SIDA la 30 de ani. O istorie în date

1

SIDA a fost recunoscută pentru prima oară de către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA în 1981, iar virusul HIV a fost izolat de către Luc Montagnier în 1984. De atunci, medicina a realizat multe progrese în înțelegerea, tratarea și chiar prevenirea sindromului imunodeficienței dobândite. În 2008, de exemplu, numărul articolelor științifice care aveau ca subiect SIDA depășea cifra de 180.000 și în același an aflam că, de la sfârșitul anilor ’80, tratamentele prelungiseră cu 3.000.000 de ani viața americanilor infectați. Mai departe vă prezentăm aceste progrese, dar și eșecurile care arătă câte mai avem încă de învățat în privința uneia dintre bolile care au vânturat omenirea.

 

1981 (primăvara și vara) – În SUA sunt identificate primele cazuri de infecție și primele morți în rândul tinerilor homosexuali. Cercetătorii și-au dat seama că aceștia aveau sisteme imunitare puternic avariate din cauza unei boli cu transmitere sexuală care favoriza instalarea altor maladii. Până în decembrie, când simptome similare au început să apară și la consumatorii de droguri injectabile, medicii au crezut că boala nu era contagioasă în rândul nehomosexualilor.

1982 – Boala a primit inițial mai multe nume, printre care „deficiență imunitară asociată homosexualilor” sau „cancerul homosexualilor”. În iulie este propus acronimul SIDA. Particula „dobândită” se datorează faptului că boala este mai degrabă contractată decât moștenită, iar „sindrom” se explică prin faptul că avem de-a face cu o constelație de simptome și suferințe, nu cu o boală centrală. În decembrie apar primele dovezi că SIDA se transmite și pe cale sangvină.

1983 – Cercetătorii Luc Montagnier și Francoise Barré-Sinoussi de la Institutul Pasteur izolează un nou virus care penetrează celulele albe ale sângelui și pare să cauzeze SIDA. Aceste este botezat LAV (virusul asociat limfadenopatiei).

1985 – Regulatorul american Food and Drug Administration (FDA) aprobă primul test de sânge comercial pentru SIDA, care aduna anticorpi pentru virusul responsabil pentru boală.

1987 – În martie, FDA aprobă primul medicament pentru tratarea sindromului, antiretroviralul azidotimidină (AZT) – un inhibitor nucelozidic de revers-transcriptază – , pe baza rezultatelor unor teste clinice care au demonstrat că acesta încetinește evoluția virusului din spatele SIDA, care primise între timp numele de HIV – virusul imunodeficienției umane – din partea Comitetului Internațional de Taxonomie a Virusurilor. Medicamentul cu pricina ține în frâu infecția cu subtipul HIV-1, însă nu are efect curativ.

1994 – Se dovedește că AZT reduce șansele transmiterii virusului de la mamă la copil. Tot la mijlocul anilor ’90, oamenii de știință încep să-i studieze pe oamenii care poartă virusul HIV, dar nu suferă de SIDA, în căutarea unor factori de protecție și a unor diferențe genetice care să ducă la tratamente mai eficiente sau chiar a unui vaccin.

1995 – Un activist anti-SIDA din San Francisco, Jeff Getty, se decide să fie primul pacient care să beneficieze de un tranplant de măduvă osoasă de la un babuin, care nu poate fi infectat cu HIV și nu se poate îmbolnăvi cu SIDA în aceeași manieră ca oamenii. Organismul lui Getty respinge instant celulele babuinilor, iar activistul moare în 2006 de pe urma unui cancer asociat sindromului imunodeficienței dobândite. În același an apare și primul dintr-o nouă serie de medicamente care inhibă proteaza HIV (o enzimă de care virusul are nevoie pentru a se multiplica). Este vorba de primul inhibitor de protează, care va sta la baza tratamentelor antiretrovirale.

1996 – Cercetătorii prezic succesul terapiilor antiretrovirale înalt active, care combină mai multe medicamente anti-HIV. Oamenii de știință începuseră deja să folosească o combinație de trei medicamente puternice – inhibitori de protează, AZT și un alt medicament numit AZT pentru a diminua rezistența virusului și a-l înăbuși. Acest cocktail de medicamente este preluat rapid în practica clinică, iar un studiu din 1998 arată că reduce incidența bolii, moartea și spitalizarea de pe urma ei cu 60-80%. În același an, însă, două studii spulberă speranțele: rezervoarele HIV pitite în organism evită tratementul agresiv cu medicamente și cauzează infecții noi când acesta este stopat.

1999 – Apar primele dovezi care sugerează că virusul imunodeficienței la maimuțe a suferit mutații genetice și a fost transmis la oameni, cel mai probabil atunci când vânătorii africani au fost expuși la sângele infectat al cimpanzeilor pe care în măcelăreau pentru hrană.

2003 – Vaccinul dezvoltat de compania californiană VaxGen se dovedește a fi un eșec. În același an apare primul medicament dintr-o nouă clasă terapeutică – inhibitorii de fuziune a HIV -, care blochează intrarea virusului în celulele imunitare umane, prevenind multiplicarea sa.

2006 – Se dovedește că circumcizia reduce rata de transmise a virusului.

2007 – Un vaccin ce adunase multe năzuinţe, dezvoltat de compania Merck, se dovedește a fi la rândul său un eșec.

2008 – În ianuarie, Comisia Federală pentru HIV/SIDA din Elveția susține, pe baza unei analize a literaturii medicale, că oamenii purtători de HIV supuși terapiilor antiretrovirale nu sunt infecțioși pe cale sexuală. Cercetătorii elvețieni sunt criticați imediat de către alți oameni de știință și grupuri de sprijin al bolnavilor de SIDA pe motiv că cercetarea nu a inclus și date legate de cuplurile neheterosexuale, iar organizațiile de sănătate le amintesc oamenilor că prezervativele reprezintă cea mai eficientă formă de protecție în fața răspândirii HIV. În același an, se spune că Timothy Ray Brown, botezat „Pacientul din Berlin”, ar fi prima persoană vindecată de SIDA.

2009 – Un alt vaccin mult așteptat și testat pe 16.400 de voluntari din Tailanda, care combină de fapt două vaccinuri deja existente, nu este prea eficient în protejarea oamenilor în fața HIV la nivel general, însă se dovedește a fi mai eficient în protejarea celor cu risc scăzut sau mediu de a contracta virusul. Unii experți spun că micul beneficiu i-ar putea ajuta în cele din urmă să găsească un vaccin funcțional.

2010 – Un gen vaginal care conține medicamentul antiretroviral tenofovir se dovedește a reduce riscul infecției. Medicamentele antiretrovirale au transformat SIDA dintr-o sentință la moarte într-o boală cronică, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Acum oamenii de știință cred că aceste medicamente pot fi folosite și pentru prevenție, împiedicând ca indivizii sănătoși să mai fie infectați vreodată cu HIV.

2011 – Se observă că medicamentele anti-HIV previn transmisia virusului în cadrul cuplurilor. În mai, FDA aprobă rilpivirina (un inhibitor non-nucleozidic de revers transcriptază), cel mai nou medicament anti-HIV aprobat în ultimii trei ani, menit să fie combinat la rândul său cu mai multe medicamente. Acesta blochează capacitatea virusului de a-și imprima codul genetic în proteinele de care are nevoie pentru a supraviețui, într-un mod similar cu efavirenzul și nevirapina, folosite la scară largă. În cadrul testelor clinice s-a dovedit că noul medicament este la fel de eficient în reducerea nivelurilor nedetectabile de HIV din sânge la 80% dintre cei 1.300 de pacienți testați, însă funcționează mai bine în cazul celor prezintă o încărcătură virală mai mică.

Așadar, după 30 de ani, SIDA a devenit o boală cronică ce poate fi ținută în frâu pentru o perioadă lungă de timp, însă știința încă mai are cale lungă de bătut pentru a o stârpi definitiv.

Surs: Time

Foto: Flickr/tonrulkens


Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Primul tratament preventiv anti-HIV, aprobat în SUA | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply