Sistemul de azil din Bulgaria îi împinge pe imigranţi spre Vest

0

Bulgaria nu reuseşte să îi integreze pe refugiaţi și îi închide frecvent pe azilanţi, în pofida legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale care interzice utilizarea centrelor de detentie în asemenea situaţii; astfel, îi impinge să-şi caute norocul în vestul Europei chiar şi pe cei care nu şi-ar dori să plece.

de Juliana Koleva Sofia (Atena, Orestiada, București and Bruxelles)


“Ce delict am comis ca să fiu ţinut prizonier?” “Când mă vor elibera? Îmi spun că peste şase luni, de ce peste şase luni?” “Care sunt motivele pentru care sunt închis? Sunt refugiat, nu  delincvent”.

O vizită la centrul de detenţie din Liubimets, aflat la graniţa turco-bulgară, nu este recomandată celor mai slabi de înger. În numai câteve secunde, vizitatorii sunt asaltaţi de zeci de  imigranţi furioşi, cu toţii punând aceeaşi întrebare: “De ce suntem în închisoare?”

“Nu ştim de ce am fost închişi. Nu ne-am întâlnit cu nimeni. Nimeni nu ne spune ce se întâmplă”, strigă un tunisian în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Un altul, un algerian abia trecut de 30 de ani, intervine şi el: “Îmi cunosc drepturile. Sunteţi (voi, bulgarii) în Uniunea Europeană? Cunosc legislaţia; nu aveți dreptul să mă trimiteţi la închisoare”.

În prezent, Bulgaria închide cei aproximativ 1000 de azilanţi pe care îi primeşte în medie anual , trimiţându-i în două penitenciare, la Liubimets şi la Busmansti, un alt centru aflat  lângă Sofia.

Cei mai mulţi rămân închişi luni de zile, ceea ce contravine atât legilor naţionale bulgare cât şi reglementărilor Uniunii Europene.

Cum Bulgaria nu reuşeşte nici așa să îşi gestionezse sistemul de azil, mulţi se tem că situaţia ar putea scăpa de sub control de îndată ce Sofia ar adera, în cele din urmă, la Spaţiul Schengen.

În urma aderării, este de aşteptat ca numărul imigranţilor cu destinaţia Bulgaria să crească simţitor, având în vedere că, dintre miile de imigranţi care traversează de obicei frontiera greco-turcă în drumul lor spre Uniunea Europeană, mulţi ar putea alege să se strecoare în Bulgaria în drumul lor spre Vest.

Detenţia, “singura opţiune”

Oficialii guvernamentali recunosc că încalcă atât reglementările Uniunii Europene, cât şi legislaţia naţională, dar susţin că nu se pot ocupa  în mod corespunzător decât de 400 de azilanţi în acelaşi timp, în centrele speciale de primire.

Nikola Kazakov, directorul Agenţiei de Stat pentru Refugiaţi, afirmă că sunt siliţi să îi închidă pe azilanţi din cauză că, pur şi simplu, nu dispun de spaţiu suficient în afara unor astfel de centre.

“Cea mai mare problemă a sistemului  bulgar este  numărul mic al centrelor de primire,  astfel încât suntem fortaţi să îi ţinem în spaţii închise pe cei care cer azil”, spune el.

“Da, ne situăm sub standardele minime de primire a azilanţilor, dar asta este capacitatea Bulgariei”.

Opt afgani prinși la trecerea ilegală a graniței dinspre Turcia (Foto: Ministerul Bulgar de Interne)

Ministerul bulgar de Interne a recunoscut şi el că nu reuşeşte să atingă nici măcar minimul standardelor Uniunii Europene. În luna martie a acestui an, ministerul a publicat un proiect de strategie, în care sunt detaliate lipsurile sistemului, inclusiv numărul insuficient de centre de primire a azilanţilor. Aderarea Sofiei şi Bucureştiului la Spaţiul Schengen a fost amânată în septembrie, după ce Olanda şi Finlanda s-au opus, susţinând că niciuna dintre cele două ţări nu este capabilă să-şi asigure securitatea frontierelor.Ministerul bulgar de Interne a recunoscut şi el că nu reuşeşte să atingă nici măcar minimul standardelor Uniunii Europene. În luna martie a acestui an, ministerul a publicat un proiect de strategie, în care sunt detaliate lipsurile sistemului, inclusiv numărul insuficient de centre de primire a azilanţilor.

Ţările din Spaţiul Schengen nu vor să se repete situaţia din Grecia, unde, numai  în anul 2010, 41000 de imigranţi clandestini au traversat frontiera greco-turcă sperând să  ajungă în Europa Occidentală.

Oficial, cazurile azilanţilor din Bulgaria ar trebui soluţionate în şase luni. Practic însă, cererile sunt deseori amânate, făcând obiectul unor procese îndelungate la instanţele de apel.

Blocaţi în centrele de detenţie în timp ce procesele lor se prelungesc, mulţi azilanţi vor numai să fie eliberaţi ca să îşi încerce norocul în Bulgaria sau în afara graniţelor ei.

Ca să fie însă eliberaţi, azilanţii trebuie să semneze nişte declaraţii prin care să arate că dispun de un adăpost şi de mijloacele financiare pentru subzistenţă. Mulţi, pur si simplu, inventează adrese.

“Unul dintre ei a dat adresa Crucii Roşii din Bulgaria, pe care o văzuse pe un pliant, a fost eliberat, dar nu avea unde să locuiască”, afirmă Linda Auanis, o irakiană care este preşedinta Consiliului Femeilor Refugiate.

“Afganii spun că ştiu un apartament în Sofia unde, potrivit declaraţiilor lor, locuiesc cel puţin 20 de persoane”.

Mulţi dintre ei nu ştiu că, semnând un asemenea act, renunţă la orice fel de asistenţă materială din partea statului, inclusiv la dreptul de a li se asigura un adăpost.

Odată semnate, nu există nicio posibilitate de rectificare a declaraţiilor. Deşi nu pot munci şi nici nu pot primi alte beneficii din partea statului, azilanţii trebuie să se descurce singuri.

“Sunt pe stradă de mai multe luni. Mănânc o dată la două zile,  orice mi se dă. Am slăbit peste 10 kg. Nimeni nu m-a chemat la un interviu în calitate de azilant, iar procedurile se tot tergiversează”, declară un iranian în vârstă de 20 de ani, care însă a refuzat să îşi spună numele.

 

6000  dispăruţi “în Europa”

Fortaţi să aleagă între a cerşi pe străzi, a munci ilegal sau chiar a fura, nu e de mirare că, până şi azilanţii care iniţial doreau să rămână în Bulgaria, aleg să îşi încerce norocul în altă ţări europene.

Începând din anul 2000 şi până în prezent, au fost anulate circa 6 000 din cele aproximativ 15000 de cereri de azil. Aceşti 6000 de oameni au dispărut din sistem, iar autorităţile bulgare nu ştiu unde s-ar putea afla.

“Mulţi azilanţi care au ajuns în Bulgaria se aflau de fapt în drum spre o altă ţară, aşa că presupunem că aceşti oameni, ale căror cereri au fost anulate, au plecat în alte ţări din Uniunea Europeană”, declară Iliana Savova, o avocată care lucrează pentru Comitetul Helsinki din Bulgaria.

Totusi, mulţi dintre cei care au reuşit să ajungă în alte ţări vor fi fost trimişi înapoi în Bulgaria, unde trebuie să îşi reînnoiască cererile de azil sau să se întoarcă în ţara de baştină.

Începând din anul 2003, în toate ţările membre ale Uniunii Europene, a intrat în vigoare asa-zisa Reglementare Dublin, care permite ţărilor să îi trimită pe azilanţi în primul stat membru în care şi-au depus cererea de azil.

Uniunea Europeană a realizat o bază de date de amprente – EURODAC –  iar statele membre sunt obligate să se asigure că această bază conţine amprentele tuturor imigranţilor, precum şi alte informaţii care să faciliteze returnarea acestora.

Payam, un nume fictiv, afirmă că, în timpul represiunii iniţiate de stat împotriva reformiştilor ca urmare a disputatelor alegeri din 2009, a fost torturat de poliţia din Iran, ţara sa natală.

Iniţial, el a depus cerere pentru a obţine statutul de refugiat la Sofia, dar a reuşit să ajungă în Anglia, unde are rude. Trei luni mai târziu, el a fost retrimis în Bulgaria, iar acum se teme că cererea lui va fi periclitată din cauză că a încercat să ajungă în Marea Britanie.

La cinci luni după revenirea sa la Sofia, cea de-a doua cerere de azil aşteaptă încă să fie înregistrată oficial de autorităţi. În tot acest timp, el nu a putut închiria un apartament, nu şi-a putut retrage bani din cont şi ar putea fi trimis oricând într-unul din cele două centre de detenţie.

“Asta chiar nu mai e viaţă; e greu de suportat… Aş prefera o închisoare din ţara mea, unde am fost supus la tot felul de torturi”, spune el.

Bulgaria nu oferă condiţii speciale de rezidenţă pentru petiţionarii care nu pot fi deportaţi din cauză că ţara de origine nu poate fi precizată, şi în consecinţă nu pot face obiectul unei solicitări de azil.

Puse în imposibilitatea de a-i repatria pe aceşti oameni, majoritatea ţărilor poate opta pentru un permis special de rezidenţă sau un aşa-zis “statut de tolerat”, care le-ar permite solicitanţilor cel putin să se stabilească şi să muncească. Bulgaria nu dispune de o asemenea pârghie legală şi nici nu doreşte să introducă un astfel de mecanism.

“Ar putea oferi statut legal unor persoane potenţial periculoase”, explica Dragomir Petrov, director al Direcţiei Migraţie din cadrul Ministerului bulgar de Interne.

Cinci afgani la câteva ore după trecerea ilegală a graniței greco-turce (Foto: Juliana Koleva)

Imigranți ”incriminați”

Asta înseamna că mulţi azilanţi din Bulgaria pot intra într-un cerc vicios de cereri, respingeri, recursuri şi noi cereri, în tot acest timp ei neputând să muncească, să pretindă ajutoare, să se stabilească sau să se integreze. Mohammad, un afgan de aproximativ 35 de ani, se află în Bulgaria de 12 ani şi încă mai aşteaptă soluţionarea finală a cererii sale de azil după ce a depus opt asemenea solicitări.Asta înseamna că mulţi azilanţi din Bulgaria pot intra într-un cerc vicios de cereri, respingeri, recursuri şi noi cereri, în tot acest timp ei neputând să muncească, să pretindă ajutoare, să se stabilească sau să se integreze.

“Nu pot şi nici nu vreau să mă întorc în Afganistan, unde viaţa îmi este pusă în pericol. Nu-mi pot permite să îi plătesc pe traficanţi ca să mă scoată din Bulgaria şi să mă ducă în alte ţări europene. Pot munci aici “la negru”, dar autorităţile îi vânează pe şefii care angajază clandestini. Ce-aş mai putea face, să fur sau să devin delincvent?”, întreabă el.

În medie, annual, aproximativ 600 de oameni intră ilegal în Bulgaria traversând graniţa cu Turcia. Traversările sunt organizate de traficanţi care activează în Turcia şi despre care se spune că ar pretinde 1 000 de euro ca să le arate imigranților cum şi pe unde să treacă.

“E ca la piaţă: te duci, alegi traficantul în funcţie de ţara europeană unde vrei să ajungi şi de banii pe care poţi să îi dai”, declară Farhat, un afgan de vreo 20 de ani, care a intrat în Bulgaria în 2001, traversând graniţa turcă.

Mulţi aleg să plece în Grecia, ţară care este membră a Uniunii Europene şi care face parte şi din Spaţiul Schengen.

Criza greacă

În Grecia situaţia este grea, având în vedere că mii de imigranţi, mulţi fugind de teama conflictelor violente şi a sărăciei lucii din ţări precum Afganistan, Congo, Irak şi Libia, au pătruns în ţară traversând graniţa cu Turcia.

Amnesty International, Comitetul European pentru Combaterea Torturii şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg au criticat dur politica Atenei faţă de azilanţi.

“Azilanţii şi imigranţii nu sunt delincvenţi, şi totuşi autorităţile elene îi tratează ca şi când ar fi, ignorându-le drepturile de care beneficiază în conformitate cu legislaţia internaţională. În mod obişnuit, imigranţii sunt reţinuți oricum, indiferent dacă această măsură este necesară sau nu.

“Reţinerea azilanţilor şi a migranţilor trebuie să se facă în ultimă instanţă”, se subliniază într-un raport al organizaţiei Amnesty International, publicat în iulie 2010.

Grecia a răspuns acestor critici, recunoscând slăbiciunile sistemului, dar subliniind că nu dispune de mjloacele prin care să poată face faţă numărului imens de oameni – 41000 numai în anul 2010 – care trec graniţa.

Atena a subliniat că problema este una general europeană, având în vedere că, potrivit misiunii UE de securitate, FRONTEX, 90% din persoanele care intră ilegal în statele membre, trec prin Grecia, traversând frontiera greco-turcă.

“Nu este just ca gestionarea imigraţiei clandestine să fe considerată exclusiv o problemă a Greciei. Din acest motiv, considerăm că este încurajator că, foarte recent, problema a fost recunoscută ca fiind una de nivel european”, afirmă guvernul elen.

FRONTEX gestionează operaţiunile de la frontierele Uniunii Europene, iar acum şi-a sporit prezenţa în Grecia ca să acorde asistenţa în faţa valului de imigranţi clandestini.

Totuşi, în pofida întăririi securităţii la frontiere, imigranţii încă mai reuşesc să se strecoare în Grecia, schimbându-şi rutele şi punctele de trecere.

“După ce am reuşit să asigurăm controlul frontierei terestre, fluxul de imigranţi s-a mutat pe apă şi, în primul trimestru al anului 2011, 11200 de imigranţi clandestini au reuşit să intre în ţară pe această cale”, afirmă Gergios Slamagkas, şeful poliţiei din Orestada, un oraş elen aflat în apropierea frontierei cu Bulgaria şi Turcia

Puţini cred că patrulele vor opri valul de imigranţi doritori să ajungă în Occident.

 

Bulgaria, următoarea Grecie?

“Sper din tot sufletul că aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen va reduce presiunile exercitate asupra noastră”, a declarat un grănicer grec, care însă a dorit să îşi păstreze anonimatul.

“Vom ridica un zid de-a lungul kilometrilor de graniţă cu Turcia, vom întări controlul de-a lungul râului, iar asta va redirecţiona fluxul imigranților spre Bulgaria”.

După care zâmbeşte, explicând că, deseori, îi place să îşi încheie ziua de muncă urmărind cei 210 kilometri de teren dintre Turcia şi Bulgaria pe hărţile Google.

Deşi asta pare oarecum un semn de nepăsare, numărul mare  de azilanţi din Grecia a transformat anumite cartiere ale capitalei în zone interzise.

Piaţa Omonia face parte din centrul istoric al Atenei şi, pe vremuri, era un loc de întâlnire atât pentru localnici cât şi pentru turişti. În prezent, magazinele şi hotelurile au fost închise întrucât zona a fost realmente invadată de imigranţi, mulţi dintre ei fiind siliţi să se adăpostească în clădiri dezafectate sau chiar să doarmă pe stradă.

Localnicilor le este frică să se plimbe noaptea pe acolo din cauză că, potrivit declaraţiilor lor, rata delincvenţei a crescut simtiţor. Ei sunt totodată indignaţi de faptul că prezenţa imigranților îi impiedică pe străini să îşi petreaca timpul şi să îşi cheltuiască banii în baruri, hoteluri şi cafenele.

“Tot mai multe firme şi magazine au ajuns la faliment; la începutul anului, două dintre cele mai mari hoteluri, fiecare  având între 150 şi 200 de camere, şi-au închis porţile din cauză că turiştii şi-au anulat rezervările. Imigranţii îi sperie, pentru că furturile şi crimele fac parte tot mai mult din cotidian, iar delincvenţa devine din ce in ce mai gravă”, se plânge un tânăr grec, proprietar al unui magazin de suveniruri din apropierea Pieţei Omonia.

Grecii protestează în mod regulat, cerând autorităţilor să preia controlul asupra Pieţei Omonia. Primarul Atenei, Giorgos Kaminis, a avertizat recent că, în cazul în care statul nu va interveni, Piaţa Omonia se va transforma într-o “zonă de război asemănătoare Beirutului din anii ‘70”.

Numai că situaţia nu se va schimba prea curând, având în vedere că, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul de Interne, autorităţile elene au deja peste 55 000 de cereri de azil încă nerezolvate

Problema refugiaţilor şi cea a imigranţilor din motive economice este extrem de controversată în majoritatea statelor europene occidentale, unde sentimentul anti-imigraţie este în creştere, presupunându-se că politicienii trebuie să fie duri în privinţa “aşa-zisei probleme” a azilanţilor.

 

În Vest este cel mai bine?

Disputa diplomatică dintre Serbia, Macedonia şi Belgia, de la începutul anului 2010, când Bruxelles-ul s-a văzut silit să ameninţe că va revoca acordurile de liberă circulaţie cu ambele ţări, a fost doar una dintr-un şir de dispute pe tema controlării fluxului de imigranţi din estul Europei spre Vest. Nu este deloc surprinzător că imigranţii doresc să ajungă într-o ţară ca Belgia, indiferent dacă pe baza unor cereri de azil  îndreptăţite sau false, date fiind beneficiile de care azilanţii profită din momentul în care au pus piciorul în această ţară.

La fel ca şi Grecia, Belgia primeşte mii cereri de azil. În anul 2010, 19941 de imigranţi au cerut statut de refugiati, iar alţi 13493 au cerut azil in Belgia numai în primele şapte luni ale anului 2011.

Cu toate acestea, în general, imigranţii sunt cazaţi imediat fie în centre de primire specializate, fie în centre de urgenţă, precum cazărmi transformate temporar în adăposturi, sau în moteluri şi hoteluri ieftine.

În medie, cererile de azil vor fi soluţionate în şase luni, existând ulterior posibilitatea unui recurs. După patru luni petrecute în această ţară, indiferent de statutul oficial, azilanţii pot urma cursuri de integrare şi de limbă.

“Sunt foarte mulţumit pentru că, repede, în termen de şase luni, am primit un statut legal”, declară Asadulah Peimany, un afgan de aproximativ 35 de ani, care locuieşte în Belgia de un an.

“Ţările trebuie să adopte decizii rapide, chiar dacă este vorba despre respingerea cererilor, pentru că oamenii trebuie să ştie ce le rezervă viitorul”, spune el.

Pentru a atenua problemele financiare, în 2010 Belgia a doptat o lege nouă care le permite solicitanţilor de azil să lucreze legal şi, prin urmare, să se întreţină, după şase luni de şedere în ţară, chiar dacă cererea lor nu a fost încă soluţionată.

În concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene, în general, Belgia nu îi încarcerează pe imigranţii ilegali. Singurii ţinuţi în centre de detenţie sunt cei prinşi la graniţă, pentru că se consideră că practic nu au apucat să intre în ţară.

“Aceştia reprezintă o minoritate, cei mai mulţi solicitanţi de azil se predau autorităţilor în interiorul ţării …. [cei prinşi la graniţă]pot fi reţinuţi pentru cel mult două luni, dar procedurile administrative sunt rapide şi decizia trebuie luată în cel mult două săptămâni”, spune Tristan Wibault, avocat al Comitetului pentru Ajutorarea Refugiaţilor din Belgia.

După decizia iniţială luată în decurs de două săptămâni, cazul poate fi închis în termen de două luni, când solicitantul fie este deportat, fie primeşte dreptul de a rămâne.

 

Integrare in loc de detenţie

Spre deosebire de Bulgaria şi Grecia, Belgia a dezvoltat programe complexe de orientare socială care le oferă informaţii imigranţilor despre diverse instituţii si beneficii, despre legislaţie şi ţară în general. Se oferă cursuri în 15 limbi, printre care engleză, rusă, farsi şi arabă.

Încurajarea voluntariatului in rândul imigranţilor – inclusiv în rândul solicitanţilor de azil – este parte integrantă a sistemului belgian.

“Succesul integrării noilor veniţi porneşte de la o iniţiativă ieftină – organizarea muncii voluntare. Îi ajutăm pe participanţii la cursurile noastre să lucreze ca voluntari, astfel incât să inveţe limba şi să stabilească contacte. Oamenii văd că se străduiesc şi atunci le oferă mai uşor un loc de muncă”, spune Eric de Jonge, directorul Centrului de Integrare BON din Bruxelles.

Sistemul belgian este un model de bună practică, dar este costisitor.

Numai in zona flamandă există opt centre de integrare, fiecare dintre ele având nevoie de 4 milioane de euro anual.

“Noi [guvernul flamand]cheltuim cam 50 de milioane de euro anual pentru integrarea străinilor … împărţiţi la cei 41000 de beneficiari ai programelor anual, nu este chiar atât de mult”, spune Leen Veraest, directoare adjunctă a serviciului de integrare al guvernului flamand.

Deşi subliniază importanţa cursurilor, ea se grăbeşte să adauge că nu au suficiente fonduri pentru a oferi cursuri tuturor.

 

România este mai avansată

România este o altă ţară care aspiră la Spaţiul Schengen şi care, în prezent, primeşte un număr de cereri de azil similar cu cel din Bulgaria vecină.

Totuși, Bucureştiul este mai bine pregătit să primească azilanţi, având în vedere că ţara deţine cinci centre de primire în regim deschis, care pot adăposti simultan 1200 de oameni.

Deşi rata de respingere a azilanţilor este mare, România garantează un statut de toleranţă, astfel încât azilanţii, ale căror cereri nu pot fi soluţionate şi care nu pot fi nici deportaţi, pot primi permisiunea de a rămâne în ţară pentru o perioadă nedefinită.

România este totodată cu câţiva paşi înaintea Bulgariei şi în privinţa integrării, potrivit unui sondaj MIPEX (Migrant Integration Policy Index) realizat de Consiliul Britanic.

MIPEX subliniază că, spre deosebire de Sofia, Bucureştiul le permite azilanţilor un oarecare acces pe piaţa muncii atâta vreme cât se află acolo de un an. În plus, imigranţii pot primi cetăţenie româna fără să renunţe la naţionalitatea lor.

Deşi toate acestea sună foarte bine, în cazul aderării la Schengen, România nu este ameninţată să primească un număr de azilanţi şi de imigranţi similar cu cel din Bulgaria. Prin pozitia sa geografică, această ţară nu ar deveni ţinta imigranţilor clandestini care intră în Europa venind din Turcia.

“După aderarea la Schengen, nu ne aşteptăm la o creştere a numărului de cereri. România este o ţară săracă şi, din acest motiv, ea nu este o atracţie pentru imigranți”, declară Carolina Marin, avocată care lucreaza la Biroul ONU pentru Refugiaţi din Bucureşti şi pentru AEQUITAS, o organizaţie neguvernamentală care se ocupă de solicitanţii de azil din România.

În plus, profilul imigranţilor din România diferă mult de cel al acelora din Grecia si Bulgaria. Cei mai mulţi imigranţi, inclusiv solicitanţi de azil, provin din foste republici sovietice, precum Moldova și Ucraina.

România pare să rămână o destinaţie de tranzit pentru majoritatea imigranţilor care încearcă să ajungă în Occident.

“Cred că cei mai mulţi imigranţi ilegali vor încerca să treacă prin România fără să fie înregistrați”, estimează Andreea Mocanu, consilier juridic la Consiliul Naţional pentru Refugiaţi.

 

Traficanţii îi păcălesc pe grăniceri

Între timp, Sofia insistă să adere la Spaţiul Schengen, pretinzând că, altminteri, ar însemna că Bulgaria este considerată efectiv drept o membră a Uniunii Europene de mâna a doua.

Totuşi, atâta vreme cât Bulgaria se limitează la a-i opri pe imigranţi să îi traverseze frontiera şi nu pune la punct un sistem solid prin care să gestioneze fluxul imigranţilor, pare inevitabil ca ea să eşueze în eforturile de a-i împiedica pe eventualii refugiați să ajungă în Occident.

“Experienţele anterioare demonstrează că ridicarea unor ziduri şi întărirea controlului la frontiere nu sunt măsurile cele mai adecvate pentru a soluţiona problema refugiaţilor şi a imigranților – pur și simplu, traficanţii vor găsi alte căi prin care să aducă oameni în Europa”, declară Mauro Longo, regizor şi activist asociat al organizaţiei European Alternatives, cu sediul la Londra, care iniţiază conferințe, festivaluri de artă şi simpozioane pe tema refugiaţilor la nivel mondial.

A sosit timpul ca Bulgaria să înlăture cu adevărat deficienţele sistemului, afirmă Lorenzo Marsili, directorul organizaţiei European Alternatives, care recomandă ca Sofia să aplice rapid procedurile necesare prin care refugiaţii să poată fi integraţi.

În caz contrar, “Bulgaria va ajunge în aceeaşi situaţie cu Grecia”, avertizează el şi, cu siguranţă, bulgarii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva.


Juliana Koleva este jurnalistă la Sofia. Acest articol a fost realizat în cadrul programului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, iniţiat deRobert Bosch Stiftung şi ERSTE Foundation în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network (Rețeaua Balcanică pentru Jurnalism de Investigație).

Mai puteți citi și:

Lecții despre capitalism: Privatizarea în Serbia – Infractorii încă profită

Era digitală naște șefi Big Brother. Nicio parolă nu scapă de curiozitatea șefului

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger