa fie mai deschise la acest subiect. A auzit, desigur, si replici de genul: „Asta puteam sa-ti spun si eu, gratis!”. „Cred ca unii sunt sceptici pentru ca nu prea stiu despre ce e vorba, nu sunt informati”, spune ea. „Parintii mei nu sunt foarte incantati, probabil pentru ca nu le place sa stie ca discut despre ei cu un strain. Nu sunt foarte deschisi nici la discutiile pe care incerc sa le am cu ei pe diverse subiecte atinse in timpul terapiei. Fratilor nu prea le pasa”.

 

 

Gabriel Cicu crede la randul sau ca reticenta izvoraste in primul rand din teama de necunoscut – „nu se cunoaste bine cu ce se ocupa psihoterapia, se confunda psihoterapia cu psihiatria” – sau teama de „ce voi descoperi acolo ascuns in mine”. Se adauga si un aspect care tine de dezvoltarea psiho-sociala a poporului roman – „atitudinea atotcunoscatoare si atotputernica a individului care incearca sa-si compenseze neputinta prin exagerarea putintei. Deseori auzim: ‘dar ce, eu singur nu pot??’ sau ‘ce nevoie am eu de ajutor de la altii, eu pot si singur’”.

Orice profesie psi – psiholog, psihiatru, psihoterapeut – este privita cu suspiciune de oamenii care nu au beneficiat inca de asemenea servicii, atat in Romania, cat si in alte tari, completeaza Mugur Ciumageanu. Povara cea mai mare pentru o persoana aflata in impas psihologic este aceea a stigmatizarii, conform unei ecuatii simple: „cine merge la psi, e nebun”. Multi dintre oamenii care ar face terapie sunt ingroziti de eticheta nebuniei pusa de societate. Motivul principal il reprezinta chiar confuzia dintre cei trei psi, termeni care sunt confundati de cele mai multe ori cu psihiatrul, deci cu nebunia.

„Acest mecanism compensator, etichetarea, nu arata decat incultura si ipocrizia unora care considera ca decat sa-si recunoasca nestiinta, mai bine arunca cu pietre”, spune Gabriel Cicu. „O parte din vina” revine si profesionistilor, prin statutul semiclandestin in care este practicata psihoterapia. „Practica acestei profesii arata uneori caricaturizat, in tot felul de garsoniere absconse, fara nume la usa, fara un cadru civilizat de plata etc.”.

In manualele de diagnostice exista peste 400 de categorii de tulburari. In mintea omului obisnuit, care nu a avut contact cu domeniul, exista de regula doar doua, trei tipuri – depresia si schizofrenia mai ales, invaluite intr-o aura sumbra. Drept urmare, persoana care alege sa mearga la un profesionist psi se teme de multe ori sa nu i se certifice faptul ca e dramatic diferita de altii, ca lucrurile nu vor merge decat din rau in mai rau si ca reactia celor din jur va fi una de respingere. „Aceste credinte sunt alimentate de un discurs public care nu este prietenos cu cei afectati”, spune Mugur Ciumageanu. „Multi romani au un mare potential de respingere a celor cu afectiuni psihice”.

E scump. Un alt argument foarte des invocat. Serviciile psihiatrice sunt oferite gratuit in sistemul public, psihoterapia tine de sistemul privat si e taxata din buzunarul clientului. Pretul unei sedinte de 50 de minute variaza intre 50 si 200 de lei. De aici si perceptia multora ca este un moft burghez, care tine de prestigiu, psihoterapeutul avand un rol decorativ – o perceptie cu vechime istorica. „Acesta si multe alte stereotipuri au o baza reala si tin de un gen de cunoastere. Romanii nu au experienta personala cu psihoterapeutii, ei isi iau informatiile din filme, iar filmele nu surprind viata reala”, spune sociologul Alfred Bulai. „Psihoterapeutul, ca si medicul legist, este exagerat in filme, unde este reprezentat ca find si el ‘un pic dus cu pluta’”. Iar romanii au invatat din filmele americane, dupa ’89, ca psihoterapia este expresia unei clase sociale inalte – Gabriel Cicu da exemplul lui Sue Ellen din Dallas.

Astazi se poate vorbi de o democratizare a accesului la psihoterapie. Una care nu permite un acces in masa, insa acceptabila pentru majoritatea oamenilor interesati de astfel de servicii. Desi efectivele profesioniste sunt limitate, oamenii au posibilitatea de a lucra cu psihoterapeuti la incepul formarii contra unor sume modice, plus ca preturile sunt variabile in functie de buzunarul fiecaruia. Psihoterapeutul adlerian Anda Pacurar spune ca pretul de regula ridicat e un mit si ca o scanare a pietei arata ca multi terapeuti au si clienti cu care lucreaza pro bono. „[Psihoterapia] e vazuta ca un moft pentru ca pare ca o stare neplacuta, nu reprezinta un pericol la fel de mare pe cat ar fi o simptomatologie medicala”, explica ea. „Totusi, de cele mai multe ori, bolile fizice au la origine dezechilibre psihice”.

La nivel general, romanii merg la psihoterapeut pentru atacuri de panica, anxietate, depresie, somatizari – simptome cardiace, dureri musculare sau de alt tip care nu au o cauza medicala –, stres, dorinta unei mai bune cunoasteri a sinelui, probleme de comunicare in cuplu, probleme de somn sau dorinta de imbunatatire a vietii sexuale. Mugur Ciumageanu distinge intre piata de psihoterapie pre- si post-criza: inainte de 2008, multe persoane apelau la acest serviciu din motive ce variau de la dezvoltare personala, optimizare, cunoastere de sine, la tulburari diagnosticabile de anxietate sau depresie; in ultimii ani, numarul clientilor veniti pentru psiho-igiena (o mai buna cunoastere a sinelui, in lipsa unei afectiuni care sa impune probleme de adaptare majore) a scazut simtitor in detrimentul problemelor moderate sau mai accentuate.

 

Alt punct slab des invocat de contestatarii psihoterapiei este lipsa unui tratament de tipul celui medical, care porneste de la un diagnostic clar, bazat pe analize si investigatii, si continua cu o serie de pasi standard. In lumea psi, diagnosticul este pus de psihiatru pe baza unor criterii medicale general valabile bazate pe studii stiintifice, iar unii psihoterapeuti recurg la tratamente standard pornind de la un asemenea diagnostic. De cele mai multe ori, insa, specialistul lucreaza cu omul, nu cu diagnosticul, chiar daca in unele cazuri recurge la medicatie. „Relatia dintre psihoterapeut si client e diferita fata de cea dintre medic si pacient pentru ca nu se pune problema de cine are dreptate, ci de cat de buna este relatia terapeutica”, spune Anda Pacurar. „Aceasta are cea mai mare importanta in rezolvarea eficienta a situatiei”. De altfel, unii psihoterapeuti prefera sa nu lucreze cu diagnostice.

„Faptul ca diagnosticul psihiatric este singurul diagnostic medical care nu se pune pe baza unor analize sau investigatii este unul dintre punctele slabe ale acestei discipline”, spune insa Mugur Ciumageanu. Procesul diagonistic a fost contestat din mai multe directii de-a lungul ultimelor decenii, din moment ce este tributar de multe ori subiectivitatii persoanei, atat in psihiatrie, cat si in psihologia clinica si psihoterapie. „Din punctul meu de vedere, un profesionist care are cativa ani de experienta clinica va furniza un diagnostic acceptabil in majoritatea cazurilor – rareori greselile diagnostice sunt flagrante”. Specialistul spune ca exista eforturi de standardizare si de unificare a limbajului, benefice atat pentru profesie, cat si pentru pacienti, insa nu exista un sistem unificat de utilizare si operare cu diagnostice, „lucrul acesta aducand confuzie si uneori neincredere in sufletul si mintea unor persoane care apeleaza in acelasi timp la serviciile mai multor profesionisti psi”.

 

Flickr/fakelvis

 

Un astfel de sentiment de neincredere a trait B., de 30 de ani, jurnalist, care a suferit atacuri de panica si care a primit un tratament medicamentos – unul dintre marile riscuri ale psihoterapiei, mai ales ca unele dintre medicamente sunt experimentale sau pot crea dependenta. „Diagnosticul din partea psihoterapeutului a venit partial: probleme in cuplu. Diagnostic caruia nu i-am dat atentie, dar, din fericire, mai mult sau mai putin, a fost unul corect. Nu aveam sa aflu decat la sfarsitul relatiei, care a mai durat un an de la declansarea atacurilor de panica”, spune ea. „Am urmat un tratament timp de aproape un an de zile, tratament medicamentos care creaza dependenta, din pacate (n.r. – unii psihoterapeuti de formatie psihiatri si pot prescrie medicamente). Este prea usoara calea prin care se recurge la medicamente. Uitandu-ma in urma, nu as mai lua niciodata pastilele respective, pentru ca am scapat foarte greu de ele. Arunc o usoara vina pe psiholog, nu a avut destula rabdare, dupa doua sedinte mi-a prescris medicatia respectiva”.

Cu toate acestea, intr-un articol publicat in 2008 pe site-ul Radio Romania International, specialistii intervievati observau, printre altele, ca sunt tot mai multi oameni care refuza medicatia si „cauta terapia prin cuvant” si ca romanii dau semne tot mai mari de deschidere fata de practicile psi. Psihoterapeutul psihanalist Dan Niculescu puncta atunci ca romanii au devenit mai constienti ca, de cele mai multe ori, exista probleme de natura psihologica mai mult decat de natura organica, fiziologica, iar Daniela Luca, doctor in psihanaliza, nota ca decalajul este mare fata de perioada ’98 – ’99, cand pacientii mergeau la psihoterapie mai ales in situatii-limta, pentru tulburari foarte serioase sau momente de impas foarte dure, fiind indrumati de la o sectie de psihiatrie. Putine persoane isi doreau atunci sa intre intr-un cabinet de terapie, situatie care a inceput sa se schimbe de prin 2001-2002, o data cu multiplicarea cursurilor de psihologie in scoli, licee si facultati, cu aparitia unor institutuii sub forma de centre de tratatament, cu aportul adus de mass media si cu inmultirea conferintelor si seminariilor cu specialisti din diverse tari.

„Este imens ce s-a reusit”, spune Anda Pacurar, din moment ce, timp de 18 ani, studiile de psihologie au fost interzise in comunism. „Am recuperat galopant”. In prezent, formele de terapie din lume sunt prezente si in Romania, se pregatesc psihoterapeuti dupa standarde internationale, exista o lege a psihologului si un Colegiu al psihologilor. „Nu mai e o surpriza sa vezi in terapie oameni de peste 50, 60 de ani, cum nu mai e o surpriza sa vina cupluri care nu sunt intr-o criza majora, ci vor sa-si imbogateatsca relatia. Si extrem de incurajator este ca oamenii vin si pentru educatie, pentru a sti ce inseamna sa fie echilibrati psihic sau cum sa-si educe copiii. Astfel, psihoterapeutul poate face si preventie”. Cei mai multi dintre clientii consiliati de Anda Pacurar sunt deschisi, spune ea, cel putin fata de partener sau de familie, si motivati, ceea ce duce si la inchegarea unei relatii semnificative cu terapeutul.

Romania se apropie de „normalitate” in ceea ce priveste perceptia fata de psihoterapie, spun specialistii, iar internetul a jucat un rol decisiv in acest sens. „Remarc ca exista un segment de clienti extrem de informati asupra ofertei psihoterapeutice si psihiatrice, care acceseaza serviciile voluntar”, spune Mugur Ciumageanu. „Multumim internetului, in principal, cu bunele si relele lui!”. Rele pentru ca sunte preluate de multe ori si idei gresite. Acum exista clienti care fac diferenta intre mult temutul serviciu psihiatric si psihoterapie, le spun cu o mai mare usurinta celor din jur ca merg la psihoterapie pentru o problema de optimizare, pot vorbi despre beneficiile intalnirilor si chiar recomanda unor cunoscuti aceste servicii.

Cu toate acestea, breasla psihoterapeutilor mai trebuie sa faca pasi importanti pana la consolidarea unei credibilitati. In Romania, forul “umbrela” al scolilor de psihoterapie este Federatia Romana de Psihoterapie (FRP), spune Gabriel Cicu, institutia care reuneste peste 25 scoli de psihoterapie si este forul de acreditare, recunoastere si certificare atat a psihoterapeutilor, cat si a scolilor de psihoterapie.

FRP nu este recunoscut insa de statul roman ca autoritate profesionala in domeniu, asa cum sunt recunoscute, de exemplu, Colegiul Medicilor sau Colegiul Psihologilor, iar profesia de psihoterapeut nu este recunoscuta in COR (clasificarea ocupatiilor din Romania). „Mai mult, ‘razboiul’ psihologi – medici, razboi istoric incheiat de mult pe meleaguri civilizate, este la ordinea zilei la noi. Colegiul Psihologilor si-a luat dreptul, unic pana in acest moment, de a acredita psihologi psihoterapeuti, dar si medici psihoterapeuti – nu stiu cum se poate asa ceva, dar e din ciclul ‘in Romania totul este posibil’, Legea psihoterapiei a fost boicotata de Colegiul psihologilor in Parlament etc.”.

Sociologul Alfred Bulai spune ca unul dintre motivele pentru care romanii nu sunt la fel de deschisi precum occidentalii la psihoterapie este si lipsa de marketizare, pentru care nu exista finantare. El se asteapta ca fenomenul sa ia amploare si in Romania in urmatorii ani prin marketizare si prin sporirea numarului de specialisti. Deocamdata, este o perioada neprielnica din cauza crizei, insa sociologul este increzator ca se va investi mai mult.

Cat despre credibilitatea breslei, Alfred Bulai nu considera ca ar fi o problema specifica. Adevarata problema a psihologilor este, in prezent, vizibilitatea. In toate domeniile exista oameni mai competenti sau mai putin competenti, spune el, si chiar impostori. Recuperarea rapida de dupa caderea regimului comunist a dus la aparitia multor sarlatani, spune si Anda Pacurar, „insa partea buna este ca oamenii au una dintre cele mai frumoase calitati posibilie: abilitatea de a alege. Isi aleg terapeutul, isi aleg terapia”.

Foto main: Wikipedia/RHaworth


2 comentarii

  1. Pingback: De ce îşi ascund oamenii depresia | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. De fiecare data cand aud sau ciestc despre subiectul 2012 ma cuprinde o liniste stranie. Inca de mica am simtit ca nu ma pup cu locul pe care il ocup. Il simteam ca pe un scaun foarte putin confortabil de pe care eram nevoita mere sa ma mut. Nu stiu ce urmeaza si, sincera sa fiu, putin imi pasa. Daca dispar, in sfarsit mi se indeplinesc dorintele. Daca nu dispar, what do you know!? BONUS. Deci pentru mine este a win-win situation . Te pup, as always

Reply To Ben Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger