Şoimii dunăreni se întorc în România

0

Pentru prima oară de la dispariţia lor rapidă din România în cea de-a doua jumătate a secolului al 20-lea, şoimii dunăreni se întorc în partea de vest a ţării pentru a se reproduce. Cu abia patru ani în urmă, existau doar două perechi în toată ţara, care se înmulţeau în Dobrogea. De la începutul perioadei de întoarcere în ţară, în aprilie anul acesta, patru perechi de şoimi dunăreni s-au stabilit în Câmpia de Vest şi o altă pereche în Dobrogea, astfel încât se ştie acum de existenţa a 8 perechi  în România. Toate au pui pe care acum îi cresc. Se aşteaptă ca în anii următori să apară şi alţi şoimi dunăreni, iar pe măsură ce se înmulţesc, populaţia să crească rapid.

 

Gyerty01.1

 

 de Luke Dale-Harris

 

Revenirea şoimului dunărean este o consecinţă a proiectului LIFE, finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul căruia  Aociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”  şi Societatea Ornitologică Română (SOR) au instalat cuiburi artificiale din aluminiu pe stâlpi de înaltă tensiune în zonele de câmpie din vestul ţării şi în zonele depresionare de stepă din est; acestea sunt zone cunoscute ca fiind propice pentru aceste păsări. Un proiect LIFE anterior realizat în Ungaria a arătat cum cuiburile artificiale care sunt amplasate în vârful stâlpilor şi sunt umplute cu pietre, pentru a imita locurile de pe stânci în care păsările cuibăresc de obicei, pot fi locuri sigure de reproducere în zone evitate până acum.  Situaţi deasupra câmpiilor deschise, stâlpii oferă posibilitatea unei abordări în siguranţă şi a unei perspective asupra împrejurimilor, imitând astfel cuiburile naturale alese de şoimi pe stânci sau în arborii înalţi.

Deşi nu există cifre oficiale, şoimii dunăreni au fost foarte răspândiţi în România şi în Bazinul Carpatic în cea mai mare parte a secolului al 20-lea. Cu toate acestea, pe măsură ce utilizarea pământului s-a modificat în zonele depresionare în urma îniţiativelor sponsorizate de guvern de a creşte productivitatea agricolă, habitatele şi zonele de vânătoare ale şoimului dunărean s-au fragmentat şi distrus, mai întâi sub regimurile comuniste din Europa de est, iar mai apoi, într-un ritm mai accelerat, în urma prăbuşirii acestor regimuri în 1989. Pădurile au fost defrişate pentru a face loc agriculturii, ceea ce a dus la înlăturarea posibilelor locuri de cuib[rit. Păşunile au fost arate pentru a fi cultivate şi au fost stropite cu pesticide şi erbicide,  lucru care i-a lăsat pe şoimi fără prada preferată, popândăul, pe mari suprafeţe de teren, şi care a scăzut şi numărul altor specii cu care se hrănesc.  Braconajul şi otrăvirea au agravat şi ele situaţia, astfel încât şoimii dunăreni au devenit fie inamici, fie o marfă, fiind vânduţi în ţările arabe în schimbul unor mari sume de bani.

În ciuda faptului că şoimul dunărean se regăseşte în mai multe zone din Europa şi până în Manchuria, China, populaţia se află în scădere în aproape toate habitatele şi este clasificat ca specie periclitată de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Totuşi, în ţările din Europa centrală şi de est, în care funcţionează programul LIFE pentru şoimul dunărean, această tendinţă este inversată. În Ungaria, unde zonele din Câmpia Panonică preferate de aceste păsări se întind pe aproape întregul teritoriu al ţării, proiectul se află în derulare din 2006, iar creşterea numărului de şoimi este uimitoare, trecând de la doar 30 de perechi la peste 200.

 

Gyerty03.1

 

Luând în considerare intensificarea practicilor agricole pe o suprafaţă mare a Ungariei, numărul şoimilor care se întorc este surprinzător, în special pentru că păsările au ales adesea cuiburi artificiale  amplasate în mijlocul unor monoculturi vaste. Se pare că, atâta vreme cât există păşuni în împrejurimi care adăpostesc popândăi, fără de care se crede că majoritatea şoimilor nu ar putea supravieţui, aceştia pot trăi până şi în medii altfel ostile.

Există, totuşi, şi o limită în care păşunile pot dispărea fără ca şoimul dunărean să nu dispară şi el, iar în prezent, România o pune la grea încercare. În fiecare an, suprafaţa de păşune naturală care poate găzdui populaţii de popândăi devine tot mai redusă din cauza tendinţei de intensificare a agriculturii. Acum, când populaţia de popândăi atinge un nivel critic, Grupul Milvus mută specimene din zonele ameninţate în locuri mai sigure, dar aceasta nu este o practică durabilă, din cauză că păşunile dispar tot mai rapid.

Pentru a menţine populaţiile de popândău şi pentru a încuraja creşterea numărului de şoimi dunăreni, lucru realizat atât de uşor în Ungaria, este nevoie de două lucruri: stimulente potrivite pentru agricultori, pentru ca aceştia să îşi pască animalele într-un fel care nu are un impact mare şi presiune din partea statului pentru protejarea unor zone întinse de păşune semi-naturală. Şoimul dunărean s-a dovedit a fi foarte adaptabil şi rezistent la schimbări, dar acum ne confruntăm cu pericolul de a-l aduce în pragul dispariţiei.

 

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger