Şoferii supraponderali ignoră centura de siguranţă

0

Potrivit unui studiu realizat de cercetători din domeniul sănătăţii de la Universitatea Buffalo, New York (SUA), şoferii supraponderali sunt supuşi unui risc mai ridicat de a fi răniţi în accidente de maşină decât ceilalţi şoferi; motivul este că şoferii obezi mai degrabă renunţă la a-şi pune centura de siguranţă decât ceilalţi, pentru că au senzaţia că îi strânge şi îi incomodează sau pentru că nu îi cuprinde.

 

 

Acest tip de comportament, avertizează studiul, pune şoferii obezi în situaţia de a-şi risca viaţa în cazul unui accident de maşină, când centura de siguranţă ar putea reduce gravitatea situaţiei. Studiul se referă specific la americani, deoarece obezitatea, în cazul acestei naţiuni, este un fenomen alarmant, spun cercetătorii, iar, iată, urmările sale nu se văd doar în diverse boli specifice dezvoltate de o persoană supraponderală, ci şi în rata de mortalitate sau rănire în cazul accidentelor de maşină. Studiul a fost coordonat de doctorul Dietrich Jehle şi arată că, între şoferii cu greutate normală şi cei supraponderali, primii sunt cu 67% mai înclinaţi să poarte centura de siguranţă. În studiu, persoanele considerate obeze au fost cele care aveau un indice al masei corporale de 25 sau peste 25. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un indice de masă corporală situat între 25 – 30 defineşte supraponderabilitatea, unul între 30 – 35, obezitatea uşoară, 35 – 40, obezitatea moderată şi peste 40 se consideră obezitate morbidă.

Studiul s-a bazat concluzii ştiinţifice anterioare, potrivit cărora nepurtarea centurii de siguranţă este asociată riscului de deces în cazul unui accident de maşină. „În cazul şoferilor obezi, purtarea centurii este dificilă, pentru că dimensiunile standard ale acestui echipament nu se potrivesc cu supradimensiunile lor”, explică Jehle. Cercetări anterioare celei citate au demonstrat, pe studii de caz din anul 2010, că indivizii obezi au cu 56% mai multe „şanse” de a deceda într-un accident de maşină decât şoferii cu greutate normală. Astfel, obezitatea a fost listată ca factor de risc mortal în cazul accidentelor rutiere. „Concluziile noastre sunt, din păcate, clare: cu cât este mai obez şoferul, cu atât nu foloseşte centura de siguranţă, cu atât îşi creşte şansele, nefericite, de a fi aruncat din maşină în cazul unui impact. Întrebarea care se pune este: putem face ceva cu maşinile pentru a le face mai sigure pentru persoanele obeze? Cum îi putem determina pe şoferii obezi să poarte centurile de siguranţă?”, se întreabă, la final, echipa de cercetători autoare a studiului.

 

Sursa: ENN

Foto: Shutterstock


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger