Sfârşit de iarnă pe uliţă: primăvară, deodată

4

Am “supravieţuit” unei ierni la ţară, în condiţii parţial modernizate, parţial nu, după 20 de ani de anotimpuri albe urbane prin excelenţă. Ok, nu e ca şi când aş fi supravieţuit unui război, fireşte, dar micile (sau marile) temeri pe care le-am avut, la un moment dat, la început, s-au dovedit praf în vânt. Cu toţii avem nevoie, din când în când, de victorii personale, fie ele mărunte şi, poate, neînţelese de cei din jur. Dar pentru fiecare dintre noi o astfel de victorie schimbă ritmul de mers. Nu am ajuns la Polul Sud, dar am reuşit să mă readaptez unui stil de viaţă care pare să aducă mult mai multe beneficii decât cel în care am trăit în ultimii ani. Locuind aici, am primit multe mesaje de la cunoscuţi şi chiar necunoscuţi, care fie m-au felicitat, fie m-au încurajat, fie m-au invidiat şi mi-au spus că vor acelaşi lucru.

 

 

Am aflat despre alţi tineri, din alte colţuri ale ţării, care au lăsat oraşele (mari) prin care trăiau şi s-au aventurat să redescopere plăcerea facerii focului în sobă şi a mămăligii pe şpor, undeva, la o ţară a lor. Nu ştiu dacă putem vorbi (sau vom putea vorbi curând) de un fenomen, poate doar de “un zvâc”, un început timid al relocării persoanelor tinere înapoi, la ţară (fie că au avut o “ţară” dintotdeauna, fie că au crescut urbanizat). Dar ştiu, deja, zeci de cazuri de cupluri, tineri pe cont propriu sau chiar familii cu copii care au ales viaţa la ţară (totală sau combinată cu munca pentru sau la oraş). Şi nu ştiu nici cât timp va dura până ca satele noastre să se modernizeze în sensul bun al cuvântului, adică să ia acea parte din urban care se referă la confortul locuirii şi să păstreze toate celelalte avantaje, de la mâncarea sănătoasă la libertatea de mişcare, aerul curat şi micile bucurii ale vieţii redescoperite. Dar cu fiecare om care alege viaţa la ţară, indiferent de forma ei şi care investeşte într-o casă, în panouri solare, în baie cu apă caldă, suntem mai aproape de acel moment.

Uneori, mi-a fost frig. Mai ales când era vorba de făcut baie, v-am povestit, sau în dimineţile tare reci. Nu am prins aşa viteze la îmbrăcat sau la spălat pe cap, cred, niciodată. M-am temut că, sensibilă la fluctuaţii de temperatură cum eram la oraş, voi răci zdravăn. Nu s-a întâmplat, dimpotrivă, am ajuns să nu le mai simt. Am crezut că poate mă voi plictisi la un moment dat de atâta linişte, de atâta alb, dar fiecare zi a fost diferită şi relaxarea de peste iarnă, binevenită. Deşi se spune că iarna mai degrabă te îngraşi decât slăbeşti, fără să-mi fac un scop din asta, am dat jos câteva kilograme (vreo 3 – 4). Acum îmi cumpăr bicicletă, pentru că înverzeala e prea frumoasă ca să nu o văd peste tot. În curte au dat ghioceii şi brânduşele, s-au trezit insecte, mişună sub frunze în activităţi numai de ele ştiute.

Experimentul meu nu a fost unul solitar, ci cu tot cu familia, ceea ce cred că a contat foarte mult – în fond, să stai singur cuc trei luni este un alt tip de experiment. Şi întreţinerea gospodăriei pe timp de iarnă iarăşi nu a fost o provocare foarte mare, pentru că nu avem animale, deci principalele preocupări au fost: lemne pentru foc, căldură să nu îngheţe hidroforul şi scurgerea la baie, mâncare, curăţat curtea de zăpadă, făcut poteci, pornit maşina să nu îngheţe. În rest, între omul de zăpadă de doi metri şi săniuş, fotografii înzăpezite de pe deal şi excursii pe ici – colo, iarna a fost o aducere aminte continuă a altor timpuri, când nu aveam deloc griji pe cap şi Crăciunul părea să dureze o veşnicie.

 

 

Provocarea iernii, trecută cu brio. Ne-am trezit cu primăvara pe cap deodată, au răsărit ghiocei în curte, brânduşe, pământul e moale, numai bun de făcut straturi, satul a prins viaţă, începe să zumzăie. Munca mai grea, la ţară, de fapt acum începe: am luat seminţe şi punem la punct grădina. Trebuie să scoatem buruienile urâte rămase de astă-toamnă, să plătim aratul şi discuitul terenului, să răsădim tot ce vrem să mâncăm la vară. Foc mai facem, încă, în casă, dar nu aşa de dimineaţă şi nici atât de mult. În mod normal, până pe la Paşti sau în apropierea lor, vremea nu se încălzeşte chiar aşa de mult încât să renunţi de tot la căldura din sobe. În două – trei săptămâni, mergem să culegem leurdă – un detoxifiant natural, care apare odată cu primăvara, exact la timp să ajute organismul să scape de mâncărurile grele de peste iarnă (mă rog, în cazul nostru, nu aşa de grele, dar, oricum, o cură cu leurdă este binevenită).

Mama, care a făcut iarna trecută mai tot timpul singură aici, la ţară, a fost model şi inspiraţie pentru mine – dacă ea a putut, la vârsta ei, atunci ar fi fost cam urât ca eu să nu reuşesc. Am inventat până şi exerciţii sportive de făcut afară, în aer curat, pentru picioare, braţe sau spate, bazându-mă pe decorul din curte – scări, lemne, copaci. Până la urmă, nu ai nevoie de sală şi aparate performante ca să faci mişcare sănătoasă (şi necesară). M-au alergat destul şi pisicile, care, dând nas în nas cu libertatea pe care nu au avut-o niciodată la bloc, la oraş, şi-au făcut de cap – acum sar din nuc direct peste gard, în câmpul de lângă casă, unde speră să prindă păsări sau şoareci sau măcar vreo găină de-a vecinilor. Trăgând linie şi adunând cheltuielile cu lemnele, curentul şi alte utilităţi, concluzia rămâne la fel ca în episodul în care am discutat pe larg despre costurile vieţii: aici e mai ieftin. Da, trebuie să iei toate lemnele odată (sau cel mult în două ture), dar le iei pentru şase luni şi ai căldură după pofta inimii. Da, curentul vine o dată la două luni, dar dacă ar fi să îl împarţi pe lună (şi să adaugi eternele recalculări sau regularizări de la oraş), ajungi fix la suma pe care ai plăti-o pentru un apartament cu de toate. Internetul, cablul tv – mai ieftine. Mâncarea – mai ieftină. Şi mai bună, din surse de încredere şi sănătoase (grădina proprie, netratată chimic niciodată, recoltele sau animalele rudelor, şi ele hrănite natural, după orânduirea dintotdeauna a locului).

Soarele de dimineaţă în fereastră este un îndemn la trezire mult mai bun decât orice deşteptător, telefon mobil sau sirenă de ambulanţă ori huruit de tramvai. Mi-a plăcut iarna mea pe uliţă, dar acum mă bucur de fiecare secundă de primăvară, mai ales că o văd apărând pe lângă mine. Am hibernat suficient. Trei luni de iarnă sunt frumoase dacă te uiţi la ce oferă ele aici şi nu poţi găsi în zona urbană; dar cred că ideal este să iei ce e mai bun din ambele lumi, ceea ce înseamnă că o casă de ţară trebuie pregătită pentru ierni exact aşa cum ar fi un apartament confortabil: căldură permanentă, inclusiv la baie, izolaţie, ferestre bune, apă caldă curentă, condiţii la bucătărie, baie în interiorul casei. Dacă lucrurile se pot aranja folosind energii regenerabile, cu atât mai bine – dar mă tem că numai într-o altă iarnă v-aş putea spune dacă vom reuşi să facem acest lucru aici. Până şi aceste costuri ale vieţii la ţară, mai mici decât la oraş, pot fi încă reduse, în acest fel.

Satul, ca şi comunitate, este ceva ce merită îndelung studiat, în contextul schimbărilor din ultimii 20 de ani. Ce anume au preluat oamenii de aici din modernitatea specifică mai degrabă urbanului, ce nu au preluat, cât de mult s-a extins kitsch-ul, ce a mai rămas autentic – sunt, fiecare, subiecte de documentare. Dar privit nefeliat, dinăuntru, din mijlocul vieţii lui, este un mic furnicar, prea liniştit uneori, prea agitat alteori, învolburat de bârfe mărunte – de la politica văzută la televizor, la vecinii care nu şi-au curăţat bine şanţurile; cu înmormântări care trec pe uliţă şi se opresc la fiecare cruce de hotar, cu nunţi la care se bea multă ţuică de prune şi se joacă ţarini; cu certuri pentru linia de delimitare a unei parcele, cu târgaş dus mai ales de femei joia la târg, la oraş; cu mirosul dezgheţat, acum, al cocinilor cu porci, al cuibarelor cu găini, cu păturile de flori de primăvară din pădure, cu rutina eternă a muncii la câmp, mereu aceeaşi şi niciodată exact la fel.

 

Deodată, mi-e dor de mult, mult verde, de fluturi albaştri şi miros de fân, de cireşe, zmeură şi porumb copt pe jar.

 

Puteţi citi:

Iarna pe uliţă: doi pe faţă, doi pe dos

Iarna pe uliţă: grătar în zăpadă

Iarna pe uliţă. Când te trezeşti la 11 grade, faci bilanţuri ca să nu răcească mintea

Iarna pe Jieţ. Poveşti albe de pe stânci

Iarna pe uliţă: “Da’ aveţi farfurie sau vreţi de la noi?”

Iarna pe uliţă: chiar a venit

Iarna pe uliţă: Matematica întreţinerii – încălzirea

Iarna pe uliţă: sărbătorile se pun în cui. Urmează răsadniţele

Experimentul “iarna pe uliţă”


4 comentarii

  1. Pingback: Vremea recoltelor. Când roşiile au gust de roşii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Downshifting. După 365 de zile. | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Alegerea viitorului, pentru copilul unui downshifter: şcoala în sistem sau educaţia acasă? | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Dan Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger