Și albinele se concurează între ele în căutarea unui nou cămin

0

Albinele care caută cămine, în sălbăticie, au un mod interesant de a-și anunța partenerii de stup despre descoperirea unui nou adăpost: dansează, legănându-și coada, pentru a le atrage atenția. Însă dansul este însoțit și de un zumzăit care are un rol extrem de interesant, spun specialiștii.

 

Metoda căutării unui nou cămin în cazul albinelor sălbatice este bine pusă la punct: roiul își stabilește cartierul general într-un copac și formează un comitet de căutare alcătuit din maxim 500 de ”cercetași”. Albinele-cercetaș pleacă în explorare și, când găsesc un loc potrivit pentru întregul roi, transmit informația prin acest dans al cozilor. Cu cât este mai potrivit locul pentru a le deveni cămin, cu atât dansul fiecărei albine este mai lung, pentru a chema cât mai multe companioane în acel loc.

Dar cercetătorul Tom Seeley, de la Universitatea Cornell, Ithaca (New York), a descoperit că în acest dans persuasiv al albinelor se mai ascunde ceva. Printr-un sunet aparte, albinele-cercetaș –   care vor ca roiul să se stabilească în locul descoperit de ele și nu în cel găsit de alte albine-cercetaș – încearcă să scoată din joc concurența. Sunetul pe care îl scot le face pe alte cercetașe să danseze mai puțin, cu mai puțină vlagă, astfel încât cele care ”cântă” să câștige, iar roiul să vină acolo unde dansul este mai intens. Rezultatele studiului lui Tom Seeley au fost prezentate în cadrul coferinței de vară a Asociației pentru Studiul Comportamentului Animalelor, din Marea Britanie. Concluziile specialiștilor sunt că acest tip de campanie negativă, îndreptată contra “tovarășelor” de cercetare, din partea unora dintre albinele-cercetașe, ajută, practic, întreaga colonie în a lua decizii mai rapid și, în acest fel, roiul nu rămâne fără cămin și expus pericolelor pe o perioadă îndelungată.

 

Sursa: New Scientist

 


Leave A Reply