Flota de nave Shell care a forat până acum în oceanul Arctic, regiunea Alaska, se va îndrepta spre ape mai calde: forajul a fost oprit din cauza vremii reci, aşa că până anul viitor oceanul va respira uşurat. Reprezentanţii companiei au anunţat că se vor întoarce, în 2013, la puţurile pe care deja le-au creat în Arctic.
Experienţa arctică a companiei olandeze Shell nu a fost lipsită de incidente (probleme ale navelor, scurgeri de combustibil etc.), iar activiştii de mediu au încercat prin toate metodele posibile să oprească planurile acesteia, care se pot dovedi devastatoare pentru regiune şi nu numai. O scurgere de petrol în apele reci ale Arcticului, printre gheţuri, ar fi extrem de greu de curăţat, chiar imposibil şi ar afecta un ecosistem care a reuşit, până acum, să supravieţuiască industrializării, dar care se confruntă cu schimbări cauzate de încălzirea globală. „Anul 2012 ne-a demonstrat că nici măcar o companie atât de mare precum Shell nu este pregătită pentru Arctic. Problemele pe care le-a întâmpinat nu oferă deloc încredere că Shell este gata să îşi asume exploatarea industrială într-unul dintre cele mai îndepărtate locuri de pe planetă”, a conchis Mike Levine, avocat pentru Oceana (organizaţie care are drept scop protejarea oceanelor).
Totuşi, Shell se încăpăţânează să numească activităţile din 2012 din Arctic un succes şi să ofere exemple prin care încearcă să demonstreze că are capacitatea de a face faţă unui potenţial incident grav. Compania susţine că o scurgere de petrol în Arctic este aproape imposibilă şi că echipele sale ar răspunde cu promptitudine, dacă aşa ceva s-ar întâmpla. Organizaţia Greenpeace a desfăşurat numeroase proteste de-a lungul anului împotriva exploatării începute de Shell în Arctic, campania sa fiind susţinută de numeroase personalităţi din lumea artistică şi nu numai. Activişti de mediu din întreaga lume au solicitat SUA retragerea licenţei de exploatare oferită companiei olandeze. Mai multe procese au fost deschise în justiţie pe această temă. Deocamdată, însă, Shell are în continuare dreptul de a fora după petrol în regiunea arctică din zona coastei statului american Alaska şi în 2013 va relua operaţiunile, dacă lucrurile rămân la acest stadiu.
Sursa şi mai multe detalii: Huffington Post
Foto: NYTimes