Slovacia interzice cianura în minerit

0

Guvernul slovac a aprobat un amendament la Legea Minelor din aceasă ţară prin care exploatarea pe bază de cianuri a aurului a fost interzisă, informează o ştire a Mining Watch România, preluată de pe The Slovak Spectator.

 

 

Utilizarea cianurii (fie prin flotaţie sau cianuraţie) ar mai putea fi posibilă într-o anumită localitate numai după ce persoanele care locuiesc în zona afectată şi-ar da acordul pentru această metodă de extragere a aurului printr-un referendum. Această modificare a Legii Minelor a fost aprobată de guvernul slovac pe 27 august. Modificarea legislativă vine ca răspuns la proiectele miniere aurifere planificate la Kremnica şi Detva (ambele din regiunea Banská Bystrica). Proiectele propuse urmau să leşieze cu cianuri minereul (n.r. – flotație) pentru separarea aurului de alte metale şi masa de pământ.

Iniţiatorii amendamentului, parlamentarii Jana Laššáková, Ján Senko, Emilia Müllerová şi Michal Bagačka, au declarat că, astfel, au răspuns solicitărilor venite din partea organizaţiilor de mediu şi a publicului larg, care s-au arătat împotriva mineritului aurifer, relatează agenţia de ştiri TASR. Citând din Constituţia statului slovac, legiuitorii au subliniat faptul că toţi oamenii au dreptul la sănătate şi la un mediu curat: “Orice prelucrare a minereului prin intermediul tehnologiei de leşiere cu cianură, alături de crearea de halde de steril, depozite de deşeuri şi iazuri de decantare, produce o încălcare gravă a dreptului la un mediu curat, cu potenţial de a pune în pericol starea de sănătate a populaţiei”, se arată în motivaţia amendamentului. Slovacia devine cel de-al patrulea stat european, după Germania, Cehia şi Ungaria, care interzice folosirea cianurii în minerit.

 

Sursa şi foto: Mining Watch România

Mai multe detalii: The Slovak Spectator

 

Puteţi citi şi:

Uniţi salvăm Roşia Montană: un an de la “toamna românească”

ANRM concesionează suprafeţe record fără consimţământul comunităţilor locale

Comunităţile rurale din El Salvador luptă pentru interzicerea mineritului în statul lor


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger