Reluăm rubrica de poezie cu un autor român, V. Leac. VL scrie o poezie a suprafețelor, derutantă pentru cei care așteaptă solemnitate de la această artă. Textele de mai jos se desfac, încet, într-o poveste de dragoste care încearcă să supraviețuiască deși e terminată. Sunt două voci, un bărbat și o femeie, care își povestesc amănunte ale vieții lor unul fără altul, conștienți că numai celuilalt îi pot comunica astfel de detalii mai mult sau mai puțin banale și conștienți că le-a rămas numai atît, vorbăria – vorbărie caldă, naturală și fff tristă.
o zi şi-o noapte
.Nici nu-ţi închipui cât de fericit am fost ieri după ce-am vorbit cu tine.
Mergeam pe stradă şi la un moment dat, fără să-mi dau seama, am început să sar pasul ştrengarului; nişte copii de ţigan au început să râdă şi să sară şi ei.
Am fost la pedichiuristă: o doamnă grăsuţă, voinică şi rumenă, cu o expresie vioaie şi ochi neastâmpăraţi, pe nume Erika – e pentru prima oară când merg la pedichiură.
M-am aşezat într-un fotoliu de piele de culoare crem, cu cotiere, cu picioarele într-un recipient special care, timp de 15 minute, mi-a făcut vibromasaj.
Între timp am conversat cu d-na Erika despre obiective turistice.
După 15 minute mi-a raşchetat tălpile cu o ustensilă asemănătoare celei de curăţat cartofi, mi-a aranjat unghiile şi, la final, mi-a făcut un masaj cu cremă – reconfortant e puţin spus.
Am descoperit un loc unde se mănâncă foarte bine şi ieftin (după ora 17.00, 8 lei meniul zilei). Îmi era poftă d’un peşte la tavă, arăta grozav, o ciorbă de fasole uscată cu cimbru şi o salată de gogoşari muraţi. O să fac conservă de peşte pe când vii, ce zici? Şi şampanie!
În local mai era o tânără dolofană şi bizar îmbrăcată.
La un moment dat s-a întors şi mi-a întins sticla ei cu apă, o sticlă de juma’ de litru cu apă plată.
„Bea!”, a zis cu o voce de copil retardat.
„Nu vă luaţi după ea”, a zis vânzătoarea „e bolnavă cu capu’, săraca.”
Am luat sticla şi-am băut, i-am zâmbit şi i-am spus că apă aşa bună şi rece
nici în inima munţilor nu găseşti. Moment în care a izbucnit într-un râs demenţial.
S-a înecat din cauza râsului şi-am sărit şi eu şi vânzătoarea s-o ajutăm cumva. Vânzătoarea i-a tras nişte palme zdravene pe spate, părea că nici nu simte.
Nici după tratamentul ăsta violent nu s-a putut opri cu totul din râs.
Mai izbucnea din când în când scoţând nişte chicoteli sinistre.
Vânzătoarea a ameninţat-o că n-o mai primeşte înăuntru,
dacă nu încetează cu prostiile. Abia atunci s-a liniştit,
a repetat încet, aşa ca pentru ea din inima munţilor
şi a pufnit-o din nou râsul.
Noaptea am visat că predau chimie la nişte copii de gheaţă.
Muream de frig când mă plimbam printre bănci.
Pe urmă am simţit că sunt în altă parte, întins pe o masă într-un fel de laborator.
Dorm: capul mi se învârte în jurul soarelui ca o bilă.
Hei, sunt acasă
.Trage-ţi un scaun, ia-ţi ceaşca de cafea, şi ascultă-mă.
Mihai a venit de sâmbătă când de fapt trebuia să ajungă abia duminică după-amiază.
Şi dacă tot a venit am mers să prăjim un peşte la Adi.
Soţia lui era cu capsa pusă (ne-a spus că-i răcită. Ce vrajeală pe ea!);
am ignorat-o şi-am făcut focul. Eu m-am ocupat de peşte.
Mihai a încercat s-o dreagă cumva, să se scuze alea alea.
Băiatul Laurei, Luca, a dispărut în parc, e un fel de pădure în curtea din spate (bălării cât casa), şi a refuzat să mai răspundă – se crede puşcaş marin în misiune prin junglă.
Sunt sigur că-ntr-o bună zi o să-mpuşte pe careva. Când am plecat noi încă nu îşi făcuse apariţia. După ce-am mâncat peştele ne-am tirat rapid de acolo, venise şi mama Laurei (ea e şi mai sisi) care, mă rog, a făcut un gest de politeţe că de ce nu mai stăm etc etc.
Noi eram în uşă, cu zâmbete d-un kilometru, salutam deja, pa-pa- săru’mâna-noapte bună-săru’ mâna.
În 10 minute am fost deja-n KF (ce aventură am trăit ş-aici).
Duminică pe la 16.30 am plecat cu maşina spre tabără, unde am ajuns abia luni dimineaţa. Acum dacă te întrebi de ce am ajuns abia luni, când noi am plecat duminică după-masă, poţi să-ţi imaginezi următoarea fază: eu şi Mihai întinşi pe pătură, la marginea unui lan de porumb, aproape de foc, prăjind porumb pe jar, sub teroarea ţânţarilor. Toată noaptea am mâncat roşii şi piersici sălbatice. Pe cer treceau avioane; se pare că tocmai pe deasupra noastră le era traseul. Noapte senină, luna în creştere.
Ne-am distrat pe cinste, mai ales el, eu simulam, eram fff trist (ştii tu despre ce-i vorba).
În tabară s-a băut vin şi s-a fumat în prostie.
Într-o dimineaţă am văzut un cuplu grozav: tipu’ conducea foarte încet un motoscuter – ce atitudine avea, Doamne ce atitudine! – atât de mândru şi de sigur pe el de parcă înconjurase de cel puţin trei ori pământul; ea pe bicicletă, se ţinea cu mâna de umarul lui, se lăsa remorcată, şi, la fel ca el, mândră.
Am avut senzaţia că sunt într-un film cu mopeduri vechi, care te urmăresc.
S-au întîmplat lucruri frumoase, mai puţin cu mine care eram distrus.
Acu 5 minute am intrat şi eu în casă.
Încui uşa, îmi acopăr urechile cu perna, şi rămân aşa până mâine dimineaţă.
răutăciosule!
.să nu-ţi închipui că plâng
sunt aproape fericită că n-am mai ajuns în tabăra aia
o să fie ditai conglomeratu’ de egocentrism 100 kg pe centimetru pătrat
mutre mutre mutre aşa că mai bine nu
abia aştept să termin de aranjat locul ăsta
o să fie un fel de 0llantaytambo doar pentru noi
ţi-am scris ceva la kafea ceva maliţios chestii
ştiu că-i imposibil să fim împreună
spun imposibil pentru că ştiu cum sunt
sunt o depravată taciturnă şi o mare mincinoasă
tu ai alte planuri în viaţa asta bănuiesc
mă rog eu sunt pe altă frecvenţă
gândul c-o să fim cândva împreună îmi dă fiori
aici n-a auzit nimeni de bomboane holls
După ce-am vorbit cu tine la telefon m-am simţit ca
nu-ştiu-ce-uitat-în-parc, eram epuizată şi fără gram de putere,
simţeam cum îmi umblă sub piele milioane de furnici.
Noaptea trecută erai închis ermetic într-un fel de pătrat de sticlă,
pe urmă imaginea s-a schimbat; eram la bunica la ţară,
mâncam căpşuni. Ce semnificaţie o fi având şi asta?
n-am fost niciodată sinceră cu tine până la capăt
întodeauna mi-a scăpat ceva
poate că ce-i mai important din ceea ce-ţi zic acum dispare undeva
ştiu că am probleme serioase
ieri mi-am dat peste deget asta pentru că mă gândeam la tine
am zâmbit cu ochii în lacrimi – lacrimi de durere
mă crezi c-am simţit bucurie şi ură în banalitatea asta
imediat ce-ţi scriu îmi vine să-ţi scriu din nou
beau apă ca disperata cred c-am băut deja vreo 3 l
ai văzut pozele cu mine desculţă în ceaţă
dimineaţa nu-mi pot controla tremurul mâinilor
simt cum sunt luată pe sus de doi mascaţi
şi târâtă într-o frizerie ţinută cu forţa pe scaun şi tunsă la 0
simt în interior cum creşte deşertul
sper că lucrurile nu sunt aşa complicate
acolo unde eşti poate în fotoliu sau pe canapea te distrezi
poate că-ţi par uşor patetică dar află că singurele
lucruri adevărate din lumea asta sunt patetice
gândeşte-te la mine în felul ăsta.