Smogul din India ucide recolte ce ar putea hrăni 94 de milioane de oameni

0

Problema poluării din India devine mai serioasă pe zi ce trece: smogul de acolo afectează terenuri întinse cu recolte care ar putea deveni hrană pentru milioane de locuitori săraci ai statului, scrie Inhabitat via Huffington Post, citând un studiu publicat de revista Geophysical Research Letters.

 

 

Studiul spun că principala substanţă componentă a smogului (ozonul “rău”, de la nivelul solului) afectează negativ cel puţin 6,7 milioane de tone de culturi din India, precum grâu sau orez, într-un singur an. Recoltele astfel pierdute valorează aproximativ 1,3 miliarde de dolari şi ar fi putut deveni hrană pentru aproximativ 94 de milioane de oameni, adică o treime din săracii Indiei. Ozonul de la nivelul solului este generat de emisii de gaze de la vehicule, de la aparate de gătit (sobe etc.) şi facilităţi industriale şi despre el se ştie de multă vreme că afectează sănătatea populaţiei, dar descoperirea efectelor sale negative şi asupra vegetaţiei ridică noi semne de alarmă.

“Culturile agricole sunt foarte sensibile în faţa poluării cu ozon de acest tip, aşa că ar fi important de luat în considerare şi implicaţiile agricole când se discută politici privind calitatea aerului”, consideră Colette Heald, unul dintre autorii studiului. “Procentul de recolte pierdute ne-a luat prin surprindere”, a declarat şi Veerbhadran Ramanathan, co-autor al studiului, profesor de ştiinţe climatice şi atmosferice la Universitatea San Diego din California, SUA. Un alt studiu recent realizat de cercetători de la MIT şi Universitatea Colorado a relevat faptul că schimbările climatice combinate cu un nivel ridicat al ozonului de la sol prezintă o ameninţare serioasă la adresa resurselor de hrană la nivel global, pentru deceniile imediat următoare. India se “bate” cu China, se pare, la capitolul poluare: potrivit Huffington Post, aerul din New Delhi este considerat cel mai poluat din lume, iar revista Time a numit aerul din acest oraş “un pericol letal”.

Mai multe detalii: Huffington Post

 

Sursa şi foto: Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

Poluarea ucide: în California cad, din aer, pelicani morţi din cauza unei neurotoxine

Săracii Indiei îşi riscă sănătatea colectând metale din deşeurile electronice

Un sfert din India se transformă în deşert

India dă vina pe activiştii de mediu pentru problemele sale economice

India recunoaşte al treilea gen

În India, legea împotriva trimiterii copiilor la muncă a crescut numărul acestora

India construieşte cea mai mare fermă solară din lume

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger