Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I)

38

Se spune că nu eşti fotograf adevărat dacă nu “faci” măcar o nuntă în viaţa ta. Aşa o fi, dar nici om nu mai eşti după aia. Pentru că dintre toate odioşeniile de obiceiuri nu există ceva mai traumatizant pe lume decât nunțile româneşti. Ba da, divorţurile româneşti. Am mai scris pe tema asta şi iar o să sară lumea pe mine cu vai, cum poţi să zici aşa de tradiţie, n-ai fost la o nuntă adevărată, din munţi, unde trăiesc încă dacii liberi, mulg zimbri şi dorm pe piei de urs de cavernă, să vezi acolo tradiţii şi bun simţ. Nu, n-am fost. Eu am fost la Constanţa.

 

de George Moise

Bloc de patru etaje, cartier de patru clase. Conform desfăşurătorului, mergem întâi la mire, să-l imortalizăm cum se pregăteşte pentru durerosul eveniment: cameramanul, fotograful principal și mandea, asistent de fotograf. Balustrada înfăşurată în tul până la etajul patru, să nu răcească, îmi aminteşte de bancul cu Bulă: – Bunică-mea se dă toată ziua pe balustradă, nu ş’ ce să mă mai fac cu ea, i-am pus şi sârmă ghimpată. – Şi asta o opreşte? -Nu, dar o încetineşte.

Camera lor, leagăn al iubirii! Toţi pereții sunt roşii, mai puţin ăla de la capul patului, care era roz. Pe patul roşu se lăfăie între perne roşii un urs roşu pe care scrie te iubesc. Ursul ţine delicat în brâncuţe o pernuţă, cum altfel, roşie. Ca să fie şi puţin contrast, pe pat mai sunt două perne albe, una cu trandafiri roşii, iar cealaltă imprimată cu poza celor doi într-o ramă în formă de inimă.

Mă uit la portretul din inimă. El: un munte de om răbdător, zâmbind natural, ca unul cu pistolul la tâmplă. Ea: când a pictat-o pe carpeta vieţii, Dumnezeu i-a trasat buzele cu o pensulă dintr-un singur fir de păr – semn că-i femeie cu năframă, la locul ei, ascultătoare şi blajină, cum e elefantul în musth.

Încă n-a venit lumea, suntem doar noi, lăutarul, o mătuşă, un unchi care mănâncă seminţe şi un văr care ţine cutia de Sprite cu degetul mic ridicat, să bea mai cu distincţie. Lăutarul cântă ca întors cu cheia, mătuşa trage o bătută scurtă, apoi personajele dispar pe rând din sufragerie. Lăutarul rămâne singur în sufragerie hăulind şi trăgând acordeonul de foale.

Apar rudele, soacra mare, care lăcrimează puţin, luaţi, serviţi, hai, să ia şi fotografii, că dup-aia… Aduceţi un scaun, zice fotograful şef. Scaun? Păi, unde-l radem?  Se face un cerc şi văru´ cu degetul mic în sus îl bărbiereşte pe mire cu un cuţit de bucătărie. Aşa-i tradiţia, ceva frumos.

Tragem nişte detalii cu verighetele, pantofii şi costumul, invitaţia… O deschid și citesc. (Vă jur că în afară de numele lor şi alte date gen loc, dată, oră, n-am schimbat o virgulă.)

„Pe aripi de vis a ajuns la noi dragostea, am primit-o ca pe un dar sfânt şi aşa am ajuns să fim fericiţi. În prima zi a vieţii noastre împreună, noi, … şi … vom împărţi zâmbete şi stropi de fericire alături de părinţii noştri …  şi … ne vom da mâna sub pâlpâirea vie a celor care ne sunt naşi pe drumul vieţii …. Seara se va continua printre sclipiri de fericire, şampanie şi tort la restaurantul …. Când glasul iubiri se aude din sufletul nostru, trăim să fim fericiţi şi să dăruim fericire. Vă aşteptăm cu drag.”

Stropi de fericire… Pâlpâirea vie… Sclipiri de fericire… Glasul iubiri. „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi.”

Ne deplasăm la naşi, să-i luăm cu lăutari (aşa-i tradiţia, ceva frumos) se încinge o horă scurtă, dar în vână, lângă bătătorul de covoare şi facem cale întoarsă la mire. Repejor, că mireasa şi-a făcut deja suava apariţie de la coafor şi bate deja din picior ca Bocănilă.

Mai multe rude, mai multe şanse de câştig. Luaţi, serviţi. Se dansează și se bea. Se vorbeşte aleatoriu. Unchiu´ întreabă pe Cumnatu´ unde-s baloanele, n-au venit baloanele, el îi răspunde unei doamne cu mustaţă şi cu părul numai sărmăluţe că platourile sunt  frigider, rudele şi-o trag discret şuierând bârfe printre dinţii lipsă. Cu o privire de câine hăituit lăutarul urlă să-i acopere pe toţi: Omenia n-are preţ şi nici omul şapte vieţi! O fetiţă de 7 ani mă trage deoparte şi-mi spune: fetele se maturizează la 18, băieţii la 20.

Plecăm la sfat. Mireasa coboară marţial la braţ cu tatăl. După ce dă gata treptele fără să dea cu noada de scară,  dă cu piciorul într-o găleată cu apă în care sunt flori.

Aşa-i tradiția, ceva frumos!

În faţa scării, sub arcada de baloane de lângă cabinetul de urgenţe stomatologice, turta – purtată pe pernuţa albă cu imprimeul cu ei doi în formă de inimă – i se rupe deasupra capului.  Apoi se aruncă bucăţile în mulţime si se mai dă încă o dată cu piciorul la găleată, că se greşise tradiţia mai devreme, nu se dă, fată, cân’ cobori scările, se dă după turtă, aşa-i la noi.

Se mai încinge o horă, de data asta în faţa blocului, în faţă la măcelărie. Acolo, în stradă, mirele simte puterea în nări, bărbăţia, nobleţea, bă. Pentru o clipă e şi el cineva. Acum ştie cum e să fii acolo sus, să te îmbeţi de aerul tare al puterii, acolo unde numai şmecherii ajunge. Neo vede numerele din matrice şi opreşte gloanţele. Ţiganii văd „fără număr” şi opresc circulaţia, la înmormântările de florărese. E drept, mirele nostru n-a oprit decât o Solenza, dar orişicât.

În partea a doua, casa căsătoriilor, biserica şi sclipirile de fericire de la restaurant.

(va urma)

Citiți Actul II aici.

Îi puteți urmări textele lui George Moise pe blogul său personal.

 

Mai puteți citi și:

Iertați-mă că nu sunt japonez: I love ゆ

Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy

Mi-e dor de Tanti Neti

Interviu cu românul japonez:”N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate”

Cum devine Japonia acasă pentru un român

Despre femeile japoneze

Diferenţa dintre bordel şi Love Hotel

Iertaţi-mă că nu nu sunt japonez: Copiii-problemă

Întâlnire cu toamna


38 de comentarii

  1. Ce credeti ca s-a intamplat la nunta mea, cand i-am sunat si le-am spus ca eu sunt la Biserica si toti asteptau turta, galeata si binecunoscuta hora? Si acum rad cu sotul meu de cum i-am fentat si ne gandim cate comentarii s-au scurs in urma noastra de la “pazitoarele” mai intelepte si mai in varsta ale traditiilor de acest gen. Astept cu mare interes partea a doua. Mentionez ca am scapat si de obiceiul cu jartiera, dar din pacate nu am scapat in totalitate de obiceiul cu voalul, doar ca am fost inspirata sa imi cumpar o palarie in loc de acea basmaluta ingrozitoare.

    • Dumimtru Alex / Misto, am cautat Doru Iacovescu nu stiu cum am dat serach si am ajuns aici ) Intr-un final l=am gasit pe Doru pe vimeo dar poate sunt subiectiv sunteti mai buni decat el. Initial am vrut sa fac nunta cu el dar voi sunteti altceva, poate ca mie nu imi mai place stilul dramatic si muzica lenta pe care o adopta el, e foarte bun dar imi place mai mult stilul asta ! Felicitari!

  2. Pingback: Recomandări de seară » Daily Cotcodac

  3. obiceiurile astea erau frumoase acolo unde s-au nascut, la sat. adaptarea lor e teribila si hilara in scari de bloc, e adevarat… dar deh. iar tipei cu palaria in loc de basmaluta: basmaluta nu e ingrozitoare, fata hai! e-heee…

    • sunt de acord cu tine, este potrivita acolo unde s-a nascut traditia, “ingrozitoare” poate este cam exagerat, dar in continuare cand vad poze de la diferite nunti si le vad pe acele fete cu naframa legata in fel si chip am un sentiment neplacut…

  4. Superb articol! Mi-a mers la suflet, mai ales ca de ani de zile tot sustin cat de urata poate sa fie nunta romaneasca, nimic nu imi pare mai oribil cu toate obiceiurile ei. O gasesc sinistra!!!
    Va rog sa nu uitati sa scrieti de dar! Ca unii te invita la nunta lor sa sarbatoresti cu ei un eveniment fericit din viata LOR si apoi iti cer bani! Si daca nu dai gros, se uita si urat la tine si i-ai pierdut de prieteni… Ca toata faza e cica ii ajuti pe aia sa porneasca in viata…Dar cine dracu i-a pus sa porneasca sa o faca pe banii lor, ca nu i-am pus eu! Si daca eu nu ma marit in veci, le-am dat la toti prostii bani pe ideea absolut cretina ca “lasa, ca vin si ei la nunta ta”… O mama, ce lume!

  5. “Obiceiurile” unei natii, definesc nivelul actual al dezvoltarii pe scara “civilizatiei”. Sigur ca putem face misto de ele. Dar de fapt este trist sa constatam o realitatea definitorie pentru marea majoritate. “Libertatea de a alege” intr-o democratie, scoate la iveala adevarul despre idealurile pe care le au cei ce aleg. Fiecare om liber poate sa decida singur, felul in care isi pecetluieste evenimentele importante din viata. “Obiceiurile” nu sunt obligatorii. Noi suntem cei care le promovam sau refuzam sa o facem. Noi singuri suntem, prin deciziile pe care le luam, singurii in masura sa contribuim la dezvoltarea pozitiva sau negativa a societatii in care traim. Nu condamn pe cei ce au ras la citirea acestui articol. Dar eu m-am intristat. Asta nu inseamna ca articolul nu este bun. 🙂

  6. Pingback: Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul II) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Sunt fotograf de nunta de peste 9 ani ! Articolul este super si este foarte adevarat ce spui dar, casatoria este incoronarea dragostei celui mai nobil sentiment uman: DRAGOSTEA. Toata lumea o face in felul lui cu sau fara traditii provenite de la tara. Cuvantul cheie este: “respect”. Tu ca si prestator la nunta trebuia sa inveti sa i-ti respecti clientul cat ar fi el de meltean nu doar pentru banii pe care incasezi, ci si pentru ca si manelistii sunt omameni, si ei au sentimentele lor. Pentru cei care nu pot respecta orice client sfatuiesc sa caute de lucru in alt domeniu si sa lase nuntile prestatorilor care stie sa se bucure impreuna cu mirii la sarbatoarea zilei in care i-si unesc destinele si ma repet cat ar fi ei de inculti si tarani. Probabil asta este diferenta intre un fotograf de nunta de un artist fotograf. E ca si diferenta intre muzician si lautar. Nici muzicianul nu canta muzica lautareasca la nunti, si probabil si pentru un artist fotograf este mai avantajos sa-si exploateze talentul in alt domeniu, sau sa faca doar sedinta foto cu mirii si in rest sa trimita pe altcineva la nunta.

  8. Pingback: Fotografia de nunta - resurse online | Apertura Photography Blog

  9. Foarte tare, seamana leit cu nuntile cu care am inceput si eu, acum 4-5 ani. Pe masura ce urci pe scara sociala, insa, se schimba foarte tare. Ultimul eveniment de high-life la care am fost nu a avut obiceiuri, mi s-au cerut 10 poze de grup in total, si toata lumea a conversat chill la terasa, cu bufet suedez si muzica in surdina.

    Astept cu interes partea a II-a.

  10. Pingback: Fug femelele (I) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: Fug femelele (II) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: Lectura de weekend (XVI) « Foarfeca

  13. :))) stilul “Dan Puric”… you rock!! Trebuie sa scoti o carte despre obiceiuri si traditii romanesti in varianta umoristica :)) esti genial!!!

  14. Pingback: Ijime, sport național | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Pingback: Omul e ca foca | TOTB.ro - Think Outside the Box

  16. De acord cu Dominique Molnar, este incredibila lipsa de etica a fotografului, in care mirele si mireasa au avut incredere sa le fie alaturi in una dintre cele mai importante momente din viata lor. Cum s-ar simti cei care ‘rad cu pofta’ aici daca fotograful de la nunta lor i-ar ridiculiza pe un forum public, postand fotografii cu invitatii? Sau poate ca acesti nuntasi, fiind “incluti” sau “tarani”, sunt mai putin oameni decat noi, acestia care stim unde sa punem cratima, deci nu li se aplica dreptul sa fie respectati?… Si pentru ca ei ne sunt inferiori ne arogam dreptul sa le spunem ca traditiile si obiceiurile pe care ei le pretuiesc sunt de fapt niste porcarii, si nu asa ar trebui sa-si serbeze propria nunta… “Think outside the box” ar fi fost un articol care sa nu faca apel la stereotipuri ieftine si la tendinta oribila de a-i injosi pe altii ca sa ne alimentam iluzia ca le suntem superiori…

    • Autorul nu a dat niciun fel de informatie legata de identitatea mirilor (sau poze cu ei) si ma indoiesc ca genul de persoane care au o astfel de nunta intra pe acest site. Taranii nu sunt mai putin oameni decat noi, tocmai de aceea rad si ei de “obiceiurile” noastre urbane sau de lipsa lor. Daca am trai intr-o lume in care cu totii respectam traditiile altora, indiferent cat de kitchioase sunt, nu am mai avea umor.

  17. Dupa ce le-ai luat banii dai dovada ca nu esti mai mult decat un cioflingar ipocrit. Catre toti abonatii la cea de a doua parte: in loc sa gandim ceva contructiv devenim sclavi ai sarcasmului si al umorului elevat din rahat.

  18. Oribil articol. Oamenii sunt diferiti, au gusturi diferite, salarii diferite, iar cel car a scris articolul asta e un dobitoc. Daca fotograful de la nunta mea ar face asa ceva, i-as baga DSLRul ala acolo unde soarele nu straluceste niciodata.

  19. O casatorie se poate oficia cu obiceiuri sau fara dar cu bun gust,cu voal si chiar si cu traditii.E alegerea fiecaruia sa se ghideze dupa nuntile traditionale sau nu.Articolul ar trebui sa fie mai degraba un pamflet,avand in vedere ca nu poti generaliza ce vezi la o nunta cu toate nuntile din Romania.Pe mine ma intristeaza faptul ca renuntam din ce in ce mai mult la traditii si obiceiuri romanesti si importam altele din strainatate dar care pe “mainile” noastre ies la fel de kitschoase ca si cele proprii.

  20. Sincer imi aduc aminte de multi ani in urma cand am inceput a fotografia la nunti. 28 de ani in urma. Doamneeeee, ce obiceiuri acum corturi, locale de lux, palate etc. in general cand prindeam o nunta la tara tot sezonul era ocupat de mine eram fotograful satului. Cortul era amenajat din prelate de masina, bancile erau din copaci de salcam de nu puteai sat prea mult la masa. Praful era cat casa nu trebuia sa mai dai cu fum greu sau nu stiu ce efect .Asi avea de povestit mult timp chiar e de scris o carte. A fost frumos. De multi ani nu am mai intanlit acele obiceiuri si parca cateodata imi doresc. …. bun articolul.

Reply To Georgiana Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger