Ţânţarii sunt o problemă pentru oricine, în orice colţ de lume şi metodele de combatere utilizate în prezent devin, la rândul lor, o problemă pentru mediul înconjurător. Pesticidele folosite sunt toxice pentru peşti, spre exemplu sau anumite specii de plante ori păsări. Calitatea aerului are de suferit din cauza chimicalelor din aceste substanţe şi, drept urmare, ceea ce respirăm nu mai este tocmai aer curat.
Trudy Collins este specialist în metode prietenoase cu mediul de combatere a ţânţarilor şi scopul său a devenit ajutarea staţiunilor de vacanţă şi a comunităţilor în a-şi rezolva problemele cu ţânţarii într-un mod ecologic, sigur şi economic din punct de vedere al costurilor. Metoda ei începe cu un instructaj făcut angajaţilor din staţiuni, spre exemplu, despre soluţii ecologice de combatere a ţânţarilor. Apoi, îi duce pe aceştia să vadă care sunt locurile în care ţânţarii se înmulţesc şi îi învaţă cum să lupte cu insectele direct la sursă, adică la cuibul lor. „Să omori ţânţarii adulţi nu este nici pe departe atât de eficient pe cât este să distrugi locul unde se înmulţesc, mai ales că adulţii devin, în timp, rezistenţi la pesticidele mereu utilizate”, spune Collins.
Ţânţarii sunt extrem de adaptabili, iar în anumite medii au nevoie numai de o singură săptămână pentru a deveni adulţi însetaţi de sânge. Femelele ţânţar pot depune între 100 şi 300 de ouă odată, în 15 locuri diferite, iar ouăle pot supravieţui şi până la un an. Pe lângă asta, locurile în care ţânţarii îşi ascund ouăle pentru a le proteja sunt cele mai nebănuite. Dar, spune Collins, în esenţă totul se reduce la apă. Ţânţarii se pot înmulţi în orice picătură de apă, orice fel de apă, de la apa din lacuri la cea din canalizare. Astfel că zonele umede, cu puţină apă, sunt primele vânate de echipele formate de Collins. Odată ce locul de înmulţire este identificat, pasul următor este drenarea lui – şi, uneori, asta poate fi suficient pentru a stopa înmulţirea. În alte cazuri, Collins se bazează pe introducerea în mediul în care se înmulţesc ţânţarii a unui alt organism, care să se hrănească cu aceştia şi ouăle lor (cum ar fi, spre exemplu, bacteria BTI sau peşti).
Potrivit lui Collins, cea mai bună soluţie de a lupta contra ţânţarilor este cea oferită în mod natural de zona în care se înmulţesc – adică, în unele cazuri este bine de mers pe mâna peştilor, alteori pe cea a bacteriilor etc. În prezent, specialista lucrează la realizarea unui model care să poată fi implementat oriunde în lume există probleme cu ţânţarii, un model prietenos cu mediul şi care să se bazeze pe vânarea ţânţarilor la sursă şi pe voluntari care să fie dispuşi să ducă o astfel de „vânătoare”.
Sursa: ENN
Foto: Flickr / Zulbaning