Sistemul bazat pe credite bancare – un “Glamour Gulag”

 

Luni, scriitorul Vasile Ernu, autor al volumelor “Nascut in URSS” si “Ultimii eretici ai Imperiului”, a vorbit despre nostalgie, noii politruci si vampiri in prima parte a unui interviu amplu acordat presei ruse si tradus in romana. Marti vorbeste, printre altele, de creditele bancare, pe care le considera o bogatie inversata, “pe minus”, o forma noua de sclavagism, cu “lanturi de aur”, ceea ce el numeste “Glamour Gulag”. Dar si despre droguri, ca forme de deconectare de mare viteza, si despre noii partizani.

Interviu cu Vasile Ernu, realizat de Oleg S. Rotenstein (scriitor)

Frumoasa  pledoarie pentru nostalgie si vampiri. Uite, Costi Rogozanu afirma ca “Nascut in URSS”, prima ta carte, “pare acum doar o jucarioara” fata de “Ultimii eretici ai Imperiului” si ca “aici iti asumi riscuri” si vrei “sa zgudui ideile primite de-a gata”. Cartea ta se vrea un manifest al unei noi generatii?

Au trecut vremurile manifestelor, profetiilor,  revolutiilor si ale “nebunilor”. Mi-ar fi placut sa scriu un Manifest sau o carte care sa zguduie putin ideile “betonate” si adevarurile primite de-a gata. Acum, din pacate (sau din fericire), traim vremuri in care marile probleme, marile teme nu mai pot fi atacate direct si frontal fiindca tipul de relatii ale societatii in care traim are o capacitate incredibila de a deturna sensul si a transforma critica in propriul sau interes sau intr-o banala marfa. Eu nu sint destul de “nebun” pentru a radicaliza suficient de mult discursul, iar societatea romaneasca, asa cum o cunosc eu, nu accepta ereticii si personajele incomode. Ea le exileaza, face “reject”…Pina si oamenii foarte destepti sau foarte tineri care ar trebui sa fie mai deschisi la idei noi si “riscante” reactioneaza dupa tiparul: “Ernu, esti baiat destept, spui lucruri interesante, insa pina aici….” Si ti se traseaza zona pina unde ti se accepta sa mergi. E ca omul care nu stie sa inoate: tu incerci sa-l bagi in apa si cind ii ajunge apa la genunchi, urla “pina aici”. Exista foarte multa teama, foarte putina traditie a reflectiei si dezbaterilor, multa ignoranta, frustrare etc. Curajul gindirii libere nu e punctul nostru tare. Cultura romana se afla in perioada adolescentina in care e multumita sa vehiculeze doar clisee. De aceea e foarte greu sa produci o anumita dezbatere in societatea romaneasca, fiindca ea este fie impasibila si te exclude prin ignoranta, fie te exclude prin formule de tipul “hai sictir”. Societatea si mediul intelectual romanesc sint sensibile numai cind se folosesc nume concrete, dar atunci se cade foarte repede intr-o discutie de mahala. Bataliile personalizate fac cariera aici. Insa in cartea mea, eroii principali sint ideile.

Acum cred ca vin niste vremuri ceva mai interesante decit debandada din ultimii 20 de ani. In societatea in care traim se configureaza alte nevoi, teme, grupuri. Un rol tot mai semnificativ il vor avea grupurile marginale, cei care sint departe de centrele de putere. Eu le zic partizani.

Ce intelegi tu prin partizani si care este lupta lor? Cine sint, cu cine lupta si pentru ce?

Eu pornesc de la citeva teze foarte simple. Comunismul si capitalismul nu sint perioade istorice lipsite de legatura sau exceptionale. Pentru mine, ele sint un tot: ambele sint forme politice care lucreaza cu diverse mecanisme de represiune. Sint ca un vas comunicant. Toti urim comunismul, insa nu vad de ce as fi indragostit de capitalism: unul foloseste represiunea politica, altul pe cea economica si te toaca marunt de nu mai stii pe ce lume traiesti. Nu vad de ce ar trebui sa separ comunismul si sa-l transform intr-un “rau fundamental”. Eu cred ca toate crimele, indiferent de regim, au aceeasi semnificatie. Ce ne facem cu crimele capitalismului din secolele XVIII-XIX? De ce nu analizam ce s-a intimplat in faza capitalismului incipient? Nu a fost cu nimic mai breaz decit comunismul. Sint zone geografice in care au disparut nu specii de bizoni, ci populatii intregi. Deci s-ar putea ca aceste forme de violenta sa fie un fenomen ceva mai complex ce tine de formele de modernizare.

Eu ma intreb si pun intrebari. Eu vreau sa inteleg. Chiar nu vedem nici o legatura intre stalinism si colonialism? Lucrurile se leaga foarte bine. Ambele regimuri sint la fel de criminale, doar ca ghinionul e ca comunismul a avut loc mai recent, memoria fiind deci mai proaspata si in tari mai putin sofisticate precum Rusia si Romania. Incercarea de a da un caracter “teologico-politic” si a vorbi de comunism ca de un “rau metafizic” are ca scop nu cunoasterea acelei perioade, ci altceva. Rolul acestui truc consta in legitimarea ideologiei dominante actuale si instituirea ei ca unic adevar. Ni se sugereaza “benevol fortat” ca e singura forma de organizare adevarata, fara alternativa, care trebuie sa fie model pentru toate popoarele lumii….  Daca critici actuala ideologie dominanta vin politrucii si zic…: “a, asta-i nebun, vrea stalinism”. E un truc ieftin. Drepturile pe care le avem azi nu ne-au fost oferite de Putere, ci au fost cistigate cu multa truda, multa lupta, mult curaj si mult singe. Ele pot fi foarte usor pierdute.

Revenind la intrebare: cum e cu partizanii azi, sinteti retrasi in munti?

Da, in muntii si codrii spatiului virtual, tremuram cu tastatura in mina. Glumesc. Ei bine, acum vin partizanii, vampirii si alte “vietati”. Cu adevarat totalitara e doar politica, cultura care decreteaza ca nu mai are alternativa. Ni se spune o mantra pe care trebuie sa o repetam continuu: proprietate privata, care nu-i asa, e sfinta, piata libera care, fireste, cum ne spun noii politruci, este egala cu democratia…amin… Asadar, noi trebuie ca in acest context de monopol total sa ne punem problema cum sa rezistam si cum sa luptam, care sint formele de lupta si aparare civila. Adica, cum imi apar libertatea? Si aici vin partizanii mei… grupurile marginale. Pornind de la batrinul Schmitt, cu care de altfel nu sint pe aceeasi lungime de unda neaparat, spun ca prima conditie necesara a “starii de partizan” nu este sa fii conectat la sistem, ci deconectat. Acum, toata lumea vrea sa fie cit mai conectata la regim prin joburi bune, functii, credite etc. Eu sustin ca a venit vremea deconectarii. Trebuie sa fim cit mai departe de centrele si formele dominante de putere politica, financiara, sociala si culturala. Partizanii nu au grade, uniforme, epoleti. Ei nu se subordoneaza superiorilor. Puterea nu-i poate controla, fiindca nu are conexiuni directe cu ei, nu-i cunoaste, ei insa se recunosc intre ei si stiu cine este “dusmanul”. Cu ”trupele regulate” ale dusmanului, ei duc lupte “neregulate”.

Acesti marginali au o functie foarte importanta intr-o societate dominata de un anumit tip de cultura si politica. Ei sint ca proorocii: singurii care mai inteleg si disting istoria, “spriritul vremii”. Si sint singurii care mai pastreaza sensul ideii de libertate care a fost deturnat si resemnificat. Oamenii de azi cred ca a-ti lua un credit inseamna libertate.

Si cine sint cu adevarat dusmanii care ne dau batai de cap?

Eu zic ca trebuie sa avem curaj sa luptam impotriva tuturor formelor de represiune, mai ales cele prezente, nu doar impotriva celor care nu mai exista. Nu leninii si stalinii prezinta un pericol real pentru noi, caci ei s-au privatizat demult. E foarte interesant ca marea batalie care se anunta nu e impotriva “stalinilor comunisti” si nici macar impotriva “stalinilor capitalisti”, cei privatizati care detin averi si puteri fabuloase. In ultima perioada a avut loc o mutatie masiva care, odata cu criza economica, a devenit foarte vizibila. A aparut un nou mutant pe filiera celor doua grupari, un soi de amestec perfect intre stat si privat. A aparut o elita birocratica mondiala foarte puternica care face parte si din stat si din privat si pe care nu avem mecanisme sa o controlam, nu avem arme cu care sa luptam si de care sa ne aparam. Marea lupta politica din urmatoarea perioada o vom duce cu aceasta elita birocratica, cum ar zice un bun amic, cu acest colosal CAP de SRL-uri. Si noi trebuie sa raspundem la niste intrebari: cum vom rezista in fata ei, cum o vom controla, cum vom lupta impotriva ei, cum ne vom proteja libertatea in fata ei? Asta va fi cea mai mare provocare politica a urmatorilor 50 de ani. In acest moment, noi nu sintem pregatiti sa luptam. Mergem ca vitele la taiere. Vezi ce se intimpla: sistemul financiar a colapsat si noi, in loc sa reactionam, sa cerem o schimbare radicala a sistemului, sa venim cu proiecte noi, noi nu vrem decit sa se repare bancomatul…

Asa, acum ajungem la una din problemele incitante ridicate in cartea ta. Am vazut ca multi comenteaza aceasta tema a ta legata de creditele bancare. Traim vremuri in care creditul a devenit o parte a vietii. Tu ce i-ai spune unui tinar care vrea sa-si ia o casa, o masina? Ii zici: “frate, nu-ti lua credit, ca iti pierzi libertatea?” El o sa te injure si o sa spuna ca e mai liber cu credit decit fara credit….

Eu nu dau sfaturi, eu nu scot solutii magice. Cartea mea nu e un retetar. Eu incerc sa arat cititorului riscurile la care se supune, modul in care isi poate pierde libertatea, care sint noile forme de represiune si ca, de multe ori, pericolele vin din cu totul alta parte decat ne asteptam. Eu vreau ca cititorul meu sa-si puna intrebari. Ca-si ia sau nu credit, asta nu ma priveste. Eu sint un scriitor care stie bine care este rostul literaturii. Eu nu vin sa dau nici sfaturi, nici solutii. Eu vin sa pun niste intrebari esentiale pe care omul trebuie sa si le puna macar o data in viata. Viata e foarte scurta si e pacat sa murim prosti.

Noi avem impresia ca acest credit e o poveste noua, ce tine de modernitate si economia capitalista. Fals. E o poveste pe care o gasiti si in primele carti ale Bibliei, dar si in Grecia antica. Despre ea a scris si una din cele mai lucide minti ale omenirii, Aristotel. Biserica si-a batut mult capul cu aceasta problema. Eu sint un laic, insa sint foarte curios sa vad cum e tratat acest subiect de zona religioasa. E si un spatiu mai sensibil si de aceea am construit o poveste cu un calugar care trateaza acest subiect.

Modul in care pun eu problema loveste atit in esenta structurilor financiare, in clasa ideologica dominanta care predica noul canon economic, cit si in pozitia bisericii crestine indiferent de confesiune. Problema cu creditele este foarte interesanta si stii de ce? Creditul este o bogatie inversata, pe minus, astfel ca daca un bogat “intra cu greu in imparatia cerului”, atunci un tip care are credit nu are nici o sansa. Bogatul, cu greu, poate renunta la bogatia sa, cel cu credite nu, fiindca are o bogatie pe minus, care nu-i apartine… Iar salvarea este eminamente un act politic, deci creditul are bataie foarte lunga. Stalin sau Ceausescu nici in visele lor cele mai bune nu si-au imaginat un mecanism de control atit de perfect.

Practic, sistemul finaciar modern bazat pe credit ne arunca inapoi in istorie. E o noua forma de sclavagism. Dar e mult mai soft, cu lanturi de aur. E ceea ce eu numesc “Glamour GULAG”. Trebuie sa ne imaginam ca urmatoarea generatie de oameni se vor naste cu datorii, adica total dependenti si legati de sistem. Ei nu vor avea dreptul sa aleaga, caci pentru ei au ales deja parintii, iar pentru parinti au ales deja altii, ei doar au semnat. Cind ai un credit, si cu cit e mai mare, cu atit aceasta increngatura e mai vizibila, nu mai judeci la fel, nu mai actionezi la fel. Orice decizie banala va trece prin prisma valorii creditului. In momentul in care ai un credit, fiecare fraza rostita, fiecare cuvint scris, ficare gest va fi masurat si analizat de 10 ori inainte de a-l face. A propos, as putea “apasa putin pe acceleratie”. Creditul are o legatura directa pina si cu sexul. E o forma perversa de castrare in toate sensurile.

E sumbru ce spui. Si ce facem? Renuntam la credite, luptam cu bancile? Crezi ca o carte ca a ta poate schimba ceva?

Nu, cartile nu schimba lumea. Si asta o stim de foarte mult timp. Cartile ne pot ajuta sa schimbam lumea. Eu provoc cu un scop bine definit, vreau sa virusez mecanismele de clonare a gindirii. Cind totul a fost cucerit, cind batalia a fost pierduta, cind dusmanul e peste tot, intrebarea care ramine e “noi ce facem?”. Daca intelegem si reflectam la ce se intimpla in jurul nostru, atunci trebuie sa decidem ce facem. Colaboram, ne supunem sau ne revoltam? Daca alegem una din variante: cum o facem?…. In acest moment, eu nu am solutii fermecate, insa sint totusi un optimist. Eu cred cu convingere ca trebuie sa reinventam utopii. Omenirea fara utopie este moarta. Moartea utopiei face sa dispara viitorul, iar cind viitorul dispare, dispare de fapt actualitatea/realitatea. Omul trebuie sa reinvete sa viseze pentru a nu-si pierde prezentul. Numai masinile nu au vise. Utopiile au adus si multa suferinta, insa de ea nu scapam nicioadata.

Ideologia actuala propovaduieste “moartea utopiei”. Ne este interzis sa visam, sa iesim din rind, fiindca mecanismul social promovat de ea este de fapt un model social foarte primitiv si tautologic. Lucrez acum la o noua carte care se va ocupa de vise, de niste vise mai speciale.

Revin la o alta tema majora din “Ultimii eretici ai Imperiului” care am vazut ca a deranjat sau scandalizat pe multi. E o tema pe care o anunti in prima carte si o dezvolti in cea de-a doua: intre cele doua regimuri, comunismul si capitalismul, nu exista o deosebire esentiala, ci doar de “limbaj”. Vii cu o ingenioasa interpretare si scrii un text, ca replica la Soljenitin, numit “O zi din viata lui Ostap Ibrahimovici Bender”.

Eu nu sint fanul nici unui regim politic. Cu ele sintem intr-un raport de lupta, de control reciproc. Nu-mi fac iluzii. In politica nu exista “ai nostri”. Fata de Puterea politica eu sint intr-un permanent exil. Da, pentru mine, comunismul si capitalismul sint doua regimuri cu forme diferite de represiune: unul are mecanisme de represiune politice, altul economice.

Avem o carte foarte importanta aparuta in comunism, intr-o revista comunista, dupa ce comunistii condamnasera stalinismul la congresul XX: “O zi din viata lui Ivan Denisovici” a lui Soljenitin. Bun. Atunci incepe sa se construiasca cea mai puternica grila de interpretare a comunismului. Nucleul dur. Perfect. Eu spun: e timpul sa gasim si o alta grila de interpretare, sa incercam sa chestionam regimul si altfel. De ce nu? Eu nu ascult de nici un Comitet Central, de pe nici o axa politica. Eu nu sint de partea nimanui. Eu am ceva banuieli ca sint si alte zone interesante, grupuri interesante care au avut un efect teribil in anumite zone si incerc sa abordez altfel problema. Atunci apelez la doi autori preferati, Ilf si Petrov. Dar nu-i citesc in cheie comica, ci intr-una politica. Construiesc un capitol, la care tin mult, “O zi din viata lui Ostap Inrahimovici Bender”, eroul celor doua romane faimoase ale lui Ilf si Petrov. Grila este imprumutata de la un filosof la care tin mult, Borys Groys, si care mi-a povestit-o acum citiva ani cind a fost aici.  Pe mine ma interesa foarte mult analiza anumitor grupuri din URSS care au reusit sa se sustraga fie si partial din masinaria puterii comuniste. Ma interesa felul in care anumite grupari puteau sa gaseasca mecanisme de rezistenta fara sa intre in cirdasie cu puterea.

Comunismul, ca si statele religioase, se construieste pe limba/limbaj, pe cind capitalismul pe cifre, adica pe economic. Sint doua limbaje diferite. De aceea, comunismul are nevoie de intelectuali, pentru a-l legitima si delegitima, de aceea intelectualul isi mai pastreaza aura in comunism (indiferent daca e pozitiva sau negativa), pe cind in capitalism devine un banal producator de marfuri. Incerc sa demonstrez acest lucru in acest capitol. Cei care au stiut sa fenteze regimul au fost speculantii si “sectantii”, nicidecum disidentii. Cum? Asta povestesc pe larg in carte.

Acum, insa, daca traim intr-o lume metrica, unde limba nu are decit o functie comerciala, trebuie sa gasim alte mecanisme de lupta si rezistenta. Comunismul a picat nu din cauze economice, ci “lingvistice”. Limba regimului si-a pierdut puterea, a aparut un soi de inflatie a sensului. Acum, ca actualul regim sa se dizolve, trebuie ca “limba” lui sa-si piarda sensul. De exemplu, inflatia cifrelor, adica a banilor pot sa-i puna viata in pericol.

De ce e atit de importanta aceasta distinctie? De ce e atit de important acest speculant-bisnitar? Nimeni nu a mai vorbit de el pina acum si acum vii tu si am impresia ca-l faci erou. Gresesc?

Din punctul meu de vedere el era interesant pentru ca a demonstrat si aratat cum se poate fenta cel mai temut regim comunist. Eu sustin ca el a invins comunismul: hotii si bisnitarii au invins comunismul, si nu disidentii. Fireste ca exista o doza de romantism aici, eu nu scriu texte stiintifice, ci literatura. Eu lucrez cu sensurile, nu cu adevaruri in sens stiintific.

Atentie insa. Eu arat rolul lor subversiv in comunism, dar spun si ca astazi Ostapii au devenit periculosi si neinteresanti din cauza ca nu mai respecta aceste reguli elementare a „fiilor locotenentului Schmidt”. Adica au mult prea multe metode de a expropria fonduri, nu mai au nici o slabiciune fata de Codul Penal, s-au napustit fara mila asupra Statului „lipsit de aparare” si i-au expropriat nu numai fondurile. Ei au devenit de fapt Statul. Astazi furtul nu mai are un caracter subversiv ca in comunism, ci inseamna legitimarea pozitiei, puterii si proprietatii.

In comunism, furtul era un gest riscant politic, nu economic, astazi furtul este o forma de munca care aduce maximul de profit si care, cu putin noroc, si cu o armata de juristi, devine „legal”. Nu-i asa ca e imoral sa intrebi despre „primul milion”? Ostapul roman de azi mi-ar raspunde: „Si asta numesti dumneata furt? In cazul acesta, conceptiile noastre asupra vietii sint diametral opuse”. Eu ma minunez ca acestor oameni nu le cresc aripi.

O sa se cam supere multi pe tine ca vii si distrugi mitul disidentilor. Afirmi undeva ca “nu Doina Cornea, nu Saharov sau Soljenitin au invins si luat puterea noii orinduiri dupa caderea comunismului, ci neinfricatii fii ai locotenentului Schmidt”. Nu te temi de mina lunga a anticomunistilor de serviciu de la noi?

Teama nu este un ingredient bun pentru reflectie. Eu am un mare respect pentru dizidenti, am o admiratie deosebita pentru multi din ei, cu toate ca unii dintre ei ies putin mai sifonati din carte. Citiva dintre ei sint modele pentru mine. Din pacate, in noul regim ei si-au pierdut sensul. Trebuie regindit totul. Ei sunt deja istorie, dar din aceasta istorie e de invatat. Paradoxul cinic si tragic intr-un fel este urmatorul: vechiul regim comunist impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, fiindca ei aveau puterea de a-l legitima sau delegitima, pe cind noua putere capitalista pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei decit sub forma de marfa si decor. Mi se pare ca se afla intr-o postura tragica, de aceea foarte multi intelectuali au capitulat si au acceptat functia de „mici comercianti” de idei si texte. Acum se sta la taraba si unii vind detergenti, altii masini, iar altii texte. Cum depasim aceasta situatie este o intrebare pe care mi-o pun permanent in carte.

Disidentii sint una din cele mai interesante grupari din vechiul regim. Dar alaturi de ele sint si alte grupari importante: hoti, „sectanti“, grupuri culturale etc. Comunsimul poate fi citit  si prin grila psihiatrilor, cum o face Ion Vianu, a vinzatorului de cafea, cum o face domnul Florescu. Eu spun ca nu trebuie sa existe un monopol al interpretarii si mai ales, spun raspicat ca o mare parte a grilelor de interpretare trebuie schimbate. Ele trebuie schimbate nu din cauza ca sensurile evenimentelor, faptele s-au modificat sau ca noi am fi evoluat etc. In istorie totul a ramas la locul lui, sensurile au ramas aceleasi, faptele aceleasi, doar grilele de interpretare s-au modificat. De cind e lumea si pamintul, omul se confrunta cu aceleasi probleme: se naste, iubeste si uraste, se lupta, invinge si pierde, construieste si darima, face copii, case, orase, institutii, da viata si omoara, ajunge in cimitire si arhive. Noi, in ultima perioada, am inventat aceasta masinarie moderna care produce iluzia permanenta a noului. In fiecare an schimbam PC-ul, telefonul si reteaua de net si credem ca lumea se schimba. In esenta nu se schimba nimic: trecerea de la 386 la Pentium, sau de la iPhone la cine stie ce alta tehnologie nu inseamna o schimbare de esenta, ci de grad. Nici macar trecerea de la scrisoarea clasica la SMS nu e o schimbare de esenta. Schimbari esentiale de paradigma, de gindire, au fost foarte putine. Aparitia unor mari religii, a unor curente politice noi, unele revolutii…

OK….Atunci de ce trebuie sa schimbam grilele de interpretare din cind in cind?

Fiindca ele sint construite in anumite momente  de grupuri de putere care nu sint chiar atit de nevinovate pe cit par la prima vedere.  De exemplu grila-pattern actuala de interpretare a comunismului nu este deloc nevinovata. Este grila “vechiului dusman” si a invingatorului. Daca privim la genealogia ei ii vom vedea interesele. Ea apare intr-o anumita perioada si intr-o anumita zona cu scopuri bine definite, cu obiective anuntate. Asta nu inseamna ca ea nu detine si adevaruri, doar ca “realitatea istorica” impusa de ea s-ar putea sa nu aiba nimic cu realitatea istorica (sa zicem, obiectiva), ci sa impuna niste himere, o falsa perceptie din care au de cistigat cei care o impun. Continuind in ritmul acesta s-ar putea ca urmatoarea generatie care vine dupa noi sa creada ca in aceasta zona au existat niste fiinte care scoteau foc pe nari, mincau la mic dejun carne de “burghezi” si beau singe de “aristocrati”. Grilele acestea “nevinovate” e bine sa mai fie explodate din cind in cind….  E mai igienic pentru mintile noastre. Intelectualii sint o specie de samani interesanti, periculosi, dar si necesari. Ei produc virusi, dar si antidotul lor. Asa ca pot produce niste “joint-uri” intelectuale ca o sa vezi fie monstruleti, fie Cetatea Soarelui.

Asa, bine ca mi-ai amintit de droguri… cum e cu ele? Am vazut ca le dedici un spatiu separat.

Trebuie sa bifam capitolul droguri? Neaparat? Imediat o sa vrei sa discutam si despre argumentele inexistentei lui Ceausescu, ca tot am zis ca “Ceausescu nu a existat” si multi mi-au zis ca nu e adevarat, ca ei l-au vazut. Nu tot ce vezi e adevarat. Si a propos, e una din temele mele preferate, chiar pot demonstra ca el nu a existat…

De ce nu? Il reinventam si pe Ceausescu cu un drog mai puternic.

Good point… Da, Ceausescu este un produs metaforic al culturii si politicii romanesti, asa ca se impaca bine cu substantele halucinogene… Cu drogurile o sa fiu scurt, caci e un capitol la care mai trebuie sa lucrez. Observatiile mele in ce priveste drogurile pornesc de la o obsesie mai veche legata de modul in care un anumit tip de societate construieste un anumit tip de forma de “deconectare”, de “rezistenta”. Spuneam in prima carte ca “a construi comunsimul fara alcool e ca si cum ai face capitalism fara reclama”. Am vazut ca multa lume ma citeaza doar cind are nevoie de retete de cocktail. E haios, insa problema alcoolului pe mine ma intereseaza doar ca analiza societala si politica. In noua carte, dedic citeva capitole relatiei dintre alcool si societatea de tip comunist si vorbesc si despre droguri. Concluzia la care ajung, care nu e una finala, e urmatoarea: cu cit societatea este mai artificala, cu atit tehnicile si substantele de deconectare sint mai artificiale. (Artificial este pentru mine ceea ce nu e produs natural: cultura de exemplu este un produs artificial). Societatilor traditionale le corespunde alcoolul. Societilor comuniste si capitalismului clasic le corespund si lor alcoolul, dar sustinut cu anumite ingrediente mai artificiale, fiindca sint societati ceva mai artificiale decit cele clasice. Capitalismului de tip financiar, care are la dispozitie si o tehnologie tot mai sofisticata, ii corespund drogurile ca metoda si forma de deconectare. Vorbim de o practica la scara mare, nu de grupuri marginale.

De ce se modifica aceaste forme de consum? Nu din cauza ca se schimba fiinta umana, ca evolueaza, ca apar mutatii etc, ci din cauza ca modul de viata si munca pe care o presteaza omul intra in contradictie cu timpul, cu modul lui de utilizare. Alcoolul are nevoie de timp pentru a fi consumat iar organismul de timp pentru a fi reabilitat. In societatile mai vechi drogurile le consumau numai comunitatile marginale si in zona religioasa, deci zone tot mai artificale. Ritualul alcoolului si capacitatea lui de ametire necesita un timp prea mare, care poate fi folosit la uzina dar nu pe Wall Street. Este de neimaginat sa fii mare bautor si sa joci la bursa. Munca actuala, aceea imateriala de care ne mindrim, presupune viteza, lipsa de timp, dinamism excesiv. Nimeni nu mai are timp sa stea 3 ore pe zi “sa-si umfle nara” intr-un birt si dimineata sa se dreaga inca o ora. Drogurile insa sint forme de deconectare de mare viteza si te repui in forma cu alte substante la fel de repede. E adevarat ca te si consuma repede. Dar societatea are piese de schimb. La tineri, care chiar daca nu au un job, consumul e legat exact de aceeasi problema a raportului timp-activitate: ei au alta muzica, alt ritm, alte jocuri decit tinerii din vechiul regim. Nu poti sa asculti house, sa te distrezi cu ultimele realizari in materie de jocuri si sa consumi alcool. Aici esti deja in spatiul drogului. Toata cultura “depresiei” si mecanismele farmaceutice de tip Prozac sint profund legate de aceste mecanisme.

Foto: Serban Mestecaneanu

Interviul original il gasiti aici, iar un program al evenimentului, aici.

Cititi si prima parte a interviului:

Despre erezii politice, noii politruci, vampiri, droguri, credite, hoti, disidenti si partizani (I)