Și totuși de ce nici plăcerea nu ne face fericiți?

 Viața e plină de probleme dar nu se poate spune că nu e și plină de plăceri. O zi simplă, fără nimic spectaculos, ne oferă destule plăceri, mai mult sau mai puțin subtile, cîte ne-ar trebui să fim fericiți. Atunci de ce unii dintre noi nu sînt?

Răspunsul stă bineînțeles în personalitatea noastră. Sau, mai exact, în dorința de a ne păstra personalitatea. Dintr-o serie de studii publicate în această carte aflăm că un factor important al nefericirii e efortul continuu de coerență internă.

Cei care s-au născut și au crescut cu stimă de sine ridicată văd fericirea ca pe o stare concordantă cu ceea ce sînt ei și astfel își permit să-și savureze stările de bine. Cei care nu se prea plac, simt că nefericirea e ceva ce li se potrivește și îi definește. S-au obișnuit cu ea de-a lungul timpului și i-ar confuza să o altereze.

Coerența internă e astfel mai importantă pentru stările noastre decît hedonismul. Nu e vorba că nu știm cum să fim fericiți sau nu avem mijloacele necesare, doar că tindem să ne păstrăm aceeași perspectivă asupra propriei persoane. Dacă ne-ar putea da cineva o altă personalitate, avantajul fiind că în personalitatea nouă ne-am simți mai bine, probabil am refuza.

Coerența internă e adaptativă și e valorizată ca atare. Dar pentru că e în interesul nostru să fim coerenți, de multe ori încercăm în mod automat să fim așa, chiar și în situații în care n-ar fi nevoie de asta în mod esențial.