Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul II)

30

Ajungem în zbierăt de claxoane la casa căsătoriilor. Zici că era zi de bac la Jean Monet, proba orală: îmbulzeală, maşini de lux, piţipoance, machiaj în exces, hormoni la fel, rochii de seară și avorturi spontane.

 


Să câştigam timp, zic. Hai să găsim un loc unde să facem un shooting scurt. Băgăm mirii pe din dos și mergem în şir indian pe o cărăruie care duce în spatele casei căsătoriilor pentru nişte portrete artistice. Proastă idee. Eu, nefiind din zonă, n-aveam de unde să știu că de la atâta mazăre taman acolo era fereala unde-și făcea lumea nevoile. Și neamul. Loc special amenajat pentru rudele claustrofobe, învățate cu spațiile largi, cu Marlboro country. Pe ăștia, dacă-i bagi în veceuri cu faianță, li se gâtuie bășica udului și mațu´ gros de nu mai țârcâie nici cu descântece!

Tragem cu focala mică portrete, expresii, cadre strânse, să nu se vadă decorul căcăniu. Nici astea n-au ieșit bine, că erau toate cu nasul mutat de la cum trăsnea natura. Pierdem rândul, zice mireasa și haț! își ridică poalele și dă-i slalom înapoi printre vulcăneii care-și țuguiau curioși moțul pe după hârtia igienică – sport migălos, că trecuse multă lume nevoiașă înaintea noastră.

De la casa căsătoriilor, la biserică. Aici era studio în aer liber, mană cerească pentru pozari: biserică de lemn pe malul lacului, salcie la mal în lumină de regim, iarbă. Să tot tragi cadre. Playboy mansion, nu alta!

Biserica de lemn e outlet fruntaș BOR: trei preoți (un sales manager și doi salesmen). Și aici se ține tradiția și ritul din străbuni: nu se sare peste fenta cu pișcotul îmbibat în vin când dau mirii să muște. Acum, pe bune, am văzut chestia asta de atâtea ori, încât simt nevoia să aduc niște îmbunătățiri. Zic totuși să aducem credința în zilele noastre, să nu ne limitam doar la trasul pișcotului și al paharului. Sunt atâtea și atâtea farse care s-ar putea face, hai să ne documentăm puțin, să ne întoarcem la clasici, la Jackass.

Sfințiile voastre, propun așa:

  • schimbat în ultimul moment pișcotul cu degetul mijlociu, plimbat printre buzele credincioasei sau introdus adânc în gură în timp ce ridicați din sprânceană sau faceți cu ochiul (funcționează la fel de bine și pentru mire)
  • dat miresei un cap în gură și strigat: in your face!
  • dat mirelui un genunchi în boașe.
  • și așa mai departe.

Cu puțină imaginație, puteți transforma o banală înregistrare de nuntă într-un video într-adevăr plăcut, la care oamenii chiar să se uite cu plăcere, nu doar din obligație. Ideea e atât de bună, încât mi-e teamă că BOR o să-și impună cameramanii lor și o să vândă slujba la pachet cu DVD-ul pe care scrie: BOR Weddings. Hell yeah!

Hora unirii în jurul mesei și-am scăpat. Se pupă mâinile în combinații de patru luate câte doi, draga de ea iar își mai depune niște bale drăgăstoase pe botul lui, lucru pe care l-a mai făcut azi cât de des cu putință, de parcă și-a marcat teritoriul. Să spun că l-a sărutat împotriva voinței lui ar fi o eroare, pentru că el n-are așa ceva. În fața bisericii, înainte de poza de grup, se aruncă în aer doi porumbei albi, după care nu trage nimeni cu pușca.

În sfârșit, ne urcăm în mașina timpului (cu pampoane mari și albe la retrovizoare, se știe!) și ne trezim la restaurant. N-o să-i spun numele, dar este o poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste, cu profil pescăresc. Pe pereți sunt colace de salvare, hamace și din loc în loc, palmieri de plastic. Totul e atât de nerenovat și de înțepenit în anii ´70, încât dacă Iliescu ar intra acolo, ar zice Boje moi, am învins! și ar muta sediul central PSD acolo.

De fapt, restaurantul e atât de postmodernist, încât e greu să-l încadrezi într-un gen. Șeful de sală e îmbrăcat așa: cizme negre și lungi, pantaloni fustanelă (sau șalvari), cămașă albă cu guler cu dantelă, pelerină neagră de super erou și pe cap un turban verde cât un dovleac, care e ceva între un tricorn și o boccea cu merinde, în care e înfiptă țanțoș o pană roșie. Ospătărițele sunt îmbrăcate ca Popeye, dar fără pipă și mușchi la antebraț, iar pe cap berete de dl. Goe pe care scrie: Marina militară.

Acordeonistul care ne însoțise pas cu pas în periplul nostru mire-naș-retur era acolo, în costum de scenă (cămașă turcoaz) ehe, dar nu singur, cu bandul! Orgă de lumini, discoball pus pe jos, dans, antren. Cocoțată pe una din boxe, pe o cutie de plastic cât un cartuș de țigări scrie luminos numele formației: MAGIC! Magic Medgidia, a nu se confunda cu alte Magic – Brașov, Junior, sau Band, să fim înțeleși! Sau, Doamne ferește, cu Magic Moldova-Nisporeni!

Jumătate din invitați n-au venit, iar mireasa nu e Roberta Anastase, să numere cotizanții ca Pristanda steagurile. Prind fără să vreau o frântură din discuția cu mirele, în care ea, cu machiajul întins, avea perfectă dreptate: el era un om fără noroc (nenorocit), iar rudele lui nu veniseră.

Dar asta nu ne împiedică să ne simtem bine. Cei veniți țopăie și transpiră cât pentru ceilalți. Cămașa mirelui e fleașcă și când își aruncă mâinile în sus pe pușca și cureaua lată și alte manele înțeleg și metafora aia cu vom împărţi zâmbete şi stropi de fericire.

 

 

Momentul mult așteptat al serii a fost de departe pinguinul. Deși, după pinguin, lumea așa cum o știm nu va mai fi niciodată la fel, amintesc și restul de atracții. Jucatul găinii & bătutul tobei – moment nu foarte gustat de nașă, a cărei zonă inghinală apărea într-unul din versuri într-o comparație nu foarte onorantă pentru salonul ei de cosmetică (cum e vulpea pe spinare…).

Paranteză. Nașii sunt singurii din tot alaiul care erau din alt film. Ca la majoritatea nunților, ori au avut o obligație și n-au putut să spună nu, ori au pierdut un pariu. În ambele variante, habar n-aveau în ce se bagă; sunt la fel de relaxați ca niște exploratori capturați de un trib de canibali.

Furatul miresei și dusul peste drum la o cârciumă pe plajă, unde am băut tequila cu cana pentru că deja nu mai puteam. Adusul miresei înapoi și la predare înlocuit mireasa cu o dansatoare orientală (tot tradiție, tot ceva frumos). Aruncat buchetul, pus năframa, spintecat balonul Jumbo (ăla mare din tavan,) tăiat tortul în formă de vapor de la cofetăria Șteffy, cu doi f și i grec.

La închidere, oricât de mult ar fi încercat să zâmbească, atunci când s-au numărat banii, bursa era pe roșu. Probabil, după starea de iritabilitate crescândă, în curând și mireasa. Verișoarele nemăritate o căinau clătinând din cap a pagubă: și cât s-a chinuit, mititica .. ea a făcut tot, tot… ea a pus și tulu´ pe balustradă!

Se crapă de ziuă. Pe cer, luceafărul de dimineață. Și la nunta ta, n-a căzut o stea… Trag ultima poză și ultima concluzie pe ziua respectivă.

Umorul nu e doar „mecanicul placat pe viu”, cum îl definea Bergson, e şi tradiţia placată cu orice preţ pe cartierele cu blocuri de patru etaje, sau ţăranul prost placat pe oraş (specie diferită de ţăranul român cu bun simţ, din păcate, pe cale de dispariţie).

Apoi adorm pe plajă, preț de o clipă, până la răsărit.

 

 

Acesta este continuarea Actului I, publicat ieri pe TOTB.

Îi puteți urmări textele lui George Moise pe blogul său personal.

 

Mai puteți citi și:

Iertați-mă că nu sunt japonez: I love ゆ

Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy

Mi-e dor de Tanti Neti

Interviu cu românul japonez:”N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate”

Cum devine Japonia acasă pentru un român

Despre femeile japoneze

Diferenţa dintre bordel şi Love Hotel

Iertaţi-mă că nu nu sunt japonez: Copiii-problemă

Întâlnire cu toamna


30 de comentarii

  1. Pingback: Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Taranii de la oras sunt rezultatul perioadei de innainte de ’90, cand era nevoie de forta de munca in marile fabrici socialiste! Astfel a rezultat amalgamul social! 🙂

  3. Acum am inteles de ce toti idiotii isi doresc sa devina fotografi,dupa parerea mea nu v-ati luat bani de la nunta asta,mai bine incercati altceva.

  4. Va incadrati perfect in categoria celor descrise de dvs, din pacate. De ce in Romania, a face misto de celalalt e o ”moda”.Pentru ca altceva mai bun nu aveti de facut, probabil.Cat despre meseria de fotograf, e o arta nu un circ.

  5. Cris, ajungi un astfel de “socio-critic-antropolog” cand lucruzi cu oamenii, cand prestezi un serviciu in fata a zeci/sute de oameni! Ai ocazia sa vezi multe neamuri, soiuri, obiceiuri, idei, gandiri, idealuri, siluete, tinute, aspecte etc. si absolut fara sa vrei devii critic. La inceput iti faci cruce si mergi mai departe, dar dupa cativa ani de rodaj, n-ai cum sa te abtii de la povestit si exemplificat!
    Sa nu intelegi ca cineva din noi ar detine adevarul, dar articolul, pe cat de exagerat ti se pare, sa stii ca nu e decat o imortalizare a realitatii!

  6. Pingback: Fotografia de nunta - resurse online | Apertura Photography Blog

  7. Vlad, amalgamul social de care vorbesti, sau mai degraba tendinta ca taranii de la oras si cocalarii sa devina majoritari, se datoreaza si zecilor de ani in care clasei taranesti in principal, dar si celei muncitoresti (nu muncitorii oraseni, ci cei facuti din tarani) li s-a dat nas, li s-a bagat in cap ca sunt cei mai grozavi, cei mai patrioti, cei mai autentici, etc…s-a ajuns ca la inceputul anilor ’90 sa se scandeze “moarte intelectualilor!” Cati oameni mai exista in tara asta, oameni care sa nu fie snobi, inculti, coate-goale, cocalaro-tuciurii cu creasta si bermude, neamuri proaste care sunt patrioti nevoie mare, dar nu cunosc limba romana corecta, literara, etc…poate 5%…? Sau poate chiar mai putin? Acest subiect de sociologie ar trebui sa ne puna pe ganduri…pe noi toti care mai avem neuroni activi. Toata stima!

  8. Felicitari domnule George Moise, deci nu cred ca se putea importaliza mai bine de atat, si asta este doar unul din nenumaratele cazuri.Personal cred ca respectarea asa ziselor traditii tine de de capacitatile intelectuale ale oamenilor, numai oamenii mai putin “inzestrati” de la Dumnezeu, respecta cu strictete toate aceste obiceiuri, care sincer nu au nici o treaba cu crestinatatea, toate fiind ritualuri pagane.Asta e realitatea in care train.Repet, se poate si mai rau de atat.

  9. Andrei, eu am incercat sa rezum in 2 randuri, dar intr-adevar, subiectul poate fi extins in cateva volume. La un moment dat se scanda “moarte inginerilor” sau vezi cazul mineriadelor. De aici s-a ajuns ca “Ai carte, ai parte!” sa nu mai fie valabila, cel putin la noi. Totusi cred ca timpul le va rezolva pe toate! Toate bune!

    • Mucenita care si-a scos ochii pentru HristosO calguarita tanara si frumoasa locuia in chilia ei nu departe de manastire in apropierea unui sat. Ea traia dupa voia lui Dumnezeu, petrecand in bunacuviinta, rugandu-se pentru mantuirea sufletului si ingrijindu-se de sufletul ei cu privegheri si metanii. Dar necuratul i-a pus gand rau fetei, astfel ca un tanar bogat care mai venea pe la manastire s-a indragostit puternic de aceasta fecioara si a inceput sa-i dea tarcoale. Ba statea uneori pe la usa ei sa o pandeasca cand iese si intra cu ea in vorba. Si mereu cand calguarita iesea il gasea pe tanar la usa, iar acesta o supara cu intrebari pe care le pun de obicei indragostitii.Vazand aceasta, fecioara a hotarat sa nu mai iasa din casa, dar nici pace nu avea fiindca nu putea ajunge la slujbele bisericii. Intr-o zi calguarita a trimis o femeie care ajuta la treburile manastirii sa-l cheme pe tanar. Vazand-o pe aceasta femeie si auzind de cine este chemat, inima tanarului a inceput a bate cu putere, gandind ca poate fecioara s-a indragostit de el si de aceea il cheama. Cand ajunse la chilie, calguarita statea la razboiul ei de tesut si nu-si ridica privirea din pamant, doar intreband:- Ce doresti de la mine tinere, de ce nu-mi dai pace si tot te asezi in calea mea?- Mi-esti draga si te iubesc si vreau sa-mi fii sotie!.- Dar ce-ti place tie asa mult la mine? intreba fecioara.- Imi plac cel mai mult ochii tai, cand ii vad ma aprind, ochii tai ma scot din minti.Calugarita auzind aceasta a luat suveica si-a scos pe loc ochii si a dat sa-i intinda tanarului, care nu a rabdat sa vada asta si a plecat. Mergand spre treburile sale tanarul incepu sa planga, suparat fiind de raul pe care il pricinuise acelei monahii. Impresionat de credinta acesteia aducandu-si aminte ca Scriptura spune: daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine– hotari pe data sa se faca monah.Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

  10. Tare!
    “Totul e atât de nerenovat și de înțepenit în anii ´70, încât dacă Iliescu ar intra acolo, ar zice Boje moi, am învins! și ar muta sediul central PSD acolo.”

  11. O poveste ft. frumos scrisa, felicitari!

    Pe vremea facultatii, pasionata fiind de fotografie, am fost invitat sa fotografiez o nunta. A fost prima si ultima! Mi-am facut munca bine, dar capul meu a fost facut varza de toti cocalarii si pitipoancele ce doreau sa fie “trasi bine in chip”.

  12. Pingback: Fug femelele (I) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Hai mai ca tot cocalari raman cei descrisi, fie ca vreti, fie ca nu vreti sa recunoasteti unii dintre voi (sau noi). Va inteleg ca nu acceptati pentru ca nu aveti cum concepe fara a avea cu ce compara.

    • Povestea noastra e exuspa in fotografiile voastre si nu poate fi decat senzationala. Sunteti geniali exact asa cum ne asteptam. Pozele sunt superbe si de fiecare data cand le privesc ma fac sa-mi doresc sa retraiesc acele clipe; no problem imi spune Florin mai avem una peste 25, respectiv 50 de ani, asa ca baieti be prepared Suntem extrem de incantati de momentele petrecute impreuna. Sunteti cei mai fluffy fotografi si prieteni. Va pupam.

  14. Pingback: Ijime, sport național | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Personajele de mai sus nu au de-a face cu termenul de “taran”. De ce nu acceptati ca sunt oraseni, ca asa sunt orasenii si ca nu sunteti nici dvs. foarte departe de ei? Doar la apartamentul vecin… 🙂

  16. Nu ritualurile sunt cele ce strica o nunta – am fost la o nunta unde s-au respectat multe ritualuri sau mai si inventat unele pe loc si a fost minunat pentru ca era o bucurie reala, o destindere fantastica. M-am simtit foarte bine si ca invitata si ca fotografa. Dar am fost si la altele unde acele ritualuri erau facute in ritm stresant, incordat, iar fotograful nu trebuia sa pierda o secunda, un cadru ( mi s-a spus inainte nu ai voie sa ratezi nimic ). Am plecat de la acele nunti stoarsa ca o lamaie cu mii de cadre facute, dar din pacate in fotografii se vedea incordarea oaspetilor, stressul… De la nuntile relaxate, cu ritualuri sau fara ritualuri, te intoci cu poze mai putine dar mult mai frumoase, cu fericirea oamenilor oglindita pe chipuri…

  17. Am fost si eu fotograf la o nunta din categoria asta. De fapt, a fost mult mai rau. Fotografia a fost realizată la o nuntă undeva la periferia unui sat din zona de sud a ţării (pe langa Oltenita). Mirii sunt din categoria: sărac da’ fudul. El a trăit într-o cocioabă cu wc-ul amplasat strategic la intrarea în curte, dar şi-a dus “prinţesa” la un salon de coafură din Dorobanţi, i-a cântat Sorinel Pustiul la nuntă (la un restaurant din Bucureşti), şi a venit cu limuzina din cătunul înfometat. Maneliştii perfecţi. Sunt mai multe fotografii pe site.
    http://catalincocos.ro/blog/2012/09/26/romania/

  18. Am fost si eu fotograf la o nunta din categoria asta. De fapt, a fost mult mai rau. Fotografia a fost realizată la o nuntă undeva la periferia unui sat din zona de sud a ţării (pe langa Oltenita). Mirii sunt din categoria: sărac da’ fudul. El a trăit într-o cocioabă cu wc-ul amplasat strategic la intrarea în curte, dar şi-a dus “prinţesa” la un salon de coafură din Dorobanţi, i-a cântat Sorinel Pustiul la nuntă (la un restaurant din Bucureşti), şi a venit cu limuzina din cătunul înfometat. Maneliştii perfecţi. Sunt mai multe fotografii pe site.

    http://catalincocos.ro/blog/2012/09/26/romania/

  19. Mi se pare cam neelegantă povestea. Dacă omul te plătește, iar tu primești acei bani, cam rezultă, după mintea mea, că ești în primul rând angajat. Nunțile au o doză importantă de ridicol, uneori e și dificil să îi faci față. Tocmai de asta fotografia de eveniment, cea de nuntă în particular, este dificilă – pentru că nu reușești să controlezi nici subiectul, nici lumina. Un fotograf bun reușește să evite judecățile de valoare în fotografiile lui.

  20. Bravo Cristina… Iti dau dreptate in totalitae… “Un fotograf bun reușește să evite judecățile de valoare în fotografiile lui.”

  21. Din pacate intreg orasul Constanta si tot ce se intampla aici arata exact ca in descrierea ta. Este un oras manelaristic pana in maduva oaselor. Un oras in care se anuleaza muuulte piese de teatru pt ca nu se vand biletele, dar unde barurile COLCAIE! Asta spune destul, zic eu. Unde aproape totul arata precum faleza din Mamaia vara (nu mai e necesar sa detaliez). Am ajuns in asa hal incat Brasovul, oamenii de acolo, locurile, totul, sa mi se para o alta galaxie! Nunta asta este Constanta!

Reply To gigel Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger