Societatea civilă: Prin reincriminarea insultei și calomniei, Parlamentul comite un grav atac la adresa libertății de exprimare

6

Mai multe organizații neguvernamentale protestează față de practicile antidemocratice adoptate și exersate de actuala majoritate parlamentară și cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.

 

deputati

 

Organizațiile amintesc că în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracțiunilor de insultă și calomnie. În anul 2007, Curtea Constituțională a decis că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate, apoi, în anul 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că infracțiunile de insultă și calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituțională a decis din nou că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate.

Dezincriminarea insultei și calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE și a condus la creșterea rating-ului de țară în clasamente internaționale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere.

Un proiect de lege vechi din 2011 (Pl-x 680/2011) propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74/1. În condiții cel putin suspecte, acest proiect de lege a fost radical schimbat cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaților în ședința din 10 decembrie 2013 (chiar de “Ziua drepturilor omului”), prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracțiunilor de insultă și calomnie.

Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coș zece ani de eforturi ale societăţii pentru dezincriminarea insultei și calomniei. Ea elimină România din rândul democrațiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele lui.

Deciziile Curții Constituționale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul penal a infracțiunilor de insultă și calomnie, trebuie să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO – care au putere de lege în România. Impunerea obligației ca defăimarea să fie sancționată penal nu este susținută de niciun articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de nicio hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea și modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea unui text desuet, în vădită contradicție cu jurisprudența CEDO, și anume articolul 207 – proba verității. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmație să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situații, în special când e vorba de investigații jurnalistice în cazuri complexe/dificile. Potrivit jurisprudenței CEDO (a se vedea cazul Dalban c. România, spre exemplu), cel care face o afirmație, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancționat sub nicio formă dacă probează existența unei baze factuale rezonabile pentru afirmația sa.

Este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta și calomnia, să fie scoase din Codul Penal, actuala formă a legii fiind o gravă agresiune la adresa libertății presei și a libertății de exprimare în general, susțin organizațiile semnatare care cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie. Organizațiile semnatare sunt ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Foto: Adevărul

 

Citiți și:

Cetățenii nu respectă legea sau legea nu-i respectă pe cetățeni

Un blogger turc face 13 luni de închisoare pentru că l-a criticat pe profestul Mahommed


6 comentarii

  1. De ce ar fi ciudat? Oricum suntem ultimii ciobani in exprimari si insulte. Iesiti pe strada si-n maxim 5 minute va face careva retardat.
    E de bine. Poate se mai potolesc oamenii.

  2. Jane, cred ca nu ai inteles. Pana acum insulta si calomnia erau contraventii. De-acum inainte sunt infractiuni.
    Daca vine un politician si ma minte in fata si-mi incalca drepturile, e probabil sa ma enervez si, la manie, sa-i zic vreo doua. Ca urmare a acestei legi, eu voi fi declarat infractor, mi se va intocmi dosar penal, voi avea cazier s.a.m.d..
    Posibil sa fac si puscarie, nu stiu ce pedepse au prevazut.
    Este o lege care ne amuteste.

  3. Deci daca pomenesc de Nutzi-kur-de-Fier, de Popeye Bastardul, de Maccacul Pinochio si Cacarau, de ilici-KGB – fii-i-ar numele spurcat – si de Bombonel-Puscarie e infractiune?? Ca-calomnie n-ar cum sa fie…

  4. Decie corecta, in opinia mea. Prea ne-am invatat sa-i privim in gura ce spun si ce scriu occidentalii in legile lor… Europa s-a creat timp de veacuri pe valori crestine, ca in final – in Constitutia Europei – sa nu fie niciun cuvant despre Crestinism, insa e voie sa injuri, sa calomniezi, sa murdaresti imaginea oricui iti vine pt. ca e libertate de exprimare! Asa inteleg ei “libertatea de exprimare” si ne invata astfel si pe noi. Evident, cel mai mult va avea de suferit presa, incepand cu tabloidele. Era si cazul! Poate a venit timpul sa se mai stearga la gura. Romanii in general au limba lunga si lucrurile tind sa nu se schimbe in acest sens fara masuri concrete. E un prilej bun si pt. politicieni sa vb. mai “ecologic” atunci cand fac afirmatii publice sau recurg la acuzatii reciproce.
    Iar daca iti vine sa calomniezi sau injuri ceva/pe cineva, te gandesti bine daca ai pe ce te baza, ca dupa sa n-o iei in freza si o faci pt. tine insuti, in forul tau interior. Ca oricum nu salvezi situatia prin calomnie, dar asa ai sansa sa-ti cureti limbajul, iar cu asta – treptat – poate si gandirea.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger