Sōga Sensei. Maestrul de ceai

49

Soga1

E greu de spus cine sau ce e, de fapt, Gabriel Sōga Căciulă: român prin naştere, occidental prin educaţie dar şi, pe de altă parte, adept al unor tradiţii extrem asiatice. În această din urmă calitate, Gabriel Sōga Căciulă este un maestru al unei arte mai puţin cunoscute: Chadō, calea japoneză a ceaiului.

Aveţi un nume mai puţin obişnuit. De unde combinaţia aceasta dintre un nume neaoş şi unul cu o rezonanţă stranie pentru români?

Sōga? Adică numele pe care bunicul meu, ardelean neaoş, a dorit să îl am la botez?Glumesc, evident. Cu mulţi ani în urmă, la primirea cetăţeniei americane, am fost întrebat dacă vreau să-mi schimb numele – această opţiune există – şi, în plus, americanii sufereau evident de câte ori încercau să pronunţe ‘Căciulă’. Am aplicat însă cruciuliţa în pătrăţica lângă care era scris ‘No’. Îmi plăcea numele meu cu sonoritate ciobanească.

Nu aveam nici cea mai mică idee că, mulţi ani mai târziu, aveam să primesc cu emoţie şi cu respect un alt nume: Sōga. Sōga reprezintă numele meu de botez, dacă vreţi, ca persoană care practică Chado, calea japoneză a ceaiului. Ceva echivalent , îmi închipui, cu numele pe care călugării îl primesc odată ce sunt hirotoniţi. Botezul intrării într-o altă dimensiune.

În traditia şcolii Urasenke – cea mai răspândită şcoală de Chadō în Japonia şi în afara Japoniei –  un student care practică Chadō are şansa să ‘fie botezat’, recunoscut oficial ca practicant de Chadō şi să primească un nume. Maestrul de ceai cu care se studiază (Sensei), îl învaţă şi îl observă. Încet, încet, pas cu pas, studentul progresează şi primeşte dreptul de a studia la un nivel superior. Eventual, studenţii, care în ochii maestrului de ceai merită să progreseze, încep o practică ce se transmite doar oral. Motivul este simplu: documentarea poate duce la accesul unor persoane necalificate să înţeleagă, riscul de interpretare greşită e imens şi, ca atare, transmiterea prin informaţie documentată e interzisă. La sfârşitul acestei practici, o persoană poate primi un ‘nume de ceai‘.

După şi mai multă practică, eventual, un student poate fi acceptat de Urasenke ca instructor de ceai. Un drum interesant, ce crează dependenţă, pentru că în procesul de învăţare, Chado devine  pur şi simplu ‘un mod de viaţă’. Pentru mine a devenit un mod de viaţă.

Revenind, numele meu e format din două ideograme, două kanji. (pronunţat ‘Shu’ sau ‘Sō’) care are un sens de ‘religie, familie, grup’. Componentele semnului indică ideea clădirii spirituale în mijlocul unei comunităţi, probabil ceva echivalent cu imaginea simbolică de mănăstire, biserică. A doua ideogramă, Ga (pronunţat ‘ga’), are un sens de felicitare, de celebrare datorită adăugării de cadouri de valoare, în sens spiritual.

Studenţii mi se adresează cu numele de ‘Sensei’, Sōga Sensei sau, simplu, Gabriel Sensei. Fără ‘sensei’ se pare că nu se poate, ţinând cont de instinctul de ‘distanţă’ şi respect pe care japonezii îl au. Venind din cultura americană, mă aşteptam să fiu chemat pur şi simplu Gabriel. Ei bine, acolo se pare că nu se poate.

Soga2Cine este, de fapt, Sōga Sensei?

M-am născut în România, cu origini în Transilvania şi în afara României. Am vrut să studiez arhitectura, artele dar îmi plăceau şi fizica, matematica, ştiinţele exacte. Am fost fascinat de filosofie. Sunt sigur că eram un om comun, fascinat ca mulţi alţi prieteni de triunghiul cognitiv care definea lumea pentru noi: Spaţiul Mioritic – casa, Orientul – trecutul şi adevărul mistic, Occidentul – iarba verde de pe tarlaua vecinului. Toţi adoram filosofia, adoram artele, eram convinşi că putem totul, în ore de discuţii despre etică, morală prin restaurante din Bucureşti, în fum de ţigară. Nimeni nu se năştea bătrân. Toată lumea cânta sau pretindea că poate cânta. Eu le făceam pe amândouă petrecând un timp fabulos, căptuşit de o naivitate adorabilă, împreună cu Mircea Florian, Sorin Chifiriuc, Dorin Liviu Zaharia, Andrei Oişteanu, Curtea Veche, Phoenix – ce vrei, tot tacâmul avangardei naive la acea vreme.

Am plecat apoi în Statele Unite unde mi-am continuat studiile şi am început să lucrez ca inginer în industria farmaceutică. Serviciul m-a adus în Japonia.

Prima întâlnire cu liniştea şi serenitatea de nedescris stând pe tatami, ascultând sunetul greierilor, susuratul apei, melodia cu efect liniştitor a apei care fierbe în vasul de fontă brută aşezat deasupra focului, privind la gesturile halucinante, perfecte şi de o naturaleţe nedescoperită până atunci în experienţa mea cu care ‘teishu’ – persoana care prepară ceaiul verde – aranja instrumentele de ceai, purifica totul, prepara ceaiul şi îl oferea într-un gest simplu oaspeţilor.

Am fost fascinat. Asta era ce vroiam şi dorisem dintotdeauna, fără să ştiu. Paradoxal şi comic, ceea ce credeam eu că vreau în acel timp era, bineînţeles, doar proiecţia despre fericire a unui diletant ce era fascinat de elixirul exoticului, suprapus peste încărcătura genetico-culturală a experienţelor mitologice care zăcea în mine.

Am inceput sa studiez în Tokyo şi Nagoya. Reîntors în Statele Unite, am aflat că în New York – la câţiva paşi de casă – se afla ‘Urasenke Chanoyu Center’ – un micro spaţiu japonez in nişte foste grajduri transformate în vile luxoase de bogaţii lumii şi donate fundaţiei Urasenke cu intenţia de a promova Chadō în America.

Am început practica imediat, sau aproape imediat, pentru că a trebuit să aştept trei ani la coadă pentru un loc liber. Am studiat cu Sensei Duane Feasel.

Dupa o practică de peste 20 de ani, astăzi am adăugat la numele meu şi numele de Sōga şi continui să studiez şi să predau Chadō în Bruxelles unde locuiesc de câţiva ani împreună cu soţia mea – cafegioaică înveterată şi profesionistă, asta pentru a menţine echilibrul familiei.

Soga3

În Belgia, ca şi în alte ţări din Europa, şcoala Urasenke are stabilite organizaţii numite ‘Tankokai’ unde oricine poate practica ‘calea ceaiului’. Organizaţiile Tankokai din Europa funcţionează sub îndrumarea lui Michiko Nogiri Sensei, o femeie de o vitalitate extraordinară şi cu o mare dorinţă să introducă în Chadō un influx sănătos, venind din cultura occidentală. În prezent încerc să pun pe picioare o astfel de organizaţie şi în România, ajutat de personalul ambasadei Japoniei.

Cum de aţi ajuns să urmaţi “Calea ceaiului”? Se poate vorbi de o întâmplare sau este vorba de destin?

Destinul e suma întâmplărilor, nu? Aşa că ‘şi’ mai mult decât ‘sau’. Nu îmi place răspunsul ăsta, dar nici nu vreau să plonjez în evaziuni şi speculaţii intelectuale. Este clar că nu ştiu ce raspuns să dau, mai mult, nici nu cred că există unul.

Calea Ceaiului….asa cum am menţionat deja, ceea ce te atrage la început este doar ambalajul şi proiecţia unui conţinut în spatele ambalajului. Un conţinut, ceva care ‘trebuie să existe’. Un ambalaj gol e sursă de dezamăgire iar noi, pozitivi şi siguri pe noi, nu vrem asta, ci ceva bazat pe imaginaţia şi speranţele dezvoltate în timp în mediul cultural în care te dezvolţi, suprapus peste personalitatea şi abilităţile tale.

Evident, Calea Ceaiului – Chadō – nu este nici ce mi-am imaginat, dar nici opusul a ceea ce mi-am imaginat. Mi-am adus aminte, de curând, de unul din subiectele de discuţie din restaurantele României anilor ‘70. Andre Breton, sau poate cineva pe care îl confund cu Andre Breton, a spus ceva la modul că dacă dez-ocultizăm poezia, o omorâm. Suna destul de chic la acea vreme. Aşa am crezut. Şi rămâne adevărat, dar la un nivel trivial, la nivelul la care un amator îşi satisface dorinţa de cunoaştere şi pleacă acasă dormind liniştit şi fericit: şi-a mai explicat un lucru, a mai cunoscut ceva. Greşit însă. Esenţa ocultă a poeziei nu poate fi comunicată. Secretul rămâne secret în toată splendoarea lui imaginabilă, pentru totdeauna şi interzis diletantului.

Cine are şansa să nu se abată din drum începe să perceapă ceva ce nu mai poate fi comunicat înapoi. Un drum fără întoarcere, într-un fel. Nu e necesar să vorbeşti când vrei să comunici secretul. Cine e ‘acolo’ îl ştie deja. Sună ‘zen’? Atunci e perfect.

Când am studiat în Japonia, aceste gânduri nu-mi erau familiare. Aveam un singur obiectiv: să imit. Nu ştiam ce vroiam să aflu. Înţelegeam mai mult gesturile decât limbajul. Îmi plăceau ‘simplul’ şi ‘normalul’ din timpul lecţiilor. Am studiat cu doi profesori particulari. O grădină mică şi mereu proaspăt udată în spatele blocurilor de ciment calculate să fie urâte. O cameră întunecată, mirosind a paie de la tatami (rogojini) şi a fum de cărbune. Femei, de regulă femei de toate vârstele, care ascultau docile la cel mai mic semn dat de Sensei. Pentru mine totul părea de o naivitate şi o copilărie şi o seriozitate care nu aveau definiţie în cultura de unde veneam. Am studiat nu pentru mult timp. Suficient însă pentru a dori să continui. Începutul nu este uşor de loc. Dar extrem de provocator.

Ce este de fapt Chadō? Cât este un ritual exotic, fascinant pentru un necunoscător şi cât o alternativă pentru a vedea lucrurile în realitatea lor definită de armonie, respect, linişte spirituală?

Chadō – imposibil de definit în câteva cuvinte. Sen Rykiu (1522 – 1591), părintele acestei practici în accepţiunea ei modernă,  o defineşte simplu: “Aduni vreascuri, aduci apă proaspată, găseşti un acoperiş suficient să nu te plouă, faci focul, pregăteşti ceaiul, îl oferi simbolic lui Buddha şi apoi serveşti oaspeţii cu inima deschisă”. Un discipol intrigat a strigat: “Aşa de simplu? Păi oricine poate asta!”. Sen Rikyu a răspuns calm: “Dragul meu, dacă într-adevăr eşti capabil să faci asta bine, consideră-mă ca primul tău ucenic”.

Sen Rikyu a bazat Chadō pe principii dezvoltate în Zen. El a introdus conceptul filozofic şi estetic de ‘wabi-sabi’. Conceptul include practicarea simplităţii, a modestiei, onestităţii, purităţii spirituale, armoniei între oameni, între oameni şi lucruri, între lucruri şi lucruri. Totul ancorat într-o legătură intimă cu natura şi aspectele sezoniere şi tranzitorii ale naturii. Chadō este o practică meditativă care rezultă – ca practică Zen – într-un progres spiritual. Un proverb japonez spune că Chadō şi Zen sunt una (au acelaşi gust).

Soga4

Sen Rykiu a ales ca loc de practică a ceremoniei ‘chashitsu’, cabana simplă de lemn şi lut cu acoperiş de paie, retrasă departe de agitaţia lumii moderne. Călugărul de la schit, muncind ca să trăiască o viaţă simplă şi căutând progresul spiritual pare o imagine identică. O înclinaţie spre contemplare, spre melancolie, o continuă căutare a frumosului din imperfecţiune, a ne-permanentului şi incompletului care definesc viaţa în continuă transformare, însoţesc atmosfera unei ceremonii de ceai ca un abur care acoperă câmpurile şi pădurea, dis de dimineaţă.

Drumul spre ‘chashitsu’ este un drum mitologic. Cabana este înconjurată de o gradină despărţită în două de un gard de bambus. Un simbol al separării lumii spirituale de lumea obişnuită. Grădina, mereu umedă şi impecabilă, într-o manieră naturală opusă frumosului calculat, este presărată de pietre proaspat stropite care crează un sens de drum dificil pentru a ajunge la locul unde are loc ritualul. Principiile Ying şi Yang sunt la ele acasa. Totul este conceput pentru a satisface un echilibru spiritual.

Oaspeţii sunt întâmpinaţi de gazdă şi, după saluturi, oaspeţii se purifică fizic şi spiritual prin spălarea mâinilor şi clătirea gurii cu apă proaspătă dintr-un bazin de piatră (chozubaki sau tsukubai) aşezat în faţa cabanei.

Unul câte unul oaspeţii intră în cabană printr-o uşă care îi obligă să se aplece – un semn de umilinţă şi acceptare a unei experienţe în care fiecare este egal şi participă cu inima deschisă. În interiorul cabanei, o aromă purificatoare – ca tămâia în biserica românească -, o caligrafie pe perete în altar (tokonoma) cu o semnificaţie spirituală, poate o floare proaspăt culeasă de pe câmp şi încă acoperită de rouă, ceainicul susurând. Atât. În rest, linişte.

Gazda intră şi saluturi de bineţe se schimbă din nou. Este apoi servită o masă frugală, dar concepută cu o meticulozitate şi subtilitate apreciate numai de cunoscători. Cărbuni sunt adăugaţi pentru a întări focul şi ceremonia preparării ceaiului începe. Ceea ce începe este ca un balet. Un balet în care toţi cunosc regulile, în care totul are o semnificaţie, în care un gest incorect provoacă durere celui care îl vede, în timp ce un gest corect, dar adaptat personalităţii gazdei, provoacă surpriză şi plăcere. Un concert unic, în care orchestra şi dirijorul devin o singură entitate. Gazda serveşte dulciuri pentru a compensa gustul uşor amărui al ceaiului şi pregăteşte ceai dens (koicha). Gesturile gazdei pregătind ceaiul fascinează şi provoacă transă. Koicha joacă un rol similar unei împărtăşanii. Toţi beau din aceaşi cană. Acesta este momentul culminant. Plăcerea evenimentului este prelungită: gazda prepară un ceai lejer (usucha). Unitatea emoţională şi mentală este deplină. Un moment unic, o dată în viaţă. Să dăm totul pentru reuşita sa. Acesta este spiritul.

Pentru a atinge un astfel de nivel, ca şi un pianist, este nevoie de un exerciţiu continuu. Corpul învaţă arta pe care animalele în junglă o cunosc dar noi am uitat-o, respectiv mintea învaţă să înceteze să gândească provocată de evenimentele vieţii cotidene şi începe să absoarbă momentul  în puritatea lui unică, într-un prezent continuu.

Ceremonia ceaiului s-a terminat. Prezentând saluturile de respect pentru gazdă, pentru caligrafia din altar, pentru Buddha, oaspeţii se reîntorc în linişte în cotidian. Toţi ştiu că a comunica experienţa este imposibil.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-aţi înţeles la nivel spiritual practicând ceremonia ceaiului?

În tinereţe mi-am propus intuitiv ca scop în viaţă dezvoltarea continuă a condiţiei mele sprirituale. Mi se părea singura datorie de onoare a speciei umane. Practicând Chadō am realizat că, printr-o mare şansă, intuiţia mea juvenilă nu m-a trădat.  Am înţeles că viaţa este de o frumuseţe inimaginabilă. Că în rutina de zi cu zi activăm numai o parte minusculă din noi pentru a ne bucura de frumuseţea fiecărei clipe. Că raţiunea şi logica, combinate cu instinctul de supravieţuire, pe fundalul unei competiţii sociale continue rezultă într-un proces care ne paralizează abilitatea de a simţi, de a iubi şi de a fi normali. Că nimic nu vine pe gratis.

Soga5

Duane Sensei, de câte ori aveam o întrebare, îmi spunea: ‘nu întreba. Practică mai mult’. Avea perfectă dreptate.

Ştiu că e o banalitate, dar nu am cum să nu vă întreb: care este propria definiţie a Zen-ului?

Marian, aşteptam curios să văd dacă mi se va pune o astfel de întrebare. Literatura despre Zen este imensă. Probabil că tot ce se putea spune s-a spus deja. Sunt sigur că eu nu pot să mai contribui la definiţia a ceea ce este Zen ‘în realitate’. Un lucru interesant de observat, totuşi…Cu cât vorbim sau scriem mai mult despre Zen, cu atât ne depărtăm mai mult de Zen.

Şi totuşi, studiile despre Zen sunt necesare: provoacă, intrigă. Dar la sfârşit rămân în bibliotecă. Cine practică Zen nu are nevoie de ele. Cine nu practică Zen le uită. Din când în când exoticul ideii revine. În acele momente discutăm din nou despre Zen.

Practicarea filosofiei Zen este un mod de viaţă. Aşa cum un călugăr a ales drumul mănăstirii, al simplităţii, al onestităţii şi al purificării spirituale tot aşa un călugăr buddhist Zen alege drumul templului, al simplităţii, onestităţii şi purificării spirituale.

Parabolele Zen ramân o plăcere intelectuală pentru cei care nu practică Zen. Zen nu aduce nemurirea. Zen nu te face mai bun sau mai rău, mai tolerant sau mai necruţător, mai înţelept sau mai nebun. Aceste lucruri rămân provocări pentru mintea încă ancorată în dualitate.

De ce aşteptam curios întrebarea? Pentru că această întrebare nu există. Fără să fim conştienţi, întrebăm numai atunci când suntem siguri, sau sperăm că vom fi siguri că un răspuns există. Nevoia noastră de securitate nu ne încurajează să punem întrebări acolo unde nu există răspuns.

În acest caz, nu există răspuns. Nu există răspuns în sensul în care atunci când dăm peste el nu îl mai percepem ca răspuns la o întrebare, pentru că o astfel de întrebare, în acel moment, nu poate exista. În tinereţe mă întrebam: ”Care este sensul existenţei mele? De ce am posibilitatea să conştientizez această existenţă şi să pun o astfel de întrebare?”. Rolul întrebărilor era cu totul altul decât obţinerea  răspunsului, asta înţeleg acum. Era să provoace, să intrige şi să mă facă să mă mişc.

Credeţi că s-ar putea “importa” ceremonia ceaiului şi în România sau există obstacole prea mari legate de mentalitate, diferenţe culturale?

Absolut. Una din întrebările pe care mi le-am pus a fost: “De unde dorinţa de a studia şi practica ceremonia japoneză a ceaiului în Europa, în Statele Unite, în Australia? Ce se întâmplă de fapt? Este o fugă de noi înşine, de cerinţele dificile ale modului de viaţă occidental, este o măsură a lipsei de recunoaştere ca indivizi şi o încercare de evadare în exotic, în necunoscut?”. Oamenii care studiază Chadō sunt diverşi şi motivele pentru care studiază sunt diverse.

Soga6

Dar este interesant să observăm că există un loc comun care transcende cultura locală: toţi studiază Chadō, fie în Norvegia, în San Francisco, în Bulgaria, în Viena, în Singapore. Peste tot. Sper că şi în Romania. Trebuie să fie ceva care transcende cultura locală, ceva care face Chadō un act necesar pentru a regăsi în noi elementele mitologice uitate, gesturi, acte, emoţii pe care cândva le-am cunoscut şi pe care le visăm din când în când. Ceva care face Chadō universal.

Acum un an am primit un e-mail. Cristina Comanac, doctor psiholog în România ar dori să studieze Chadō sub îndrumarea mea. I-am fost recomandat de centrul Tankokai din New York. Nu ştiam cine este Cristina. Ştiam că există cineva în România care vrea să studieze Chadō. Foarte bine. Sunt convins că în România introducerea, la un nivel superficial, bazat pe exotismul inerent acestei ceremonii, a fost deja făcută şi că sunt diverse grupuri care încearcă să practice. Eu am cunoscut un grup extrem de entuziast, condus de profesorul Florea Flavius, toţi studenţi sau foşti studenţi la secţia de limbi orientale a Universităţii Bucureşti. Nu au un loc unde să practice, nu au material, nu au informaţii. Dar au un entuziasm formidabil. Am fost foarte mişcat de acest lucru şi aş dori mult să îi ajut. Ambasada Japoniei la Bucureşti a avut amabilitatea să ne promită ajutorul în viitor. Din nou, foarte bine.

Există ceva în spaţiul mioritic, o conexiune cu natura, o satisfacţie a ‘mulţumitului cu puţin’, plăcere de a ajuta, există momentul în care stai singur cu tine în liniştea unei mănăstiri şi, în timp ce ecoul sunetelui clopotelor de vecernie se stinge, cineva se aşează lângă tine. Şi încă cineva. Oameni singuri, în linişte, în faţa necunoscutului, pentru o secundă împreună, căutându-şi locul în mijlocul unui mare mister. Cu siguranţă, Chadō poate fi practicat foarte bine şi în România. (M.Ch.)

Imagini din timpul unei ceremonii a ceaiului pot fi vizionate aici.
Fotografiile sunt din arhiva personală a lui Gabriel Soga Căciulă.

Tags:



49 de comentarii

    • Oare chiar exista calugari ortodocsi care cauta pacea si linistea aproape ca japonezii cu ceaiul lor? (ca vad ca tot se chinuie cei din articol sa gaseasca o …legatura) Eu ma indoiesc ca ar putea atinge asa o profunzime…(nu zic ca nu o cauta).

      Cred ca ceremonialul ceaiului ar putea fi comparat cat de cat (daca e musai sa-l compari cu ceva diferit, din alta religie) cu modul jainist de a privi viata si de a o respecta; parca as putea gasi ceva in comun cu jainistii meticulosi care nu vor sa ucida vreo insecta in drumul lor, nu vor sa tulbure farmecul naturii.

      Desi sensei zice ca ceremonialul nu te face mai bun, cu siguranta nu ai putea sa-l intelegi fara sa lasi armele la poarta 🙂 Capul plecat e o lectie greu de invatat in ortodoxism. Aici toata linistea si calmul spiritual dispare la prima cruce, primul barbarism pe care nimeni nu se jeneaza sa-l afiseze pe pereti sau la gat. Infricosator! In nici un caz nu e linistitor! Nu vad ce ar putea avea in comun… poate doar faptul ca amandoi, si calugarul ortodox si sensei cauta linistea si pacea sufletului, refugiat in mijlocul naturii. Insa ortodoxul se impiedica de la inceput, cand vede un om rastignit. Alta e calea japonezului…

      Cand oi iesi la pensie mi-ar place sa incerc si eu sa ma potolesc nitel 🙂 Macar sa incerc.

      • ma scuzati ca am raspuns, in loc de comentariu nou, insa altfel nu am posibilitatea de a completa numele si nu-mi ia comentariu. Probabil este de la mine problema, imi pare rau.

      • Gabriel Soga Caciula on

        Draga BlindGirl – daca las raspunsul la aceste trei cuvinte sint deja un campion in suprarealism nu?
        Onestitatea raspunsului tau este placuta. Cred ca inteleg ce vrei sa spui cind incerci sa subliniezi potentialul unor erori in incercarea de a gasi o echivalenta totala intre emotia spirituala a unui calugar (vad ca ai ales ortodoxismul crestin, dar de fapt nu are importanta) si starea spirituala in timpul unei ceremoni de ceai.
        In articol, am incercat sa sugerez o emotie mai degraba decit sa fac un studiu academic al echivalentei.
        Facind acest lucru am fost foarte constient de paradoxul care este inerent oricarei incercare de comparatie sau traducere intre elemente culturale practic non-miscibile prin diferentele si calitatile lor.
        Practica ceaiului este experienta pura si nu poate fi apreciata decit de practicantul devotat. Poate fi in schimb intelectual apreciata de oricine. In procesul intelectual de evaluare al acestei practici, observatorul cauta automat echivalente la experientele si emotiile deja cunoscute – in cazul articolului am vrut sa facilitez acest proces sugerind imaginea unui calugar.
        Habar n-am ce simte un calugar – nu sint calugar, pot doar proiecta si pot doar sa ma joc cu o astfel de generalizare, ramine o generalizare si o proiectie pina cind devin calugar. In acel moment, voi stii ce simpte calugarul Gabriel Soga Caciula, nimic mai mult, de fapt mai putin – voi crede ca stiu de simte calugarul Gabriel. Pentru ca atit timp cit voi intelectualiza si observa experienta din afara nu va fi o experienta pura. Si cind va fi, cu siguranta ca nu va fi comunicabila.
        Blind Girl, sper ca nu te-am plictisit cu aceasta mica digresiune in domeniul imposibilului. Mi-a facut placere sa citesc comentariul tau si am avut un minut timp sa visez.

        Numai bine,

        Gabriel

  1. Multumesc pentru acest articol care este un exemplu si o pista de reflectie. E atât de simplu sa fii fericit! Desavârsire, harmonie, pace, sufletul fiecaruia dintre noi tanjeste sa le atinga. Gabriel Songa le’a “regasit” prin practica acestui ancestral ritual.Quel chance!! Dar eu cred ca fiecare dintre noi ne nastem cu sansa de a alege si de a gasi pacea, si fericirea, si harmonia. Cred ca trebuie sa incepem prin a fi, tout simplement, SIMPLI.

    • Gabriel Soga Caciula on

      Adriana,

      Multumesc pentru mesaj. Apreciez sinceritatea ta. Si imi pare bine ca ea exista si fara aprecierea mea.
      Sa incepem prin a fi simpli…. – as vrea sa stiu mai mult despre asta. Pentru mine dificultatea de a intelege ce inseamna “simplu” a fost substantiala. S-ar putea ca in loc sa incepem, mai degraba sa avem sansa sa terminam prin a intelege ce inseamna sa fi “simplu” – nu simplul pe care il imaginam plecind de la complex, ci acel simplu pe care de fapt il descoperim in procesul repetitiv de a-l cauta. O sarcina dificila pentru ca nu stim ce cautam. Incetul cu incetul obiectul cautarii – “simplul” se dezvaluie…sau nu.

      Gabriel

  2. Mihaela Rita Soficaru on

    Minunat. Sunt la lectura lui Eckhart Tolle. Si nu cred c-a fost intamplator sa dau peste acest articol. Multumesc! Cu plecaciune!

  3. “Venind din cultura americană….?”
    “Am plecat apoi în Statele Unite unde mi-am continuat studiile ” care ?
    “Când am studiat în Japonia, ………” cand, ce ?????
    Konichiwa

    • Gabriel Soga Caciula on

      Toshiro san,
      Scuzele mele pentru neclaritatea pe care ai simtit-o in articol. Scrisul in romaneste nu este partea mea forte.
      Raspunsurile la intrebarile tale:
      1. Am locuit peste 20 de ani in Statele Unite – interactiunea cu cultura Japoneza, ca si cu cea Romaneasca de astazi este in acest sens bazat pe o referinta la ‘cultura americana’.
      2. Studiile de inginerie in Processe Chimice si Farmaceutice. Tangent am completat diploma in Microprocessor Technology si am inceput un MBA in Information Management. Complet nerelatate dupa cum vezi la practica ceremoniei de ceai.
      3. In Japonia am lucrat in cadrul domeniului farmaceutic. Dar acolo am inceput studiul ceremoniei ceaiului. Probabil in jurul anilor 1985 – 1986

      Multumesc pentru mesaj

      Gabriel

  4. Gabriel Soga Caciula on

    Draga Jedi,
    Bien Voila! – cineva a mentionat-o si pe doamna Kazuko Diaconu – Jedi.
    Jedi, eu nu o cunosc personal pe Kazuko san. Am incercat dar nu am reusit. Kazuko san era pleacta in Japonia cind am fost eu in Romania.
    Studentii cu care am discutat nu studiaza cu Kazuko san ci cu domnul profesor Florea. Dar faptul ca si Dinsa promoveaza Chado este un lucru foarte foarte bun. Sper sa am posibilitatea sa vizites practica de la Sectorul 2 in viitor.
    Imi pare bine ca ai mentionat-o pe Kazuko san. Tu studiezi cu Dinsa? Ar fi interesant sa stiu cum as putea intra in legatura.

    Multumesc pentru mesaj,

    O zi buna

    Gabriel

    • Kazuko sensei preda cursuri de ceremonia ceaiului si la Centrul sa Studii Romano-Japoneze de la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti. Este cu adevarat o maestra a acestei arte! Imi este nespus de dor de acele ore de liniste si atat de multa incarcatura spirituala! Pentru mai multe detalii puteti intra pe http://www.csrj.ro/

      Gabriel Sensei, felicitari pentru articol si tot respectul! Imi pare rau ca locul unde studiez acum, Copenhaga, Denemarca, nu are o locatie (cel putin din cate stiu eu) in care sa predea un maestru al scolii Urasenke. Credeti ca ar fi posibil sa se infiinteze unul cat de curand? (Stiti cum e, speranta moare ultima… sau poate nu moare deloc!)

      Cu toata stima,
      Lavinia

  5. Poate că ar fi trebuit să-i spună cineva profesorului că japonezii nu spun ”chadō”, ci sadō*), tocmai pentru a nu se confunda cu chadō, care înseamnă: pavilion de servire a ceaiului.
    ———————–
    *) Sadō se scrie ca chadō (茶道)

    • Gabriel Soga Caciula on

      Draga Marius,
      Comentariul tau are un punct de plecare firesc, interesant si cumva predictibil. Imi pare bine ca faptul ca am folosit pronuntia Chadō si nu Sadō ti-a atras atentia.
      Modul in care ai atras atentia asupra acestei aparente confuzii (care este pronuntarea corecta? – asumind ca exista o pronuntare corecta, ceea ce in cazul de fata este istoric relevant si pragmatic irelevant) m-a facut sa zimbesc. Forma derivativ retorica prin care anunti pozitia ta, implorind un public imaginar sa faca un pas inainte si sa spuna lucrurilor pe nume, este ceva ce nu am mai auzit de cind eram pe bancile scolii primare. Mi-a trezit o nostalgie placuta. Suna extrem de romanesc. O sa joc eu rolul publicului imaginar si o sa folosesc date din literatura intrucit eu nu sint un expert in Japoneza. Termenul folosit initial pentru a defini suma activitatilor de preparare a ceaiului este cha-no-yu (apa fierbinte pentru ceai). Chanoyu era termenul de ‘zi cu zi’ daca vrei. In jurul anului 1640 avem primul document care mentioneaza 茶道 – pronuntat Chadō, in lucrarea Choando ki scrisa de Kubo Gondayu. Chanoyu a ramas numele de baza, numele comun, in timp ce
      Chadō a dezvoltat un inteles de “cale” de “disciplina spirituala” nu un simplu amuzament de a prepara ceai.
      Chadō a ajuns sa fie asociat cu constiinta unui antrenament de a invata o anumita eticheta si a urma o transformare spirituala. In timp, aspectele entropice ale evolutiei oricarei limbi au transformat pronuntarea de Chadō in Sadō. Astazi in Japonia, rurala si urbana ancorate in cotidian pronuntarea este Sadō. Elita practicanta in Japonia a continuat folosirea pronuntiei de Chadō .Odata cu extinderea culturii Japoneze in Occident, data fiind asocierea pronuntarii Sadō cu o semnificatie mai putin atractiva – vad ca cunosti Japoneza asa ca imi dau seama ca stii la ce ma refer – Chadō a fost selectat ca termen oficial pentru a defini ‘calea ceaiului’.
      Pentru mine nu conteaza pronuntia. Realitatea este ca in afara Japoniei Chadō, Sadō si Chanoyu sint folosite intershimbabil. Am ales pentu acest articol scris in romaneste pentru publicul roman pronuntia Chadō – suna mai aproape de urechea romaneasca obisnuita cu ‘ceai’ si ‘aikido, kendo’ ‘dojo’ etc.
      Oricum, mi-a facut placere sa vad ca ai remarcat faptul ca Sadō este folosit des in Japonia – locuiesti cumva acolo?

      Gabriel

      • Îţi mulţumesc pentru răspuns. Gabriel, nu ştiu dacă trebuie să mă bucur pentru trezirea nostalgiilor, dar mă bucur că mi-ai răspuns. Ai contribuit astfel, poate fără voia ta, la conturarea unei teze mai vechi de-a mea, conform căreia, o îndeletnicire culturală, preluată de exponenţi ai altei culturi se rigidizează. Cam ca peliculogenele sensibile la radiaţii, la care presupun că ai lucrat. Cum dau de lumină, cum se întăresc. (Lasă-le pe cele ce păţesc invers). Am denumit fenomenul: conservare prin export. Întîmplarea face să fiu martor la un fenomen similar. De vreo trei decenii, flamenco a devenit popular în Japonia. Dacă în ţara sa de origine apar tot felul de curente compozite (flamenco-disco, manelizare, simfonizare etc.) cel mai conservator flamenco se poate regăsi, paradoxal, în Japonia. L-am denumit flamendō. Deşi japonezii obişnuiesc să optimizeze orice, nu acelaşi lucru se petrece cu produsele culturale pe care şi le însuşesc. Dacă, de pildă, portughezii pierd toate vestigiile de mobilier de corabie, le pot reconstitui studiind cîţiva producători de mobilă din Kyushu, ai căror strămoşi, entuziasmaţi de felul în care portughezii îşi stivuiau laviţele pe corabie*), au preluat modelul şi l-au conservat. La fel, dacă un chinez vrea să afle cum se pronunţau unele ideograme în Ţara Tō, pot lua la periat citirile on ale ideogramelor japoneze, importate în acea eră.

        Cu speranţa că nu te-am vexat, îţi urez numai chabashira**)!

        ———————–
        *) Cuferele aveau funcţie dublă: şi cea de loc de îndesat bagajul, şi cea de mobilier.
        **) chabashira – literal: coloană de ceai. Ca orice tabiet centrat pe edibile, şi băutul ceaiului e însoţit de o serie de superstiţii. Uneori mai scapă cîte un peţiol de ceai în bol. Cînd peţiolul stă vertical, e semn de noroc. Este echivalentul plaurului de caimac în ceaşca de cafea. Uite, Gabriel, ca să nu crezi că am venit chiar cu mîna goală, îţi împărtăşesc un truc de binedispunere a musafirului. Iei un fir de ceai şi îl striveşti la un capăt, apoi îl pui direct în bol. Cînd vei turna ceaiul, vei “descoperi” chabashira. Secretul este următorul: Capătul strivit se umectează mai repede, ceea ce face ca firişorul să basculeze, şi să rămînă vertical. Sunt convins că, familiarizat cu fenomene de difuzie, deja intuiseşi explicaţia.

  6. Fiecare dintre noi cauta sa se regaseaca pe sine insusi intr-o lume care sa ii apartina si in care sa se simta in siguranta impreuna cu ceea ce inseamna plante si animale, adica un tot unitar, care se poate realiza numai prin spirit. Domnul Gabriel Soga a ajuns un maestru (sensei) si suntem incantati ca ne poarte impartasi si noua aceasta arta straveche pe care japonezii au
    pastrat-o drept mostenire ca mod de viata. Felicitari pentru articol!

  7. Admir oamenii care incearca sa gaseasca linistea si armonia. Din pacate povesti frumoase ca cea pe care am citit-o apar foarte rar.

  8. Kazuko sensei preda cursuri de ceremonia ceaiului si la Centrul sa Studii Romano-Japoneze de la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti. Este cu adevarat o maestra a acestei arte! Imi este nespus de dor de acele ore de liniste si atat de multa incarcatura spirituala! Pentru mai multe detalii puteti intra pe http://www.csrj.ro/

    Gabriel Sensei, felicitari pentru articol si tot respectul! Imi pare rau ca locul unde studiez acum, Copenhaga, Denemarca, nu are o locatie (cel putin din cate stiu eu) in care sa predea un maestru al scolii Urasenke. Credeti ca ar fi posibil sa se infiinteze unul cat de curand? (Stiti cum e, speranta moare ultima… sau poate nu moare deloc!)

    Cu toata stima,
    Lavinia

    *Scuze pentru repetarea mesajului, dar mi-am dat seama ca il dadusem ca raspuns la comentariul lui “Mae”… nu asta era intentia, ci vroiam sa creez un subiect nou si ii era adresat lui Gabriel Sensei 🙂

    • Gabriel Soga Caciula on

      Draga Lavinia,
      Multumesc pentru comentariu.
      Din pacate pentru tine nu cunosc pe cineva care practica Chado in Danemarca. Cred ca daca ai practicat suficient cu Kazuko-san, nu mai ai cale de scapare – devine adictiv, asa ca mai devreme sau mai tirziu te vei afla pe tatami, linistita si ascultind cu ochii semideschisi la sunetele timpului.
      In Europa exista un numar de seminarii – in principiu grupuri de studenti care studiaza ceremonia ceaiului se intilnesc la un retreat unde practica impreuna pentru citeva zile. Urmatorul este in Belgia la Hurtebize, o ora de Bruxelles. Daca te intereseaza sa practici trebuie sa te inscrii. Informatii sind disponibile la adresa:

      http://www.urasenke.be/index.html

      Succes la studii!

      Gabriel

  9. Gabriel Soga Caciula on

    Comentariu pentru Marius Celaepicentru,

    Draga Marius,

    Teza ta in legatura cu conservarea prin export face sens. Cred ca toti care au un ochi inclinat spre o atenta observatie au dezvoltata o teza a lor in legatura cu acest fenomen. Sen Rykiu nu a dat conceptului de wabi mai mult decit citiva ani de existenta inainte de a degenera. Evident ca intuia perfect o realitate. Ce facem noi astazi cind discutam despre astfel de concepte, ba mai mult, pretindem ca le insusim si practicam? Este una din intrebarile mele preferate – le consider non-intrebari pentru ca nu au un raspuns. Ce facem noi acum in acest schimb interesant de impresii este o intelectualizare a unui process. O activitate interesanta dar doar o intelectualizare. Folosind curiozitatea ca principiu de excitare estetica, sincer, mi-ar placea sa vad absurdul perfectiunii Japoneze in masterarea flamengoului decit un concert disco-flamengo in Spania. Flamendō – excelenta alegere. O sa-ti cer permisiunea sa folosesc si eu termenul – mentionind bineinteles autorul. Conservarea prin export blocheaza cumva tristetea decaderii esentei unui fenomen si in acelasi timp aresteaza posibilitatea de dezvoltare. Ce sa-i faci, una calda una rece.
    Chabashira? Da, sint familiar cu conceptul. In practica pe care o studiez eu se foloseste macha, ceai pudra. No chabashira. Cind beau ceai chinezesc in schimb ma amuz exact cum descri tu.
    Chashitsu este arhitectural dezvoltat in jurul principiului de stilp vertical asa ca termeni ca nakabashira, magaribashira, yugamibashira imi sint foarte familiari. Din pacate Japoneza mea se opreste la terminologia folosita in Chanoyu.
    Marius, mi-a facut placere sa urmaresc comentariul tau. Am recunoscut intrebari me care mi le-am pus si mi le pun si eu.

    Gabriel

  10. scuze ca intervin in “mazurcile” si “bolerourile” acestea complicate legate de ceremonia prepararii si servicrii ceaiului cu ceva normal care ne este mai accesibil tuturor: DORUL. adica: mai Gabi, daca esti fratele lui Mircea, da-mi o veste despre el !!! au trecut 35 de ani de cand am parasit cu totii IPB-ul…. apoi, saluta-l pe Mae. Mai suntem cativa care ne gandim la voi…

  11. Daca vreodata veti avea ocazia sa vedeti filmul “Rikyu” de Hiroshi Teshigahara ( cel care a ecranizat operele lui Kobo Abe “Suna no onna” sau “Tanin no kao” ), faceti-o. E un film biografic inspirat din ultimii ani de viata ai lui Sen Rikyu. Merita vazut.

  12. Buna ziua,

    Numele meu este Alexandru Cristea, am studiat in trecut atat la Universitatea Bucuresti in cadrul creat de dl Florea, cat si cu dna Diaconu; de asemenea am participat la seminariile pe care Noijiri sensei le-a tinut la Bucuresti. Predau bazele chanoyu la Centrul Cultural Musashino, din Brasov, de aproape 5 ani. Locuiesc in Bucuresti si as vrea sa luam legatura. Adresa mea de email este:

    [email protected]

    Multumesc,

    Eugen

    • Gabriel Soga Caciula on

      Eugen,

      Foarte interesant. O sa te contactez la adresa indicata.
      Imi pare bine sa stiu ca si la Brasov se practica bazele ceremoniei de ceai si ca esti implicat in acest process.

      O Duminica placuta,

      Gabriel

  13. Salve Gaby-san
    de pe colina mea la care in zilele insorite si clare precum apa cristalina pot vedea meleagurile Jordanului! si sint convins ca ceremonia asta capata ce-a mai mare exprimare intr-o asemenea ambiantza! Kol hakavod si jos palaria!
    cred ca totzi avem un moment deosebit dupa citirea experientei tale si sint convins ca sintem mai bogattzi sufleteste! cind voi fii la Bucuresti voi cauta adresele pomenite ! si ce se intimpla in centrul lumii- adica Jerusalem?
    golcar

    • Gabriel Soga Caciula on

      Draga Golkar,

      Vad ca esti implicat in citirea stirilor din Romania ca si cum colinele Ierusalimului ar fi la 2 km sud de Snagov.
      Eu nu sint prea implicat in domeniul Internetului.
      Intrebind in stinga si in dreapta am inteles ca Hotnews.ro este o entitate publicistica super respectata de cititori. Asa ca acum nu ma surprinde sa ne regasim via Hotnews.ro si nu pot decit sa multumesc inca o data jurnalistilor de la Hotnews.ro care au avut interesul sa publice un interview despre Chado, Sado sau Chanoyu – acum trebuie sa fiu sigur ca adresez aceasta activitate sub toate numele posibile.

      Pe curind

      Gabriel

  14. catalin prisacaru on

    Articol foarte interesant, mi-ar face mare placere daca la-ti putea publica in engleza sa pot intelege corect sensul cuvintelor si a ideilor care in limba romana imi sint deajuns de greu de aprofundat. Poate sa fie si in franceza.
    Multumesc anticipat,
    catalin prisacaru
    Seatle

    • Gabriel Soga Caciula on

      Dear Catalin,

      Thanks for the comment,
      The article was intended for the romanian public. I do not have a translation in English. Have no fear. There are thousands of books out there covering the topics that I mentioned in the interview. If you are interested I could give you some titles.
      I could also send you some other articles in English that I wrote and which cover ideas connected with Chanoyu. Some of the topics covered in the interview are to be found in those articles as well. This would require an e-mail from you.

      Best Regards,

      Gabriel

  15. adrian tecusanu on

    Gabi, sunt cu Zembu care te-a gasit pe hot news.

    Pentru a putea comenta impreuna transmite-ne adresa ta de mail, sa nu asiste toata lumea la dialogul nostru.
    Ne este dor de tine!
    Da si tu un semn!

    adresa de mail amea ;[email protected]

    • Gabriel Soga Caciula on

      Yes Sir, more than happy to contact you on a private line – whatever that means these days.
      Credeam ca au contraire, doreai sa faci publice toate amintirile din tinerete – dar spatiul acestui articol nu este intr-adevar locul potrivit pentru amintiri.
      Iata ca ceaiul Japonez ofera mai mult decit chiar Japonezii credeau – re-intilniri pe net.

  16. adrian tecusanu on

    Gabi, sunt cu Zembu care te-a gasit pe hot news.

    Pentru a putea comenta impreuna transmite-ne adresa ta de mail, sa nu asiste toata lumea la dialogul nostru.
    Ne este dor de tine!
    Da si tu un semn!

    adresa de mail amea ;[email protected]

  17. adrian tecusanu on

    Gabi, sunt cu Zembu care te-a gasit pe hot news.

    Pentru a putea comenta impreuna transmite-ne adresa ta de mail, sa nu asiste toata lumea la dialogul nostru.
    Ne este dor de tine!
    Da si tu un semn!

    adresa de mail amea ;[email protected]

  18. adrian tecusanu on

    Gabi, sunt cu Zembu care te-a gasit pe hot news.

    Pentru a putea comenta impreuna transmite-ne adresa ta de mail, sa nu asiste toata lumea la dialogul nostru.
    Ne este dor de tine!
    Da si tu un semn!

    adresa de mail amea ;[email protected]

  19. catalin prisacaru on

    Draga Gabriel,
    Inca fac fata la o discutie banala in limba romana. Iti multumuesc foarte mult pentru oferta, da desigur ma intereseaza articolele despre care vorbiti, inclusiv articolele dumneavoastra scrise in limba engleza.
    Adresa mea de e-mail:
    [email protected]
    my best regards,
    Catalin prisacaru

  20. Andrei Oisteanu on

    Draga Gabriel,
    Ma bucur ca a aparut acest interviu la hotnews.ro. Felicitari! Ma bucur si de caltatea oamenilor care au intrat astfel in legatura cu tine. Cu drag

    • Gabriel Soga Caciula on

      Stimate Domnule Oisteanu,
      Imi face o deosabita placere si sint onorat ca intimplarea a facut ca acest interviu sa fie citit de Dumneavoastra si rezultatul sa fie producerea unei emotii pozitive definita de un suport entuziast. Imi pare bine de asemenea ca apreciati calitatea oamenilor care au fost interesati de Chanoyu. Nici nu se putea altfel. Subiectul atrage numai perceptia oamenilor care poseda un anumit nivel de sensibilitate relativ la etica si estetica mediului care ne inconjoara.
      Sper sa am posibilitatea sa citesc un articol de al dumneavoastra relatat la Chanoyu intr-un scurt timp. Nu poate face decit bine tuturor.

      Cu respect si dragoste,

      Gabriel Caciula

  21. buna ziua!
    pe mine acest articol, dincolo de placerea unei cani de ceai, ma face sa ma gandesc la o carte citita recent si scrisa de Yasushi Inoue
    a vedea si de ce nu a degusta un ceai facut intr-o asemenea maniera ar fi o adevarata bucurie …
    asadar mi-ar face si mie placere sa comunic cu dumneavoastra din aceasta perspectiva
    daca credeti ca mai aveti un loc pentru inca o adresa de email, atunci cand vreti sa va trimiteti gandurile in eter, v-as ruga sa o adaugati la acea lista …
    cu multumiri
    marius

    • Gabriel Soga Caciula on

      Draga Marius,
      Multumesc pentru comentariu.
      Daca vrei sa continuam comunicarea poti sa-mi dai o adresa unde te pot contacta.
      Daca te intereseaza sa ai o mini-introducere la placerea unui moment de liniste si contemplare in timp ce ceaiul este pregatit cu grija pentru tine, si daca locuiesti in Bucuresti, atunci exista posibilitatea sa ne intilnim la demonstratia despre chanoyu care va avea loc la Muzeul National de Arta Contemporana Simbata 24 Aprilie.

      Gabriel

  22. stimate domnule Gabriel Soga Caciula,puteti sa imi comunicati adresa dumneavoastra e mail? doresc sa va adresez cateva intrebari in legatura cu Chadō .adresa mea este [email protected]
    multumesc anticipat
    Ionut Drulea

  23. buna ziua
    va rog sa mi mai scrieti o data un mail pe adresa maariuspop(at)yahoo.com …
    cred ca mailul precedent s-a pierdut
    va multumesc anticipat
    marius

  24. Tocmai am fost la Tea ceremony la Gion Corner in Kyoto, dar mi-am adus aminte de acest articol. Mi s-a parut foarte interesant, mai ales fiind pasionat de ceai verde. Mie personal mi se pare destul de concentrat acest ceai japonez, chiar daca inteleg ca acesta este mult mai greu de fabricat decat cel chinezesc.

    Maestrul Gary transmite salutari.

    –Alexandru

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger