Deși Rwanda are o climă fierbinte iar locuitorii ei adoră laptele, există un singur magazin în statul african în care se vinde înghețată, scrie NPR.org. “Sweet Dreams” s-a deschis acum patru ani și a fost recent subiectul unui documentar cu același nume. Magazinul are în spate un artist din Rwanda și un afacerist cu înghețată din Brooklyn, SUA, a căror sarcină inițială a fost să-și învețe angajatele (vânzătoarele sunt doar femei) cum să mănânce înghețată fără să le doară fălcile.
Când una dintre ele, Chantal Kabatesi, a gustat prima oară înghețată, la vârsta de 35 de ani, a fost ca și cum ar fi mâncat din pietricelele de gheață (grindină) care cădeau deasupra satului ei în copilărie. “M-am gândit, ‘O, nu, ce le serivim clienților?'”, spune ea. “E periculos?” Ea și celelalte angajate sunt obișnuite însă să experimenteze neobișnuitul. Într-o țară în care toboșarii tradiționali sunt bărbați, femeile și-au făcut o trupă de bătut la tobe, care și-a câștigat un plus de simbolism după genocidul din 1994, când au murit 800.000 de oameni. O parte din femeile toboșare erau soțiile unora dintre ucigașii ajunși la închisoare, altele erau văduvele celor uciși și supraviețuitoare ale genocidului. Au mers în turnee în toată țara promovând reconcilierea și provocând rolul tradițional al femeilor în societatea rwandeză.
Magazinul cu înghețată a fost gândit, de altfel, să le ofere femeilor venituri mai stabile, însă pe lângă asta a avut și un efect de răsturnare a tabuurilor. În Rwanda, oamenii nu obișnuiesc să mănânce nimic pe stradă, pentru că e considerat ceva rușinos, iar asta a exclus din schemă până acum standurile cu înghețată. Cultura rwandeză descurajează etalarea publică a nevoilor personale, iar aici nu este vorba doar de foame, ci și de durere. Lacrimile sunt acceptate numai în anumite perioade de doliu. Unii spun că mascarea publică a tristeții a ajutat țara să nu se destrame și le-a permis ucigașilor și supraviețuitorilor genocidului să rămână vecini în ultimii 20 de ani. Louise Ingabire, maganerul magazinului “Sweet Dreams”, spune că scopul acestuia nu e doar să vândă înghețată, ci și să-i apropie pe oameni mai mult de sinele lor. “Dacă mănânci înghețată, e OK, te bucuri de viață. Nu ți-e frică de ceilalți pentru că iei un lucru pe care îl vrei.”
Puteți citi și:
Un comentariu
afacerist sau om de afaceri ??
De ce ar fi afacerist și nu chiar om de afaceri ?
PS
Becali e afacerist dar președintele Ford Europe ( un exemplu ales la întâmplare ) e om de afaceri..