Singur, cu un banner la Senat, testând limitele absurdului

8

Ultimele două-trei săptămâni (3-20 noiembrie) au marcat o schimbare a atmosferei din jurul protestelor împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, dar și a exploatării gazelor de șist. În primul rând, din cauza reducerii numărului de participanți, iar pe de altă parte, din cauza atitudinii jandarmeriei, care a trecut la legitimări și aplicarea unor contravenții (nu la fața locului însă) pentru simpla participare la o adunare publică nedeclarată la primărie. Chiar și în cazurile în care nu s-a blocat nici traficul auto, nici cel pietonal, chiar dacă nu s-a strigat absolut nimic, legitimările și apoi amenzile au fost aplicate fără menajamente.

 

Opriti Otravirea Romaniei

de Marius Lazăr

 

Să vedem ce spune Legea (umană) pe această temă.

Legea fundamentală a statului, Constituția, aprobată chiar de poporul român, spune că „Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme” (art.39). Acest drept constituțional, însă, este îngrădit de o lege votată de Parlamentul României, în 1991 (și modificată apoi în 2004), care spune că „Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea –, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege” (art.1 din Legea 60/1991). Practic, conform Legii 60/1991, cu unele excepții, despre care o să vorbesc puțin mai jos, ORICE adunare publică care nu este notificată la primărie cu cel puțin trei zile înainte este ilegală, iar participanții sunt pasibili de sancțiuni contravenționale. Notificarea presupune mai mult decât a trimite o scrisoare cu datele acelei adunări, înseamnă crearea unei comisii, cu reprezentanți de la Primărie, Jandarmerie, Poliție, care, de fapt, decid dacă aprobă sau nu acel miting, adunare publică.

Faptul că adunările publice nu sunt libere, așa cum scrie în Constituție, ci necesită autorizare de la Primărie, reiese și din alte articole ale acestei legi, în care se vorbește de anumite condiții ce trebuie îndeplinite de aceste adunări publice (art 2, art.5., art.9), sau din exprimarea de la art.2, care spune că: „Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate. Aici este singurul loc unde este folosit termenul de „autorizat”, dând de înțeles faptul că declararea unei adunări publice se face pentru a primi autorizare de la Primărie. Comisia însăși care se creează pentru a stabili condițiile desfășurării acestor adunări publice se numește Comisie de AVIZARE, deci, practic, Primăria, în colaborare cu Poliția și Jandarmeria, decide dacă permite desfășurarea unei adunări publice de orice fel. Aceasta este libertatea pe care ne-au dat-o aleșii noștri, din punct de vedere al posibilității de a te aduna în public. Să nu uităm că Legea 60/1991 a fost creată și adoptată după o perioadă cu masive mișcări de stradă, respectiv anii ’89-90, când ieșeau zeci și sute de mii de oameni în stradă.

În această lege controversată există însă un articol absolut ciudat, care într-un anumit sens anulează unele articole din restul legii. Acest articol sună așa (citez doar prima parte a sa): „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. […]”.  De ce este ciudat? Pentru că prima parte se referă la scopul unei adunări, iar partea a doua la locul de desfășurare a unei adunări publice. Practic, sunt două categorii de excepții, incluse într-un singur articol. Iar excepțiile incluse la capitolul „loc de desfășurare” oferă o libertate de acțiune foarte mare. Practic, orice adunare publică din preajma sediului unei persoane juridice (firmă, instituție, ONG etc) nu necesită declarare prealabilă, conform acestui articol din lege. Bizar, da, trebuie să recunosc. Însă nu eu am făcut această lege.

Acesta ar fi, așadar, contextul legislativ, să-i spunem, al poveștii pe care o voi relata mai departe.

Câutând o cale legală, conform definițiilor jandarmeriei, de a mă exprima liber în public vizavi de anumite probleme pe care le consider de interes, precum proiectul minier de la Roșia Montană sau explorarea și exploatarea gazelor de șist, m-am gândit că a merge singur în fața unei instituții publice, cu un banner care să transmită un mesaj important, ar trebui să fie o modalitate perfect legală de a-mi exprima opinia vizavi de chestiunile de mai sus, dat fiind că legea 60/1991 de care am vorbit până acum se referă la ”organizarea și desfășurarea adunărilor publice”. Ori, așa cum spune și DEX-ul, adunarea înseamnă: „Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane” (http://dexonline.ro/definitie/adunare).

Așa am ajuns ca în dimineața zilei de 19 noiembrie 2013, când se anunțase votul senatorilor asupra Raportului Comisiei Speciale „Rosia Montană”, să mă înființez la intrarea în Senat, pe trotuar, cu un banner pe care scria „Opriți otrăvirea României!”. Am ajuns în jurul orei 9.30-10.00, și cum am deschis bannerul, au venit domnii jandarmi de la poartă, care inițial mi-au spus că nu am voie cu el acolo, sau ceva de genul, apoi mi-au cerut acte de identitate.  L-am întrebat pe primul domn care m-a abordat care este motivul legitimării, care din punctul meu de vedere era ilegal, sau oricum dubios, câtă vreme nu făcusem nicio infracțiune. Mi-am scos și aparatul foto și am început să filmez. Ar fi trebuit să fiu o caracatiță, ca să țin și pancarta și aparatul foto și, eventual, și agenda și pixul cu care să notez numele celor care mă legitimau. Sau o zeiță hindusă cu 1000 de mâini.

Domnul jandarm (no.1), că am uitat să-l întreb cum îl cheamă, îmi cere să nu mai filmez, iar eu îi spun că vreau să filmez pentru că mi se pare ceva ilegal ce face (legitimare fără motiv). Îl întreb care este motivul legitimării și se retrage pentru câteva minute să mai vorbească cu cineva, prin stație. Revine apoi colegul dânsului (jandarmul nr.2, nu o să-i dau numele acum), care din nou mă roagă să nu mai filmez (cred că aparatele foto-video au devenit spaima jandarmilor, mai nou), și eu îi spun că dacă nu face nimic ilegal, nu are de ce să-i fie teamă. E de acord și zice că pot să filmez.

Încerc să mă lămuresc în continuare unde e ilegalitatea în ce fac eu, iar domnul jandarm încearcă să îmi explice că indiferent dacă e vorba de un om sau de mai mulți, tot aia e. Ai nevoie de autorizare de la primărie. În momentul în care el îmi spune că eu reprezint o adunare, sunt de acord să îi dau datele mele (pentru că aveam să descopăr că îmi uitasem buletinul acasă). Respectiv, numele complet, seria și numărul de buletin, adresa completă și data nașterii. După asta, pleacă și mă lasă în pace. Dar, încep verificările acelor date pe care le dădusem.

Se întoarce apoi după câteva minute și îmi spune că seria și numărul de buletin nu sunt corecte, că sunt de la o fată. Nu îl contrazic, că nu am dat de așa multe ori datele astea încât să fiu 100% sigur pe ele. Am filmat însă totul, iar când am ajuns acasă m-am uitat pe ce date i-am dat și ce scrie în buletin, iar datele erau corecte.

După ce se termină discuția cu jandarmii de la pază, pot să îmi întind liniștit bannerul. Trec mașini, pe langă mine, unele intră în curtea senatului, altele își continuă drumul pe 13 septembrie. Mă uit la șoferii autoturismelor care intră la Parlament. Pe unii îi recunosc. Cei mai mulți se fac că nu mă văd, deși îmi dau seama că undeva acolo creierul lor înregistrează informația.

Din când în când mai trece câte un pieton, probabil iubitor de plimbări matinale, care se uită să vadă ce vrea să spună nebunul ăsta. La un moment dat iese un grup de oameni din curtea Senatului, par străini după fețe. Unul din ei se uită spre mine, își scoate mobilul și face o poză.

Apoi, vine un alt jandarm la mine, tot de la pază (jandarmul n0.3), și îmi zice să nu strig ceva, cum ar veni să nu fac scandal, să nu tulbur liniștea acestui spațiu sacru al străzii. Îi spun ok, oricum nu aveam de gând s-o fac. Nu acum. Apoi îmi spune jandarmul nr.3, cu un zâmbet de plăcere pe față, și pe un ton așa prietenesc :”Știți că ați fost sancționat în data de 11?”. “Nu știu”, zic. “Ei, cum nu”. “Am fost legitimat, dar încă nu am primit nimic acasă”, îi spun. Aveam să aflu peste câteva ore că am primit două procese verbale de contravenție, în valoare fiecare de câte 500 lei. O nimica toată. Salariul de cercetător pe o lună de zile.

Timpul trece, începe să se simtă frigul tot mai tare. Îmi zic că mai stau 10-15 minute și apoi o întind. Cei mai mulți parlamentari sunt deja, cel mai probabil, înăuntru.

La un moment dat, iese o doamnă din curtea Senatului, îmbracată ca un fel de judecător, cu o robă neagră, și în drum spre taxi se oprește preț de câteva secunde să citească mesajul meu. Apoi îmi spune: ”Nu te lăsa, pe ei, mama lor!”. Mă uit în ochii ei și încerc să văd dincolo de cuvinte. Timpul e prea scurt însă, ca să deslușesc ceva. Îi zâmbesc totuși cu un aer trist.

Distracția abia acum începe….

După câteva minute, văd că apare o mașină a jandarmeriei. Nu o regină, ci o dacie sau un Renault. Nu m-am priceput niciodată la mașini. Mă întreb în prima fază ce treabă or fi având domnii jandarmi în pustiul acela. Ies trei oameni din mașina respectivă, și se îndreaptă toți spre mine. Mai întâi mă abordează unul din ei (jandarmul no 4) și îmi cere actele de identitate. În timp ce îl întreb care e motivul legitimării, scot și camera și încep să filmez. Îmi spune ceva de genul că sunt în fața unei instituții publice și vor să știe cu cine stau de vorbă. Îl rog și eu să se prezinte, și o face. Apoi, încerc să aflu dacă comit o ilegalitate, de ce sunt legitimat dacă nu fac nimic rău. Jandarmul no 4 spune: “nu am spus că faceți ceva ilegal, dar așa cum eu m-am prezentat, spuneți-mi și dvs cine sunteți”. Insist să aflu dacă e vorba de vreo infracțiune la mijloc, și apoi intră pe fir alt jandarm din cei trei, jandarmul no 5, care este vizibil iritat de faptul că îl filmez. Mă întreabă de ce sunt acolo, cum se cheamă ce fac eu… Zic ”se cheamă că mă exprim liber, îmi exprim opinia față de legile care se votează în clădirea alăturată.” ”Și ce faci tu nu necesită o aprobare, o autorizare?”, spune el. Nu am mai apucat să raspund, omul punea mai multe întrebări și abia mă lăsa să spun ceva.

Îmi cere să îi dau un act de identitate și îi spun că nu am buletinul la mine, la care el îmi zice că o să mergem la secția de poliție pentru a-mi stabili identitatea. Îi zic că nu e nevoie să mergem la secția de poliție că îi dau datele acolo. La care el zice: ”Nu, ți-am cerut buletinul, nu ai vrut, acum faci cum zic eu”. Mă pune apoi să scot tot ce am în rucsac, în buzunare, îmi repetă pe un ton amenințător-agresiv să închid aparatul cel cu mulți megapixeli, iar la un moment dat pune mâna pe el și amenință că dă cu el de pământ. Îl închid în cele din urmă.

Dupa ce golesc complet rucsacul de chestii și buzunarele, mă percheziționează și vede că nu am nici un act de identitate la mine. Mă bagă în mașină cu gesturi agresive, pe bancheta din spate, fix la mijlloc între ei. Când intrăm în mașină îmi spune, de fapt îmi ordonă, după tonul pe care îl folosește, să șterg filmulețul pe care l-am făcut și să îi arăt asta. Îi spun că nu vreau s-o fac, că e aparatul meu. Repetă din nou, același lucru, fără să mă privească în ochi. Pare în transă. Îl întreb: ”Că dacă nu, ce se întâmplă?”. Începe să mă îmbrâncească acolo, în mașină. Adică ”ți-o iei!”. Îi zic în sfârșit în față: ”Nu vreau!”. Vrea să mă lovească, să îmi ia rucsacul, dar îl țin strâns. Îi spun că dacă nu încetează o să strig după ajutor. Și în câteva secunde asta și fac. Strig de trei ori, cât mă țin plămânii, uitându-mă în spate, la jandarmul de la pază cu care vorbisem puțin mai devreme: ”AJUTOR!”.

Apoi jandarmul no 5 se oprește. Sincer nu mă așteptam. Privind înapoi acum, îmi dau seama că s-a oprit de frică, nu de altceva. Dacă am fi fost într-un câmp deschis, fără nici un martor, m-ar fi luat la bătaie fără să clipească. Ce-i drept, într-o situație de acel gen, nici eu nu aș fi stat cu mâinile în sân.

Mai așteptăm câteva momente, se comunică ceva între ei, nu-mi dau seama ce. Apoi plecăm spre secția 18 de poliție. Pe drum, jandarmul no 6, cel mai tăcut de până atunci, mă întreabă cu ce mă ocup, unde și chestii de genul. Jandarmul no 5 nu mai zice nimic acum. La un moment dat mă întreabă cu cât ne plătesc aștia. Nu știu care aștia, dar îi răspund scurt: ”0 lei”. Și adaug: ”incredibil, nu?”. Nu mă aștept să accepte acest răspuns. La urma urmei, el și alții ca el ies poate duminică de duminică pentru că sunt plătiți, nu ca să se ”distreze”, ca noi. ”Păi ce, noi jucăm bambilici pe sârmă?!”

Ajungem și la secția de Poliție, unde le spun datele personale pe care mi le cer, mă caută în calculator, și gata legitimarea Jandarmul no 4 mă întreabă dacă vreau să semnez procesul verbal. Zic că nu. Apoi mă întreabă dacă o să mai stau cu bannerul acolo, la Senat. Zâmbesc în sinea mea și îi spun că nu. Însă nu din cauza a ce tocmai se întâmplase, ci pentru că se făcuse frig și oricum nu mai vedeam rostul, în acel moment. Apoi se oferă să mă ducă cu mașina în același loc, unde aveam și bicicleta. Le mulțumesc la sfârșit pentru asta. Trebuie să recunosc că, dacă nu era jandarmul no 5, totul ar fi decurs foarte simplu și elegant. Știam că refuzul legitimării e contravenție și nu aceasta a fost intenția mea. Am vrut însă să văd cum mama naibii consideră ei un singur om ca fiind ”adunare publică”. Ce argumente ar putea să aducă în sprijinul acestei idei. Atât.

Probabil și-or fi dat seama de ridicolul situației, și de asta au evitat să spună răspicat că eu sunt o adunare de oameni, care trebuie să se notifice și autorizeze la primărie.

Una peste alta, faptul că oamenii nu au vrut să ia datele mele personale și să le verifice de la colegii lor de la pază, deși probabil că tot aceștia îi chemaseră acolo, arată o rea-voință și o intenție de a mă face să plec de acolo. Iar faptul că au refuzat să îmi ia datele acolo, pe motiv că nu le-am dat atunci când le-au cerut ei, arată iar o rea-credință și o aroganță de polițai șmecher, care vrea să arate ce puternic e el în uniformă ”apărând legea.”

Probabil că furia jandarmului no 5 nu e doar a lui, ci și a altor colegi de-ai lui, agasați de filmările participanților la proteste din care reiese că ei execută de multe ori ordinele orbește, că nu cunosc legile așa cum ar trebui și că sunt pur și simplu un instrument de control politic, în mâinile celor care votează legi ori dau Ordonanțe în Guvernul României.

Cam asta a fost experiența ciudată a unui miting cu un singur om.


8 comentarii

  1. Ba da. Dar problema nu e ca ingradeste, ci fapul ca nu precizeaza DE CE e necesara aceasta ingradire. In opinia mea, o lege precum aceasta, privind adunarile publice, ar trebui sa stipuleze IN CE CONDITII sunt necesare, de recomandat, etc, anumite ingradiri ale dreptului de a te aduna liber intr-un spatiu public. De fapt, sunt date anumite situatii, de genul, mai multe mitinguri in acelasi loc, sau adunarile din fata unor spitale, gari, aeroporturi, etc.
    Insa, asta cu declararea prealabila, e clar o masura de control care sa descurajeze intrunirile, din moment ce am ajuns sa fim amendati pentru simpla prezenta (nu s-a blocat nici trafic, nici trotuar, nici nimic, nici macar nu s-a strigat intr-o anumita seara), la o astfel de adunare.

    Oricum, ca idee, din punct de vedere juridic (desi nu sunt avocat, pot sa vada asta), Constitutia are o putere juridica mai mare, fiind votata DIRECT de catre popor, pe cand legea 60/1991, este votata indirect de popor, prin alesii sai.

    Deasemenea, la art.20, alin.2 din Constitutie se spune:
    ”(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

    Asta explica apelurile la Curtile Internationale ale drepturilor omului, in care Romania a pierdut adesea procese.

    🙂

  2. Testand limitele absurdului! Foarte corect. Asta fac protestatarii zilelor noastre testeaza limite. Si Rosia Montana e doar un pretext sa testeze limite ca in rest in cot ii doare de ce se intampla acolo. Daca ar fi pus mana sa citeasca nitel ar fi vazut ca de peste 20 de ani in Rosia Montana curg ape acide incarcate cu metale grele si ca Proiectul minier are ca scop si reabilitarea mediului nu numai exploatarea aurului si argintului.
    Dar asta e alt aspect. Eu doar testeaza limitele la fel cum testeaza un nou gadget pe care il achizitioneaza.
    Culmea e ca au la ei telefonul, camera cu multi megapixeli, au banner, bicicleta, au atitudine dar nu au CARTE DE IDENTITATE si se plang ca ajung la politie.
    Domnilor luati-va CI la voi si atunci sunteti identificati pe loc si nu mai consumati combustibilul jandarmeriei pe degeaba.

    • Andreeiooo, mai schimba-ti fata si tu numele, tot Andreea, tot Andreea cu 2 de “e”? Nu mai are RMGCu’ imaginatie, le-a cam pierit cheful de organizarea postacilor?!?

  3. Hai sa mai protestam…mai incasa un leu, avem smartphone, avem bannere, avem de toate…
    e absurd doar faptul ca acest proiect nu se judeca pe documente, se judeca doar emotional!

  4. Stimata dna/dra, daca ma durea in cot de ce se intampla acolo, imi gaseam altceva de facut vreo 12 duminici la rand, plus alte seri pe timpul saptamanii, si chiar si in ziua respectiva.
    Faptul ca Rosia Montana sufera de pe urma exploatarilor cu aur de pana acum ar trebui sa dea de gandit celor care vor IN CONTINUARE minerit, si nu oricum, ci pe baza de cianuri. Faptul ca dvs si altii ca dvs credeti pe cuvant tot ce va spune RMGC e strict problema dvs. Eu unul nu cred in povestea cu ”Rosia Montana va arata mai bine, mai frumos, mai ecologica, dupa incheierea acestui proiect”.
    Sunt de acord ca trebuiesc facute investitii de mediu acolo, dar nu pe seama unei distrugeri si a unor riscuri si mai mari.

    Nu pentru ca nu am avut CI la mine m-au dus la sectie, pentru ca si la sectie daca ma duceau, nu puteam sa le dau nici un CI, din moment ce nu il aveam asupra mea (din neglijenta, nu cu premeditare). Am fost la sectie si am dat datele personale pe care puteam sa le dau si la Senat (si chiar le-am spus asta), si pe care le dadusem deja unui jandarm de la paza, cu care distinsii domni jandarmi nu au vrut sa vorbeasca desi erau colegi. Asa ca daca vroiau intr-adevar (doar) sa imi stabileasca identitatea, o puteau face foarte usor, fara tot acel tambalau.

    PS. Daca ati avea mai mult curaj si demnitate, v-ati da numele complet, asa cum am facut si eu. Ca tot vorbim de identitate…

  5. N-am incasat nici un leu pentru participarea la proteste, nici la cele de duminica nici pentru actiunea descrisa in acest articol. Daca aveti vreo dovada in sprijinul afirmatiei dvs, va invit s-o publicati. RMGC va va fi recunoscator. 🙂

    Nu am filmat cu smartphine, nici cu Iphone, pentru ca nu detin asa ceva. Am un aparat Sony, cu 7.2 megapixeli. Dnul jandarm nr.5 a zis ca are aparat mai bun ca al mee, asa ca…

    PS. Va invit sa va declinati identitatea, asa cum am facut-o si eu (si aici, si atunci, si in alte ocazii), ca o dovada a onestitatii dvs. Nu condamn pe nnimeni care crede in mod sincer in proiectul RMGC, dar faptele vorbesc uneori de la sine…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger