Sexul pre-marital naşte controverse şi procese în India

0

Un judecător din India a respins acuzaţiile de viol îndreptate împotriva unui bărbat pe motiv că actul sexual avusese loc după ce bărbatul îi promisese femeii că se va căsători cu ea. “Chiar dacă bărbatul sau băiatul nu îndeplinesc promisiunea căsătoriei, actul sexual între doi adulţi realizat sub această promisiune nu poate fi considerat viol”, a decretat judecătorul, informează BBC.

 

 

Judecătorul Virender Bhat din Delhi, India, a mai făcut şi alte comentarii în legătură cu sexul pre-marital, la anunţarea deciziei sale în cazul acuzaţiei de viol. „Sexul pre-marital este imoral şi împotriva învăţăturilor oricărei religii”, a spus acesta. Anul trecut, o altă instanţă din India a numit relaţiile dintre doi parteneri care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătoriţi, drept „un produs infam al culturii vestice”. Bărbatul acuzat de viol şi judecat de Virender Bhat are 29 de ani şi este angajat al unei companii multinaţionale; o femeie care lucrează în altă companie l-a acuzat că a violat-o în anul 2011 şi că actul sexual a avut loc după ce el îi promisese că o va lua de soţie, lucru care, mai apoi, nu s-a întâmplat.

„În opinia mea, orice act sexual între doi adulţi în baza unei promisiuni de căsătorie nu constituie viol, chiar dacă promisiunea nu este ulterior îndeplinită de către bărbat”, a spus judecătorul, citat de Press Trust of India. „Când o femeie adultă, educată şi care lucrează într-un mediu corporatist este de acord să întreţină relaţii sexuale cu un coleg sau un prieten în baza promisiunii că el se va căsători cu ea, ulterior, ea face asta pe riscul ei. Trebuie să înţeleagă consecinţele actului său şi să ştie că nu există garanţii din partea bărbatului, că, într-adevăr, se va căsători cu ea. El poate să facă asta sau nu. Ea trebuie să înţeleagă că se implică într-un act care nu doar că este imoral, dar şi împotriva preceptelor oricărei religii. Nicio religie din lume nu permite sexul pre-marital”, a spus judecătorul. Sexul pre-marital este un subiect delicat în India, deşi, în anul 2010, Curtea Supremă a recunoscut dreptul cuplurilor necăsătorite de a trăi şi locui împreună.

 

Sursa şi foto: BBC

 

Puteţi citi şi:

Un manual interzis de sex, atribuit incorect lui Aristotel, ajunge la licitaţie

Decizie controversată în India privind homosexualitatea


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger