Sfârșitul lumii a venit la Valea Mare, unde industria cărbunelui a distrus un sat și sute de vieți

5

“Cred că sfârșitul lumii va veni”, spune nea Mihai, paraclisierul bisericii din Valea Mare, privind neputincios cum muncitorii companiei miniere de exploatare a cărbunelui dărâmă, cărămidă cu cărămidă, biserica satului construită în 1700 și cum excavatorul rade case și pomi în calea lui. De atunci au trecut trei ani, Valea Mare e un hău, iar locuitorii săi nu s-au mai adaptat după ce au fost obligați să-și lase casele cu pridvor și să se mute în “cutii de chibrituri”. Povestea satului și a localnicilor săi a fost spusă de Diana Deleanu în documentarul “Bestiar”, proiectat, în acest an, la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra, Sibiu. Într-un interviu pentru TOTB.ro, Diana Deleanu spune ce a văzut la Valea Mare, care e soarta localnicilor și avertizează că distrugerea de acolo e un scenariu blând pe lângă ce se va întâmpla la Roșia Montană dacă se va aplica mineritul cu cianuri, care vor distruge mediul pe o perioadă foarte lungă.

Interviu de Roxana Bucată

Care este povestea localității Valea Mare? Ce interese au distrus acest sat?

Ca orice sat obișnuit din Oltenia de nord, Valea Mare nu poate fi datat. Oamenii trăiau acolo de când se știau, “și moșii și strămoșii lor aci s-au pomenit, dintotdeauna”, după cum zicea nea Mihai Dobre -€“ paraclisierul. Totul a fost bine și frumos până în anii ‘70 când Ceaușescu a început să facă studii geologice în comunele Berbești – Mateești, iar specialiștii au descoperit o zonă foarte valoroasă și întinsă de cărbune. După aceea a început DEZASTRUL. La începutul anului 1983 a început exploatarea cărbunelui. Oamenii au fost mutați la blocuri. Niște construcții sinistre care au fost construite în centrul comunei Berbești. Oameni care nu au trăit niciodată în case fără pridvor, pruni în curte, cișmea la poartă și animale în ogradă, s-au văzut înghesuiți în “cotețe”, unii peste alții, fără speranțe și fără cerul la care să se uite fericiți din “bătătură”. De trăit nu se poate spune că au mai trăit, pentru că repede și nefericiți se stingeau departe de iarba verde de acasă.

Întreprinderea Minieră, cum i s-a spus în comunism, sau Societatea Comercială Regia Lignitului Oltenia, cum a fost botezată de capitaliștii contemporani, se scuză cinic “noi le-am dat case”, adică acele apartamente cât magaziile lor, sau căsuțele insalubre, construite foarte departe de locul unde ei aveau pământurile și acareturile. Totul pentru „BUNA FUNCȚIONARE A INDUSTRIEI ȘI PENTRU CONFORTUL ROMÂNILOR CARE TRĂIESC LA BLOC ȘI SE ÎNCĂLZESC DE LA SISTEMUL CENTRALIZAT ALIMENTAT CU CĂRBUNELE DE LA BERBEȘTI”.

Au fost șterse de pe hartă zeci de sate. Interesele erau dincolo de puterea de înțelegere a oamenilor simpli de la țară, care nu puteau să priceapă și nu voiau să facă sacrificii pentru modernizarea societății, care nu știa de existența lor și de dramele pe care ei le trăiau după ce-și părăseau gospodăriile. S-au “ras” localități întregi cu sau fără discernământ, dar cu un sadism feroce. Din moment ce cărbunele aducea bani la bugetul statului, comunist sau capitalist, restul nu mai conta.

La momentul filmului, o parte dintre localnici fuseseră relocati, iar biserica era pe cale să fie distrusă. Ce atmosferă ați găsit acolo? Cum arăta viața de zi cu zi?

Cimitirul satului Valea Mare a fost strămutat parțial, crucile și oasele umane care au rămas au fost “luate pe ROATĂ sau devorate de GIGANT”, excavatorul care exploatează cărbunele.

Noi am aflat din presa scrisă despre dezastrul de la Berbești. Când am ajuns, o mare parte din cruci erau sparte, unele aruncate lângă un șopron unde se organizau mesele de hramul bisericii, dar și de nunți, botezuri și înmormântări.

Atmosfera era paradoxală atunci când noi am ajuns la Valea Mare. Merii erau înfloriți, albinele zumzăiau spornice, iar cucul cânta de răsuna toată pădurea, dar GIGANTUL sufla în ceafa naturii.

Oamenii erau supărați, nu înțelegeau de ce trebuie ca la bătrânețe să se mute, să se despartă de morții lor, de casa lor, de viața pe care au trăit-o până atunci, acolo la Valea Mare.

Animalele erau tensionate, simțeau că dezastrul e aproape. Vacile cu viței cu tot erau vândute pe prețuri derizorii pentru că stăpânii nu puteau să-i ia la bloc sau în altă parte. Câinii erau triști și atenți la gesturile stăpânilor lor, poate, poate se îndurau să meargă împreună la noua gospodărie…

Sătenii se grăbeau să strângă fânul. Pomii aveau ramurile pline de rod, unii urmau să mai prindă toamna și să dea în pârg, alții au fost tăiați în plină vară, “venise sfârșitul lumii și pentru pomi” cum zicea nea Mihai paraclisieru’.

Bătrânii nu au suportat ideea că vor pleca pentru totdeauna și au murit înainte de a se muta. Ce rămânea în urma Gigantului era un hău deșertic.

Unul dintre personajele din film repetă că “sfârșitul lumii va veni”. Imaginile sunt, de asemenea, apocaliptice. A venit sfârșitul satului?

Satul și bisericuța lui au fost distruse. Nimic din ceea ce era cu puțin timp în urmă nu mai există. Doar fotografiile mai pot demonstra scepticilor cât de frumos era pe vremuri la Valea Mare. Locul a devenit selenar, nepământesc de arid, neprimitor. Acolo unde era o mare de verdeață se întinde acum un ocean de steril.

Nimic din ceea ce a fost nu mai există. Pe vremuri în sat veneau berzele care își făceau cuib pe coșurile caselor, acum ele trec, privesc din cer și caută alte case, alți oameni, alte locuri.

Cum a fost primită compania de către localnici?

Pe vremuri, oamenii s-au bucurat. Aveau unde să muncească și puteau să-și păstreze și gospodăriile. După un timp au văzut că una se promite și alta se întâmplă. Nici banii nu erau cei pe care i-au negociat. Ușor,ușor începeau să realizeze ce dezastru a fost declanșat. Dar răul fusese făcut și nu mai putea fi oprit. Pentru un pumn de cărbune, Miniera Berbești a trimis în pribegie sute de localnici. Sătenii au fost dezrădăcinați și trimiși să locuiască în “cutii de chibrituri” în care nu s-au putut obișnui niciodată.

În momentul în care au conștientizat ce li se întâmplă au încercat să discute cu autoritățile, dar totul era prea târziu. Erau doar niște date statistice în planul pe care Întreprinderea Minieră trebuia să-l îndeplinească.

În ce măsură poate fi comparată situația de acolo cu perspectiva de la Roșia Montană sau alte localități amenințate de industria mineritului?

Cred că este mult mai periculos la Roșia Montană pentru că se folosesc cianuri care distrug pentru foarte mult timp pământul.

Ce v-a impresionat cel mai mult din ce ați văzut la Valea Mare?

Cel mai emoționant moment a fost când am privit cu neputință și resemnare cum biserica este dărâmată, pictura este distrusă cu ciocanul sau târnăcopul. Durerea mare a fost că muncitorii nu ingelegeau sacrilegiul pe care îl făceau. Scuza lor era că dacă nu ar fi fost ei, cu siguranță alții ar fi făcut același lucru. M-am întrebat de atunci mereu cum este să te uiți în ochii sfinților și să lovești cu atâta ură și să te duci după aceea într-o altă biserică și să te rogi la Dumnezeu?
Pe vremuri, în anii ‘50, în filmele sovietice sau în documentarele românești care incearcau “educarea și crearea omului nou” am văzut imagini cu dărâmarea bisericilor, dar atunci era altceva.

În grămada de moloz care a rămas după ce totul a fost dărâmat, ochii sfinților priveau cu mirare și durere cum raiul lui Dumnezeu se transformă într-o groapă imensă fără culoare și fără speranță. Cărbunele era miza, cărbunele era totul! Până și Dumnezeu a fost expropriat!

Cât a durat realizarea filmului?

Am filmat timp de 6 luni zi de zi, fără sâmbete, duminici și sărbători. Am înregistrat aproape 74 de ore, din care am spus povestea bisericuței și a oamenilor din Valea Mare în 26 de minute.

Ați urmărit viața de după a protagoniștilor? Ce s-a întâmplat cu ei?

O mare parte dintre eroi au murit, ori au fost luați de copii. Nici unul nu s-a putut adapta. Nea Mihai Dobre a plecat la una dintre fete în județul Gorj. El are un singur gând și o speranța: “Eu cred că Dumnezeu o să învingă, eu cred, cred sigur că Dumnezeu o să învingă!”.

Dumnezeu a plecat în pribegie din Valea Mare, pentru că a fost expropriat, iar locul a rămas pustiu și fără frumusețea divină cu care a fost creat.


5 comentarii

  1. Eu nu sunt de acord cu doamna Deleanu. Nu poate fi mai periculos la Roșia Montană, pentru ca acele cianuri nu au o concentratie toxica, este o tehnologie permisa de Uniunea Europeana si nici nu vor ramane sa otraveasca pamantul. O ecologizare constanta se va realiza aici, pentru a revegeta zona si a o readuce la ambientul de altadata. Poluarea nasoala e acum, de la reziduuri lasate de exploatarea romaneasca.

  2. Anda cred ca nu esti informata corect depsre urmarile de la Rosia Montana si la o adica lasand cianura la o parte acolo sunt monumente foarte vechi si o zona superba plus oameni care au viata lor acolo.

  3. totul este un interes polic …basescu udrea nu au altceva in cap decat numai afacerile murdare,aducetiva aminte ce sa intamplat la Baia Mare cu cealalta mina de aur …????? au umplut Australienii toate raurile din zona cu cianura de potasiu,au distrus fauna din somes …tisa…etc…pe cel putin 100 ani ati uitat hhhhhhhhhhhh??????????????toate firmele mari isi bat joc de de tara asta si de saracii oameni de rand,nu de cei de sus,caci ei nu au in cap numai banul lucrat in umilint, dar nu de ei ci tot de acela care i pus sa faca reclama despre “ROSIA MONTANA” pt un sac de cartofi sau 2-3 paini ‘mizerabile’.Din pacate suntem umiliti si batjocuriti in ultimul hal datorita conducerii actuale…ganditiva bine !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Superb articolul, superbe cuvinte! Citindu-l, parca m-am transpus in vremurile acelea! Si-mi pare rau! Imi pare rau de tot ceea ce a creat Dumnezeu, iar omul, cu mintea si cu mana lui nevrednica, a distrus! Si, Tiron, subscriu la tot ceea ce ai scris tu! In ultimul timp, observ si incep sa cred din ceea ce mai mult, ca noi, tot de mana omului o sa murim! Ca Dumnezeu mai da, ce-i drept, cate un cutremur, cate o calamitate, dar ii mai si scapa pe oameni… Dar mintea asta a omului si lacomia lui… Daca nu de schimbam, asta o sa patim! Cat despre sfarsitul lumii.. numai Dumnezeu stie cand va veni! Dar noi suntem datori sa pastram tot ce mai avem frumos pe lumea asta…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger